Ioana Bâldea Constantinescu : "Cred că ne construim și în funcție de bibliotecile noastre interioare "

Pe Ioana Bâldea Constantinescu am urmărit-0 la radio și am citit-o cu admirație uriașă. Are cei mai vii ochi negri pe care i-am văzut, plini de curiozitate, feminitate, blândețe, dar și o fermitate pe care i-o bănuiești dincolo de priviri. Are un aer special, acel aer pe are îl capătă oamenii care citesc mult, oamenii educați și plini de un bun simț cu care societatea nu prea știe ce să facă.

Oameni ca ea și ca soțul ei, Marius Constantinescu, sunt prețioși ca bijuteriile pe care le purtăm la evenimentele speciale, pentru că oameni ca ei ne fac să iubim și să reiubim limba română, cărțile și poveștile, să aflăm ce mai e cu noi și cu „bibliotecile noastre interioare”, cele despre care zice Ioana că ne construiesc toată viața.


Cum ai început să citești? Care a fost prima carte, care au fost primele cărți?

Am început… cu mama 😊. Adică mi s-a citit. Mult, compulsiv, de multe ori nu tocmai racordat la vârsta mea. Primele cărți de care îmi aduc aminte sunt „Legendele Olimpului” și „1001 de nopți”. Și vocea ei strigându-i „Nimeni!”, în chip de Ulise, lui Polifem și amăgindu-l pe Șah Riar că sfârșitul poveștii o să vină, negreșit, mâine. Cred că așa se formează o adicție. Mimetic, dar și cu voluptatea de a mixa maternitatea cu narațiunea. Mama mea așa a făcut. E o vrajă care încă funcționează.

În ce fel citești? Programat? La inspirație? Relaxat? În ritm susținut?

Citesc mult…profesional, așa că înghit, uneori, pantagruelic carte după carte, dar ador cititul fără listă și fără deadline. Pentru mine cititul e plăcere, e exercițiul alterității, e plonjeul în altă lume, e escapism și e plăcerea de a descoperi polifonii, senzații, idei, unghiuri. Cred mult că ne construim și în funcție de bibliotecile noastre interioare, că fiecare poveste lasă o urmă pe pagina propriei noastre existențe.

Citește tot

Interviuri A-Z