Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie. Este fiica medicilor Cătălin și Raluca Popescu de la Spitalul Colentina, unii dintre cei mai titrați dermatologi de noi.
Când am aflat că vine-n vacanță, am fost foarte curioasă să o întâlnesc și să o invit la o cafea. Firește că am descusut-o.
De ce Kings College, Mara?
Mai degrabă de ce Londra… Din clasele a noua, a zecea am decis că vreau să studiez în străinătate și ai mei m-au încurajat în sensul acesta. Iar când plecam în vacanțe și ajungeam la Londra, îmi plăcea foarte mult diversitatea, viața de acolo, teatrele, tot. Și pentru că am ales să studiez afară, era important să mă duc într-un oraș în care să nu mă plicitsesc, deci de aceea Londra, iar King’s College, pentru medicina, întrunea toate criteriile mele: este o facultate veche, prestigioasă unde se pune accent pe a fi expus cât mai devreme la viața de medic (vom merge în spital o zi pe săptămână chiar din anul doi).
Dar acolo nu intri prea ușor, nu?
Nu, e concurența foarte mare, de fapt este concurență mare la medicină în UK în general și în Londra în mod special. Sunt mulți cei care își doresc să fie acolo, pentru că în anii mai mari, când vom fi expuși la cazuistică variată, vom ajunge în spitalele londoneze care sunt foarte bune.
Cât costă?
9250 de lire pe an. Guvernul oferă însă celor din UK și din Uniunea Europeană un împrumut pe care îl poți returna dând un anumit procent din câștigurile pe care le vei avea după ce termini facultatea. Deci nu e ceva care să te îngroape.
Ai dat examen de admitere, nu?
Da, mai multe chiar. Am dat A Level care este echivalentul bacalaureatului românesc, apoi am dat un test de aptitudini care arată capacitatea de a lucra sub presiune, de a răspunde la probleme repede. Cuprinde și o sectiune de verificare a matematicii, prin care vor să vadă dacă ai cunoștine de prelucrări de date, de interpretare a unor grafice, de calcul rapid. Nu e un test foarte greu, dar ai doar 2 ore să-l faci, și sunt multe întrebări. La unele întrebări trebuia să răspunzi în 15 secunde. Iar apoi au urmat interviurile.
Ce caută ei într-un candidat? Ce vor?
Aș zice că vor să vadă dacă are capacitatea de a învăța și de a jongla cu cunoștințele de matematică, fizică, chimie, biologie și altele, dar să fie în același timp un om complet, care să fie capabil să poarte discuții, să interacționeze cu oamenii, să își susțină părerile, fiindcă medicina este o meserie în care interacțiunea este inevitabilă. Testează viteza de reacție și comportamentul sub presiune, pentru că cel mai probabil va ajunge să lucreze în aceste condiții. La urma urmei, viețile unor pacienți pot depinde de acuratețea deciziilor lui si de viteza cu care le ia.
Se mai lucrează pe cadavre? Adică se mai face disecție pe ele?
Da, King’s este una dintre puține facultăți la care se mai practică asta și îmi place la nebunie, fiindcă anatomia omului nu este ca în cărți. Mușchii, nervii, vasele, nu au culorile acelea atat de diferite pe care le vezi în atlase, unde par atât de usor de identificat. Mă avantajează și o bună memorie vizuală în ceea ce fac.
O fată delicată ca tine poate vedea un cadavru?
Da, mai ales după prima oră, reușim sa fim destul de detașați. Se pune totuși accent pe respectarea cadavrului și la sfârșitul anului scolar există o slujbă de înmormântare la care putem participa pentru a ne arăta recunoștința. Oamenii aceia au ales sa își doneze corpul pentru a ne ajuta pe noi sa fim doctori mai buni.
Nu sunt un produs al școlii private, dar nu aș spune nici că sunt un produs al școlii de stat
Ești singurul român de la Medicină de la Kings, nu?
Da. Mai este un student la Imperial College la medicină și încă unul care a terminat medicina Cambridge.
Ce școală ai făcut în București?
Colegiul Sf Sava.
Deci nu ești un produs al școlii private.
Nu, nu sunt un produs al școlii private, dar nu aș spune nici că sunt un produs al școlii de stat.
De ce?
Pentru că am învățat mult de una singură pentru examenele astea și pentru că sistemul nostru de învățământ nu este cel mai potrivit pentru a te pregăti pentru admiterile în străinătate. Diferența este că în sistemul lor accentul se pune pe a înțelege și a jongla cu noțiunile, nu pe a le memora pur și simplu.
Și tu cum ai reușit totuși?
De când mă știu am fost preocupată de a înțelege lucrurile, mereu îi întrebam pe ai mei „de ce se întâmplă un fenomen într-un fel și nu în alt fel” și „ce înseamnă un lucru sau altul”. Cred că de aceea m-au și interesat științele, matematica, fizica, chimia, pentru că ele puteau oferi raspunsuri. Și stilul englezesc s-a potrivit pe stilul meu care se bazează pe „a înțelege”. Am avut cărți foarte bune, bine structurate și cu explicații logice din care am invatat pentru examene. La biologie am făcut meditații cu o profesoară deosebită care predă la Cambridge School of Bucharest.
Deci un copil care vrea să învețe, învață.
Da, nu există nicio scuză ca să nu înveți, cu atât mai mult în secolul acesta în care găsești orice explicație pe internet și ai acces aproape gratuit la o mare varietate de resurse. Ai nevoie doar de un calculator. Dar și mediul în care crești joacă un rol important, te definește ca om și-ți dă conturul a ceea ce vei ajunge. La noi în casă opțiunea de a renunța fără un motiv întemeiat nu era niciodată pe masă, iar munca a fost tot timpul pusă în prim plan și a fost subliniată ca fiind lucrul care determină succesul. Am întâlnit ideea asta ulterior și într-o carte, Grit, de Angela Duckworth.
Am învățat mult de una singură pentru examenele astea și pentru că sistemul nostru de învățământ nu este cel mai potrivit pentru a te pregăti pentru admiterile în străinătate. Diferența este că în sistemul lor accentul se pune pe a înțelege și a jongla cu noțiunile, nu pe a le memora pur și simplu.
Anul întâi a fost peste așteptările tale sau la nivelul lor?
Am încercat să nu am așteptări în mod special, am vrut să văd despre ce este vorba. Nu m-am dus cu o imagine preformată ca să nu fiu dezamăgită, nu prea știam, sincer, la ce să mă aștept. A fost foarte bine. Sunt foarte mulțumită de stilul în care se face acolo carte. 70% e muncă independentă, tu trebuie să citești de capul tău, și la urma urmei asta te pregătește cel mai bine pentru viață, mai ales că un medic trebuie să învețe pe tot parcursul vietii și să fie mereu la curent. Deci nu mi-a fost deloc greu să învâț de una singură, ăsta era și stilul meu. Cursurile lor oferă mai degrabă un schelet pe baza căruia poți construi de unul singur imaginea completă. Din punct de vedere social a fost la fel de bine, oamenii sunt foarte de treabă. Din când în când se mai aude că românii sunt discriminați, dar mie nu mi s-a întâmplat și nici prietenilor mei.
Ți-ai definit o specializare?
Nu, aștept să fiu expusă la ele începând cu anul doi când vom lucra în spitale.
Câți ani se învață?
5 sau 6, asta dacă alegi să intercalezi un an între anul 3 și 4 pentru a face cercetare într-un anumit domeniu.
Colegii tăi din liceu unde sunt?
Destul de mulți au plecat. Unii in Cambridge, în Londra, în alte orașe, alții au rămas la Medicină la noi…
Ce ne facem noi, dacă voi plecați?
Nu am niciun răspuns bun la întrebarea asta. Impresia mea este că se duce un pic țara de râpă și că elitele tind să plece, dar sunt și oameni care rămân sau care aleg să se întoarcă în final. Presupun că există încă o speranță.
Te pot întreba dacă vrei să te întorci?
