Pavel Bartoș : "Secretul este să fii asumat, autentic, să fii tu însuți, cu cele bune și cele rele. Lumea iubește naturalețea"

Pavel Bartoș

Pavel Bartoș este una dintre vedetele din România despre care nu am auzit niciodată vreo vorbă rea. Nu vorbește de rău pe nimeni și nimeni nu-l vorbește pe el de rău. Nu prea există așa ceva.

De curând a lansat pe marele ecran filmul „Ramon”, o comedie ușoară la care lucrează de vreo 3 ani, fiind și producător și protagonist, menită să te facă să te simți bine, pentru că el crede, el, Pavel, că viața este scurtă și merită trăită cu bucurie în fiecare zi.


Pavel, de ce ai ales numele Ramon pentru personajul principal? Care a fost argumentul pentru care ai ales acest nume?

Dacă ți-aș răspunde la întrebarea asta, aș da un spoiler foarte mare. Mergeți la film, și veți afla că este un nume profund românesc. Dar, numai după ce veți vedea filmul, veți realiza asta! Pentru că regizorul, Jesus del Cerro, este spaniol, multă lume a crezut că Ramon este un nume firesc pentru el, și,  în loc să aleagă Vasilică, sau Ilie… Dar nu e deloc așa.

Da, știu povestea numelui, am văzut filmul. Întrebarea era de ce ai ales ca personajul tău să aibă acest nume?

Pentru că m-a inspirat foarte mult. Când am auzit numele, am știut imediat că acesta este!

După ani de pandemie și acum, în timp de război la graniță, acest Ramon te face să te simți bine. De fapt, au apărut aceste comedii comerciale care te fac să râzi, sau măcar să zâmbești… Numai că tu, în filmul tău, ai presărat și ceva înțelepciune, îndemnuri în genul „viața e simplă, nu trebuie complicată”…

Da, și, mai ales, trebuie trăită! Trebuie să te bucuri de fiecare zi, de fiecare clipă, nu doar de Paști sau de Crăciun. De fapt, în film, acest om simplu nu încearcă să schimbe pe nimeni, dar, fără să vrea, îi schimbă pe mulți. Pentru că îi face să râdă, sau pentru că îi aduce în pragul disperării, dar îi schimbă! Le arată cât de faină este viața.

Cărui fapt îi datorezi tu succesul tău uriaș, Pavel? Cum îl explici?

Pfiuuu!… Faptului că muncesc enorm, făcând ceea ce îmi place. Dar datorez totul oamenilor și echipelor. Și în cazul acestui film, Ramon. Uite, sunt 5 ani de când îmi umblă în minte subiectul, iar de 3 ani muncim la această producție. Nu vine nimic peste noapte. Nu e doar ca în zicala „ce-i al meu, e pus deoparte”. Sau poate că e așa, dar trebuie să și provoci asta prin modul în care gândești un proiect, dar și prin echipa pe care o aduni în jurul tău.

Am adunat o echipă care a crezut în mine și în ceea ce am visat. Acesta a fost marele meu noroc: echipa! E foarte important să găsești oamenii potriviți. Așa am cooptat echipa de scenariști: Anghel Damian, Lia Bugnar, la care s-a adăugat regizorul, Jesus del Cerro. Și atunci, bineînțeles că dacă aduni oameni foarte buni în jurul tău, succesul e asigurat. Fără echipele din spate, eu și Smiley nu am fi – hai să ne lăudăm un pic singuri acum 🙂 – atât de nebuni și buni la Românii au talent sau la Vocea României. În teatru, la fel, tot echipa contează!

Bănuiesc că a fost incredibil de greu să lucrezi la un film în ultimii 3 ani.

Da, a fost greu. Vremurile astea au schimbat atâtea! Având în vedere contextul, nu a fost ușor să aduni oamenii, să aduni resursele financiare…

Dacă ai avea o sumă foarte, foarte mare de bani, care să-ți permită să nu mai muncești niciodată, ai sta?

Nu, niciodată. Poate că mi-aș lua o vacanță de vreo lună, dar atât… De fapt, chiar îmi voi lua o vacanță, undeva la munte vreo două săptămâni, după ce termin lungul turneu de promovare a filmului.

Crezi că succesul tău se datorează și felului tău de a fi? Nu te-am auzit niciodată vorbind de rău pe cineva, nu am auzit pe nimeni niciodată vorbindu-te pe tine de rău.

Mă bucur că aud asta, dar cred că secretul, dacă o fi unul, este să fii asumat, autentic, să fii tu însuți, cu toate cele bune și cele rele. Plus autoironia, și mult umor… Lumea iubește naturalețea. Iar eu mă accept așa cum sunt. Nu sunt Brad Pitt, am 1,70 m, o greutate fluctuantă, fac multe greșeli…

Cu Andreea Vasile, scenă din film

Ce a zis Anca, soția ta, după ce a văzut filmul?

Eu am un mare noroc cu ea, să știi. Anca are o mare încredere în mine, pentru că mă iubește și eu o iubesc foarte tare. Vreau să-i mulțumesc că mă susține și acceptă faptul că eu plec destul de mult timp de acasă în perioada asta. Uite, sunt în turneu de promovare, înainte am fost la filmări… Ne-am văzut mai mult pe Facetime.

Se întâmplă certuri pe tema asta?

Nuuu! Păi nici nu avem timp să ne vedem, când să ne mai și certăm!? Nu avem timp de certuri! 🙂 Ea se bucură de tot ceea ce fac eu. Și copiii mei la fel.

Eu am un principiu: dacă emisiunile tv, filmele de pe marele ecran sau spectacolele de pe scena teatrului nu nu pot fi văzute de un copil de 8 ani și jumătate, de copilul meu, atunci nu e bine! Eu vreau ca el să vadă în mine un model. Dacă nu devin eu model pentru copilul meu, cine să-i fie?

Asta este una din bucuriile pe care le am cu filmul acesta: am văzut în sală copii, de la 8 la 99 de ani! 118 ani! Iar reacțiile pe care le-am primit sau pe care le-am observat au spus totul, crede-mă!

 

Eu, când pornesc un proiect, nu mă gândesc mai întâi la succesul lui, mă gândesc să iasă bine

 

De ce Andreea Vasile?

Pentru că, la casting, s-a dovedit a fi cea mai potrivită.

A fost casting?

Da! Cu Jesus del Cerro nu se glumește. Firește că a fost casting! Iar ea a fost cea mai potrivită și am fost chiar felicitați pentru această alegere.

Ce reacții a avut Andreea după film?

A fost șocată. A fost copleșită. Prima dată a văzut filmul la Timișoara. A stat alături de public, a văzut cum a fost primit filmul, a fost îmbrățișată, a fost copleșită, ce mai!

Și sunteți pe locul 1 în cinematografe…

Da, suntem, și ne lăudăm singuri cu asta (râde). Dar e minunat, crede-mă!

 

Nu vine nimic peste noapte. Nu e doar ca în zicala „ce-i al meu, e pus deoparte”. Sau poate că e așa, dar trebuie să și provoci asta prin modul în care gândești un proiect, dar și prin echipa pe care o aduni în jurul tău.

 

Ai anticipat succesul ăsta?

Nu știu. Eu, când pornesc un proiect, nu mă gândesc mai întâi la succesul lui, mă gândesc să iasă bine. Desigur că îmi doresc să vină lumea, cum să nu? Este firesc să te bucuri de succes și să ți-l dorești. Îndrăznești să crezi că poate să aibă succes. Ei, tocmai faptul că are succes îți confirmă că lucrurile au fost făcute bine.

În ultima vreme, filmele românești au fost pe primele locuri în box-office-uri. Nu s-a mai întâmplat asta.

Foarte bine! Așa să fie mereu! Și le mulțumesc celor care au cumpărat bilete și au mers la cinema! Filmele acestea au readus publicul în sălile de cinema. Pentru că publicul încă nu revenise la cinematograf după pandemie. Statisticile arătau o revenire de 35%. Dar uite că publicul vrea să vadă producții românești, actori români, vrea să râdă românește. Și din asta are de câștigat și filmul de autor.

De ce? Crezi că acest tip de producție va ajuta și filmul de autor?

Categoric! Obișnuiește din nou lumea cu sala de cinema, cu actorii și regizorii români care primesc o nouă șansă de a fi văzuți, de ce nu?

Care va fi următorul tău film?

Hehe! După ce faci primul copil, lumea te întreabă mereu când îl vei face pe al doilea. Eu nu mă gândesc acum la următorul film, pentru că vreau să mă bucur de acesta! Vreau să-l las să se așeze, să fie văzut de cât mai multă lume… Uite, vine Dragobetele, vine luna martie cu sărbătorile ei frumoase… Las filmul să existe, să crească. Nu mă gândesc acum la ce va fi mai departe.

Pavel, mie mi se pare că tu nu ești niciodată singur. , mai ales singur cu tine. Tu ești? Reușești vreodată să fii singur cu tine?

Da, este esențial să poți să fii puțin singur cu tine, să stai de vorbă cu tine să îți dai seama ce ai făcut bine, ce puteai face mai bine…

Și tu ce putea face mai bine?

Orice. Orice puteam face mai bine decât am făcut, dar, pe de altă parte, asta nu mă împiedică să mă bucur de ceea ce am făcut și de ceea ce mi se întâmplă. Mă bucur de familie, de prieteni, de oameni, de teatru, de film… Viața e simplă, hai s-o trăim!

Comedia ne face bine?

E musai! Mai ales după perioada asta teribilă pe care am traversat-o. Lucrurile sunt destul de apăsătoare, realitatea este apăsătoare, de aceea e bine să profiți de tot ceea ce o poate destinde măcar un pic. Asta am încercat cu „Ramon”, și asta am încercat cu „One man aproape show” de la Teatrul Odeon.

Spui foarte des că viața e frumoasă și merită trăită, de parcă noi nu am ști asta…

Păi o știm, dar nu o aplicăm. Uite, am auzit de la cineva o chestie și mai bună, care mi-a plăcut mult: „Noi avem două vieți, a doua, cea mai importantă, începe după ce realizăm că avem numai una.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *