Probabil că unul dintre cei mai interesanți oameni ai comunicării de azi este Paul Olteanu, creatorul Mind Architect. A lucrat în CSR, în publicitate și a fost mereu pasionat de neuroștiință. Din pasiune ține cursuri în care ajută oamenii să se cunoască pe ei înșiși și tot din pasiune a creat Mind Architect cu ajutorul celor trei cofondatori, Anca, Dorin și Tudor.

Acum a lansat neuroștiințalaclasă.ro un loc unde profesorii se pot lăsa ghidați în cunoașterea elevilor și a lor înșiși.

Paul Olteanu, ai reușit să creezi un concept, Mind Architect, care reușește să atragă foarte mulți oameni care îl urmăresc cu „foame”! E un fenomen, cu atât mai mult, cu cât azi oamenii se îndreaptă către un alt tip de conținut, mai facil, mai superficial. Cum ai început Mind Architect?

De fiecare dată spun că acest acest proiect m-a găsit mai degrabă el pe mine, decât l-am găsit eu pe el. A pornit de la intersecția a două momente: unul care descrie pasiunea mea în neuroștiințe, „călătoria” mea pornind undeva în liceu, când am descoperit zona de dezvoltare personală și momentul „iulie 2019” când i-am întâlnit la un curs în IBM pe cei care aveau să fie co-fondatorii Mind Architect, Tudor Stoica, Dorin Boabeș și Anca Anghel.

Atunci, într-o pauză a cursului în care povesteam cu angajații IBM lucrurile pe care le studiam, cei trei au venit și m-au întrebat ce ar fi dacă aș face și un podcast despre neuroștiință.

Și, deși eu eram deschis la orice provocare, le-am spus că mi-e imposibil având în vedere că aveam calendarul plin până la jumătatea lui 2020. Dar cei trei mi-au spus că mă vor ajuta, fiindcă ei știau să fac podcast, ceea ce eu nu știam.

Și pe 1 noiembrie 2019 l-am lansat. Eu credeam că va fi ascultat cu precădere doar de participanții la cursurile mele, adică vreo câteva mii de oameni. Pentru că îți mărturisesc sincer că primul sezon a fost tras doar vreo două episoade la masă, restul online, fiindcă eu eram fie la Chișinău, la Iași sau la Brașov. După ce am lansat deci primul sezon, am fost blown away, efectiv. Nu mi-a venit să cred ce s-a întâmplat, ce audiență am avut.

De ce?

Pentru că nu mi-am imaginat că o conversație despre neuroștiință și psihologie care, deși este abordată în mod accesibil pentru toți conține, de fapt, și termeni tehnici. Că noi vorbim și despre sisteme de neurotransmițători, de hormoni, memorie, adică nu e psihologie pozitivă, motivațională.

Deci nu mi-am imaginat că va căpăta atâta tracțiune. Și nici nu aveam un feedback deosebit de la cursurile mele, pentru că eu am lucrat mai mult cu companii, iar oamenii care veneau la cursuri erau de obicei trimiși, puține organizații sunt acelea la care se vine doar prin înscriere. Și nu am văzut la ei un feedback așa cum am văzut la o grămadă de oameni care ne scriau după difuzarea podcastului și ne spuneau: „am înțeles lucruri despre mine”, „am aflat chestii noi”, părinții ne scriau că copiii lor au început să vorbească cu ei folosind „călăreț și elefant”. De aceea spun că ceea ce s-a întâmplat între iulie 2019 și noiembrie 2019 mi-a schimbat viața.

Anul 2022 arată altfel, calendarul lui arată altfel, acum am zile dedicate lui Mind Architect ceea ce anul acesta nu am avut.

Ce a fost Mind Architect pentru tine?

Un amplificator al unei misiuni profesionale pe care o simțeam deja: de a ajuta oamenii să trăiască mai bine prin înțelegerea propriei vieți interioare.

Pe mine m-a obsedat strategia conținutului, pentru că am vrut ca el să fie impecabil, perfect documentat și corect.

Și ce ți-a „spus” avalanșa asta de ascultători?

Mi-a spus două lucruri: în primă fază, după sezonul unu, mi-a spus că există interes și că ar trebui să continuăm și mi-a mai spus că acest tip de conținut este relevant. După aceea am vorbit cu colegii mei și ne-am gândit cum ar trebui să arate sezonul doi și dacă ar trebui să investim în publicitatea lui, de exemplu. Sezonul unu a ajuns în top 5 cele mai ascultate podcasturi din România fără niciun leu cheltuit pe marketing!

După sezonul unu am avut și un sponsor (care este și acum cu noi, OTP Bank). Și cu ei a fost o treabă frumoasă, pentru că eu lucram deja cu oamenii din bancă și Diana Mișa, care conduce Divizia de Resurse Umane, m-a întrebat dacă nu aveam nevoie de bani pentru a face proiectul Mind Architect. Și am început colaborarea cu ei.

Deci sezonul unu ne-a făcut să înțelegem că există interes pentru acest tip de conversație, iar în timpul sezonului doi am început să monetizăm proiectul astfel încât să devină sustenabil. Eu am lucrat și în CSR, și în publicitate și știu că nu e suficient să te bazezi pe un sponsor (la noi din fericire el nu a dispărut) și că o organizație se poate chiar închide când rămâne fără sponsori. Mind Architect a încetat să fie un hobby și a devenit o parte din viața mea profesională, sper eu în viitor, chiar partea ei principală.

Și, practic care a fost strategia ta?

(Râde) Tu chiar presupui că a fost o strategie?😊 Dar pe undeva poate chiar a fost, cel puțin în ceea ce privește conținutul. Tudor Stoica asculta foarte multe podcasturi și avea experiență în sensul acesta. Eu știam să captez atenția într-o sală, dar nu și în digital, de aceea Tudor ne-a ajutat la început cu formatul: concept teretic, exemplu personal, exemplu profesional, încă un exemplu personal/profesional și apoi „tips and tricks”.

Eu ascultasem și podcastul lui Seth Godin „This is marketing” și chiar din publicitate căpătasem o alergie la promovarea a formelor fără fond. Pe mine m-a obsedat strategia conținutului, pentru că am vrut ca el să fie impecabil, perfect documentat și corect.

Una peste alta, strategia a fost concentrată pe conținut și pe dialogul cu publicul care să ne spună ce anume ar vrea de la noi. Gândiți-vă dacă faceți un podcast, care e publicul care l-ar putea iubi și care ar putea deveni ambasadorul brandului. Pentru noi audiența a fost formată din cei care așteptau acest gen de produs, mai ales în limba română.

Mind Architect este un „ecosistem”. Acum ești și pe Europa Fm cu el.

Da, toate parteneriatele noastre au venit de la parteneri spre noi. Singurul moment în care am luat o decizie internă de parteneriat a fost acela când ne-am hotărât să monetizăm din Mind Architect și am făcut o firmă. Acela a fost momentul în care și echipa s-a transformat. Ceea ce era un hobby, a devenit un business.

Ulterior am construit o platformă cu abonamente care este mindarchitect.ro, ecosistemul premium care dă sustenabilitate proiectului prin abonamente. Noi suntem o echipă de 10 oameni, unii sunt angajați, alții colaboratori permanenți și aveam nevoie de sustenabilitate financiară.

Iar pe 28 septembrie, la trei ani de când s-a lansat Mind Architect, am reușit să convingem Ministerul Educație, împreună cu Fundația OTP, să facem un site, neurostiintalaclasa.ro care e tot o parte a ecosistemului Mind Architect, unde orice profesor din România are acces la toate episoadele, plus la ghiduri de dezvoltare. Viziunea noastră a fost mai mult decât un podcast, magazine sau abonamente, a fost despre a centra educația din România în jurul cunoașterii de sine și a înțelegerii vieții interioare, adică exact ce lipsește în școală acum.

Nu ești cumva un idealist?

Cred că ajută:) Când am fost în emisiune la Dragoș Pătraru, el mi-a zis că nu o să meargă neurostiintalaclasa.ro. Iar eu i-am răsuns că poate nu va merge, dar eu trebuie să încerc. Și de când există siteul, s-au înscris sute de profesori din România. Și asta înseamnă mii de elevi din clasele 5-12 care vor învăța cum le funcționează creierul, ce sisteme decizionale sunt acolo, ce memorie, etc.

Ai o mare responsabilitate…

Munca mea din ultimii 6, 7 ani de cercetare, de distilat informașii,  de făcut slideuri, etc ne- ajutat până la un punct. Acum avem nevoie de a face o cercetare activă pentru teme. Sezonul 6 care se va lansa prin februarie 2022, va fi sută la sută despre emoții. Îmi dau seama și este greutatea pe care o simt la fiecare episod, că unii oameni chiar iau decizii pe baza emoțiilor.

Eu simt că asta definește ceea ce vorbim, pentru că deși spunem niște lucruri cu care oamenii rezonează la nivel personal – „și eu am simțit asta”- sunt lucruri documentate și studiate.

Dacă oamenii ajung să se cunoască, ei ajung să se și schimbe?

Nu obligatoriu și este cel mai dificil de acceptat realitate pe care eu a trebuit s-o tolerez ca trainer. Când am început să studiez, mi-am dat seama că înțelegerea ține de cortexul prefrontal, „călărețul” cum îi spun eu în podacst, pe când schimbarea este atunci când traduci înțelegerea asta în obiceiuri care devin comportament reflex. Adică atunci când o preia „elefantul”.

Iar asta e ceva ce, dacă cineva ar putea face predictibil și consistent, ar fi multimiliardar. E un proces cu multe variabile. Uite, puterea mediului, de exemplu. Eu, când merg spre Brașov și trec de Mc Donalds, ceasul meu arată că îmi scad pulsul și nivelul de stres. Când vin spre București și trec de Băneasa, îmi cresc și pulsul și nivelul de stres. Și asta fără să fac nimic. E o reacție corporală la mediu.

Deci corpul ne dă semnale.

O grămadă!

Totul se poate explica prin neuroștiințe?

E un pericol aici… Uite, pot spune ceva și sincer și vulnerabil. Mie mi-e frică să ajung în punctul ăsta, pentru că, dacă în fiecare zi țin cursuri și în fiecare seară am conversații cu echipa pe tot felul de teme, atunci risc să ajung să văd și viața prin acest filtru în general.

De aceea este important să rămân în limita științei, în acuratețea ei, aici vorbim despre cercetări care vin de la Harvard, sau studii agregate pe care ne sprijinim și toate episoadele Mind Architect au sursele pe care le și comunicăm public.

Eu simt că asta definește ceea ce vorbim noi, pentru că deși spunem niște lucruri cu care oamenii rezonează la nivel personal – „și eu am simțit asta”- sunt lucruri documentate și studiate.

Cred că atunci când vorbim despre cum metabolizăm emoțiile, despre care stres e bun, care stres e toxic, despre somatizări, despre traume, atunci tot ceea ce spunem trebuie să fie ancorat în toate studiile apărute pe acel subiect. Adică să fii „acoperit” în tot ceea ce spui. Aici sunt distilate niște date, nu sunt emise niște păreri. Că din datele astea poți avea și niște recomandări că e bine așa, sau e bine altfel, da, dar asta este altceva.

Ești perfecționist?

Este o caracteristică personală care poate explica acest perfecționism pe care îl am și cu care îmi și obosesc colegii uneori. Eu, de când mă știu, am fost cel mai tânăr de peste tot.

Am primit o bursă când eram în anul doi de facultate la un curs de leadership creativ unde toți colegii mei erau mai mari decât mine și de aceea îmi spuneau „Gerovital”. Ei bine, tipul ăsta de apelative apăsa niște butoane fiindcă de câte ori mă aflam undeva unde eu eram cel mai tânăr, atunci aveam grijă ca tot, absolut tot ceea ce spuneam, să fie documentat, să știu despre ce vorbesc tocmai pentru ca să am credibilitate, fiindcă nu mă recomanda nimic altceva.

Chiar și acum după vârsta de 30 de ani, sau după atâția ani de Mind Architect, când lumea nu mă mai întreabă ce vârstă am, eu tot simt nevoia să știu de unde știu ce zic și de unde vine informația.

Iar dacă mă va ajuta Dumnezeu să am copii și să producem podcastul Mind Architect mult timp de acum înainte în așa fel încât să mă asculte și copiii mei, atunci va fi extraordinar. Eu aș fi dat orice să am zeci de ore cu mama și cu tata discutând, ca să știu cum gândesc ei.

Deci vezi și în viitor cu aceeași responsabilitate…

Da, dar în egală măsură sunt și persoana care, când își pierde călărețul, țipă ocazional la oamenii pe care îi iubește, pentru că așa am văzut la părinții mei. Ei, când se simțeau amenințați, țipau.

Deci țipi și tu?

Da, iar Alexandra, soția mea, poate atesta asta. Dar ceea ce m-a învățat neuroștiința a fost că, chiar dacă am țipat, să nu ne culcăm supărați, ci să dormim luându-ne în brațe, pentru că transferul acela din memoria pe termen scurt în memoria pe termen lung care se cheamă consolidare, se întâmplă în timpul somnului. Și nu aș vrea să rămânem cu amprenta emoțională a conflictului.

Din interviul realizat pentru ediția Webstock 2021