O carte terapie. Adică o carte care îți scade pulsul, te lasă pe spate și te ridică apoi într-o levitație neașteptată.

Nu, nu este o carte budistă sau de terapie zen, ci una cu cal, un corb, două rațe, doi șobolani și un câine de vânătoare care sunt personajele principale. Oamenii sunt secundari în poveste.

„Animale antropomorfizate, dar care nu ne infantilizează”, spunea Denisa Comănescu la lansarea volumului scris de Jane Smiley, o scriitoare americană al cărei condei a creat bucuria asta de carte.

„Perestroika la Paris” nu este o carte despre vreo perestroikă, nu e nimic politic, așa cum te-ai putea gândi, nu, nicidecum. Iapa Paras are o genealogie rusească, de aceea, mai în glumă, mai în serios, i s-a dat numele Perestroika, pe care însă nu îl folosește, ei spunându-i-se Paras.

Aceste animale ajung să fie împreună în Paris, pe Champ de Mars, parcul din jurul Turnului Eiffel, care, după cum constată înțeleptul corb Raoul, nu le prea folosește oamenilor la nimic, ci mai degrabă zburătoarelor care se pot odihni pe structura lui metalică.

Animalele trăiesc, se plimbă și se hrănesc înt-un oraș în care lumea merge mai ales cu capul în jos. De aceea nici nu sunt văzute de prea mulți. Povestea este de fapt o fabulă, tonul e molcom, cu toate că subiectele atinse parcă în treacăt de către necuvântătoare sunt cât se poate de actuale: banii, scumpirile, singurătatea, anxietatea, proprietatea…

Dialogurile au umor și sunt din categoria „ce gust au banii?”, îl întreabă calul pe câinele care răspunde „nu prea bun”…

Citind cartea m-am simțit ca în filmul de animație Ratatouille, așa cum spunea și colega mea de prezentare a cărții aseară la Humanitas Cișmigiu, Sandra Ecobescu.

Exact asta a și fost ideea lui Jane Smiley: să te trimită departe, într-o altă lume. O lume delicată, a animalelor care nu cunosc tertipurile umane și nici complicatele lor alegeri în viață.

Nu am văzut niciodată Parisul așa cum apare văzut prin ochii acestor ființe, și nici Champ de Mars sau Longchamp, hipodromul. Am căutat pe Google patiseria Carette pe unde trecea Frida, bracul german care, după ce stăpânul ei Jacques, om al străzii, a murit, a rămas singură fiind obligată să recurgă la tot ceea ce a învățat despre oameni și nevoile lor pentru a supraviețui.

Știa că mâncarea se cumpără cu bani, de aceea îi ia din geanta iepei Paras cu care aceasta a fugit din boxa ei de cal de curse ajungând în Parisul pe care nu-l cunoștea deloc și unde se plimbă în voie, mai ales nopțile…

Singurătatea descrisă în carte are ceva din Amelie, mai țineți minte filmul?

E o delicatețe în povestea aceasta în care un puști îți pierde străbunica rămânând al nimănui pentru o vreme, fiind adoptat de gașca cu multe picioare. Este o pace și o sensibilitate care mi-au făcut tare bine, mai ales azi, în vremea și în lumea asta în care nu știi dacă mâine cad bomba, cursul de schimb sau imobiliarele. În lumea asta în care, de câțiva ani încoace, starea de bine e așa de greu de obținut.

Uite că o carte citită la cafea, într-o liniște a livingului sau în pat, înainte de culcare, poate reașeza lucrurile într-un oarecare echilibru, poate aduce pace și poate relaxa cât o săptămână de concediu.