Mi-a atras atenția un cont de Instagram pe care mi l-a trimis Noemi Meilman la un moment dat. Un cont al unei „librării” neobișnuite. Una în care cărțile sunt de fapt oameni, voluntari, care își spun povestea pe care alții vin să o asculte.
Mi-am zis „asta este o idee cu adevărat minunată”!
Această librărie din Danemarca, de fapt un ONG care există acum în peste 80 de țări, intermediază și organizează dialoguri între oameni care se oferă în mod voluntar să-și povestească viața ca pe un roman în care fie descriu lupta cu autismul, cu prejdudecățile, sau cu abuzurile, sau lupta pentru supraviețuirea în urma Holocaustului, sau a violenței de orice fel, sau absolut orice este considerat a fi un subiect tabu, oriunde pe lume.
Nu judeca o carte după copertă! este sloganul acestei organizații, adică nu judeca omul carte cel care vine și vorbește despre sine și despre experiența vieții sale, după tipul experienței, sau după felul în care arată el.
Nu judeca!
Nu știi niciodată ce luptă duce fiecare dintre noi. Nu știi niciodată de ce a ales cineva un drum sau altul. Nu judeca pe nimeni, fiindcă și tu, la rândul tău poți fi judecat la fel, deși ai avea niște argumente pentru ceea ce faci sau alegi, nu-i așa?
M-am uitat pe siteul acestei organizații, fascinată de idee și de felul în care a fost ea pusă în practică.
De la dialoguri în grupuri restrânse, uneori chiar unu la unu, până la conferințe care au loc în muzee sau în spații publice, în corporații sau în alte locuri, librăria își „închiriază” cărțile, adică voluntarii, adică oamenii în carne și oase cu condiția să fie „returnați” în aceleași condiții în care au fost închiriați:)
Extraordinar!
Interesul ar fi oare în România la fel de mare pentru o astfel de inițiativă?
V-ați întâlni cu cineva care ar vrea să vă povestească viața pe care a trăit-o sau alegerea pe care a făcut-o, indiferent care ar fi aceea?
Ați vrea să „citiți” un om?
Sau, de ce nu, v-ar plăcea să deveniți „o carte”? V-ar plăcea să vă înscrieți voluntar pentru a face asta? Vi se pare că viața voastră este „un roman” intersant, cum deseori spunem mai toți despre ceea ce am trăit? Hm, îndoiala mă avertizează că, deși credem că am trăit un „roman”, când am fi în situația de a-l povesti, ne-am cam încurca… Ce vreau să spun este că nu cred că este simplu să faci asta…
Orocum, librăria are 19 ani de existență, ceea ce înseamnă că oamenii s-au priceput să găsească și voluntari, și interes pentru poveștile lor.
Mie ideile astea îmi dau aripi, vorba reclamei, pentru că așa #peopleperson cum sunt, rezonez la tot ceea ce este omenesc posibil, dar și imposibil…
Și îmi imaginez că stau la o masă la care un om care vorbește despre sine. Ce carte grozavă aș auzi atunci!
Foto https://humanlibrary.org/
