Adrian Pîrvu și Helena Maksyom sunt cei doi tineri care au realizat filmul Totul (nu) va fi bine. Ambii au suferit de pe urma dezastrului de la Cernobîl, de fapt mamele lor au fost iradiate pe când erau însărcinate, așa încât Adrian s-a născut nevăzător (între timp lucru acesta a fost vindecat cu ajutorul operațiilor), iar Helena are dureri ale oaselor care sunt foarte fragile și care au nevoie de injectare cu un ciment special pentru ca ele să reziste în timp…

Filmul este însă departe de a fi negativ sau trist. Este un film în care apar și alți oameni care au suferit la a doua generație, chiar la a treia de pe urma accidentului nuclear. Și care, cu toate suferințele lor, uneori de neimaginat, nu fac decât să demonstreze că în suferință, în durere, se pot naște iubirea sau empatia. Filmul este și despre cei doi tineri și despre relația lor, dar și despre speranță și memorie.