Mădălina Dobrovolschi a lansat de curând o carte la Editura Litera: „Paradoxul trifoilului cu patru foi”.
Și, pentru că și eu când eram mică, în toate poienile în care ajungeam căutam – și uneori chiar găseam- trifoiul cu patru foi, am vrut să aflu mai multe de la Mădălina. Așa, ca de la căutător la căutător.
Ne-am văzut la Pot Stories, restaurantul meu preferat și am băut o cafea împreună. I-am urmărit emisiunile, îi știu parcursul profesional în care ea, la un moment dat, a schimbat macazul. A fost Purtător de cuvânt al Președintelui din 2016-2019. Dar a revenit în presă, pentru că jurnalismul e un microb mai puternic.
Mădălina e mamă, soția lui Emil Dobrovolschi, om de comunicare, jurnalist… asta dacă e să citez felul în care îmi spune că se prezintă azi.
Dar nu mi s-a părut niciodată un om comod, lucru de altfel recomandat atunci când alegi să fii jurnalist🙂
Mădălina Dobrovoslchi, ești un om comod?
Nu, nicidecum…
E ceva asumat?
Nu știu, dar ce știu este că, dacă aș fi fost un om comod, nu aș fi făcut atât cât am făcut în viața mea. A fi comod cred că înseamnă a rămâne în intersecția despre care scriu în cartea mea.
Acolo, în acea intersecție, totul este cunoscut, nimic nu te surprinde. Dacă rămâi într-o intersecție nu vei vedea ce se întâmplă pe niciun drum care pleacă din ea. Așa că, în viața mea, am decis să-mi depășesc blocajele de fiecare dată și să aleg un drum… Dar nu mi-a fost ușor, să știi, pentru că a ieși dintr-o stare de comoditate înseamnă a-ți depăși niște frici și niște bariere pe care cu toții le avem.
Dorința mea de a explora a fost mai mare ca frica
Prima teamă ar fi că nu mai ești plăcută de oameni.
Sau că nu ești înțeles așa cum ai vrea, că ești criticat, că se va râde de tine, că vei eșua. Toate acestea te țin pe loc. De multe ori am rămas în intersecție, dar la un moment dat, dorința mea de a explora a fost mai mare ca frica. Dacă reușești să pui mai multă dorință și mai multe vise în ceea ce faci, reușești și să mergi mai departe.
Cum ți-ai anulat fricile?
Mi-am imaginat cum mă voi simți când le voi fi depășit. Au fost acele power stories pe care mi le-am insuflat mai ales în momentele în care am fost foarte fragilă, când eram la început de drum… De exemplu, când eram o fată din Onești care venise în acest mare București și nu cunoșteam pe nimeni și eram cea mai tânără din redacție. Mă angajasem din timpul facultății, la B1Tv, și îmi aduc aminte de prima mea transmisie în direct.
Cum ai fost?
Paralizată de frică😊 Nu știam dacă voi fi în stare, dar toată dorința mea de realizare a apăsat butonul de energie și am făcut-o. Țin minte că mi s-a spus să-mi iau un sacou, am zis da, înainte să-mi dau seama că eu… nu aveam un astfel de obiect vestimentar. La ce să-mi fi trebuit până atunci un sacou și cu ce bani să-l fi luat? Veneam dintr-o familie modestă. Dar am împrumutat unul, mi l-am prins cu o clamă mare la spate ca să stea pe mine și asta a fost.
Neașteptat a fost momentul în care ai schimbat domeniul și ai devenit purtătorul de cuvânt al Președintelui României, ceea ce nu-i de ici de colo. E treabă grea și plină de responsabilități. De ce ai făcut-o? Și ce face un purtător de cuvânt?
El este purtătorul unor decizii foarte mari. Am simțit asta încă din momentul în care am fost pusă față în față cu oferta. În plus, instinctele unui jurnalist nu sunt foarte potrivite pentru „tabăra cealaltă”. Un jurnalist gândește în termeni de informare directă și imediată a publicului, dacă se poate în exclusivitate. Ori, ca purtător de cuvânt, trebuie să te gândești mai întâi la strategia de a disemina informația respectivă.
Mi se pare copleșitor…
Da, este și am știut asta la început. Mi-am dat seama că e o responsabilitate pe care vreau să mi-o asum însă, pentru că era o experiență inedită și o oportunitate rară în viață. Și, având cunoștințele de comunicare și de strategie, am reușit să-mi fac meseria bine.
Ce relații ai avut cu jurnaliștii?
Bune. Ne cunoșteam de mulți ani, ne respectam, ne apreciam. Dar am învățat că, din această poziție nouă pe care o ocupam, nu aveam voie să vorbesc cu nimeni informal nici măcar pe whatsapp, pentru că m-am trezit citată de o prietenă, eu răspunzând informal la o întrebare. Bine, nu era ceva foarte important, dar am realizat că eu nu mai puteam vorbi în numele meu niciodată în spațiul public și că rigoarea pe care această meserie mi-o impunea era foarte utilă, de fapt.
Dă-mi exemplu de un cuvânt care, dacă ar fi pronunța greșit sau într-un fel nepotrivit de un purtător de cuvânt, ar avea un efect grav și de sinonimul lui care, în aceeași situație, doar ar informa, fără să alerteze.
Primul care îmi vine în minte este „conflict”. El poate avea o încărcătură copleșitoare, dar îl poți înlocui cu „discuții care se poartă de ambele părți și vă vom informa în momentul în care se cristalizează o direcție sau alta”.:) Eu am prins, din păcate, o perioadă în care erau multe tensiuni politice care nu puteau fi comunicate imediat. Și atunci trebuia să armonizez și să îndulcesc tonul.
Nu am intrat în comunicarea politică directă, pentru că nu pot fi schimbătoare după cum bat vânturile intereselor dintr-un anumit moment sau altul.
Cum e lumea politică?
Foarte diferită de ceea ce am învățat eu la Facultatea de Filosofie, la Filosofie Politică. E o lume mereu schimbătoare, valorile nu sunt mereu cele care ar trebui să fie, e o lume pe care trebuie să o înțelegi din laboratorul ei…
În altă parte e mai bine?
La vârsta mea nu mai cred că în altă parte e mai bine😊Mecanismele sunt aceleași, indiferent de educația omului politic. Funcționează la fel puterea de a lăsa de la tine sau de a negocia, dar și capacitatea de a-ți încălca valorile, dacă partidul o cere la un anumit moment.
Cred că îmi place mai mult să rămân în zona în care să fiu observator. Eu am fost comunicator al unei instituții, nu am intrat în comunicarea politică directă, pentru că nu pot fi schimbătoare după cum bat vânturile intereselor dintr-un anumit moment sau altul.
Te-ai căsătorit într-un mod surpinzător (în primul rând chiar pentru voi doi) cu unul dintre cei mai cunoscuți piloți români. Această iubire a venit din senin, ca să zic așa😊Ce ți-a oferit până acum această relație, acest parteneriat pe viață cu Emil Dobrovolschi?
Totul: echilibrul, maturitatea, dragostea de care aveam nevoie, pentru că înainte să-l cunosc pe Emil eram concentrată 100% pe cariera mea, dar într-un fel care nu era aducător de liniște și satisfacții sufletești.
Deși aveam emisiune zilnică, un talk show, audiență bună, totul era minunat, făceam tot ceea ce visasem toată viața, când veneam acasă… nu era nimeni. Casa era goală. Citeam mesajele telespectatorilor, dar nu aveam cu cine să le împărtășesc. Nu aveam cu cine să împart bucurile sau temerile mele.
Și mi-am dat seama că, mai important decât ceea ce faci când ieși din casă, este ceea ce faci când intri în casă. Aveam nevoie de căldura, stabilitatea, înțelegerea pe care Emil mi le oferă din plin.
De când l-am cunoscut pe el, eu m-am transformat, mi-am dat seama cam ce e important în viață și mi-am dozat chiar și activitatea profesională în așa fel încât să am timp pentru familie. Iar venirea pe lume a Matildei a adus în viața mea o adevărată revoluție. Azi, dacă mă întreabă cineva cine sunt, spun mai întâi că sunt mamă, apoi soția lui Emil și după aceea… ce am mai făcut eu😊
A, deci căsnicia aceasta este trifoiul tău cu patru foi…
Exact, ai punctat bine. Ea este ceea ce mă echilibrează, care îmi dă sens.
Cine te-a educat ?
Cred că suntem educați de fiecare experiență pe care o trăim. Contează mediul din care provii, desigur, și modul în care te-au educat părinții, dar cred că mai mult contează ciocnirea cu fiecare experiență mai dureroasă, mai profundă, mai aspră. Asta ne șlefuiește, ne face mai buni.
Nu am fost prea drăguță în relațiile interumane, recunosc asta
Mediul jurnaliștilor nu este cel mai blând și mai protectiv din lume, dar se pare că ai avut o osatură inoxidabilă.
Mi-a fost greu să ajung la asta. Au fost momente în care nu mă regăseam în anumite redacții, că valorile mele nu mai coincideau cu anumite locuri de muncă. Am fost și dezamăgită, am și plâns…
A, deci le-ai luat și personal…
Da! Dar din momentele rele am învățat eu să fiu un om mai bun. Nu am fost prea drăguță în relațiile interumane, recunosc asta. Am avut modele proaste, am avut lideri în redacție care nu erau cel mai bun exemplu de comportament și noi, liderii mai mici, credeam că ei știu ce fac și practicam și noi aceeași agresiune. Dar, maturizându-mă, am înțeles și am regretat felul greșit în care am procedat uneori! Așa că m-am schimbat.
Maternitatea m-a făcut să înțeleg că experiențele din viața mea pe care le-am considerat multă vreme definitorii, nu contează, de fapt, așa de mult
Ce parte din viața ta ar merita premiul trifoiului cu patru foi și ce parte rămâne la trei foi în plantații comune?
Partea cu întâlnirile. Acea parte e trifoiul meu cu patru foi. Ele au contat cel mai mult. De la profesorul care m-a inspirat în școală, până la colegul din redacție care m-a influențat în bine. Iar maternitatea m-a făcut să înțeleg că experiențele din viața mea pe care le-am considerat multă vreme definitorii, nu contează așa de mult. De aceea am și plecat de la Cotroceni, pentru că mi-am dat seama că nu am timp să stau cu copilul meu…
Cât stăteai la Cotroceni?
Multe ore! Fugeam acasă ca să alăptez copilul, mă întorceam. Eram într-un ping pong emoțional continuu. La birou simțeam că nu am timp pentru copil, acasă simțeam că nu am prea mult timp la dispoziție și că trebuie să fiu la birou.
Și mi-am dat seama că anii de copilărie ai Matildei nu se vor mai întoarce niciodată. Și chiar dacă mi-a fost greu, pentru mine, carierista, să stau într-un țarc cu copilul meu și să-l privesc în timp ce face lucruri repetitive, dar acum regret că acel timp a fost prea scurt… Dar faptul că eu am stat acolo cu ea a creat o legătură care nu se va rupe niciodată!
Dacă nu aș fi fost acasă și mi-aș fi văzut de carieră, lucrurile ar fi fost diferite. Cred că acela a fost momentul în care m-am maturizat. Acum parcă nu mai contează atât de mult faptul că am avut cea mai audiată emisiune- dezbaterea finală Ponta- Iohannis- sau mai știu eu ce altceva am mai făcut.
Uite că nici eu nu le mai țin minte, însă țin minte perfect când Matilda a mers prima dată în picioare, țin minte cum adormea cu sunetul hotei din bucătărie, țin minte când a zis prima dată „mamă”…
Ce fel de președinte merită Matilda?
Cred că președintele pe care îl merită fiecare copil din țara asta și fiecare om. Un președinte implicat, care să plece de la proiecte mici, dar semnificative pentru țară. Mă întreba cineva ce ar trebui să facă președintele prima dată după ce este ales. Și am răspuns „curățenie”. Este atâta mizerie pe străzi…
Mergem de fiecare dată afară și ne mirăm cât e de curat și ce legătură strânsă este între comunități și mediu. Poate că de aici ar trebui pornit: de la curățenie, de la responsabilizare. Îmi vei spune că nu este în atribuțiile președintelui să se ocupe de curățenia orașelor. Da, așa este, dar el este un model vizibil, un model care inspiră…
Uitându-mă-mi la acele imagini cu copiii abandonați și la privirile lor pline de durere, am decis că mă voi duce la vot
Am fost de atâtea ori dezamăgiți și înșelați, încât simt o lehamite de a mă mai duce la vot. De ce aș mai face-o?
Am constatat și eu această lehamite la unii dintre prietenii mei și este o bună întrebare. Am găsit însă argumentul pentru care trebuie să votăm. De curând am făcut o documentare despre Muzeul Abandonului și am aflat ce s-a întâmplat cu copiii nedoriți din perioada comunistă.
Erau duși într-un fel de lagăre, închisori ale copiilor, numite cinic „cămine”.Există un muzeu care ne amintește acest lucru și trebuie să știți că au fost aproape 1 milion de copii afectați. Unii își aduc aminte că acest lucru a fost descoperit de presa străină imediat după Revoluție. Uitați-vă acum la România.
Cum arată, cum s-a dezvoltat… Că s-a întâmplat mai încet și mai greu, nu discutăm despre asta. Dar arată și este mult mai bine și acest lucru se datorează faptului că am votat. Este un mecanism al răului care, dacă nu-ți exerciți votul, ți-l „dă” celorlalți. Pentru că ceilalți vor merge. Uitându-mă la acele imagini cu copiii abandonați și la privirile lor pline de durere, am decis că mă voi duce la vot.
Emisiunea ta se numește „Țară, țară, cine ești?” Dar tu, Mădălina, Mădălina, cine ești?
Sunt suma percepțiilor celorlalți, asta dacă mă gândesc la arena publică. Dar sunt și cea care încearcă să-și constuiască o imagine autentică prin tot ceea ce face.
