Fac parte din generația care a învățat la școală că familia dvs și alte familii din aceeași categorie au „supt sângele poporului”… Apoi am aflat câtă educație și cultură existau în aceste famlii. Unii au ales să înțeleagă asta, alții au rămas în ura învățată din care nu mai vor să iasă.

Asta așa este, am constat…

Istoria nu merge într-un sens bun, nu? Sau cum vi se pare? Sună pesimist?

Optimismul este doar o formă de politețe (râde)… În fine, trebuie să avem inteligența pesimistului, dar tenacitatea optimistului…

Sunteți optimistă?

Îmi interzic să nu fiu, pentru că nu cred că țara asta nu poate să fie pusă pe o cale mai bună. Și eu am învățat că… noi am supt sângele poporului, dar eu vă rog să vă uitați să vedeți cine a iubit mai mult țara asta: cei care au fost forțați să o părăsească așa cum am fost noi? Pentru că noi nu am plecat fiindcă nu am iubit România, am plecat fiindcă România nu ne-a iubit. Și acum, după 40 de ani de Franța eu mă întorc aici, pentru că aici sunt rădăcinile mele, pentru că asta este țara pe care eu vreau să o ajut. Nu mai pot sta acolo în Franța în nepăsare și să spun că mi-e bine, că familiei mele îi este bine și asta este suficient. Nu. Sunt Ghica și Cantacuzino, port deci numele unor oameni care au construit o parte din istoria acestei țări, mi-e imposibil deci să stau deoparte. Memoria face parte din identitatea noastră. Trecutul face parte din identitatea noastră și văd că nu numai comuniștii, ci și guvernele de după 89 s-au înverșunat să-l șteargă. Dar fără acest trecut, noi nu avem viitor! De aceea pleacă și toți tinerii, fiindcă simt că nu mai au viitor aici.