Ce descoperi când faci o casă

Ce descoperi când faci o casă

Dă obicei scriu într-un colț al unei camere pe care o numesc „birou”. Nu pentru că ar avea unul la care să stau (nu, stau pe fotoliu cu laptopul în brațe) ci pentru că aici am adunat toate cărțile pe care le am de mult timp, ale mele, ale soțului meu, ale familiei, plus cele pe care le cumpărăm și, astfel, am făcut o bibliotecă pe un perete, de sus până jos plină de cărți. Pe două rânduri. Dar și plină de amintiri. Poze, obiecte cu semnificații- dintre care pe unele chiar nu le mai țin minte…

În fine, uitasem ce se înseamnă să citești o carte pe săptămână și mulțumesc editurilor cu care lucrez (Litera si Humanitas) care mă „obligă” să citesc pentru a întâlni scriitori, sau a prezenta câte o noutate editorială…

E minunat că m-am întors la asta, la cititul programat…

Și stau, de obicei, fie foarte devreme dimineața, fie noaptea târziu și mai scriu, sau mă uit prin cameră, printre titlurile din bibliotecă.

În stânga locului în care scriu, stau claie peste grămadă Agatha Christie, peste Richard Flanegan, Radu Paraschivescu sub Ricardo Piglia… Dar mai mult decât atât, lângă ele stă un parfum de cameră cu o aromă de ambră și o lumânare Byredo pe care scrie Biblioteque.

Îmi plac interioarele care seamănă mai puțin cu showroomurile și mai mult cu casele. Cu spațiile în care se simt mirosurile celor din casă, cu o haină aruncată pe un spătar, un bilet căzut dintr-un buzunar, sau o fotografie pe un perete. Toate acestea fac cât toate obiectele de design din lume.

Sigur, energia casei ne-a fost „extrasă” chiar din sursa ei, din sufletul nostru, de un designer talentat și atent, și de atunci nu mai facem nimic fără un sfat al Andreei Mureșan. Este un fel de înger al casei…

Ne-a ajutat enorm spunându-ne de unde să luăm un lucru, sau altul în funcție de buget, cum să renovăm mici piese din mobilierul vechi și aruncat prin podul casei bunicilor, care se stricase și de care nimeni nu mai știa. Am aflat, în timp ce ne lucram casa, atât de multe despre noi și felul nostru de a fi, despre ce ne place sau nu, cu ce suntem (sau nu) de acord, cum să negociem unul cu altul și cum să cedăm, dacă era spre binele celuilalt, cum ni s-au schimbat gusturile și ce dorim de la casa noastră, în așa fel încât, de ani de zile de când locuim în ea, nu ne-am plictisit și nu vrem să schimbăm ceva. Și bem un vin seara gândindu-ne la noi și vorbind, simțind cum casa ne ține în brațele ei.

Mereu mi-am/ne-am iubit casele în care am stat… Fie că au fost camere din demisol, sau de cămine studențești, fie că au fost apartamente mici și cochete prin cartierele bucureștene.

Îmi pasă de locul în care trăim și deseori extind această grijă și în afara casei,

Iubesc acest oraș. Așa cum este el, haotic și eclectic, binecuvântat și blestemat în același timp și știu că am putea face ceva mai frumos din el, că am putea fi mai grijulii cu el…

Ah… Am plecat de la colțul în care scriu, nu-i așa? Ei bine, mă întorc în el.

Lasă un comentariu: