carieră
Ură, dispreț, jigniri și amenințări, uneori chiar cu moartea. Comentarii pline de frustrări, judecăți și aroganțe. Cine le semnează? Când nu sunt boți, în spatele profilurilor sunt oameni care par obișnuiți așa, ca mine, ca tine. Ah, dar stai, poate și tu ești unul dintre ei, deși mă îndoiesc, aici nu intră astfel de personaje. Și totuși, de ce? Ce îl face pe cineva să amenințe cu moartea pe altcineva doar pentru că are altă opinie politică sau alte vederi ori alte orientări? Care este mecanismul?
Mi-am propus să abordez acest subiect cu sociologul Gelu Duminică.
Gelu Duminică, de unde vine ura asta din social media? Se amenință cu moartea, se înjură, se jignește și așa mai departe. Și când te uiți pe profilele celor care fac asta, vezi niște oameni aparent ok, cu poze cu familii și copii, care beau o bere sau sunt la un grătar. Eu nu pot să-mi explic.
Din păcate, mulți avem o viață destul de nefericită, dar nu ne place să o recunoaștem. Și avem tot felul de angoase în propria familie și, uite, de multe ori suntem în cuplu, dar nu ne simțim în cuplu. Suntem singuri. Și singurătatea asta generează tot felul de frustrări, anxietăți, angoase. Iar această singurătate e acutizată și de societate. În sensul că „uite, politicianul nu ne vede și nevoile noastre sunt neauzite”.
În momentul ăla simți nevoia să înjuri, pentru că înjuratul și violența au fost moduri de lucru pe care le-am decodificat de când eram mici și pe care le-am normalizat mai apoi. Dimineața ascultam melodia lui Taxi cu Ada, în care se zice, „f…te-m-aș în ea de dragoste”. E și asta o înjurătură, light, e drept, dar ne răcorește, nu? Alții o văd ca violență, sigur, dar pentru noi, că am zis, „f…te-m-aș în ea de treabă”, nu reprezintă nimic. Adică, ce am zis? Așa am normalizat violența în multe aspecte ale vieții noastre și ea… nu rămâne doar între cei patru pereți.
Problema majoră este normalizarea violenței
Ok, să zicem că acceptăm. Dar de aici până la a amenința cu moartea un jurnalist care, să zicem, nu are aceeași opinie politică, e totuși o distanță mare. Amenințarea cu moartea nu e chiar o înjurătură.
Nu e. Dar totul pornește de la înjurătură. Escaladarea violenței înseamnă că de la o înjurătură se ajunge repede la o palmă. De la o palmă se ajunge repede la călcat în picioare.
Distanțele sunt foarte mici, foarte mici. Problema majoră este normalizarea violenței.
Tu vorbești de escaladarea ei. Escaladarea este, din nou, cât se poate de normală, e acutizarea anxietății. Acutizarea singurătății. Ai văzut ce face câinele când se simte amenințat? Mușcă.
Cu toate că el era blând înainte de asta. Numai că e ostracizat, e bătut, se simte că e bătut, i se declanșează o anxietate și reacționează instinctiv. Amenințarea aia de care zici e, de multe ori, doar o chestie de instinct. Că dacă nu-ți pot câștiga respectul cu vorba bună, ți-l câștig cu forța, te ameninț. Poate așa mă auzi. Poate așa mă vezi. E, de fapt, un strigăt, care nu ascunde, de fapt, o dorință reală de a-ți face rău.
Când cel care amenință este confruntat față în față, dă înapoi: „Stai, frățioare, că eu n-am zis asta, stai puțin”. Aceste este, de fapt, un om uitat de cei din jur, care își căuta validare.
Și, dacă nu a primit în viață validare pentru lucrurile bune, ci pentru „ba pe-a mă-tii”, așa și-o va obține în continuare în viață. Nu uita că toți avem nevoie de validare, dar nu toți o obținem cum ne-am dori. Uneori o cerșim. Alteori, o obținem prin șantaj, prin violență.
Tu nu poți să faci tot ce vrei, pentru că strici pacea socială
Și atunci aș putea trage concluzia că normalizarea violenței este o chestiune de sănătate mintală a societății?
Nu. Este doar o normalitate a societății. Că ne place sau nu ne place, violența face parte din natura umană.
Dar sunt națiuni, popoare, care nu au normalizat violența. Sunt mai sănătoase…
Violența este normală. Normalizarea ei nu este normală. Violența este umană, dar acolo unde omul eșuează, intervin regulile. Adică tu nu poți să faci tot ce vrei, pentru că strici pacea socială.
Noi avem niște norme. Dacă tu, Cristina, decizi să-ți exprimi furia într-un mod care lezează drepturile mele, legea intervine, norma intervine și te pune pe tine la colț. Ce facem când norma nu intervine? Când norma vine și spune „Voi v-ați certat, voi să vă împăcați”. În acel moment tu nu mai înveți nimic din povestea aia, ci ai normalizat un comportament. Deci, repet, violența este cât se poate de umană.
Se produce în momentul în care norma, comuna creată, nu este aplicată de instituția care trebuie să o aplice. Pentru că unde natura umană eșuează, în mod normal trebuie să intervine norma.
Nu avem instituții serioase care să aplice normele
Noi nu avem norme?
Ba da! Dar nu avem instituții serioase care să le aplice. Noi avem legislație împotriva violenței. Noi avem legislație împotriva defăimării. Noi avem legislație împotriva corupției, furtului, tot ce vrei.
Și atunci, cum vezi evoluția în timp a societății?
Să fim onești, evoluția există. Și e una bună. Adică, societatea în care trăim azi, pe 3 iunie 2026, este mult mai bună decât ne-am imaginat noi vreodată. Mult mai bună decât pe 3 iunie 2020. Mult mai bună decât pe 3 iunie 2016. Mult mai bună decât pe 3 iunie 2006. Și așa mai departe.
Cu toții avem nevoie de validare, dar nu toți o obținem cum ne-am dori. uneori o cerșim, alteori, o obținem prin șantaj, prin violență
Păi n-aș zice, în 3 iunie 2020 ne înjuram pe Facebook în legătură cu vaccinul și pandemia.
Da și nu. Eu cred că e mult mai bună decât atunci.Pentru că, acum ne înjurăm că suveraniști, că bolojeniști… Uită-te cum arată parlamentul. Uită-te cum arată societatea. Uită-te ce se întâmplă în stradă. Uită-te la Ucraina. Uită-te la toate lucrurile astea. Avem multe motive să ne înjurăm. Mult mai multe decât în 2020. Atunci era doar vaccinul. Acum avem mult mai multe motive, cu toate astea, eu cred că suntem mai bine. Dar, orocum, totul depinde de noi.
Aud foarte des în jurul meu spunându-se: „n-avem guvern, dar uite că merge și așa”.
Da, întotdeauna poate merge și așa. Noi am normalizat și expresia asta: merge și așa. Dar știi cum e? Dacă nu îți dorești mai bine, n-o să ai mai bine. Sigur că merge și așa. Sigur că merge și bătut și chinuit.
Merge. Sigur că merge și să mănânci o dată pe zi. Merge.
Sigur că merge să nu ieși din satul tău. Merge. Sigur că merge să nu ai o educație bună. Merge. Dar asta ne dorim cu adevărat. Adică, Doamne, iartă-mă, așa ar trebui să funcționeze lucrurile?
