Andreea Roșca a început acum 29 de ani jurnalismul mai întâi ca redactor, redactor șef adjunct și redactor șef al revistei Capital, apoi ca director al publicațiilor de business ale trustului Realitatea Cațavencu. Lucrează pe cont propriu din 2010. În 2011 a fondat, alături de alți trei antreprenori, Fundația Romanian Business Leaders. Are un podcast, Vast &Curious, care conține interviuri filmate pe scena unui teatru cu sala plină (unde sunt acele vremuri?) și pentru că ne-am întâlnit, la invitația lui Cristian Manafu la Podfest 2020 într-un dialog despre conversații în podcast și ce fel de oameni sunt antreprenorii adevărați, am decis să vi-l dăruiesc și sub formă scrisă.
Andreea Roșca, suntem la Podfest, iar tu ești creatoarea unor proiecte extraordinare care au o viață a lor, în care se vede că ți-ai dăruit toată energia pe care ai avut-o în momentul în care le-ai construit. Așa este și podcastul tău, Vast&Curious, un podcast de calitate. Spune-mi te rog, cum ai descrie acest podcast?
Podcastul Vast&Curious este o serie de discuții. Eu am curiozități și în perioada asta curiozitățile mele au rămas evident legate de antreprenoriat, iar mare parte, în podcast, o constituie interviurile cu antreprenorii despre felul în care iau decizii, ce au făcut în momentele grele, cum au trecut peste greșeli, cum își aleg oamenii, cum hotărăsc că o anume oportunitatea este mai importantă decât alta. Am curiozități despre ce și cum construiesc, iar în perioada asta curiozitățile mele au fost legate și de felul în care ne descurcăm în conjunctura prin care trecem în care avem atâtea incertitudini, sau suntem nevoiți să ne despărțim de ceea ce nu merge. Ideea că ne vom întoarce la vechiul fel de a fi și de a face este o idee greșită. De aceea am vrut să aflu informații de la oamenii care pot vorbi din experiență personală și profesională despre lucrurile care ne înconjoară.
Cum îți alegi invitații? Cine îți atrage atenția?
Până de curând făceam două podcasturi pe lună, acum fac patru, pentru că evenimentele live cu public, în sală nu mai sunt posibile și atunci mi-am redirecționat energia spre zona de podcasting. Dacă vorbim despre ultima perioadă, am discutat cu Adrian Stanciu despre cum ne adaptăm acestei perioade, am discutat cu Cosmin Alexandru despre echipa antifragilă, adică acea echipă care poate face față unor greutăți de genul celor de azi și care chiar prosperă! Îi aleg în funcție de lucrurile pe care știu să le facă, și sunt foarte atrasă de cei care au o istorie în spate, de oamenii care trecut prin lucruri complicate în viața personală sau profesională și oameni care au ceva relevant de spus despre business dar și despre filosofia de viață, pentru că nu suntem mașini, iar cine își imaginează că businessul este numai despre cifre, se înșală foarte tare.
Dacă tu crezi că succesul tău ține de standardele impuse ceilalți, atunci vei suferi ca în cel mai cumplit iad.
Ce atitudine ai în fața lor? A face un interviu înseamnă și un limbaj al corpului, nu numai verbal, cum stai deci în fața lor? Cum îi „deschizi”?
Cred că răspunsul meu necesită o frază despre trecut. Eu fac anul acesta, în 2020, 29 de ani de când lucrez în media economică. Sunt mulți oameni pe care îi cunosc de peste un deceniu și cu care am creat o relație, iar atitudinea mea, care s-a dovedit până acum că funcționează, este una de respect, dar este și o atitudine de curiozitate și interes fiindcă, dacă nu ești cu adevărat interesat de ceea ce are subiectul tău de spus, nu are cum să iasă nimic „viu”.
Eu te întreb și pentru cei care ar vrea să facă un podcast. Știu că tu îi cunoști pe toți și că ai o experiență îndelungată, dar cum te apropii de un om atunci când vrei să-i iei un interviu, indiferent că e vorba de business sau viață personală?
Păstrez ideea că este foarte important să fii interesat și să-și faci temele, adică să studiezi omul&istoria lui. Problema noastră este că nu stăm foarte bine cu încrederea în sine și avem această atitudine de deferență, de a nu contrazice, de a nu supăra, mai ales când suntem în fața unei figuri de autoritate și aș spune că ar fi bine să antrenăm în noi partea aia care își cunoaște valoarea și să ne antrenăm de asemenea conversația.
Conversația nu este ceva foarte obișnuit românilor, conversația se transformă de fapt într-o luptă din care cineva trebuie să iasă câștigător. Interviul se poate fac numai dacă știi să asculți, ori asta nu e ceva tipic nouă…
Nu știu dacă numai nouă sau oamenilor în general. Oamenii nu se gândesc decât la ceea ce au ei în cap să răspundă la ce li se spune, mai degrabă decât să asculte ce li se spune… Astăzi interviurile sunt mai degrabă interogatorii, numai că scopul celui care face un interogatoriu este să-l aducă pe celălalt din fața lui într-un punct în care cel care interoghează știe de la început că vrea să ajungă. Conversația însă este ceva care se naște, este ca o improvizație, pentru că nu e ceva scris de la început. Fac o mică paranteză și spun că una dintre cele mai îngrozitoare conversații pe care le-am avut pe scenă, a fost cea în care mi-am făcut temele atât de bine legate de întrebări, încât am ajuns chiar să scriu în mintea mea răspunsurile invitatului! Eu puneam întrebarea doar ca să obțin acel răspuns! Și nu era corect.
Discutam cu Adrian Stanciu și îmi spunea că planificarea este totul, dar planul nu înseamnă nimic! Așa este și într-o discuție, că dacă te duci la o discuție cu un plan și te blochezi undeva și ajungi să-ți obligi interlocutorul să intre în răspunsurile pe care tu le-ai creat, atunci ai ratat toată povestea. Și am să închei spunând că ținem cu tot dinadinsul să avem dreptate și că nu ne preocupă să creăm ceva în acea conversație care să aibă o valoare în sine. Și mai vreau să spun că trăim într-o mentalitate de joc cu sumă zero, iar conversația nu este un joc cu sumă zero. Interogatoriul este un joc cu sumă zero fijndcă într-un interogatoriu unul pierde și celălalt câștigă. Conversația este un joc în care fiecare câștigă. E o construcție în care eu cresc, tu crești, eu învăț, tu înveți, eu aflu, tu afli, eu recunosc că nu știu, tu recunoști că nu știi. Și se naște astfel ceva nou. Noi la televizor, sau în spații publice suntem în jocuri cu sumă zero.
În interviurile tale cum faci, cunoscându-i pe toți cei cu care vorbești, să nu pară că sunt pr sau publicitate?
Sinceră să fiu nu m-am gândit niciodată din această perspectivă și nici nu mă intersează, pentru că atâta timp cât eu îmi fac munca și știu cum se naște produsul meu pe care îl dau lumii și de care sunt mândră, subiectul pr și adverting pentru mine nu există. Poate spune oricine orice, nu mă intersectez cu acest subiect.
Ai vrut să te faci, la un moment dat, stewardesă… dacă ne gândim ce înseamnă această meserie, mi se pare că ai devenit cumva una, fiindcă stewardesa este cea care stă cu un grup de oameni, sus, la înălțime, îi însoțește în zborul lor într-un spațiu închis, Tu stai în spații închise- sălile unde îți desfășori interviurile- și ai grijă ca mediul să fie sigur din punct de vedere informațional. Ești deci un #peopleperson?
Sunt, dar contrar a ceea ce crede lumea despre mine, sunt un om de suprafețe mici. Îmi plac interacțiunile directe în care pot vorbi lucruri de profunzime cu un singur om sau doar cu câțiva. Sunt un om introvert, deși nu s-ar spune și îmi plac oamenii, deși nu am încetat niciodată să fiu intimidată de ei.
Revenind la podcast, tu ai cunoscut oameni de succes. Ce ai înțeles tu despre succes vorbind cu acești oameni?
Cred că unul dintre lucrurile intersante pe care le-am înțeles despe succes este că el are o definiție foarte personală pentru fiecare dintre noi, iar ceea ce eu am înțeles și aplicat în viața mea ca mod de gândire este că e treaba fiecăruia dintre noi să îl definim. Pentru că succesul este în funcție de… ce? De standardele pe care le-a creat lumea din jurul nostru? Asta mi se pare suferința eternă în cel mai îngrozitor iad, pentru că te compari tot timpul cu ceva din exteriorul tău și nu ajungi niciodată să fii destul de bun pentru standardul respectiv. Succes în raport cu ceea ce și-au dorit părinții tăi pentru tine? E tot un supliciu pe termen lung. Oamenii pe care îi interviez eu au definții interne ale succesului care îi ghidează în luarea deciziilor de carieră și viață.
Dar antreprenorii de succes au ceva în comun?
Gheorghe Hagi a definit într-un interviu lucrurile într-un mod cât se poate de simplu, pentru că a spus că succesul e o chestiune de încredere în forțele proprii și de curaj în asumarea riscurilor care nu trebuie să te ducă la a-ți rupe gâtul.
Și asta nu se aplică numai antreprenorilor, ci și artiștilor, sau sportivilor. Gândește-te că antreprenorii încep mereu cu idei la care lumea râde. Mulți artiști încep cu creații care strâmbă nasurile tuturor, și dacă te uiți în copilăria acestor oameni, de multe ori îi găsești pe cei care i-au încurajat, care i-au iubit necondiționat, care i-a împins către risc, care le-au dat încredere că se pot descurca. Așa cum poți găsi și traume care le generează determinarea.
Cum începe un novice care are un „pitic după ureche” care îl zgândără și-l face să pună întrebări, cum face el deci să creeze un podcast și să înceapă să ia interviuri?
Întâi trebuie să guste puțin povestea asta, să vadă dacă îi place și apoi să înceapă să facă și el. Am lucrat odată cu cineva care voia să facă un business cu supe, dar nu gătise niciodată o supă. Deci i-aș spune ca, pentru început, să aibă conversații, să găsească oameni interesanți pentru el, poate fi oricine, bunica, profesorul din clasa a cincea, sau alții, pentru a-și exersa conversația, sau organul de conversație:). Asta pentru ca mai apoi, într-o zi, să poată face un podcast.
Am realizat- și aici mă includ, presă pe hârtie și în online. Ai nostalgia printului? Onlineul nu este el mult prea vast?
M-am gândit și eu la asta și mi-am adus aminte ce a spus Kurt Vonnegut: dacă atunci când scrii deschizi fereastra larg și vrei să faci dragoste cu lumea, scriitura ta va face pneumonie. Și eu deci sunt atașată de hârtie, am scris chiar o carte pe hârtie, am lucrat 20 de ani în industria care tipărea hârtie, dar încerc să nu am niciun fel de atașament pentru trecut pentru că asta mă ține prizonieră și mă împiedică să văd oportunitatea. Onlineul este o zonă foarte vastă care oferă avantaje pe care hârtia nu le oferă: îți oferă prilejul să alegi cu cine vorbești. Seth Godin a scris în cartea sa, Acesta este marketing, despre cum să creezi un produs care are în el ceva din tine pe care vrei să-l faci și cum să găsești acea lume care primește valoare prin lucrul ăla. Deci ideea este cu cine vrem să vorbim și ce vrem să spunem și să învățăm cum să comunicăm valoarea respectivă și cum să rafinăm valoarea aia.
Antreprenorii pe care i-am văzut la tine în podcast au mărturisit (de pildă Dan Șucu) faptul că nu de puține ori au luat-o de la capăt. Ca să o iei de la capăt mereu trebuie să ai o anume putere care vine din ce?
Din felul în care se uită la lucruri. Dragoș Petrescu, fondatorul City Grill (care chiar acum se află într-un amplu proces de reinventare) spunea că, de-a lungul vieții sale profesionale, ghid i-a fost ideea că nimic nu este imposibil. Depinde foarte mult de felul în care tratezi eșecul, de ceea ce îți spui atunci când nu iese. Pentru că ideea asta de a o lua mereu de la capăt sună ca munca lui Sisif..
Exact!
Dacă o privim așa, munca nu are sens, dar dacă te vei gândi că în viața ta vor fi munți și văi, susuri și josuri, atunci e bine, fiindcă nu va fi niciodată același sus și nici același jos.
Eșecul nu înseamnă rușine.
Nu, și nici faptul că eu cred că sunt rău, incapabil, prost. Eșecul e o întâmplare, nu o caracteristică personală, și acum vorbesc și cu mine. Eșecul nu trebuie personalizat, cred că asta este caracteristica principală a antreprenorilor. Și încă ceva: ei au grijă ca miza pe care o pun pe masă să nu-i ruineze. Acceptă riscurile care nu îi ruinează, sigur, nimeni nu a văzut prioada asta venind și care pe unii i-a ruinat, într-adevăr…
Cum văd ei viitorul?
Eu nu am vorbit cu toți, dar cei cu care am vorbit și care au multă experiență în spate sunt… optimiști-îngrijorați. Știi cum se spune: aspiră pentru ce-i mai bine, dar pregătește-te pentru ce e mai rău și păstrează nivelul de energie și încrederea în viață, în lume, în capacitatea omenirii de a trece și peste această încercare, dar nu fii nesăbuit, pentru a putea găsi noi piloni pe care să construiești.
Ce-i face pe acești oameni să se dea jos în fiecare dimineața?
Iubirea pentru cea ce fac, oamenii ăștia iubesc jocul, indiferent cum se numește el, iar cei mai buni dintre ei au capacitatea de a-și schimba părerea chiar despre lucrul pe care îl iubesc cel mai mult. Antreprenoriatul este o formă de creație, pentru că se creează ceva acolo unde înainte nu era nimic. E un joc, e un dans…
Ce rol joacă banii în acest dans?
Foarte important. Este substanța care duce jocul mai departe. Sănătatea financiară este prima preocupare a antreprenorilor, pentru că dacă nu au asta, nu au nimic. A nu se confunda însă cu obsesia pentru bani, aia e altceva.
Antreprenorii sunt șefi buni?
Nu toți, cu unii e greu să lucrezi. Unii sunt mai înclinați către oameni, alții mai înclinați spre lucrurile tehnice, alții sunt mai predispuși către introspecție. Antreprenorul nu este un „clișeu” care arată, se îmbracă și gândește într-un anume fel. Nu, nu este un șablon și asta încerc eu să fac, să detamitizez mitul antreprenorului șablon.
Cum te văd ei pe tine?
Nu știu cum mă văd ei pe mine, dar ce știu este că uneori reușesc să găsesc întrebări la care nu s-au gândit niciodată și asta le deschide perspective noi, ceea ce mă bucură.
