Cătălin Năstăsoiu : "Un obiect Ronativ face cât o mie de cuvinte pe care le-ai spune despre România"

Cătălin Năstăsoiu

Cătălin Năstăsoiu este un artist care a creat Ronativ, un brand care integrează România într-un fel misterios, discret, elegant. Cătălin Năstăsoiu este el însuși un om rafinat care locuiește și la New York, dar și la București. Face naveta între cele două orașe și se bucură de fiecare în parte. Nu este conformist și vede viața ca un grec (are mult sânge grecesc) crescut la Buzău. L-am întâlnit la o zi după ce a aterizat în București, venit fiind de la New York la NEOGalateca, acolo unde află camera de autor Ronativ, design românesc pentru uz internațional…

Ești obosit?

Nu, niciodată. Sunt mereu curios să fac lucruri, nu mai am timp și de oboseală.

Și cu toate astea faci așa… o navetă de lux între București și New York.

Da, dar nu mai e de lux, să știi, a devenit un fel de rată de New York:), aproape că mă uit după papornițe prin avion…

De câte ori faci pe an acest drum?

De 4 ori. Știi că există o teorie care spune că în orașele care au o infrastructră gridată, străzi perpendiculare și paralele, mintea se organizează mult mai ușor? O simțeam înainte să citesc această teorie, și atunci mi-am explicat de ce mă exprim mult mai ușor și  de ce sunt mai coerent la New York sau la Barcelona, care e tot gridat. Acolo mă expim mai ușor, aici, în București, devin abil. Acolo ești mai întâi profesionist, aici ești mai întâi abil…

În New York

Dar de ce mai vii în România?

Cum de ce? Vai… E superb aici! Eu zic așa. că în orașele centru de genul Paris, Londra, Berlin, Tokyo, lucrurile s-au stabilizat într-o perioadă foarte lungă de timp. Iar noi ne uităm la aceste modele. Dar acolo lucrurile se mișcă mult mai puțin, tocmai datorită acestei stabilizări, ori aici, la periferie. e o altă dinamică pe care eu mereu am căutat-o. Am mers la „centru”, ca să am răgazul să învăț lucrurile pe care aici nu le puteam învăța și acum încerc să le alterez cumva ca să se potrivească cu dinamica de aici.

Din ce familie te tragi?

Majoritatea celor din familia mea sunt greci. Mai precupeți, așa…:)

Ai și tu această caracteristică?

Nu așa de mult cât aș vrea, dar „strig” bine la piață…

Și atunci de ce artă, de ce Ronativ, de ce nu o afacere mai profitabilă?

Păi asta este o afacere profitabilă, de fapt… Că este făcută mai cu modestie și că nu sună trompetele pe cât de tare sună la un ruj, sau machiaj, sau ofertă de la Megaimage, asta este altceva.

Care sunt dimensiunile ei- artistică și financiară?

Eu am început povestea asta în 2010. Un obiect face câteodată cât o mie de cuvinte și noi, de foarte multă vreme încercăm să ne formulăm un discurs coerent despre țara noastră pe care să-l putem traduce și altora, adică oamenilor cu care intrăm în contact. Peste tot pe unde mergem se creează aceste câmpuri sociale unde oamenii tranzacționează impresii, semnificații socio-culturale. Și Ronativ este o astfel de semnificație. Până va intra însă Ronativ în vocabularul clienților mei, mai este ceva vreme, deocamdată construiesc la asta, că tot întrebai despre anvergura afacerii. Ea se întinde pe o plajă mult mai mare de ofertă, nu sunt doar aceste obiecte de porțelan, ci mai multe care vor apărea și care vor completa dicționarul nostru despre țară.

Și tu, un neam de grec, iubești așa de mult România?

Asta cu iubirea, cum să zic… Decidem să facem la un moment dat un loc în care ajungem, „acasă”. De ce? Pentru că are niște oportunități economice, strategice care îți dau un confort în care tu te poți manifesta în potențialul tău rezonabil. Ori pentru asta ai nevoie de niște elemente care să-ți potențeze această disponibilitate.

Și tu trăiești între două locuri numite „acasă”..

La un moment dat chiar am locuit în mai multe locuri, de când am început să lucrez cu CME-ul la lansarea multor televiziuni prin toată lumea de est…

Cum ai ajuns să faci asta?

Foarte pe scurt… Am avut, când eram student la Ceramică și Design Industrial, o expoziție la Teatrul Național unde expuneau studenții de la Arte. Și acolo m-a văzut cineva și m-a întrebat dacă vreau să fac scenografie pentru televiziune, eu am zis că habar nu am, dar m-a convins. Și am făcut. Am început pentru emisiunea Adei Roseti, Lumea filmului, cu un ecran albastru care a intrat pe post. După emisiune am primit un telefon pe la 3 noaptea de la Adrian Sîrbu care m-a întrebat cine a făcut croma respectivă. Îi plăcuse. Așa am ajuns să fac grafica pentru PRO TV în anii ăia buni.

Și anii aceștia cum sunt, dacă aceia au fost buni?

Atunci era un entuziam pe care azi nu-l mai percep. Azi vrem să fim cool, interesanți, vrem să fim inumani, de fapt, atunci doream să facem lucruri, să demonstrăm că putem să învățăm multe, să ne vedem rezultatele pe o platformă extraordinară care era PRO TV. Era foarte mult voluntariat atunci, munceai de 10 ori mai mult decât salariul, țin minte că nu ajungeam acasă cu zilele.

Acum cum ți se pare televiziunea?

Nu mă mai uit la televizor de vreo 7 ani. Cred că Jurnalul de la ora 5 a fost abuzat. Și este „5 după amiază” de dimineață până seara.

Ce faci în New York?

Îmi mângâi cheakrele, ca să zic așa…

Pentru mine frumosul este atunci când intri prima dată în mare într-un an. Atunci e frumos. Mirosul, orizontul, atingerea apei, frisonul…

:))) Și altceva?

Sunt creativ producer, meserie pe care am învățat-o în afara țării și care presupune că produci zona creativă dintr-un proiect, construind și logistica pentru ca această creație să aibă impactul pe care îl promiți.

Ești un om fericit?

Trebuie să-ți spun o chestie. Am fost de curând la muzeul Cooper Hewitt și acolo era o expoziție despre Inteligența Artificială, identificare facială, camere video, etc. Și puteai face și un test… Trebuia să stai în fața unei camere fără nicio expresie pe față. Și mi-a ieșit că 96,53% sunt happy. E drept că mi-a ieșit și că sunt 23% că sunt femeie:). Dar mi-a ieșit 0% deznădejde… Nu știu dacă procentul acela este fericire pură, dar cred că am destul de multe resurse să mă pot ordona și să fiu mulțumit.

Și ce creezi ca producer?

Lucrez cu New York University de vreo 20 de ani, ei organizează un eveniment uriaș- International Hospitality Industry Investment Conference unde vin toate hotelurile și dezvoltatorii și companiile mari de audit pentru ospitalitate în lume pentru care eu sunt art director.

Te-ai născut cu acest simț creativ? Vorbește cineva cu tine la ureche tot timpul?

Oh, da! Visez foarte multe lucruri, mă trezesc, notez, câteodată nu înțeleg ce am scris, alteori înțeleg… Când mă duc la culcare cu o problemă în minte, multe rezolvări le găsesc în somn, să știi…

Cum este casa ta?

Foarte simplă.

Mă așteptam să spui că e foarte încărcată.

Nu, la mine e un loft foarte deschis, o canapea, masă de lucru…

La ce ești empatic?

Mi se spune că nu sunt empatic mai deloc, dar am totuși un gen de empatie pentru cei care vor să facă și nu pot pentru că nu și-au găsit calea. Noi am fost crescuți mai spartani, așa, cădeai, te loveai, te răneai, te infectai, nu primea prea multă atenție, hai să-ți trece, până te însori dispare, nu-ți ies mațele pe acolo… Se râdea foarte mult în familia mea, era un simț al umorului foarte dezvoltat, dar nu era cocoloșire de niciun fel.

Ce au fost părinții tăi?

Tata era ofițer, mama un fel de PR la o fabrică de sticlă în Buzău unde de altfel am și petrecut multă vreme în copilărie. Mi-a plăcut să fiu printre suflătorii de acolo. Primul meu job de fapt a fost la atelierul mecanic de acolo, după un an am dat examen la pictură tip Galle, plecau vagoane cu Galle-uri în Japonia, America. La Facultate am vrut să fac sticlă, dar știam deja să suflu, așa că am ales ceramică.

De unde te inspiri?

Mi-am dorit mereu să comunic. Și orice fac, orice obiect, orice discurs creativ pe care îl am, este pentru a comunica ceva în mod direct care să fie înțeles de public. Iar încărcătura de idei mi-o iau de la oameni.

Ce întrebări ți se pun în legătură cu Ronativ?

Cum fac gaura:). Și le spun! Pentru că e o oportunitate de a vorbi despre meseria mea. E fascinant să poți împărți cu cineva ideile.

Ce vrei să afli în viață?

Îți spun o poveste… Pictorul Turner se lega de un catarg, pleca în larg ca să fie singurul care vede cromatica pe care i-o dădeau soarele, lumina, norii… Se întorcea la mal și picta și lumea era impresionată. Nu de tușa pensulei, sau de felul în care a fost înrămată pictura, ci de ceva la care ea, lumea, nu avea acces. Deci omul ăsta pleca și aducea oamenilor ceva ce lor le era inaccesibilă. Genul acesta de uimire aș vreau eu să accesez și cu asta sunt empatic. Oamenii au problemele lor, lumile lor, cercurile lor de îngrijorare… Dacă îi scoți pentru un moment din acest cotidian care îți tasează de la oase până la suflet, este un punct câștigat. Este un gen de interacțiune în care nu e nevoie să fii invaziv.

Pictură de J.M.W Turner

Cum vorbește Ronativ despre România?

Cu mister… Eu cu greu expun piesele în așa fel încât să se vadă harta. Lumea reacționează la craft, și Ronativ are niște forme stranii pentru cineva care nu știe cum arată România și întreabă ce coduri sunt în obiect, își creează propriile povești, și apoi găsesc adevărul și de foarte multe ori am auzit această concluzie: România nu a arătat niciodată așa de bine!

Și ce ne lipsește ca să facem și în realitate ca România să arate bine?

Imaginația. Mereu spunem că vrem o țară ca afară… Avem tot felul de dorințe și o idee la care nu aducem niciun contribuție, de fapt. Dar dacă fiecare face ceva concret, puțin, administrabil, armonios, atunci contribuie la a face ca țara asta să arate mai bine.

În ce bulă te învârți în FB?

Am o bulă micuță, nu e nimic extraordinar, nu sunt influencer nici pe departe. Eu merg pe principiul că dacă vrei să comunici oamenilor, tu trebuie să creezi limbajul, iar dacă ei nu te înțeleg, este vina ta.

Am crescut o bună parte din copilărie la munte și acolo timpul se măsura în duminici și anotimpuri.

La ce formă de artă reacționează lumea azi?

Eu cred că s-a creat o bulă de artă contemporană, de design, de arhitectură, care este foarte trendy, în care se folosesc aceleași cuvinte, atribute, sintagme și  în care oamenii comunică. Este genul de comunitate din care vrei faci parte, vrei să mergi la evenimentele artistice, vrei să faci parte din lumea aia. Oamenii reacționează la artă și la lumea ei.

Ai spus vreodată despre un anume moment din timp că este momentul perfect și irepetabil?

Eu am o relație stranie cu timpul și nu identific momente. Am crescut o bună parte din copilărie la munte și acolo timpul se măsura în duminici și anotimpuri. Duminica te primeneai și te duceai la târg sau la biserică și anotimpurile pentru că trebuia să te pregătești mereu pentru următorul. Dar nu cred că am avut momente perfecte și nici nu aș vrea, pentru că într-un astfel de moment poți intra așa într-o comă de fericire și se duce naibii vigilența, curiozitatea.

Ce este „frumos” pentru tine?

Oh, God… Cred că este atunci când intri prima dată în mare într-un an. Atunci e frumos. Mirosul, orizontul, atingerea apei, frisonul…

Ai spus Oh, God! Îl invoci sau este doar o vorbă?

E o strategie ca să mai câștig puțin timp în capul meu până îmi formulez o atitudine.

Ai și alte strategii? Care este strategia ta în fața fricii?

Eu stau destul de prost cu frica și îți voi spune și de ce. Pentru că am un instinct de conservare foarte bun, iar riscul face parte din strategia mea de viață, nu pot spune că am simțit frică vreodată, vorbesc de frica aia paralizantă. Mai am temeri, dar nu frică. Imaginează-ți că bunica mă trimitea la o mătușă peste 7 munți mai încolo și traversam printr-o pădure imensă și mai trecea câte un mistreț, sau un urs și știam ce să fac! Nu mi-era frică, frică au doar cei care au ceva de pierdut.

Și tu nu ai nimic de pierdut?

Păi dacă vreau să cuceresc lumea prin curiozitate, ce am de pierdut?

Ce instincte ți-a dat copilăria și câte au mai rămas?

Au rămas toate, dar mai ales joaca. Ea s-a transformat în dorința de a mă juca cu un grup de oameni fără să-mi fie teamă că greșesc. Și să te joci fără să-ți fie teamă că greșești, mi se pare destul de bine, nu crezi?

Lasă un comentariu: