Întâlnirea cu Amalia Enache este mereu o bucurie. Are un fel de a gândi care pune lucrurile unele lângă altele într-o manieră pedantă, logică și de bun simț.

Am întrebat-o despre acest an care a trecut, despre jurnalism și copil, despre viața ei de acum și din trecut.

Care ar fi prima știre pe care ai da-o despre Amalia Enache într-un jurnal de știri?

Eu tot timpul sper că nu sunt de prima știre:)

De ce?

Păi ar fi foarte fain dacă aș câștiga Cannes-ul, Oscarul, Nobelul… Cam asta ar trebui să fac ca să fiu prima știre și să nu fiu într-o zonă cu conotație negativă.

De obicei ce este o primă știre?

Păi dacă e cu personalități, uite, Busu a fost prima știre, din păcate și ne bucurăm că e bine acuma. Dar în partea pozitivă am avut pe Mungiu prima știre, am avut niște oameni care au fîcut performanță. Sau când au primit premii mari internaționale. De obicei, prima știre este cea care are impactul cel mai puternic asupra unui număr foarte mare de oameni. Mai e și criteriul proximității… Nu vreau să fiu prima știre, vreau să fiu cea care prezintă prima știre.

Nici a doua?

Nu, dacă ar fi jurnalul de la ora 19, aș vrea să fiu de pe la și jumate încolo și aș mai vrea foarte mult să fiu în reportajele despre oameni  speciali de 1 Decembrie și mi se pare că acolo aș putea fi potrivită ca prima știre, ca model de succes (zâmbește).

„Cred că astăzi e foarte greu să mai construiești vedete, cel puțin în felul în care am beneficiat noi de povestea asta”

Ce face diferența înre un prezentator de știri tv bun și unul mai puțin bun?

Cel mai bun prezentator din România este acela care are cei mai buni reporteri, cei mai buni operatori, cei mai buni editori, cel mai bun regizor de emisie, cei mai buni șefi la știri și abia după aceea vine el cu calitățile pe care le are: autenticitate, energie, carismă. Acuma se mai pune și problema longevității… Că noi, când am intrat în meseria asta, nu am știut cât o putem duce.

Longevitatea mai contează?

Foarte mult în meseria asta. Cred că astăzi e foarte greu să mai construiești vedete, cel puțin în felul în care am beneficiat noi de povestea asta. Pentru că astăzi sunt foarte multe posturi, sunt foarte multe fețe, publicul s-a dus și spre alte zone: vloguri, bloguri… E altă piață. Eu chiar cred că cine a prins piața de acum 20 de ani, de acum 15 ani și o notorietate bună câștigată atunci, o poate duce în continuare. Deși eu atunci eram convinsă că după 5 ani de prezentat știri, va veni o fată mai tânără mai drăguță. Eu voi trece să editez știri și voi face altceva. Nu mă gândeam că voi sta 18 ani! Eu am crezut că va fi un schimb de generații. Și n-a fost așa… Și oamenii au arătat că au nevoie de stabilitate, de cineva familiar lor. Prind mai bine femeile în România la prezentat știri…

De ce?

Poate pentru că Andreea Esca, fiind trend setter, a avansat modelul acesta. Pentru băieți s-a dovedit a fi mai greu. În zona asta Cristi Leonte este indubitabil cel mai bun… Băieților le-a fost greu, culmea! Deși ai zice că nu e posibil, că ei sunt mai credibili într-ale politicii, economiei… Dar cred că este o chestiune culturală, est europeană, deși și în restul lumii sunt preferate femei… Poate pentru că, undeva în mintea oamenilor, în ADN-ul lor,  femeia este asociată cu puterea de înțelegere a informației, a noutății, cu credibilitatea, nu știu…

Onlineul este un suport extraordinar în care deocamdată nu sunt reguli, e o junglă cu șerpișori atârnați peste tot care te pot strânge de gât foarte ușor. Dar în jungla asta sunt și păsările frumos colorate…

Ce s-a întâmplat cu știrile tv de când a apărut onlineul?

Au fost două etape. A fost prima etapă când am fi putut fi îngrijorați că totul se va muta în online. Dar faptul că onlineul a lăsat ușile deschise către fake news și s-a dovedit a fi incontrolabil, a făcut de fapt să fie invers. Și după primul val și prima emoție că onlineul va luat totul,  oamenii s-au întors către sursa de informație care e cea mai credibilă, cea mai verificată. Și onlineul înseamnă tot Știrile PRO TV, că tot la noi se uită oamenii. Cred că onlineul e tot al nostru și de unde aș fi putut avea ca jurnalist vechi, anumite emoții, m-am liniștit foarte tare pentru că, cu cât e mai mare fenomenul fake news, cu atât lumea caută produse premium ca Știrile PRO TV, România, te iubesc!... Pentru că nu am văzut să fie în online un fenomen similar. Văd mișcări foarte bune cum e Recorder.ro, care este extraordinar, dar făcut tot de jurnaliști vechi care știu cum se face… Onlineul este un suport extraordinar în care deocamdată nu sunt reguli, e o junglă cu șerpișori atârnați peste tot care te pot strânge de gât foarte ușor. Dar în jungla asta sunt și păsările frumos colorate… Deocamdată se consumă mult fake news, dar oamenii vor schimba acest obicei, sunt sigură…

Dar totul este emoție. Absolut totul!

Ce ți se pare mai important: conținutul sau modul lui de ambalare?

Conținutul și modalitatea de ambalare în egală măsură. Văd pe piață produse extraordinar de bune, dar care nu reușesc să prindă. Deși PRO TV ul a dat modelul ăsta tuturor prin simplul fapt că l-a difuzat, nu a fost suficient, pentru că nu toată lumea poate lua și știința de a reproduce acest model.  Sunt produse cu un content extraordinar, dar fără o modalitate bună de împachetare.

Ce rol crezi că va avea emoția în viitor?

Același pe care l-a avut întotdeauna, atâta vreme cât nu vom fi înlocuiți de niște roboți. (de Sophia a cărei prezentare a știrilor, puțină cât a fost, a fost o glumă). Dar totul este emoție. Absolut totul! Oricât credem noi că tehnologia înlocuiește, ea doar manipulează emoțional. Am studiat foarte mult succesul Snapchat. Și am citit că băieții care au făcut Snapchatul nu l-au făcut oricum. Ei au pornit de la o teorie a atractivității creată de un olandez, câștigător de Nobel. Teoria a fost studiată la început pe o specie de fluturi și felul în care își găsesc perechea. Ei sunt atrași de femele foarte frumos colorate. Cercetătorul a băgat între ei niște fluturi falși, un pic mai mari și un pic mai colorați. În timp, toți masculii au început să fie atrași de fluturițele false, care nu aveau deci organe reproductive. Așa că femelele reale,  fluturițele adevărate, ce au făcut? Au început să se coloreze mai intens și să se mărească în mod natural! (cam ce fac femeile acum, nu?:))

Ei, această teorie alăturată celei care demonstrează că astăzi bărbații sunt atrași de femeia de 25 de ani, cu anumite trăsături, a dus la crearea acestor filtre de Snapchat care lucrează pe de o parte cu emoțiile femeii, care doresc să fie „fluturițele colorate” și pe de altă parte cu preferințele bărbaților. Prin urmare, oricâtă tehnologie ar fi, tot emoțiile noastre sunt în joc.

Și erau blamate revistele cu bietul lor Photoshop…

Exact (râde). Până la urmă femeile se vor schimba probabil și fizic din dorința de a atrage bărbații în felul în care lor li se va părea atrăgător. Că degeaba mă țin eu sus și tare că epoca rubensiană nu a trecut, că a trecut! Și toate vrem să fim fluturițe… Ei, nu chiar toate (râde)

Eu am crescut într-un sat, în casa de lângă izvor. Și bunica mea le dădea voie oamenilor care veneau să ia apă de la izvor să se oprească oricând la noi în curte.

Care au fost valorile vieții tale și cum s-au schimbat ele de când ești mamă?

Nu s-au schimbat, s-au reactivat! Nu am avut răgazul să stau să mă gândesc la ce am luat eu de la ai mei, dar când o fac, îmi dau seama că vin dintr-un mediu sănătos, mai ales comparând cu ce văd în jur. Cred că asta este una din valorile pe care le aplic cel mai mult cu fiica mea… Și la vârsta asta încep să-mi amintesc tot felul de lucruri din copilărie cărora le-am dat o valoare de… valoare… Am mai spus că eu am crescut într-un sat, în casa de lângă izvor. Și bunica mea le dădea voie oamenilor care veneau să ia apă de la izvor să se oprească oricând la noi în curte. Noi mereu aveam în casă 100 de clătite sau 100 de pupi cu dulceață, așa numea ea gogoșile… Mie mi se părea foarte firesc, azi când mă gândesc la asta mă întreb cine o fi învățat-o pe bunica treaba asta cu comunitatea, cu…

„La noi în casă nu a existat nicio formă de violență niciodată”

Și tu ai rămas fata de la izvor…

Da. Atunci am auzit cele mai multe povești. Și oamenii de la țară vorbesc foarte slobod, am auzit toate bârfele și am auzit foarte de mică despre amantlâcuri, despre cine cu cine… Că aia e așa, că ăla e cu aia… era un firesc … La țară oamenii nu se fereau de copii.

Izvorul ăsta s-a regăsit în viața ta ulterioară? Activitatea ta de caritate poate fi asociată cu el?

Eu cred că da, dar și de la mama, pentru că ea adăpostea femeie abuzate. La noi în casă nu a existat nicio formă de violență niciodată. Îmi dau seama că era ceva foarte atipic pentru acele vremuri. Mama se lăuda cu asta în discursul ei și spunea mereu că nimeni din casa noastră nu ridica mâna. Și de aceea nici nu tolera ideea violenței, așa că noi am văzut mereu în casa noastră femei care se adăposteau cu copiii fugind de bătaie și abuz.

La cine te gândești prima dată când ți-e greu?

… Nu știu… Cred că depinde de greul care îmi e. Uneori mi-e greu și nu doar că mă gândesc, ci și cer ajutorul unor prieteni reali, alterori mă gândesc la ai mei, pe care nu-i mai am. Dar nu știu dacă numai atunci când mi-e greu, ci și când mi-e bine îi chem. Bunica din partea tatălui îmi populează foarte des gândul. Cu părinții mei rana nu sunt sigură că s-a închis, cel puțin cu tata nu sunt convinsă că mi-am depășit faza de negare și nu cred că am apucat să-mi trăiesc doliul, având-o pe Alma și bucuriile pe care ea le-a adus cu ea.

Te dovedești imprefectă mai ales atunci când te afli într-o situație vulnerabilă

Te-ai dovedit vreodată imperfectă?

Oooo, da! Chiar public, după cum bine știi. A fost foarte greu, pentru că de obicei te dovedești imprefectă mai ales atunci când te afli într-o situație vulnerabilă.

Ce înveți din momentele alea?

Au fost două mari lecții: una e că trebuie să mă întorc la partea mea de prudență și discreție, că nu fac față, din punct de vedere emoțional „tăvălelii mediatice” și am mai învățat că au fost niște oameni atunci lângă mine care mi-au fost cu mult peste- cât aș fi crezut eu vreodată- prieteni. Au fost niște oameni care mi-au dat dovada de dragoste și am înțeles că tot ce făcusem până atunci  a contat pentru ei

Ce știe Alma despre tine?

Nu știu, oricum sunt preferata ei. Ea are grijă să spună că îi place de mama ei și că o preferă pe mama ei. Vrea să fiu tot timpul acolo, chiar dacă mai sunt oameni pe care îi iubește, eu sunt cea mai importantă. M-a pus pe un piedestal onorant:)

Reacționează când pleci?

Oh, da! Mai ales de când m-am întors la serviciu.

La tv se uită la tine? O impresionează?

Nu. Pentru că ei, copiii de azi, se văd în mii de filmulețe, pentru că se uită la youtube, pentru că ei însiși sunt personaje de video, faptul că eu apar într-un ecran, nu mai contează. Dar de când m-am întors la serviciu ceva s-a declanșat la ea. Dacă s-ar putea să nu mai merg niciodată la „fificiu”, ar fi cel mai bine! Și chiar dacă îmi pun o rochie sau mă machiez ca să plecăm undeva, ea se alarmează și mă întreabă mami tu pleci la fificiu? Și seara adoarme greu, pentru că eu mă întorc târziu și ea adoarme cu grija că nu mai vin… E destul de greu, chiar dacă îi explic, e totuși un copil de 2 ani și 4 luni.

Ce vezi prima dată la oameni?

La oameni văd prima dată acela „ceva” dacă e… Am un nas care identifică imediat acel ceva care mă poate aduce cu omul respectiv într-o relație: de prietenie, de colaborare, de veselie. Mie îmi plac oamenii cu toate imperfecțiunile lor și cu toate variațiunile lor. Pe mine mă amuză imperfecțiunile omenești. Mă plictisesc cei foarte corecți, mă atrag oamenii cu toate emoțiile omenești. La bărbați îmi place să văd un pic de forță, o posibilă delicatețe, chiar tandrețe. Îmi place să văd campionii din ei. Iar femeile… femeile sunt prietenele mele.

Cât ai decis să-ți arăți din viața privată în viitor?

La fel de puțin ca și astăzi. Cred că pentru mine cea mai sigură formulă este aceea în care oamenii mă văd făcându-mi meseria, în timp ce eu îmi văd de viața mea. O expunere prea mare este pentru mine un coșmar. Sunt un om pudic, așa sunt eu. Cred că ține de fire, de familia din care vii, de felul de a fi…

Ce nostalgii ai?

Tot felul… Cea mai mare nostalgie a mea e cea legată de bunica mea… Dar și de un timp irecuperabil. Au mai rămas lângă mine doar fratele meu și o verișoară. În rest, eu i-am pierdut pe toți ai mei care au plecat cu tot cu amintirile lor despre mine și despre trecutul nostru. Alma mă știe pe mine cea de azi, dar abia aștept să-i spun și să-i sugerez toată care am fost…

Suntem suficient de maturi încât să nu ne mai dorim doar imparțialitate

Cum ai comenta acest an ca jurnalist și român?

Eu am o anduranță foarte mare la evenimente și schimbări. Am văzut multe în viața mea până acum, Dar e prima dată când sunt așa cum mă vezi: cu umerii ridicați. Nu aș folosi cuvântul deznădăjduit, dar e ceva foarte aproape. Sunt, de fapt, perplexă.

Lumea merge într-o direcție greșită?

Atâta vreme cât Trump este Președintele Statelor Unite… (zâmbește)

Dar la nivel uman?

Așa cum fenomenul fake news face ca oamenii să caute produse premium și responsabile, așa văd cum situația din țară face ca societatea civilă să se ridice. S-au ivit niște oameni pe care, dacă clasa politică ar fi fost măcar la nivel mediu, nu i-am fi văzut. Noi nu am fi văzut fetele de la Dăruiește viața. Ele ar fi rămas niște oameni buni, dar necunoscuți. Și ele sunt doar un exemplu. Ștefan Dărbuș de la HHC e un alt exemplu. Noi nu i-am fi văzut pe cei din societate civilă cât de buni sunt, dacă nu ar fi fost atât de rău în partea cealaltă. Și cu cât e mai rău în țară, cu atât apar oameni foarte buni în societatea civilă. Văd destule vârfuri și în alte domenii. Chiar și în vremuri grele apar, iată, oameni providențiali.

Ce mai este imparțialitatea azi? A recăpătat ea o nouă definiție?

Nu ne mai amăgim atât de mult cu această noțiune. Suntem suficient de maturi încât să nu ne mai dorim doar imparțialitate. Ea te duce mai departe de emoții, iar publicul are nevoie de emoții. Mie îmi place imparțialitatea de tipul Știrilor PRO TV sau România, te iubesc.

E o imparțialitate, pentru că e corect, noi cerem tuturor să-și spună punctul de vedere, dar venim tăvălug peste ceea ce ne enervează.

Dincolo de imparțialitate este…?

Implicarea. Jurnalistul matur este jurnalistul implicat. Și vremurile nu te lasă să nu fii un pic de partea binelui.