Irina Margareta Nistor. Nu cred să fie cineva care să nu-i fi auzit numele. Sau măcar vocea inconfundabilă. Pentru generațiile care au prins Revoluția, numele Irinei Margareta Nistor se confundă cu însăși ideea de cinema! Iar simbioza asta nu e doar în mintea publicului. Irina trăiește prin filme în fiecare zi și e prezentă în lumea lor – pe covorul roșu sau „în direct” -, fie că vorbim despre premiere, Oscaruri sau mari festivaluri.

Am intrat acum câteva zile în casa Irinei, o casă plină de lucruri, de amintiri și fotografii, de obiecte aduse de peste tot pe unde a călătorit, o casă cu fantome simpatice, cum spunea ea, dintre care una este mama ei, despre care crede ca într-o altă viață i-a fost soră. 

Irina, de unde îți vine ție lumina asta pe care o ai pe față?

Din entuziasm, cred. Lumea zice că zâmbesc mereu, dar asta vine din copilărie. Mi se spunea să nu stau tristă și să zâmbesc, că nu am motiv pentru a fi tristă; aveam voie să fiu tristă doar dacă exista un motiv bun. Ori eu nu aveam niciodată vreun motiv și atunci zâmbeam. Am avut o educație foarte bună în direcția asta. De pe atunci mă supăram, și mi se întâmplă și azi uneori, când zâmbesc cuiva și nu mi se răspunde la zâmbet. Unii nu răspund din timiditate, alții din proastă creștere, fiecare are motivele lui 🙂