Știutele și neștiutele drame ale vieții la țară

Și uite așa au făcut… Au venit comuniștii în sate prin ‘49 și, timp de 10 ani și mai bine, au spart comunitățile, au eliminat rațiunea și motivația de a fi ale țăranilor luându-le pământul, animalele și sufletul făcându-i pe cei mai mulți să-și dorească să se mute „la oraș” momindu-i cu iluzia bunăstării.

Numai că la oraș nu au devenit cu adevărat „orășeni” și nici la țară când au revenit n-au mai fost cu adevărat „țărani.

Și așa au trecut anii și m-am născut eu, copil care a crescut la țară, într-un sat de pe dealurile subcarpatice unde am stat primii 7 ani din viață și mai apoi toate vacanțele de vară, fiindcă satul era la 12 km de Pitești.

Azi îi faci în 10 minute, acum 40 de ani se parcurgeau într-o oră și jumătate cu o „rată” obosită (un autobuz care făcea curse regulate).

În satul unde am copilărit frumos, de altfel, la nunți veneau și cântau Irina Loghin, Maria Ciobanu și încă vreo câteva artiste de genul acesta care au lansat folclorul nou, pentru că omul nou trebuia să aibă și o muzică nouă, nu-i așa?

Țăranii nu mai lucrau pământul lor, ci munceau în uzinele de la marginea orașului, iar pâinea o luau tot de acolo. La țară rămâneau puțini.

Citește tot

Interviuri A-Z

jooble