Îmi aduc aminte de marea și generală curățenie de Paști, nu ca de un efort fizic, fiindcă era și acela, ba chiar îndelungat, întins pe săptămâni în șir, ci ca de un efort de primenire legat profund de post.
Țineam post copil fiind, și participam la curățenia de Paști.
La noi, la țară, asta însemna curățenie în grădină, refacerea tuturor lucrurilor din curte, curățarea aleilor, curățarea a tot și a toate. Se spălau perdelele, se ștergeau geamurile, se strângeau covoarele și carpetele – așa se numeau cele ce se așezau pe paturi. Se băteau pernele de le ieșeau fulgii, se vopseau gardurile, ușile, se scoteau hainele din dulapuri – nu exista mașină de spălat, sau ba da, era una, dar nu știu dacă avea și centrifugă… Se ștergea parchetul, se spălau toate oalele și toate tacâmurile, se primenea totul. Se cumpărau haine noi să le avem la slujbă și eram așa de fericită când le primeam.
Însă, dincolo de toate astea, îmi aduc aminte de bunica și apoi de mama când făceau curat de Paște. Aplecate peste mormane de rufe, sau peste diverse obiecte pe care le curățau, le vedeam muncindu-și în același timp și mintea, și sufletul.
Ear o curățenie a interiorului nostru, ca oameni, ca familie.
Eu aveam câteva treburi în responsabilitate și nici nu-mi trecea prin cap să le ignor. Bunica făcea ceva, mama altceva, bunicul…, tata… Fiecare avea un lucru al lui de început și de terminat.
Și, odată cu această curățenie, se întâmpla și ceva în suflete. Știam că facem asta pentru un eveniment special, Învierea Domnului. La Budeasa, Argeș, comuna în care am copilărit, toată lumea făcea același lucru. Și era ceva de la sine înțeles, acesta era mersul.
Curățenia era adâncă și nu însemna doar casa. Însemna și sufletul. Iar când toate se puneau la loc și casa se recompunea din acest „război”- fiindcă așa arăta în timpul curățeniei generale- rezultatul ne lua graiul. Era ca în povești, în plius satisfacția noastră era deplină.
Paștile nu înseamnă iepurași, eu multă vreme nici nu am înțeles care e treaba cu ei, Paștile erau legate de păștiță, adică de Sfânta Împărtășanie și, dacă era un animal asociat, acela era, fără îndolaiă, mielul! Apoi de cozonacul și oul roșu, erau legate de satul care ieșea noaptea cu lumânări aprinse din biserică, era aerul curat de afară și somnul de după slujbă. Era taină pentru mine, copilul de atunci.
Curățenia ne pătrundea inima și eram mai fericiți.
Țin minte că în timpul unui asemenea proces, cred, am spălat un pahar. Și l-am spălat așa de bine cu mâinile mele mici, încât mi s-a părut că l-aș putea face cadou lui Isus Însuși. Și i l-am întins în fața icoanei.
Ani de zile după acest gest- uitat fiind, mi l-am adus aminte de curând- mi-am dat seama că acel pahar, azi, nu mai este așa curat, ba dimpotrivă…. S-a umplut cu multe nu tocmai curate…
Paștile înseamnă înoire, așa cum și religios vorbind, este. Este Înviere, este Trecere. Este ceea ce stă la baza creștinismului.
De aceea mergem curați în noaptea Învierii la biserică să luăm lumină. Ca să vedem din nou o dată, și încă o dată drumul din fața noastră.
