L-am ascultat și văzut pe Sir Bryn Terfel, unul dintre cei mai apreciați bas-baritoni ai lumii! Pe scena Ateneului Român l-am ascultat acum, în #FestivalulEnescu cântând cântece celtice. Nu știam nimic despre aceste cântece, nu ascultasem așa ceva, cultura muzicală galeză este una care îmi lipsește cu desăvârșire din bagaj. Dar le-a cântat dumnezeiește, aducându-mi aminte că muzica spune aceleași lucruri mereu, indiferent din ce zonă a lumii vine, sau în ce zonă este cântată!
Numai că eu, pe Sir Bryn Terfel l-am văzut prima dată într-o transmisiune live HD a Metropolitan Opera din New York (apropo, începe o nouă stagiune Live in HD, pe 7 octombrie la Băneasa Mall, la Grand Cinema and more. Găsiți programul aici) în rolul Scarpia din Tosca și apoi în celebra și șocanta producție „Inelul Nibelungului” de Wagner, cu toate cele 4 opere ale sale: „Aurul Rinului”, „Walkirie”, „Siegfried” și „Amurgul Zeilor”. A fost o producție… SF pe scena de la MET. Regizor a fost Robert Lepage, probabil unul dintre cei mai ciudați și mai carismatici oameni de show din lume. El a ales ca decor, un fel de mașinărie pe care au fost proiectate tot felul de imagini multimedia fantastice. Dacă aveți curiozitate să vă uitați la trailerul de mai jos, vă veți da seama.
Publicul conservator american a fost vexat atunci (lansarea a fost prin 2010-2011) de „total nepotrivita punere în scenă”, dar publicul tânăr a iubit-o! Oricum, s-a vorbit despre ea mult, știrile au fost pline de cronici, ziarele, site-urile… S-a spus că a fost ceea ce opera nu a făcut vreodată!
Premiera a fost văzută de mii de oameni în Times Square, pe o ploaie torențială teribilă. De când am văzut această producție, pe care mi-am cumpărat-o apoi de pe Amazon.com, mi-am dorit cumva… așa… absurd, să îl cunosc pe cel care îl juca pe Wotan, Zeul zeilor.
Era fenomenal. Iată-l:
Și iată că soarta mă aduce în fața lui peste 7 ani, rugându-l să-mi răspundă la câteva întrebări legate de acea producție.
Dar mai întâi o scurtă descriere a artistului:
Câștigător al unui Premiu Grammy și, de asemenea, laureat al unui Premiu Gramophone și al unui Classical Brit, recunoscut pentru rolurile sale de pe scene precum Royal Opera House Covent Garden, Opera de Stat din Viena și Metropolitan Opera, precum și pentru recitalurile susținute în întreaga lume, distins cu un Premiu Grammy în 2013 pentru Cea mai bună înregistrare – pentru Inelul Nibelungului, de Richard Wagner, la Metropolitan Opera – Sir Bryn Terfel este cunoscut și pentru apariția sa în producția Sweeney Todd, alături de actrița Emma Thompson.
Pe 30 decembrie 2016, bas-baritonul Bryn Terfel a primit titlul de Sir de la Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în cadrul ceremoniei anuale de Anul Nou organizate de Casa Regală Britanică.
Cam aceasta este mica introducere a unei voci și a unei prezențe scenice care mi-au smuls râsul și plânsul într-unul dintre cele mai frumoase spectacole pe care le-am văzut!
Am plecat la sfârșitul spectacolului după domnia sa ca vrăjită. Am ajuns la cabina unde îl așteptau admiratorii săi, față de care s-a comportat impecabil. Nu mi se întâmplă prea des să fiu așa de emoționată. Am fost. Atât de tare că am uitat să fac o fotografie cu Sir Bryn Terfel. Dar nu am uitat să îl rog să îmi răspundă la câteva întrebări legate de Inelul Nibelungului și de rolul său, Wotan, și de… mașinăria creată de Robert Lepage.
Sir Bryn Terfel, cât de dificil a fost pentru dvs. să jucați în această producție unde, pe lângă muzică, vorbim și despre multă mișcare?
Pentru mine nu a fost dificil deloc să fac asta, pentru că Robert Lepage este genul de director care a „lucrat” toate mișcările mașinăriei în studioul său din Quebec. Deci el a știut deja foarte bine geografia lucrului cu mașinăria. De altfel, ea a fost mai ales folosită pentru proiecțiile multimedia care s-au făcut pe suprafața sa, aceasta fiind viziunea lui Lepage asupra spectacolelor viitorului. Firește, asta a generat o reacție de respingere a publicului conservator din New York. În schimb, publicul tânăr a fost cel care s-a bucurat de această producție, de această intervenție a mecanicii în lumea operei. Iar cei de la Metropolitan Opera au investit enorm în această producție. Eu, în mod special, m-am bucurat de acest spectacol care s-a dovedit a fi puternic, care a redat întocmai povestea lui Wotan, personajul meu, care a fost mai mult ca un politician. El a intervenit efectiv în mersul lucrurilor, de la decizia de a merge în tărâmul Nibelungilor pentru a le fura acestora ceea ce era al lor, ceea ce duce la întâlnirea cu Alberich și blestemul pe care acesta îl aruncă asupra lui Wotan pentru încă 2 opere care urmează – Die Walkirie, Siegfried – sfârșind apoi cu Amurgul Zeilor.
Dar această producție a devenit un fel de reper, nu-i așa? Peter Gelb, GM al Operei din New York, pare hotărât să aducă public tânăr în sală și în cinematografe, acolo unde se proiectează spectacolele live… Și a ales acest gen de abordare… Dar ea e mai degrabă hollywoodiană, decât clasică…
Eu cred că a fost mai bine că această operă s-a proiectat în HD în cinematografe, fiindcă filmarea directă a fețelor actorilor a permis publicului să le vadă reacțiile, deși cadrele largi au fost deseori preferate, deoarece „mașinăria” în sine era foarte mare… Dar se va mai monta și în viitor, se va mai monta probabil o singură dată, după care se va spune „la revedere” ciclului Inelului. Inelul Nibelungilor a costat probabil la fel de mult cât a costat producția Spiderman pe scena de pe Broadway.
Uitați de bani sau locuri, intrați să vedeți despre ce este opera: despre scenografie, culori, muzică, costume, make-up, peruci, orchestră, coruri! Este uluitor!
Tinerii nu mai vin la operă, nu le mai place…
Vă contrazic… Sunt atât de mulți care vin și noi îi vedem la cabine, după spectacole. I-ați văzut și în seara asta. Iar viziunea lui Peter Gelb de a transmite HD în cinematografe i-a adus în fața ecranelor pe cei care nu au cum să vadă spectacolele la New York. Părinții mei mă văd acum într-un cinematograf local, nu mai trebuie să călătorească la New York, cum făceau de obicei. E un lucru bun sau nu? Nu știu, cred că e o opțiunea fiecăruia dacă vrea să vadă spectacolele în sala de operă sau în sala de cinematograf. Dar, dacă mergeți la operă, cumpărați-vă totuși biletele din timp, pentru că sunt mai ieftine. Am luat bilete și cu 15 lire la Royal Opera House! Acolo este cel mai bun Dolby Surround, acolo i-am ascultat pe Netrebko, Kaufmann, Elina Garanca, Ferruccio Furlanetto. Este cel mai bun loc să asculți operă, deci mergeți într-o sală de operă! Uitați de bani sau locuri, intrați să vedeți despre ce este opera: despre scenografie, culori, muzică, costume, make-up, peruci, orchestră, coruri! Este uluitor!
Ce ați învățat în toți acești ani de activitate artistică?
Că am primit darul de a cânta de la altcineva și că trebuie să-l folosesc în cel mai bun fel în care pot. Și este opțiunea mea să mă bucur de ce am. Iar când merg spre un teatru unde am spectacol, atunci când deschid ușa, zâmbesc. Ziua în care voi înceta să zâmbesc este ziua în care voi înceta să cânt.
https://www.youtube.com/watch?v=CglhQzAIOvE
