Simion Bogdan-Mihai este cobzar, Doctor în Litere, actor, scriitor, artist, lăutar. L-am ascultat în Transilvania Train și m-a cucerit definitiv. E lăutar de la 15 ani, cobza lui e fermecată, promovează muzica tradițională și spune lucrurilor pe nume. M-a bucurat întâlnirea cu el. Știe tot traseul muzicii românești și spune că muzica este ca și societatea.

Care e cel mai vechi cântec pe care îl știi?

Cel mai vechi cântec pe care îl știu nu e neapărat tradițional. Există cântece foarte, foarte vechi din Renaștere și Baroc care sunt scrise la 1500, sau 1600 și care sunt culte, sunt scrise de niște băieți care au făcut foarte multă carte pe vremea aia. Noi am fost ultimul popor alfabetizat din Europa… Eu conserv o muzică mică, orală și analfabetă. Sunt niște cântece care nu sunt mai vechi, dacă e să fim foarte sinceri, de jumătatea secolului al 19-lea. Eu practic o metodă amestecată în care ascult înregistrări care s-au făcut la Institutul de Etnografie și Folclor, primii focloriști care au imprimat la noi au fost după 1915, iar înregistrările nu sunt mai vechi de începutul secolului 20, și combin cu oarece informații de arheologie muzicală care țin de spațiul respectiv, întâlnindu-mă cu lăutari foarte, foarte bătrâni care azi nu mai cântă repertoriul vechi. Dar ei mă ajută pe mine prin mărci de comportament sau de limbaj…

Ce înseamnă asta?

De pildă pot să întâlnesc un acordeonist de 80 de ani care mă interesează foarte puțin spre deloc că-mi cântă la un instrument german interbelic, nu e cultură veche acolo, dar poate maniera în care cântă, felul în care se strâmbă, în care își trece vocea de piept la cea de cap, mă fac să-l întreb de unde le-a învățat. Și îmi spune de la „tataia al meu”. Pe mine aia mă interesează.  Eu sunt foarte aproape de metoda lui Alan Lomax. Cam cum au făcut americanii cu bluesul în anii 60, încerc eu să fac la noi. N-a mai rămas foarte mult din folclorul de aici, trebuie să ne grăbim.