Mădălina Turza este vocea copiilor cu dizabilități. Ea însăși este mamă Clarei, un copil cu multiple nevoie neurologice. A suferit și s-a izbit în România de răutate, neînțelegere și indiferență. Așa cum se întâmplă și azi când bugetul pentru persoanele cu dizabilități este zero și când Ministrul Educației Ecaterina Andronescu spune că se gândește la segregarea învățământului. 

Mădălina Turza vrea să candideze independent la europarlamentare. Este o luptătoare în condițiile în care ceea ce trăit și cum a trăit în România ne-ar fi pus pe toți pe fugă, ea a ales să îi ajute juridic și social pe cei 72 000 de copii cu dizabilități din România.

Am văzut și admirat mereu activitatea dvs de luptător pentru cauzele celor cu dizabilități. Acum ați anunțat că veți candida ca independent pentru  europarlamentare, ceea ce mi se pare o nebunie frumoasă. Cum ați ajuns aici?

Da, poate fi catalogată și ca o nebunie, și ca un act de curaj. Decizia asta de a veni acum în față și de a spune eu candidez independent pentru Parlamentul European nu este o decizie care a venit așa pur și simplu, pentru că nu e o decizie de carieră pentru mine. Ea vine la un anumit punct al unei lupte foarte lungi pe care eu o duc de mai bine de 10 ani pentru drepturile copiilor cu dizabilități. Sunt mama unei fetițe cu sindrom Down și cu multiple alte probleme medicale asociate care are acum 14 ani. La scurt timp după ce am născut m-am trezit într-o altă lume aici în țara mea, în locul în care trăiam și în care până atunci părea că ok. Când am înțeles că toate ușile sistemului mi se închid, doctorii spunându-mi să merg acasă și să fac alt copil și pe al meu să-l las în spital… Când nu am identificat mai târziu soluții medicale, nici terapii, apoi când nu mi-au primit-o în grădiniță, apoi, apoi… o mulțime de „apoi”… toate astea m-au determinat să fac ceva, pentru că, mi-am spus, dacă nu voi face eu, cu siguranță nu va face nimeni.

Adică nu v-ați așezat pe marginea unui pat să vă plângeți.

Am trecut prin momente grele. A fost momentul căderii în hău pe care l-am avut și eu, am trăit revolta „de ce mie, cu ce am greșit eu” și apoi am început să parcurg etapele acceptării și înțelegerii mai înalte a acestei povești. Și am cerut prietenilor mei, 5 la număr, din domeniul juridic, ajutorul. Și i-am îndemnat să facem ceva împreună, pentru că nu sunt singura în această situație. Și am înființat Centrul European Pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități. Eu aveam deja un background pe drepturile omului, lucram într-o organizație nonguvernamentală pentru drepturile refuguaților. Pregătirea mea este în acest domeniu.

Dar de unde ați avut această înclinare?

Am fost mereu atrasă de ideea de justitiție socială. De mic copil, chiar. Din adolescență iubeam scrierile lui Martin Luther King… Am făcut Științe Politice, Drept Internațional Umanitar, am început pe zona de refugiați și apoi a apărut Clara în viața mea.