Gata! Nu mai sunt știri! Puteți închide televizoarele

Gata! Nu mai sunt știri! Puteți închide televizoarele

#JurnalulUneiZileBune

Era un televizor nou nouț. Nu costase chiar puțin și toată familia se aduna respectuos în jurul lui… Transmitea evident, alb negru și era unul dintre puținele televizoare din sat în acei ani 80…

Aveam câțiva ani și mă tot învârteam în jurul lui. Seara, când se difuzau cele 5 minute de desene animate pe zi cu Mihaela (…nu… era o altă Mihaela…:) încremeneam pe un scăunel, fascinată de acțiune.

Puteau să mă strige la masă, să-mi aducă orice, nu mă clinteam! Acolo rămâneam până când se încheiau cele câteva minute care mi se păreau lungi cât o poveste.

În timpul zilei vedeam niște femei frumoase care tot anunțau buletinele de știri sau emisiuni cu uzine și muncitori. Erau frumos îmbrăcate, machiate, arătau ca niște păpuși… Mult mai târziu am aflat că se numeau Sanda Țăranu sau Delia Budeanu… Ce frumoase femei, ce clasă aveau…

Și de fiecare dată cînd apăreau, orice aș fi făcut prin casă, mă opream cumva paralizată și mă uitam la ele ca să aflu ce mai spun, ce ne mai prezintă, curioasă și ușor intrigată… De unde știau aceste doamne atâtea lucruri? Cine le spunea și de unde le învățaseră?

Și cine face toate emisiunile acelea? De unde vin ele? Cum e posibil ca în fiecare zi să aibă ceva de anunțat? La un moment dat, mă gândeam eu, trebuie să zică „Dragi telespectatori, gata! Nu mai avem ce să vă spunem, la revedere. Nu mai e nicio emisiune, toate s-au terminat, gata.”

Mi se părea inevitabil acest anunț și ajunsesem chiar să-l aștept răbdătoare.

Știam că va veni.

Nu știam când va veni!

Și în fiecare zi deschideam televizorul, acasă la bunicii mei, într-o casă nouă, construită de câțiva ani din materialele uneia vechi… Era o casă frumoasă, impunătoare, cu piatră la temelie și cu ziduri gri, cu multe ferestre și cu terasă așa cum nu se prea vedea prin jur. Fusese proiectată de bunicul meu, pădurar de meserie, dar cu reale talente de artist (a și sculptat multă vreme). Casa era mare, frumoasă, cu ziduri reci vara și cu sobe fierbinți iarna…

Televizorul stătea la loc de cinste, așa cum probabil se întâmpla în multe case.

Mă așezam, așadar punctuală la deschiderea emisiei (nu era toată ziua, firește!) și o vedeam cu ochii mari pe doamna care apărea și care trebuia să zică, nu-i așa?: „Gata! Aici se încheie pentru totdeauna emisia noastră, findcă nu mai avem ce zice”.

Dar nu se întâmpla.

Nu se întâmpla deloc!

Și așa azi, și așa mâine, așteptarea mea, combinată cu uimirea, iritarea și cu nedumerirea nu-și afla răspunsul.

La un moment dat, dându-mi seama că nu se va întâmpla ceea ce anticipam, am decis să iau eu taurul de coarne.

Am închhis televizorul și am ieșit din casă. Era o zi de vară toridă, trandafirii- de care era plină curtea- miroseau puternic. Mama era în grădină. M-am dus la ea și i-am spus că am închis televizorul pentru că a apărut doamna aceea frumoasă și a zis chiar așa: Doamnelor și domnilor, se termină aici emisiunea. De fapt, toate emisiunile, de fapt, tot programul. Nu mai avem ce să vă spunem”

Și mama m-a privit și m-a întrebat: chiar așa?

Da, am spus eu privind-o drept în ochi. Chiar așa!

Să verificăm? Deschidem televizorul să vedem?

Nu– am răspuns eu moale. Poate că au mai găsit totuși ceva de zis…

….

Mă gândeam azi uitându-mă la știri, la campania PRO TV 100 de ani în 100 de zile și văzându-l pe Ceaușescu și auzind vocile acelea specifice telejurnalelor televiziunii publice: cum ar fi ca Berecleanu azi să ridice din umeri la știri și să spună că asta a fost tot? Cum ar fi ca Rareș Bogdan să zică neputincios că nu mai are subiecte și cum ar fi ca Prelipceanu să se uite tăcut la noi din ecranul Digi24?

Ar fi apocalipsa.

Poate că așa mi se părea și mie atunci, cu mintea mea de copil, pentru că parcă totul se repeta, toate știrile erau la fel, Ceaușescu arăta la fel, entuziasmul ăla fals din voci era la fel…

Și de aceea mintea mea de copil a decis atunci „traducând” așa cum povestesc mai sus, că ar trebui ca toate astea să se termine odată.

 

Foto: stevensalerno.com

Lasă un comentariu: