Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România vorbește cu emoție despre contactul cu realutatea pe care vrea să o schimbe și chair reușește! Mă umplu de respect oamenii ca ea, cei care fca, care nu se dau în lpturi să ajute, ba chiar și se pare normal. pentru că oameni ca Angela Galeța sunt cei care fac diferența în lumea asta. F8indașiile mari sau mici, Ong-urile, toți cei care s=au străns în numele unuiboine comun.
„Ne împuținăm”, îmi spune Angela Galeța. Și asta din cauza faptului că doar 9% dintre secțiile și compartimentele de neonatologie din țara noastră sunt secții de nivel III, adică cele care au terapie intensivă nou-născuți și care au în dotare toate echipamentele necesare pentru a îngriji nou-născutul prematur sau cu probleme grave de sănătate. Așa că și-a propus să ajute la schimbare și așa a apărut Fondul Viață pentru Nou-Născuți.
Angela Galeța, România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeana (UE), cu 6 decese la 1.000 de nașteri vii, aproape dublu față de rata mortalității infantile în UE, care este de 3,4 decese la 1.000 de nașteri vii.
Am început abrupt… Dar încă mi-e greu să accept această realitate. Acesta a fost motivul pentru care ați demarat strângerea de fonduri? Nevoia de a schimba această realitate?
Din păcate da, aceasta este realitatea… România se află în acest top negativ, cu o rată a mortalității infantile aproape dublă față de cea din Europa. Una dintre cauze este aceea că doar 9% dintre secțiile și compartimentele de neonatologie din țara noastră sunt secții de nivel III, adică cele care au terapie intensivă nou-născuți și care au în dotare toate echipamentele necesare pentru a îngriji nou-născutul prematur sau cu probleme grave de sănătate.
Este vorba despre 25 de secții, toate situate în 14 mari orașe din țară. Restul de secții au nevoie acută de noi echipamente medicale. Si ca să fie totul și mai complicat, să nu uităm că noi, ca populație, ne împuținăm.
Anul trecut România a înregistrat cel mai mic număr de nașteri din ultimii 30 de ani
Partea bună însă este ca experiența ne-a arătat că da, putem schimba această realitate. În urmă cu 10 ani, atunci când am început să investim în neonatologia din România, rata mortalității infantile era de aproape 10‰. Datorită eforturilor noastre și ale tuturor ONG-urilor care au susținut secțiile de neonatologie, cifra a scăzut, deci se poate.
Sunt sigură că în spatele acestui demers există și povești emoționante. Ai putea să ne spui măcar una?
Sunt multe, multe povesti emoționante, unele fericite, altele mai puțin fericite. Și toate aceste povești înseamnă de fapt vieți salvate sau pierdute, familii care își văd copilul crescând sau familii pentru care casa a rămas goală. Experiența care m-a marcat cel mai tare este prima mea vizită într-o secție de neonatologie, la spitalul Marie Curie din București.
Înainte de secția actuală, care este o clădire cu 4 etaje construită de la zero cu ajutorul investiției noastre, spitalul Marie Curie avea o secție mică, într-o singură încăpere. Când am ajuns, am găsit o mamă în spatele unui paravan, pus de personalul medical pentru a o proteja… pentru că ea își plângea acolo bebelușul care tocmai murise.
Să văd durerea din ochii acelei mame, pe de o parte și, pe de altă parte, speranța și disperarea din ochii altor mame care își vegheau copilul de partea cealaltă a paravanului și care sperau și se rugau ca al lor să fie bine, a fost o experiență pe care nu am cum să o uit vreodată.
Dar pentru că întotdeauna îmi place să mă concentrez pe experiențele pozitive, aș vrea să vă povestesc și despre bebelușul care a ajuns anul trecut în secția de la Botoșani, fix în ziua în care a fost pus în funcțiune un ventilator non-invaziv donat de noi. Și acel copil știm, ne-au spus medicii, trăiește și pentru că au avut acel aparat în secție.
Cum stau lucrurile acum? Câți bani s-au strâns pentru cauza de acum și de ce anume mai aveți nevoie?
De la lansarea Fondului Viață pentru Nou-Născuți, am primit donații în valoare de peste 610.000 lei și cofinanțare din partea autorităților și ONG-urilor locale partenere în valoare de 630.000 lei.
Toate aceste fonduri, alături de contribuția Fundației Vodafone România de 4,5 milioane lei, au fost folosite pentru achiziția de echipamente medicale, renovarea și reamenajare a șase secții de neonatologie din: Slatina, Craiova, Mediaș, Caransebeș, Târgu Mureș și Botoșani.
Avem însă nevoie de implicarea tuturor, pentru că mai sunt multe secții care au nevoie de echipamente medicale. Anul acesta, de exemplu, vom dota secțiile din: Câmpulung Muscel, Luduș, Moldova Nouă și Cluj. Noi spunem mereu că „Împreună putem face lucruri” și adevărul este că nimeni nu face nimic singur. Companiile pot veni cu anvergură, cu putere financiară, cu tehnologie, cu rețele de angajați care se implică în susținerea proiectelor sociale.
Dar contribuția fiecăruia este extrem de prețioasă în acest ecosistem. Ca persoane fizice putem dona prin SMS cu textul RITM la 8845 – donație lunară de 2 Euro, putem direcționa 3,5% din impozitul pe profit, iar firmele pot sponsoriza Fundația Vodafone România. Toate detaliile se găsesc pe site-ul nostru https://fundatia-vodafone.ro/tine-romania-in-viata/
Fiecare viață salvată este o bucurie!
Știu că telemedicina este noul trend în sănătate. În ce fel veți susține implementarea telemedicinii în maternități?
Tot ca parte a Fondului Viață pentru Nou-Născuți, suntem în proces de conectare a secțiilor de terapie intensivă neonatală la sistemul național de telemedicină. În acest an, în rețeaua de telemedicină vor fi conectate 17 noi secții de nivel III. Acest lucru este foarte important pentru că reprezintă o democratizare a comunicării și este un ajutor complementar dotărilor cu aparatură.
Telemedicina permite transmiterea de date medicale securizate, în timp real. Personalul medical se poate conecta cu medici specialiști din țară și din străinătate, pacientul poate beneficia de o echipă interdisciplinară pentru o a doua opinie, pentru stabilirea diagnosticului si pentru alegerea celei mai bună variante de tratament.
Există deja un istoric al implicării Fundația Vodafone în sănătate, cu dorință exprimată în mod public, de a ține România în viață, de a face bine. Citesc pe site „este normal să facem bine”😊. Cui ați făcut bine până acum? Care sunt realizările în cei 25 de ani de bine?
Sunt multe lucruri de care suntem mândri în toți acești 25 de ani și, fără lipsă de modestie, pot să spun că nu ne-ar ajunge o zi să povestim despre toți cei pe care i-am ajutat, dar dacă ar fi să ne referim doar la neonatologie pot menționa aici contribuția noastră cu peste 5 milioane de Euro pentru construirea celei mai mari unități de terapie intensivă nou-născuți la Spitalul Marie Curie din București. la asta se adaugă renovarea și modernizarea secției de neonatologie de la Spitalul Județean Constanța (peste 800 m²).
În prezent, Fondul Viață pentru Nou-Născuți. Peste 1.000 de bebeluși sunt ingrijiți, anual, la Marie Curie, aproximativ 900 de bebeluși sunt internați anual la Constanța, iar cele șase secții dotate anul trecut îngrijesc anual peste 11.000 de nou-născuți. Toate aceste cifre înseamnă vieți salvate și fiecare viață salvată este o bucurie!
Care a fost cel mai emoționant proiect pentru tine? Știu că e greu să alegi, dar trebuie să fie unul care te-a atins…
Într-adevăr, îmi este foarte greu să aleg, pentru că fiecare proiect îmi este drag. Îmi aduc însă aminte acum, cu mare bucurie, de toate proiectele noastre de voluntariat, unde împreună cu colegii voluntari facem bine și ne facem bine prin: donare de sânge, construirea de locuințe sociale, mentorat sau meditații cu copiii din centrele și organizațiile cu care lucrăm, pregătirea mesei în cantine sociale, campanii de strângere de fonduri, pregătirea cadourilor de Crăciun pentru copii sau a pachetelor pentru vârstnici.
Este o bucurie uriașă pentru mine în acele momente, să mi se confirme ceea ce cred cu tărie, că oamenii sunt buni și vor să ajute, trebuie doar să le oferi această oportunitate. Până la urmă aceasta este calea prin care omenirea a supraviețuit, ajutându-ne unul pe celălalt.
Dacă ai scrie o carte despre activitatea ta la Fundația Vodafone cum ai intitula-o? Câte capitole ar avea și ce titluri ar avea?
Cred ca titlul cărții ar fi „Bine cu tine”, pentru că atunci când ajuți faci un bine pentru celălalt, dar te ajuți și pe tine, direct sau indirect. Cred însă că ar fi o carte cu muuuulte pagini sau o serie de cărți. Nu am cum să înghesui într-una singura tot ceea ce am simțit și simt.
Sigur ar avea un capitol dedicat mamelor pe care le întâlnesc în proiectele noastre – cele care se luptă pentru viața copiilor lor sau pentru ca ei sa meargă la școală, cele care reușesc să fugă dintr-o relație abuzivă, cele care își cară în spate, la propriu, copilul cu dizabilitate până la centrul de terapie și nu renunță.
Ele sunt eroinele mele la care mă gândesc întotdeauna atunci când am tendința să spun că mi-e greu… și-mi trece… Aș mai scrie multe, multe capitole despre copiii pe care i-am întâlnit
Știu copii care acum sunt la casa lor cum se spune, au la rândul lor copii și care au reușit să-și facă un drum în viață, deși veneau din familii dezorganizate, din sărăcie și abuzuri de tot felul. Sau aș scrie despre copiii pe care îi întâlnesc în spitale și care sunt o lecție de viață pentru felul în care își păstrează optimismul și încearcă, tot ei, să își încurajeze părinții. Aș scrie despre voluntarii noștri și despre cei care donează pentru proiectele fundației și care dau altora din puținul lor.
Aș scrie despre profesori remarcabili pe care i-am întâlnit, adevărați dascăli, despre medici care nu fac doar medicină, ci caută soluții pentru a putea cumpăra un echipament sau altul. Aș scrie neapărat despre liniștea din secțiile de neonatologie, când auzi doar sunetele de la monitoarele de funcții vitale și știi că auzi de fapt inima sau respirația unui copil și vezi medici și asistente cum se strecoară în liniște, uneori fără să-i simți, fără să-i auzi, dar care își fac treaba cu multă încredere și siguranță.
Și nu în ultimul rând aș scrie despre echipa fundației și despre prietenii din ONG-urile cu care lucrăm, fără de care nimic din ceea ce facem nu s-ar fi întâmplat. Sunt mândră de foarte mulți ONG-iști pe care îi cunosc, de felul în care ei schimbă lumea și sunt recunoscătoare pentru că viața ne-a adus împreună.
Sunt tristă atunci când mă lovesc de indiferență și delăsare, când mi se spune „nu se poate”, dar nu mi se explică și de ce nu se poate… când eu știu sigur că se poate, dar nu se vrea pentru că „las că merge și așa”. Nu merge și așa!
Câte cereri de finanțare vin către fundație în fiecare an?
Destul de multe, dar nu aș putea să spun numărul cu exactitate, pentru că nu le-am numărat niciodată. Fiecare este tratat însă cu aceeași atenție, nu există proiect mic sau mare. Punem accent pe calitatea proiectelor și nu pe numărul lor.
Căutăm acele proiecte cu adevărat valoroase, care vizează nevoi reale, care generează schimbare și efecte sociale clare, măsurabile, pe termen lung, asupra comunității și nu în ultimul rând proiecte care pot deveni sustenabile și nu se bazează exclusiv pe finanțarea noastră.
Cum alegeți de obicei proiectele în care vă implicați? Ce criterii sunt?
Ținând cont de nevoile identificate în comunitate și de prioritățile din domeniile noastre de implicare, ne stabilim anual strategia, obiectivele și selectăm proiecte care contribuie cel mai bine la îndeplinirea misiunii fundației, pentru a le finanța. Selecția proiectelor se face prin runde de finanțare, anunțate public și la care organizațiile neguvernamentale pot aplica online sau avem și programe în care noi identificăm o problema în comunitate și ne căutăm apoi parteneri de implementare.
Suntem foarte atenți la evaluarea proiectelor finanțate încă din faza de selecție, dar și în timpul derulării proiectului și, nu în ultimul rând, după finalizarea acestuia. Iată doar câteva dintre criteriile de evaluare: existența unei legături logice între nevoile identificate, obiectivele propuse, lista de activități din proiect și planificarea lor în timp, resursele pe care aplicantul le alocă pentru proiect, buget realist și transparent, rezultate așteptate clare (pot fi evaluate și măsurate), experiența aplicantului în lucrul cu beneficiarii propuși, sustenabilitate, originalitate și impact.
Cum închei ziua după orele de muncă? Ce stare ai?
Depinde foarte mult de ceea ce am făcut în ziua respectivă și de oamenii pe care i-am întâlnit. Uneori sunt fericită, atunci când merg să mă întâlnesc cu beneficiarii proiectelor noastre și văd cum viața lor se schimbă în bine, prin munca noastră și a partenerilor noștri. Sunt fericită și plină de speranță atunci când stau de vorbă cu copiii din proiectele de educație, pentru că știu că aceasta e șansa lor de a avea o viață mai bună decât au putut sa le ofere părinții lor.
Sunt tristă însă atunci când merg mai puțin de 50 de km în afara unui mare oraș și ajung într-o sărăcie lucie, când știu că numărul copiilor care nu au acces la educație este mare și când întâlnesc copii care își doresc din tot sufletul lor sa învețe, dar lipsa resurselor le taie aripile. În ochii lor vezi o mare tristețe.
Și mai sunt tristă atunci când mă lovesc de indiferență și delăsare, când mi se spune „nu se poate”, dar nu mi se explică și de ce nu se poate… când eu știu sigur că se poate, dar nu se vrea pentru că „las că merge și așa”. Nu merge și așa! Fiecare dintre noi are un rol și o responsabilitate pentru binele celuilalt, pentru că nu trăim singuri, ci în comunitate.
Care este primul gând pe care îl ai dimineața?
Începe o nouă zi care sigur merită să fie trăită cu bucurie, așa că ai grijă cum faci să o prețuiești. Evident că nu-mi iese mereu, nu sunt perfectă, dar mă străduiesc 😊
