Caut și mă atașez de când mă știu de oameni care acționează. Pur și simplu, de acei oameni care aleg să facă! Nu cred în oftat și în aoleo. Nu cred în statul pe margine și în așteptarea a ceva sau a cuiva. Am căutat mereu și m-au inspirat întotdeauna oameni a căror voință de a face era peste medie.
Când am auzit prima dată că două femei vor să construiască un spital, am fost uimită. Suna ca titul unei nuvele. O poveste scurtă care avea să fie așa și în viața reală, am crezut eu…
Când am auzit că aceste două femei au mobilizat comunități și strâng fonduri pentru spitalul lor, am luat telefonul și am început să donez. Credeam deja în ele. Când am auzit că renovează spitale, că se luptă cu obstacolele, am decis să fiu ca ele. Să le urmez, să transform admirația pentru ele în model, în acțiune!
Nu contează mărimea faptei pe care o faci. Poate fi o faptă mică. Pot fi multe, 10, 20…200 de fapte mici, nenumărate. Și când toate acestea se adună, rezultă un bine mai mare. Cum este cel făcut de aceste două femei care mă inspiră.
Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu sunt pentru mine, modele de viață.
Pe scurt, ele au fondat Asociația Dăruiește viață și construiesc un spital. Nu e un spital oarecare, e unul dedicat copiilor bolnavi de cancer.
Nu e un spital oarecare. E unul care se va face de ele, dar la care contribuim fiecare dintre noi cu donații.
Nu e un spital oarecare. Este unul care se va construi din vrerea noastră, din puterea noastră și din dorința noastră de a nu mai aștepta, a nu ne mai văita, a nu mai ofta.
E un fenomen social.
Când erau mici nu voiau să crească mari.
Dar s-au făcut. Oana Gheorghiu l-a avut model pe primarul din sat despre care a aflat că a făcut ASE-ul și de aceea s-a dus și ea acolo. Bănuia că din această facultate ieșeau oameni „mari”.
Carmen Uscatu a terminat Cibernetica, dar nu a ajuns să lucreze la nivel macroeconomic, ci la nivel macrosufletesc…
Amândouă sunt femei puternice, venite dintre noi, oamenii obișnuiți, care au decis că oamenii obișnuiți au putere și că ea trebuie folosită pentru ceilalți. În cazul lor, pentru cei bolnavi de cancer. Da, acea boală care ne sperie și pe care ele o privesc în ochi și îi declară război. Total. Prin ce? Prin schimbarea legilor, a paradigmei, a sistemului de gândire păgubos și lent de tip românesc. Ele schimbă prin iubire.
Povestea lor a început de la un mail trimis Oanei de o mamă cu băiatul bolnav de leucemie. Oana a trimis mailul lui Carmen și a întrebat-o dacă se poate face ceva, în afara unei sute de lei pe care fiecare putea să o dea.
Au decis că trebuie să lupte pentru băiețel!
Oana a reacționat pentru că era, la rândul ei, mamă de băiat. S-a pus pentru câteva secunde în pielea mamei băiețelului bolnav și a simțit cum cade cerul pe ea.
De aici începe totul, de aici cred că se declanșează în noi puterea de a face. Faptele mari vin din acest gen de fapte mici. Care nu sunt mici deloc. Ele presupun ca un resort interior să se miște, presupun o punere în pielea celui care suferă.
Exemple de fapte mici sunt prinse aici. Unele dintre ele sunt atât de mici încât nu te gândești niciodată că ar putea înseamna ceva. Dar ce mare înseamnătate pot căpăta pentru noi, pentru ei, pentru oamenii aflați în nevoie! Este atat de multă nevoie de bine.
Cele două femei, prin armata de voluntari pe care au reușit să o activeze, prin noi toți care ne uităm la ele ca la un motor pornit mereu, prin sufletul lor, energia și pasiunea lor, vor finaliza – cu ajutorul tuturor, spitalul pentru copiii bolnavi de cancer.
Bolnavii de cancer din România nu sunt prinși în registre oficiale, nu se știe numărul lor. Sunt adulți, copii, apar din ce în ce mai mulți copii mici, bebeluși (!) afectați de această boală.
Aceste registre nu ar fi utile numai pentru a se cunoaște numărul bolnavilor de cancer, ci și pentru a se putea studia incidența în funcție de zone, pentru a se depista vreun eventual factor de risc care ar exista acolo.
Cele două femei cred că soluția ar putea fi un pact pe sănătate în România.
Adică o echipă care să stea mai mult de un an în funcție, care să gândească o strategie, să aibă o viziune.
Mi-a sunat bine „pactul pe sănătate”. Cred că, de fapt, cu toții ar trebui să facem un pact. Cu țara. Cu noi înșine.
Carmen și Oana continuă să creadă. Și să facă. Perseverența dă întotdeauna rezultate! Și sunt sigură că vor face un spital și că vor renova încă unul, și încă unul, și încă unul până când românii vor vedea că, dacă poate face asta o mână de oameni, atunci totul e posibil.
Carmen îmi spune: Spitalul acesta nu mai e doar un spital. Este un fenomen social care i-a făcut pe oameni să înțeleagă un lucru foarte simplu: că în România se pot face spitale.
Există foarte mulți oameni frumoși în România, nu? Și nu sunt puțini…
(Amândouă într-un glas): Da.
Deci voi, nu numai că ați arătat că se poate face un spital, dar puneți reflectorul pe fiecare om bun din țara asta, care vrea să contribuie. Și, deși au plecat atâția oameni faini, au rămas și aici mulți la fel.
OG: Să știi că și cei plecați sunt aproape de România și donează și, deși sunt plecați și au viețile ok și au tot ce le trebuie, se agață cu gândul de țară, pentru că acești oameni, cu toții, cred eu, își doresc ca, la un moment dat, să se întoarcă în România. Și cred că asta ar fi și șansa noastră. Dar simt că deocamdată nu au la ce să se întoarcă și s-au agățat și ei, ca toți donatorii noștri, de spitalul acesta ca de un lucru care dovedește că noi suntem puternici, buni și doritori de schimbare.
Din păcate, spitalele de la noi sunt spații ostile. Eu un vreau să merg la spital! (și când mă gândesc că am dat la medicină de 3 ori!). Mai bine îmi sun medicul și-l întreb repede ce să iau..
Da, asta fac deseori. Eu îmi sun medicul, însă alții intră pe net. Sau sună prieteni, vecini, șamani sau vraci. Cred orice prostie de pe google și ajung să ia tot felul de pesudotratamente.
De fapt, ei caută puțină atenție. Asta nu găsim în spitalele noastre: atenție, iubire…
„Noi vrem să facem un spital în care să vii de nevoie, e adevărat , dar din care fie să pleci mai bine datorită tratamentelor pe care le avem la ora actuală în lume și pe care am vrea să le avem și aici în România, fie să pleci împăcat că măcar ai făcut tot ceea ce se putea face. Noi vrem să facem un loc în care chiar fiecare să lupte și să facă tot ce ține de el!”- Oana Gheorghiu
Care au fost cele mai emoționante întâlniri pe care le-ați avut?
O.G: Sunt multe, dar una dintre cele mai emoționante pentru mine a fost la Timișoara în 2011 când am filmat niște spoturi cu câteva vedete. L-a gândit și regizat Tudor Chirilă. Ne-am întors acolo în 2016 (că noi am renovat acolo întreaga clinică de oncologie pediatrică). În 2011 am filmat cu 6 copii, 3 dintre ei nu mai sunt, dar 3 da, și când Tudor a avut concert la Timișoara în 2016, noi eram la spital și l-am invitat să vină să vadă ce am făcut. Și au venit și copiii supraviețuitori și a fost o întâlnire foarte emoționantă pentru toți. Dar cel mai emoționant a fost că ne-am dus în salonul 57 unde am filmat inițial clipul campaniei și exact în poziția în care am filmat, în același pat, era o fată care semăna perfect cu Diana, cea care fusese acolo cu ani în urmă și care ne însoțea acum. A remarcat și ea asemănarea și între cele două s-a înfiripat ceva imediat. Întâlnirea le-a dat atâta energie, că-mi vine să și plâng…
Noi facem proiectele astea, dar nu reacționăm prea mult cu pacienții pentru că e greu, să știi. E o formă de protecție pentru noi. Cu mama unui copil cu care am filmat atunci am rămas în legătură. Fiul ei, Victor, a vrut atunci să filmeze și el deși știau cu toții că e în stadiu terminal și că nu o să supraviețuiască. Și el a zis atunci în sfârșit știu că nu am trăit degeaba, am făcut și eu ceva pentru ca în spitalul ăsta copiii care vor veni vor avea mai multe șanse în viitor.
Copilul avea o lumină extraordinară… (tace). Uite că mă fac singură să plâng, e penibil!
Nu e penibil, cum să fie? Două femei au reușit ce nu a reușit nimeni. Așa cum sunt sigură că există peste tot, în jurul nostru oameni care pot face ca lucrurile să meargă. Țin minte că am cunoscut un englez care mi-a spus cândva: voi românii, aveți o meteahnă. Vorbiți mult despre probleme, dar nu vorbiți despre soluții. Atunci am avut revelația că gândim cu toții greșit. Sau dintr-o perspectivă greșită.
Trăim în secolul în care lumea se schimbă din temelii. Apar valori noi: colaborare, încredere, emoție, cuvinte și concepte care definesc nu numai inițiative civice, ci și businessuri.
————————————————————————————————————————-
Textul face parte din campania 200 de fapte mici în fiecare lună inițiată de HARTMANN România. Intrați pe secțiunea dedicată faptelor mici pentru a fi inspirați în fapte bune pentru cei aflați în situații vulnerabile.
De 200 de ani compania Hartmann ajută și inovează în domeniul medical oferind produse pentru tratamentul rănilor, aparatură pentru diagnostic la domiciliu, produse pentru incontinență sau prevenirea riscurilor în sălile de operații.
În luna noiembrie compania Hartmannn face donații prin Asociația Dăruiește Viață către spitale partenere, oferind pachete de vizită, halate și măști pentru 10 000 de vizite.
————————————————————————————————————————–
Asociația Dăruiește Viață a adus România cu 25 de ani în față în domeniul hemato-oncologiei, prin proiectele realizate, investind peste 10 milioane de euro în spitalele din România, modernizând și dotând în special secții de oncologie, astfel încât, un număr cât mai mare de pacienți să poată beneficia de tratament la standarde europene, pentru ca șansele lor de vindecare să crească.
În momentul de față, Dăruiește Viață construiește Primul Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, în curtea Spitalului de Copii „Marie Curie” din București. Cei care doresc să sprijine cel mai ambițios proiect de responsabilitate socială pot dona online pe Bursa de Fericire– platforma de strângere de fonduri a asociației sau prin SMS la 8864 cu mesajul SPITAL(4 euro/lună). Peste 200.000 de donatori persoane fizice și peste 1.500 de companii sunt parte din comunitatea #NoiFacemUnSpital.
Și primești pe email ultimele interviuri.
Prețuim și respectăm intimitatea ta. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.