Sir Ken Robinson: „Tu, copilul tău și școala”- cum să ajungi la cea mai bună educație

Sir Ken Robinson: „Tu, copilul tău și școala”- cum să ajungi la cea mai bună educație

L-am descoperit pe Sir Ken Robinson acum vreo 10 ani când cineva mi-a trimis prezentarea de mai jos. Merită, dacă nu o știți încă…

De curând mi-a atras atenția o carte scrisă de acest guru mondial într-ale educației care se intitulează (cât de tentant!) Tu, copilul tău și școala.

Este scrisă împreună cu Lou Aronica, un editor american care nu se află la prima colaborare cu Ken Robinson.

Sir Robinson locuiește în L. A, dar este din Anglia, mai exact din Liverpool. Este pedagog, autor a numeroase cărți și studii despre educație, este speaker, consultant, este o Voce în domeniu.

Cartea este scrisă pentru părinți.

Este o carte dedicată lor. Peste tot în lume părinții sunt îngrijorați din cauza educație și, spune Robison, este și cazul să fie.

Lumea s-a schimbat în ultimii 30 de ani atât de mult, încât azi implicarea părinților în procesul de educație este mai mult decât necesară, iar școlile bune de pretutindeni o valorifică și o încurajează.

Ken Robisnon nu spune dacă școlile private sau cele publice, cele „charter” sau home schoolingul sunt mai bune unele decât altele. Nu vorbește despre formele de școlarizare, ci despre în ce fel ar trebui să alegem școala pentru copiii noștri. Ne ajută pe noi, părinții, să căutăm specific câteva lucruri în găsirea școlii și a formei de educație potrivite pentru copii.

Ce înseamnă potrivite?

Noțiunea de copilărie nu a existat întotdeauna. Ea este o invenție relativ recentă și a apărut în Europa și Stetele Unite la sfârșitul secolului al XIX-lea. Până atunci, copiii erau tratați ca niște mici adulți și era de așteptat ca ei să-și facă partea lor de treabă în viața și munca comunității. Preluau munca adulților imediat ce erau capabili din punct de vedere fizic să o facă.

La sfîrșitul secolului al XVIII-lea  filsosoful J.J. Rousseau scria Emile, o lucrare influentă despre copilărie și educație. El descria copilăria ca pe un timp al purității și inocenței care trebuie prețuită și protejată de influența corupătoare a valorilor adulților.

Cartea a avut o influență foarte mare în rândul formatorilor de opinie de atunci. Copilăria a trecut de atunci încoace prin diverse faze de abordare. Pe scurt, azi ea este într-o nouă etapă. O etapă în care educația a devenit un fenomen global în care se implică absolut toată lumea.

Ce trebuie să asigure educația, de fapt?

4 tipuri de dezvoltare: economică, personală, culturală și socială.

Dezvoltarea economică presupune ca, din ceea ce ajunge a face copilul ca rezultat al educație sale, să-i asigure traiul și să-i ofere independență financiară.

Dezvoltarea culturală: unele dintre cele mai mari provocări culturale cu care ne confruntăm pe Pământ sunt cele culturale. Pe măsură ce populația lumii devine mai numeroasă și mai conectată, a respecta diversitatea poate fi important din punct de vedere existențial pentru specia noastră ca întreg.

Dezvoltarea personală: educația trebuie să țintească inimile și mințile copiilor și ar trebui să se adapteze punctelor tari, dar și slăbiciunilor lor. Cu alte cuvinte, ea ar trebui să fie personalizată.

Dezvoltarea socială: învățarea este în mod inerent o abilitate socială. Colaborarea și nu competiția este cea care dezvoltă și antrenează calitățile sociale ale unui copil viitor adult.

De fapt, ce ne dorim cu toții atunci când alegem un tip de educație pentru copiii noștri? Firește, fericirea lor.

Semnificația acestei fericiri este și ea explicată în carte (care ar trebui să existe în fiecare casă unde sunt copii care merg la școală.)

Ken Robinson scrie: „Se presupune uneori că fericirea înseamnă să fii mereu vesel. Chiar nu este așa!

Martin Seligman este unul din părinții fondatori ai psihologiei pozitive. Seligman spune că fericirea poate fi analizată prin prisma a trei elemente diferite: emoțiile pozitive, implicarea și sensul.

Emoțiile pozitive sunt ceea ce simțim, implicarea are legătură cu „fluxul”- suntem totuna cu ceea ce facem, și sensul: să aparții ori să servești ceva ce tu socotești a fi mai cuprinzător decât sinele tău.”

Tinerii bine echipați pentru a se implica în provocările economice, culturale, sociale și personale, sunt cei încrezători în 8 domenii, spune Ken Robisnon: spirit civic, compasiune, calm, comunicare, colaborare, curiozitate, creativitate și critică.

Să le luăm într-o ordine oarecare:

Curiozitatea: prima prioritate a educației e să mențină copiilor curiozitatea trează. Cu cât copiii sunt mai curioși pe măsură ce cresc, cu atât vor învăța mai mult și mai subtile vor deveni abilitățile și sensibilitățile lor.

Creativitatea: Imaginația este legată de creativitate, dar nu este același lucru. Fiind imaginativ, poți sta în pat toată ziua și să nu faci nimic. A fi creativ, presupune să duci la bun sfârșit un lucru.

Critica: gândirea critică devine tot mai importantă pe măsură ce internetul bombardează tinerii cu informații și opinii din toate direcțiile.

Comunicare: Este fundamentală pentru starea de bine personală și pentru încrederea în conexiunile sociale.

Colaborarea înseamnă a lucra împreună pentru rezultate comune. Ken Robinson nu este împotriva competiției, dar spune că și colaborarea este cel puțin la fel de importantă în creșterea performanțelor pentru o cetățenie activă.

Compasiunea: este practicare empatiei. Multe dintre problemele cu care se confruntă tinerii își au originea în lipsa compasiunii.

Calm: mulți tineri suferă de anxietate și depresie în școli. Școala poate ameliora efectele prin schimbare culturii ei, acordând elevilor timp și tehnici de explorare a lumii lor interioare.

Spirit civic: școlile au un rol vital în cultivarea acestuia.

În concluzie, cum arată cea mai bună educație și cum știi că este vorba despre ea când o vezi?

Există câteva elemente și toate influențează calitatea:

curriculum: materiile pe care elevii trebuie să le învețe

predare: ajutorul pe care îl primesc pentru a face asta

evaluare: înțelegera modului în care progresează.

program: organizarea timpului și resurselor învățării

mediul: amplasamentul fizic în care are loc învățarea

cultură: valorile și comportamentul pe care îl promovează școala.

Pe scurt, am pus cap la cap câteva idei din cartea asta care poate sta pe masa oricărui părinte, oricărui profesor, sau oricărui ministru. E scrisă simplu, se citește ușor.

 

Fotografii: sirkenrobinson.com, ted.com

Lasă un comentariu: