A terminat anul trecut școala de actorie din Los Angeles, o filială a New York Film Academy. A plecat acolo la 18 ani și a stat singură, s-a întreținut și a învățat pe rupte. Este foarte talentată, foarte tânără, foarte frumoasă. I s-a spus că „arta trăiește în ea” de către un profesor de actorie de la Cambridge, un profesor care nu știa a cui fată este și ce înseamnă numele Hagi. Kira are 22 de ani, e timidă în viața de zi cu zi, timiditate care pe scenă îi dispare ca prin farmec.
Seamănă mult cu tatăl ei, are o voință pe care o ghicești dincolo de zâmbetul ei de care te lipești, pur și simplu.
A venit în România fiindcă are un proiect cu o casă mare de producție de film și pentru că va face o piesă de teatru. „Teatrul este sufletul meu, filmul, ambiția mea!”. Așa mi-a spus ultima oară când ne-am văzut la Alex Gâlmeanu în studio, acolo unde am făcut aceste fotografii.
Kira, când mă întâlnesc cu artiști, simt că ei sunt ca niște creuzete care conțin pe lângă personalitatea lor și ceva divin…
Știu, așa cred și eu. Mai cu seamă după o întâmplare… Eram în clasă cu foarte mulți colegi, la Los Angeles și, deodată am tăcut toții mâlc, chiar înainte să ne dăm seama ce se întâmplase. Un bărbat mic de statură a intrat în clasă și, parcă o dată cu el am simțit că a mai intrat cineva… Toată clasa a amuțit chiar înainte să ne dăm seama cine este. Era Al Pacino. Avea o energie și un fel de a capta tot ce era în jur, încât am încremenit cu toții…
