Irina Rimes. Un personaj, o artistă și o prezență mereu proaspătă. Am privit-o mereu cu admirație, m-am intersectat de câteva ori cu ea și îi ascult muzica atunci când am o stare anume. Irina Rimes este o stare, de fapt. Nu o poți asculta oricum, oricând. Și Irina mi se pare că mai are ceva: o inocență de lolită, care intrigă cumva. Dar dincolo de asta, Irina Rimes este cea care cântă despre dor în melanjuri electronice, este cea care experimentează și se joacă fără efort prin folclor sau pop, bucurându-se de o audiență captivă.

Am întâlnit-o la o limonadă și am vorbit despre toate acestea…

Irina, ce înseamnă să fii original, astăzi, în muzică. Ce este original în muzica de azi?

Eu cred că a fi original, azi, în muzică, înseamnă să ai viziune și să mixezi stilurile între ele, acesta fiind singurul mod în care poți descoperi un nou stil. Nu putem reinventa roata, din păcate, dar putem experimenta mai mult. Azi plaja este mult mai mare datorită internetului și nu se pot consuma doar câteva genuri muzicale. S-au șters, de fapt, hotarele dintre genuri.

Și atunci cine mai este, sau cine mai poate deveni rock star?

Mie îmi place ce spunea Andy Warhol despre cele 15 minute de celebritate pe care le va avea fiecare în viitor. A avut dreptate, azi nu mai există acea idolatrizare a artistului cu care generațiile de dinainte erau obișnuite. Ascult pe cineva care e viral azi, mâine ascult pe altul… Tot timpul vom avea hituri, dar perioada lor de viață va fi mult mai scurtă, ca și gloria unui artist, de altfel. De aceea artistul va trebui să muncească mult mai mult pentru a se menține.

A fost o perioadă în care cam tot ce scriam era din viața mea personală

De ce cânți atât de mult despre dor?

Pentru că mi se pare că dorul, deși se spune că e supraevaluat și exploatat, este un cuvânt cu multă substanță… Acest cuvânt, care nu se traduce în nicio altă limbă și care pentru noi semnifică atât de multe lucruri, are mult spațiu de folosire. Și încă nu s-a internaționalizat. La noi e foarte popular, dar mai departe de noi nu este încă apreciat așa cum trebuie.

De ce cam tot ce vine din Moldova are o poezie aparte, o profunzime neașteptată?

Eu nu cred asta. Mi se spune foarte des, dar în fiecare zonă a României poți găsi o particularitate de genul acesta. Pentru noi, modovenii, ceea ce vine de peste Prut, adică acea adâncime despre care vorbești, este de fapt un melanj între muzica rusească și cea modovenească. Se știe că muzica rusească este una specială, are un dramatism aparte care s-a impregnat în noi. Dar, așa cum vouă asta vi se pare exotic, așa și nouă ni se pare, de exemplu, folclorul din Maramureș.

Cât este de important este, pentru tine, ca muzician, ceea ce se petrece în viața reală?

A fost o perioadă în care, cam tot ce scriam era din viața mea personală. Chiar în detaliu, aș putea spune. Cred că de aceea am dezvoltat o bază de fani „înrăiți”, aș putea spune, care îmi urmăresc nu numai activitatea artistică, ci și versurile, pe care încearcă să le descifreze, să afle despre ce vorbesc ele, ce ascund sau ce scot la lumină…

Dar perioada aceea a trecut, pentru că am crescut și nu mai plâng:) M-am reprofilat pe acest melanj cu muzica electronică. Nu zic că m-am îndepărtat de pop, ba chiar voi reveni la el și voi lansa curând niște piese mai radio friendly… Dar nu mai scriu despre poveștile unei fete care suferă din dragoste, pentru că am evoluat între timp, sunt într-o relație fericită.

Sigur, asta nu exclude tristețea, pentru că face parte din viață, dar eu am explicat de-a lungul timpului că, deși am scris și piese vesele, și piese triste, nu am nicio vină că acelea triste au prins mai tare… Asta înseamnă că oamenii s-au regăsit mai mult în ele…

Suferința e mai sexy…

Da, mai ales pentru cei care vin din spațiul ex sovietic.

Dacă prin venele mele curge o dorință, o voi urma

Acum simți că ești matură?

Nu. Nu sunt. Credeam că la vârsta pe care o am eu acum oamenii iau decizii prompt și fac lucruri mari, dar a fost o miniciună.

Aparițiile tale – pe scenă, la evenimente sau în interviuri- degajă o mare încredere de sine. Este și adevărată?:)

Nu, e doar o simulare, pentru că nu cred că există un artist care să aibă o foarte mare încredere în el. Încrederea afișată este folosită ca un zid. Pentru că suntem fragili, alegem să ne protejăm astfel. Noi avem nevoie tot timpul de confirmare, de fapt.

Folclorul s-a oprit undeva de unde a fost preluat de pop, de rock… este adevărat? Se mai face folclor sau el a murit și este reînviat prin muzica nouă?

Se mai face folclor, dar nu mai ajunge la noi… Acum se face muzică populară… Temele pe care le auzim în mixurile de azi sunt reinterpretate, pentru că orice artist care face muzică și vrea să aibă succes imediat nu va ocoli folclorul. El sună familiar în urechile celor care ascultă. Am auzit deseori că folclorul a fost abuzat, violat, schimbat și batjocorit de toată lumea care a muls de la folclor ca de la o capră, ca să aibă succes. Eu sunt neapărat de acord cu asta. Dacă simt că vreau să fac o piesă care are elemente de folclor o voi face, dacă nu, nu. Dacă prin venele mele curge o dorință, o voi urma.

Ce talente mai ai în afară de muzică?

Nu mai am!

Dar scrii, pictezi…

Da, scriu, dar asta ține tot de muzică, pentru că scriu versurile mele. Da, mai și pictez, însă cred că talentul meu cel mare este că îmi place să învăț. Mi-ar plăcea să am mai mult timp pentru asta. Îmi place să învăț așa, ca la școală cu caiet și conspect. Și iau diverse teme și le studiez din biologie, istorie, orice.

Citești?

Da, chiar am terminat „Moara cu noroc” pentru că s-a dat anul ăsta la Bac și eu m-am simțit vinovată că nu am citit-o când i-a fost sorocul.

Unde se intersectează moda cu muzica, în cazul tău?

Eu am avut aceeași echipă de stiliști de la început, formată din Alexandru Ifimov și, o vreme, Olivia Stoica. Olivia a devenit antreprenor, are magazinul ei căruia a vrut să-i dedice tot timpul, așa că a plecat și am înțeles.

Eu nu pot spune că am avut o viziune stilistică în ceea ce mă privește, am fost însă un „material” foarte bun și am avut încredere în echipa mea. Am acceptat cam tot ce mi-au propus, pentru că știam că se pricep la asta.

Cam așa am făcut cu toți cei care au lucrat în proiectul meu. Mi-am ales mereu oameni foarte buni și am avut încredere în ei. Cât despre modă, eu am deseori frustări legate de faptul că nu reușesc să mă îmbrac singură, acasă, așa cum ar trebuie. Deseori cer părerea lui Ifi și Ancăi Stăruială, stilista mea. Avem moodboard mereu, noi știm ce trebuie să transmitem cu fiecare apariție publică.

Nu trebuie să te iei foarte tare în serios

Fetele care te urmăresc te întreabă de unde te îmbraci?

Nici nu trebuie, pentru că postez eu imediat aceste informații.

Cum gestionezi stresul?

Mă duc la sală, dau la pedale, fac yoga. Și am reușit să nu mai pun la suflet lucruri care se spun uneori la nervi atunci când, nu știu… se lucrează pe un proiect și tensiunea e maximă. Nu le mai iau personal și știu că nu mă pot ocupa de toate, așa că acționez mai relaxat. Nu trebuie să te iei foarte tare în serios, pentru că, atunci când te iei în serios, te evaluezi prin prisma oamenilor, ori asta nu e bine.

Care concert este cel mai important?

Ultimul😊

Îmi place să cred că am adunat în jurul meu oameni care mă prind dacă mă las pe spate

Cine este publicul tău? Cum l-ai descrie, dacă ar fi o persoană?

Ar fi tânără, dar cu suflet bătrân. Îmi place să cred că am un public deștept, pentru că mă uit la comentarii și la felul în care percep versurile mele și mă bucur când apreciază că muzica noastră sună altfel și nu e de tip comercial.

Au existat miracole, minuni în viața ta?

Nu, tot timpul am găsit o explicație pentru ce s-a întâmplat sau pentru… ce nu s-a întâmplat. Nu suntem stăpânii succesului, de aceea nici nu-l putem explica atunci când este și nici nu-l putem dezavua atunci când nu-l avem… Poate sunt argumente pe care ni le aducem singuri ca să avem senzația că avem controlul.

Îți place să fii în control sau te poți abandona?

Mă pot abandona, îmi place să cred că am adunat în jurul meu oameni care mă prind dacă mă las pe spate.

Ai un aer naiv, inocent, cu ochii ăștia mari… Aceste atribute te-au ajutat în carieră?

Desigur. Niciodată nu m-am considerat o femeie frumoasă, în schimb m-am considerat simpatică. Și știu că, atunci când faci ochi dulci, vei primi mai repede ce vrei, dacă vorbești frumos, vei primi mai repede ceea ce cauți, dacă te porți frumos, la fel. Astea sunt tertipuri egoiste, așa este, dar e păcat să nu te folosești de ele, când poți😊.

Pe mine nu mă întristează și nici nu mă sperie faptul că nu am faimă în rândul noilor generații, pentru că știu că muzica mea nu este încă potrivită pentru ele.

 

Ce schimbări a adus David Goldcher, iubitul tău, în muzica ta și în viața ta? Ce a adus prospăt?

Totul. Dar vreau să cred că eu l-am adus pe David în viața mea, pentru că am învățat limba franceză cu mult înainte să-l cunosc pe el. Cumva eu mi-am îndreptat viața într-acolo, să-l cunosc pe David.

Vorbeam despre miracole…

Eu l-am cunoscut pe David la o sesiune de înregistrare în Franța. Și aveam deja visul de a cânta în limba franceză… Am început să facem muzică împreună și așa am ajuns să fiu împărțită între două țări, Franța fiind casa pe care el a lăsat-o pentru a veni aici, în casa mea.

David a adus un suflu nou în muzica mea și a ascultat folclorul nostru nu ca pe ceva sfânt de care să nu te atingi, ci a băgat distorsuri și drum and bass-euri, experimentând mult, ceea ce nu cred că aș fi făcut fără el.

Timpurile se schimbă exponențial și îi obligă pe toți, inclusiv pe artiștii cunoscuți și cu vizibilitate, să facă tiktokuri și conținut care pare realizat de începători, tocmai ca să ajungă la generațiile care nu îi cunosc

Cum a perceput estul, un om al vestului, cum este el?

L-a năucit puțin, dar apoi i-a trecut. A suferit de depresia emigrantului, ceea ce am avut și eu când am venit aici, pentru că nu te simți acasă nicăieri, pentru că nu poți vorbi așa cum știi, pentru că nici glumele nu sunt ca acelea pe care le știi și am suferit, pentru că nu știam dacă oamenii râd de mine sau cu mine… David spune că s-a obișnuit deja, că-i place și se simte norocos că poate trăi aici.

Cum reacționează publicul tău? La ce? Care sunt vârfurile de energie pe care le simți?

La anumite piese care nici măcar nu au fost difuzate la radio… La „Cosmos” și la „Piesa noastră” făcută împreună cu Killa Fonic și asta nu pentru că le-au auzit pe undeva, ci pentru că le-au căutat și le-au ascultat pe repeat pe telefoanele lor.

Iar anul acesta am inclus în concerte și piese din „Origini”, absolut necunoscute. Cu toate astea, publicul sare și dansează când le cântâm live și asta înseamnă că proiectul nostru merge foarte bine în online, ceea ce nu poate decât să mă bucure…

Între generații există niște falii și timpul trece, așa cum spuneai la început. Sunt piese care au doi ani, dar sunt considerate vechi, artiștii „trăiesc” puțin… Cum te raportezi la generațiile care vin?

Sunt generații noi care nu mă cunosc. În mod normal, pe un artist care caută mereu confirmare și validare, asta l-ar putea speria. Pe mine nu mă întristează și nici nu mă sperie faptul că nu am faimă în rândul noilor generații, pentru că știu că muzica mea nu este încă potrivită pentru ele. Când vor începe să iubească, să sufere și să le fie dor, mă vor găsi. Știu asta.

În schimb mă sperie cât de repede a trecut timpul. Când și cum am ajuns de la „Visele” în punctul în care mă aflu acum? Și singurul copil pe care l-am avut vreodată, cariera mea, are acum 9 ani. Vin la mine băieți, vlăjgani înalți de 1.80 și îmi cer autograf și îmi spun că ascultau „Visele” când aveau 10 ani… În goana după bani, după succes, nu vezi cum trece timpul pe lângă tine…

Deci asta este plata faptului că azi totul se consumă prea repede, inclusiv muzica?

Eu cred că lucrurile astea se descoperă etapă cu etapă. Timpurile se schimbă exponențial și îi obligă pe toți, inclusiv pe artiștii cunoscuți și cu vizibilitate, să facă tiktokuri și conținut care pare realizat de începători, tocmai ca să ajungă la generațiile care nu îi cunosc. În mod normal, pe un artist nu ar trebui să-l intereseze ce se întâmplă cu piesa lui după ce-i dă drumul în lume. Dar label-urile nu mai au putere să transforme acea piesă în hit sub abundența și oferta muzicală de azi. Așa că tot artistul trebuie s-o facă.

Foto de la Irina