Mă uit la Teodora Tompea de la Digi 24 cu plăcere. Am văzut-o, de asemenea, prezentând diverse evenimente și mi-a atras atenția un anume aer de eleganță des remarcat și de alții. E din Iași unde a și făcut Facultatea de Litere din cadrul Universității Al. Ioan Cuza. 

Am invitat-o să-mi răspundă la câteva întrebări și a acceptat cu zâmbetul pe buze.

Teodora… Cine ți-a dat acest nume?

Tatăl meu a vrut să mă numesc așa pentru că  Teodora, ca și Teodor, înseamnă darul lui Dumnezeu. Am fost un dar pentru părinții mei, și așa m-am simțit mereu, ca un dar al lui Dumnezeu. Am fost un om foarte norocos.

Tatăl tău este profesor universitar, predă filosofie. Cum te-a influențat pe tine acest lucru?

M-a influențat foarte mult. Părinții mei au fost cei care m-au ajutat foarte mult în deciziile importante din viață, tot ce este definitoriu și tot ce este important în viața mea li se datorează, evident. Am plecat de acasă cu un bagaj de valori și principii pe care îl port cu mine mereu, oriunde merg. Sunt un om profund, unii ar spune că prea profund, că mă duc prea mult în adâncimea lucrurilor. În ultima perioadă chiar am discutat cu tatăl meu despre un subiect la care am început să mă gândesc…

Ce subiect?

Esența vieții. Cred că acest gen de preocupare vine odată cu înaintarea în vârstă și cred că e o întrebare firească, pe care și-o pune multă lume… Care este esența vieții…

Mi-am propus să trăiesc până la 95 de ani

Și? Ai obținut vreun răspuns la această întrebare?

Hm… Am găsit frânturi de răspuns, nu cred că există numai unul… Am învățat să reformulez, de fapt, această întrebare și s-o pun altfel: ce înseamnă o viață cu sens? Și sună mai corect așa… Ce înseamnă o viață cu sens? Răspunsul cred că vine în etape, odată cu vârsta. Și, cum eu mi-am propus să trăiesc până la 95 de ani, am toate șansele să-l aflu😊. În fond, nici nu contează răspunsul, cred că mai importantă este însăși căutarea lui, pentru că așa ne transformăm, evoluăm, ne modelăm…

Tu te enervezi vreodată? Și cum faci atunci?

Sigur că mă enervez,  nu cunosc pe nimeni care să nu se enerveze😊. Cum fac? Interiorizez. Nu țip, foarte rar mă cert. Nu cred că conflictul sau violența verbală rezolvă ceva. Am tendința să despic firul în patru, supra analizez lucrurile. Dar cedez, de cele mai multe ori, și am norocul că uit destul de repede lucrurile care m-au enervat.

Ce te-a împins către jurnalism și ce te-a ținut în această meserie?

Tatăl meu, de fapt influența lui a fost cea care m-a împins către jurnalism, pentru că am învățat să caut, să fiu curioasă, să aflu… Și am ajuns să aleg această meserie pe care am început apoi să o iubesc… Nu mă văd făcând altceva, cel puțin nu în această perioadă a vieții mele.

Inițial am intrat în radio, la 19 ani, fiind studentă la Facultatea de Litere din Iași. Făceam practică la radio și îmi plăcea așa de mult, încât îmi propusesem să fac asta toată viața. Nu mă gândeam la televiziune atunci. Am fost și într-un stagiu la Bruxelles și, după ce m-am întors, am intrat într-un departament de comunicare. În acea perioadă s-a deschis Digi 24 și o prietenă mi-a spus să aplic și eu pentru stația locală. Așa am făcut și de atunci drumul a fost firesc.

Responsabilitatea unui jurnalist este să relateze inclusiv (și mai ales) deciziile politice

Nu te-a dezamăgit niciodată această meserie?

Nu, până acum nu am simțit asta. Din contră, mi-a arătat cât de grea este și cât de frumoasă poate fi. Făcând această meserie zi de zi, am învățat că, fără muncă și răbdare, nu ai cum să reușești.

Cât de mult ai îndrăznit în meseria ta? Care a fost maximum de îndrăzneală?

La început nu am îndrăznit… Mi se spune și mi se spunea că sunt prea scrupuloasă, că sunt prea atentă… dar ce pot spune este că, uite, în pandemie, la un an după ce începuse toată nebunia, eu, fiind pasionată de sustenabilitate, mi-am dorit foarte mult să fac emisiunea „Planeta ești tu”.

Sigur, nu era un subiect prioritar în momentul acela, fiind vorba de Covid, dar am avut susținerea echipei editoriale. Nimeni nu își imagina că planeta va fi la extreme. Și acum, iată că este. Este unul dintre subiectele cele mai importante pe agenda publică.

Te atrage zona politică?

Nici nu contează dacă mă atrage sau nu. Trebuie să facă parte din viața noastră, e o zonă foarte importantă. Există și în jurnalele noastre debate-uri politice, nu poți ocoli politicul. Responsabilitatea unui jurnalist este să relateze inclusiv (și mai ales) deciziile politice și să stea de vorbă la aceeași masă cu decidenții politici.

M-am întrebat întotdeauna cum fac cei care prezintă știri să-și mențină expresia feței egală, fără să se vadă pe chipul lor amuzamentul sau tragedia textelor pe care le citesc de pe prompter… E actorie? E stăpânire?

Cred că ține de exercițiu. Să știi că și nouă ni se întâmplă să arătăm pe chip ceea ce simțim. Am avut și eu momente în care m-am amuzat peste măsură, sau m-am întristat peste măsură în timp ce eram la pupitrul știrilor. În aceste cazuri îmi impun să am o abordare mai rece a situației sau să fiu, pur și simplu, mai atentă spunându-mi „eu, aici, sunt doar la știri, nu e despre mine”. Și reușesc să mă regrupez sau să mă reașez în tot acel context.

Mereu ajung la concluzia că puteam mult mai bine

Îți dorești o familie?

Eu am o familie foarte frumoasă, atât cea de la Iași cât și cea pe care mi-am făcut-o aici. Pe mine mă echilibrează familia. Indiferent câți membri ar avea și oricum ar fi ei, familia este frumoasă așa cum e. Eu am altă abordare, mai bine construim și hrănim o familie frumoasă, decât să merg pe principiul să fie cât mai mulți, dar relația dintre ei să nu fie de calitate.

Când faci interviuri, există întrebări pe care ți le reprimi?

Da. Eu sunt un om foarte critic cu mine. Îmi analizez foarte dur orice prestație, fie că e una live, fie că vorbim despre o emisiune înregistrată. Mereu ajung la concluzia că puteam mult mai bine.

Ești caracterizată ca fiind elegantă. Ce contează în jurnalism: eleganța sau incisivitatea?

Amândouă contează în egală măsură și, mai ales ca femeie, cred că poți fi incisivă fără a-ți pierde feminitatea. Sunt absolut convinsă că poți fi un bun profesionist fiind și elegant și incisiv în aceeași măsură, fără să țipi sau să transformi prestația ta în altceva.

Cât contează frumusețea pe ecran, la știri? Că pe ecranul Digi 24 se văd numai femei frumoase…

Nu contenesc să repet chestia asta, deși se pare că nimeni nu vrea să mă creadă. Eu nu mă consider o femeie frumoasă, cred despre mine că sunt mai degrabă o femeie, să zicem, interesantă, dar nu frumoasă. Cei mai mulți îmi spun că mă văd o femeie frumoasă, sigur, e un compliment pe care îl primesc cu plăcere, dar crede-mă că nu contează, mai ales într-un loc ca Digi 24, să fii doar o femeie frumoasă. Și da, și colegele mele sunt femei frumoase și interesante, dar te asigur că ele sunt mult mai mult decât atât. Sunt femei valoroase, muncitoare, inteligente. Și cred că publicul este atras tocmai acest pachet de calități.

Care au fost momentele tensionate din cariera ta? Ai avut interlocutori extrem de dificili?

Nu, chiar nu. La începuturile meseriei, chiar și când am făcut teren, a avut invitați ceva mai dificili. Dar și la început, când experiența mea era în formare, și acum când am emoții- și am emoții mereu- echipa este cea care mă ajută să trec peste orice moment.

Mă bazez pe producător și editor, echipa din spate, care de fiecare dată fac ca totul să pară mult mai ușor. Sau atunci când unul dintre noi nu e într-o formă bună, ne-am ajutat reciproc. Echipa este esențială, nu numai prezentatorul, fața de pe ecran… Acum, privind retrospectiv, acele momente nu mi se mai par așa de dificile, dar știi cum e, atunci când ți se întâmplă ție, ești în direct sau ești pus în fața unei situații, tinzi să amplifici intensitatea momentului.

Îmi aduc aminte de un moment dificil, când a murit Fidel Castro și, la 7 dimineața când am primit vestea, nu era nimeni pe care să-l poți suna, sau vreun invitat care să vină și să vorbească despre asta în studio. A trebuit atunci să vorbesc 15 minute în șir, singură în studioul știrilor, pe marginea acestei știri. Oamenii din redacție erau ocupați să realizeze rapid materiale despre viața lui, influența lui politică, etc.

Dar tot cu echipa din spate am trecut peste situație. Resimt ca un seismograf munca din spatele camerelor, știu ce efort depun colegii mei. Noi facem și mult conținut propriu și nu vreau ca, din cauza vreunei neatenții, sau a unei greșeli pe care aș face-o, să fie anulată munca celorlalți. Și aici mă refer la toți cei din redacție. Mi s-ar părea nedrept, pentru că e mult suflet pus în munca asta, de aceea trebuie să fiu mereu atentă și concentrată.

Eu nu mă consider o femeie frumoasă, cred despre mine că sunt mai degrabă o femeie, să zicem, interesantă, dar nu frumoasă. Cei mai mulți îmi spun că mă văd o femeie frumoasă, sigur, e un compliment pe care îl primesc cu plăcere, dar crede-mă că nu contează, mai ales la Digi 24, să fii doar o femeie frumoasă.

Ca jurnalist într-o redacție de știri, cum vezi presa din România?

E clar că în toată lumea, deci și în Europa, sunt contexte care amenință libertatea presei. E o conjunctură generală în care presa este amenințată. Cred că presa în forma asta în care o facem noi, la Digi 24, există și va exista, pentru că noi credem că între autorități și cetățean trebuie să existe respect . Poziționarea Digi 24 e de partea informației reale, corecte și trebuie să fie ADN-ul postului nostru.

Suntem jurnaliști cu coloană vertebrală, pentru că toți avem principii și ne cunoaștem meseria. Acum nu spun că nu există critici și le acceptăm, firește, dar eu sunt un om optimist și sper că, mai ales în vremurile astea, e nevoie de mult efort ca situația să se îmbunătățească în ceea ce privește jurnalismul și presa din România.

Am văzut comentarii și critici care spun că Digi 24 este proguvernamentală…

Publicul este liber să critice, dar promovarea urii nu cred că poate construi nimic. Publicul este cel care se uită la noi și este foarte important ca el să fie deschis și să urmărească programele noastre și astfel să înțeleagă poziționarea noastră. Suntem echidistanți și imparțiali, pentru că numai așa se poate face o presă de calitate.

Ce ambiții profesionale ai?

Nu am o ambiție pe termen lung, nu am un punct final la care vreau să ajung și să mă opresc. Sunt convinsă că voi simți toate aceste lucruri pe parcurs. Dar îmi doresc să fiu cât mai bună în fiecare zi, să mă mențin la un nivel profesional ridicat și să învăț în continuare pentru ca să pot livra conținut de calitate mereu. Asta mă va face mulțumită de mine.

Foto arhiva personală