Nu m-aș întoarce, dar sunt deschisă pentru orice posibilitate în viitor. În UK toată lumea încearcă să-și facă meseria cât mai bine de la asistente până la doctori și faptul că ai cu cine să lucrezi și să cooperezi este foarte important, mai ales în medicină.
Alegerea medicinii a venit de la ai tăi?
Nu, niciodată nu m-au încurajat să fac medicină, dar nici nu m-au descurajat. Dintr-a șaptea, de când am început să studiez anatomia la școală m-am gândit la medicină. Pe parcurs am continuat să-mi doresc să studiez medicina, iar pe măsură ce am aflat mai multe despre ce înseamnă cu adevărat să fiu doctor am devenit și mai convinsă.
Curiozitatea este cea mai importantă, iar esențial este să nu o ucizi. Cred că elevii ar trebui sa fie încurajați să pună mai multe întrebări la care să și primească răspunsuri.
Îți plac oamenii?
Da. Știam că nu-mi doresc o meserie în care să stau doar la birou. Voiam să rezolv probleme, să lucrez intr-un mediu care sa fie provocator și să nu fie monoton.
Dar care e diferența dintre sistemul englezesc și cel românesc de învățământ?
Probabil că nu sunt cel mai bun om care să compare cele două sisteme pentru că viața de facultate oricum diferă de viața de liceu sau de școală generală. Și nu am trăit în sistemul lor când eram mică. La facultate, pentru că se presupune că ești matur, tu ți-ai ales drumul și știi ce faci, te lasă liber. Îți arată direcția pe care trebuie să-o urmezi, noțiunile pe care trebuie să le înveți, dar per total depinde de tine să citești și să înveți cu adevărat. În liceul lor, profesorii se axează pe mai puține materii, fiind preocupati de înțelegerea lor. În ultimii doi ani de liceu fac 3, 4 materii, pe care elevii și le aleg și se concetrează pe stăpânirea cunoștințelor dobândite, pe când în sistemul nostru de la început până la sfârșit se studiază toate materiile. De fapt, ne păcălim pe noi înșine, fiindcă si profesorii realizează ca nu toți elevii au aceleași pasiuni, unele materii fiind mai importante pentru unii, decât pentru alții și vice versa. Așa ca e o ințelegere tacită de a ne lasă în pace, dar din păcate tot se pierd prea multe ore la liceu, în loc să te axezi pe disciplinele care te interesează.
Tot timpul ai fost așa de structurată?
E felul meu de a fi. Tind să văd lucrurile în mod logic și să împart în cazuri și situații.
Cum ai convinge niște copii să învețe?
Mi-am mai pus întrebarea asta și m-am gândit și la răspuns și mi-am dat seama că este foarte greu să convingi pe cineva să învețe, dacă nu vrea. Ar trebui, poate, mai întâi, să-i faci pe copii curioși și să realizeze că învățatul nu este ceva plictisitor. Curiozitatea este cea mai importantă, iar esențial este să nu o ucizi. Cred că elevii ar trebui sa fie încurajați să pună mai multe întrebări la care să și primească răspunsuri.
Ce visați voi, cei din generația voastră?
Eu nu știu dacă sunt reprezentativă pentru generația mea, pentru că eu am fost înconjurată de vârfurile generației mele. Dar prietenii mei și cu mine ne dorim să fim cei mai buni în ceea ce ne pasionează, în ceea ce facem și, la urma urmei, să încercăm să ducem o viață fericită. Să schimbi lumea mi se pare ceva mult prea idealist, pentru mine nu are sens, pentru că nu e ceva realizabil. Toată lumea cred că ar trebui să fie cât mai bună cu putință din toate punctele de vedere.
Și acum ce faci până începe anul doi?
Voi merge la spitalul unde lucrează părinții mei, e o oportunitate pe care aș vrea să o exploatez, dar vreau să mă simt bine, să citesc, să mă bucur de vară, fiindcă e cam ultima vacanță așa de lungă.
De ce?
Din anul doi verile le vom petrece în spitale lucrând, învățând…
