Vlad Voiculescu : "Eu cred că există o foarte mare foame de bine"

Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu are 35 de ani și vrea să schimbe România. Nimic nu-l face mai fericit decât să-i ajute pe alții, mai ales pe cei care au nevoie. A ajuta, a rezolva și a schimba sunt verbele cel mai des folosite de acest om care demonstrează că tot ce contează este să-ți pese. Așa s-a născut rețeaua de cistostatice, așa s-a născut MagiCAMP. De curând și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei la alegerile din 2020.

„Eu nu fac politică”… Auzim des aceste cuvinte…

Nu e așa… Toată lumea face politică. Și e greșit să spunem că nu facem politică, pentru că politica este despre noi este despre modul în care trăim unii cu alții. Politica este orice are un impact asupra a ceea ce  depășește spațiul tău privat, casa ta. Dacă cineva cu adevărat nu vrea să facă politică, atunci poate merge  la mănăstire,  undeva într-un vârf de munte, sau să rămână în propria casă.

În general este indicat să vorbești despre ceea ce crezi că nu e bine, despre lipsurile majore sau lacunele majore din organizarea unui sistem de sănătate sau de educație, sau a unui sistem în general.

Înseamnă că și tu ai făcut întotdeauna politică…

Dacă înțelegem politica în felul în care am formulat-o deja mai sus, răspunsul este „da”. Am făcut întotdeauna politică, chiar și atunci când aduceam medicamentele în România. Faptele sunt mai importante decât vorbele și transmit mesaje mai clar. Fapta de a aduce medicamente pentru cei care nu le aveau în România, de exemplu, însemna, pe de o parte că eram în profund dezacord cu faptul că nu existau medicamente și pe de altă parte că nu voiam să las lucrurile așa. În general este indicat să vorbești despre ceea ce crezi că nu e bine, despre lipsurile majore sau lacunele majore din organizarea unui sistem de sănătate sau de educație, sau a unui sistem în general. Mai întâi începi să înțelegi problemele, apoi încerci să faci ceva, după aia trebuie să începi să vorbești despre asta. Și după ce vorbești, trebuie să duci lucrurile puțin mai departe. Trebuie să cauți mijloace, trebuie să cauți oameni care să ajute la rezolvarea problemei pe care ai identificat-o la început.

Și atunci de ce se spune că politica e o „curvă”?

Pentru că prin politică se înțelege curvăsăraia pe care o vedem la tv seara la știri în care totul se învârte în jurul puterii. Democrația, așa cum o înțeleg eu are niște principii foarte simple: puterea trebuie să fie a poporului, dar poporul nu poate să exercite puterea de unul singur, de aceea o deleagă către oameni care vin și fac niște promisiuni, spun ce vor să facă cu puterea și cer puterea pentru a face lucrurile pe care le promit. Și tocmai de aceea atunci când cineva promite să facă ceva și pentru asta primește puterea, datoria lui morală, contractul lui social este exact acesta: să facă ceea ce a promis să facă. Și ca să reduc acest concept abstract la o pildă simplă, aș zice așa: bunica are o grădină mare pe care nu o mai poate lucra, că e bătrână. Și atunci vine un om care zice uite eu o să lucrez pentru tine, în atâtea zile și te costă atâta. Și ea îi dă lopata, deci îi dă puterea. Și el ce face? Ia lopata și-i dă în cap spunându-i „mi-ai dat puterea și uite, acuma fac ce vreau cu ea”.

Cineva ne-a pus la aceeași masă, la o cină și știu că am stat 20 de minute fără să spun niciun cuvânt după care am întrebat-o: „sunt cel mai plictisitor om din lume, nu-i așa?” Și m-am ridicat și am plecat.:))

Ai fost dintotdeauna așa serios?

Da, din păcate… Am și momente când spun bancuri, dar de obicei sunt proaste…Sunt cam plictisor…:)

Ai fost așa perceput? Ca plictisitor? De către cine?

De toată lumea… La un moment dat eram la facultate și era o fată frumoasă care mie îmi părea fermecătoare. Era mică de statură, brunetă și cu părul cârlionțat. Și la un moment dat cineva ne-a pus la aceeași masă, la o cină și știu că am stat 20 de minute fără să spun niciun cuvânt după care am întrebat-o: „sunt cel mai plictisitor om din lume, nu-i așa?” Și m-am ridicat și am plecat.:))

Eu aș vrea să mi se spună Mogulul Voiculescu. Serios, aș vrea să fiu un mogul, numai că în alt sector… Aș vrea ca MagiCAMP să fie Imperiul meu, un Imperiu al binelui peste care eu să fiu mogul.

Îți convine că ți se spune „the good Voiculescu”?

Mi se spune așa în antiteză cu „the bad Voiculescu”, adică cu celălalt Voiculescu (râde)…

Nu crezi că ți se spune așa pentru că ești, în mod real un om bun?

Dacă este așa, aș vrea să mi se spună măcar Mogulul Voiculescu. (râde)… Serios, aș vrea să fiu un mogul, numai că în alt sector… al binelui. Aș vrea ca proiecte de genul MagiCAMP să fie în Imperiul ăsta, un Imperiu al binelui… un astfel de „mogul” mi-ar plăcea să fiu.:)

Vei candida la Primăria Capitalei. Să zicem că vei câștiga și vei merge la birou. Și acolo vei lucra cu aparatul de stat, cu administrativul…

Eu am mai avut experiența asta… Una la Ministerul Finațelor Publice unde am fost Șef de cabinet și unde am lucrat mai degrabă cu oamenii din minister și nu mi-am adus oamenii mei. Am făcut asta pentru 5 luni. Când însă m-am dus la Sănătate, am adoptat o altă strategie: aceea de a veni cu propria echipă, peste 30 de oameni. Am avut o săptămână să-mi fac echipa și țin minte că într-o sâmbătă am dat 12 telefoane și nu am primit niciun refuz.

Cred că ce fac eu destul de bine este să mă gândesc la căi noi, la drumuri noi pe care să le pritocesc, să mă îndrăgostesc de ele și să pun tot ce am în ele…

De ce crezi?

Pentru că eu cred că e o foarte mare foame de bine și o foame foarte mare de a aduce o contribuție. Cred că există câteva generații de români care au lucrat destul în mediul privat, profit și non profit, în străinătate, au acumulat o experiență semnificativă, au o stabilitate financiară și care simt nevoia să facă o diferență. Guvernul tehnocrat a reușit să capteze o mică parte din energia asta. La Ministerul Sănătății, echipa mea avea vârsta medie de 30 de ani și, adunat, peste 60 de ani de experiență internațională, cu studii la Oxford, Londra… fără să minimizez în niciun fel pregătirea pe care o poți primi în România sau joburile din România, dar cred că experiența internațională e întotdeauna de apreciat.

În inițiativa ta de a schimba România în bine, te urmează aproape 100 000 de oameni…

Nu cred că pe mine mă urmează… Eu nu am niciun talent deosebit. Eu sunt unul dintr-ăia care nu au avut niciun talent deosebit în liceu și de aceea s-a dus să studieze la ASE (râde). Cred că ce fac eu destul de bine este să mă gândesc la căi noi, la drumuri noi pe care să le pritocesc, să mă îndrăgostesc de ele și să pun tot ce am în ele…

Poți să alegi să vezi că societatea e bolnavă, după cum poți să alegi să vezi că e bolnav corpul tău. Sau poți să alegi să te uiți în altă parte. Sau să iei calmante. Noi, în momentul ăsta în România suntem pe calmante.

Ești un vizionar?

„Vizonar” cred că nu mi se potrivește, nu cred că mă ridic la nivelul unui astfel de termen, dar cred că dacă te preocupă o problemă și pui în ea destul de mult timp și energie o să vezi soluția. Eu devin obsedat de unele probleme, pur și simplu.

Ce te obsedează?

Politica și tot ce se întâmplă acum în România. Și faptul că mulți oameni buni și deștepți nu înțeleg ce e pe care să se întâmple în lumea noastră și cât de tare ne afectează politica. Într-un anumit fel, politica e ca un cancer. Atunci când îți afectează viața privată e de multe ori prea târziu. Nu avem- din păcate- o opțiune să ne interseze sau nu. Sigur, poți să alegi să vezi, sau să alegi să nu vezi. Poți să alegi să vezi că societatea e bolnavă, după cum poți să alegi să vezi că e bolnav corpul tău. Sau poți să alegi să te uiți în altă parte. Sau să iei calmante. Noi, în momentul ăsta în România suntem pe calmante. Și situația e la fel și la nivel european, mi se pare că sunt semne de îmbolnăvire extrem de grave.

Într-un anumit fel, politica e ca un cancer. Atunci când îți afectează viața privată e de multe ori prea târziu.

De ce anume are nevoie Bucureștiul?

Orice oraș, țară, organizație are nevoie de aceleași lucruri. În primul rând are nevoie de oameni. Oamenii fac diferența în orice organizație, primărie, într-un oraș, sau într-o construcție cum e Uniunea Europeană. Și e foarte ciudat cum ne alegem noi politicienii… Pentru că atunci când îți cauți un om care să-ți zugrăvească o casă, sau să ți-o construiască, de pildă, te uiți dacă are bună credință, adică vezi dacă îi pasă, vezi dacă are competență și vezi care e istoria lui și dacă livrează rezultate. Ei bine, aplicăm asta la cel care ne face casa. Dar când e vorba despre politicieni, parcă ne ia Dumnezeu mințile și ne uităm doar la cât de mult combat, la vorbele lor. Am angaja vreunul dintre noi un constructor care combate?

Ceea ce fac oamenii, ceea ce sunt, asta contează cu adevărat.

Construirea casei este o chestiune cât se poate de concretă.

Și politica este!

Politica e plină de vorbe!

N-ar trebui. Politica ar trebui să fie despre fapte. Vorbele sunt importante, cuvintele sunt importante întotdeauna, dar… „după faptele lor îi veți cunoaște”. Nu am spus eu asta, a spus-o Altcineva. Ceea ce fac oamenii, ceea ce sunt, asta contează cu adevărat. Și totul, mai spun o dată, este afectat de politică. Dacă mergi la biserică sau nu, dacă ai voie să-ți faci casă, dacă ai voie să ai un teren, ce prieteni poți avea, dacă îți poți boteza copilul sau nu, dacă ai voie să te căsătorești sau să călătorești… Noi luăm libertatea pe care o avem azi ca și cum așa e firesc, deși nu mai departe de acum 15 ani stăteam la cozi la vize pentru a călători în străinătate, iar acum 30 de ani nu călătoream deloc! Noi uităm toate astea… Și e o capcană să crezi că toate libertățile îți sunt date…

Câte Românii există?

Una care se vrea europeană, deschisă, care apreciază lipsa unui tătuc, o Românie care vrea ca statul să-i fie un furnizor de servicii care se află în slujba cetățeanului, o Românie care își prețuiește propria libertate și există o altă Românie care se simte confortabil să fie dependentă de stat atâta vreme cât are impresia că are un control asupra lui. Există apoi o Românie care a fost uitată și care este înfricoșată de schimbările din lume, îi este greu să le înțeleagă și caută protecție sau caută stabilitate, mai puțin libertate și responsabilitate. Și cumva toți acești oameni sunt îndreptățiți să-și dorească ceea ce-și doresc. Și aceste două Românii ar trebui să coexiste, ori ele s-au radicalizat.

„În general nu mă frustrează lucrurile pe care nu le reușesc și care nu depind de mine, mă frustrează lucrurile care depind de mine și pe care nu le reușesc”

Te consideri un om providențial al acestor vremuri?

Cred că fiecare dintre noi avem o misiune și cred că suntem norocoși dacă ne-o și descoperim și cred foarte tare în ce a spus Steve Jobs: „You can’t connect the dots looking forward; you can only connect them looking backwards”. „Nu poți uni punctele uitându-te înainte, o poți face numai dacă te uiți înapoi.”

Știi care este misiunea ta?

Nu, nu o știu și nu cred că ne este dat să știm. Cred însă că trebuie să ne cunoaștem lungul nasului, dar și să știm că avem obligația  să nu ne îngropăm „talanții”.

Pentru că, dacă stă în puterile tale să faci și nu faci, e un păcat aproape la fel de mare cu a face ceva rău.

Ce fel de copilărie ai avut?

Frumoasă. La mine în sat, în Brănești Dâmbovița. Am știut mereu că e ceva special cu ograda aia. Acum acolo e MagiCAMP. Din curte se vedeau biserica și cerul, în spatele casei. Din față se vedeau dealurile care înconjoară satul și de asemenea, cerul. Și asta îmi plăcea și îmi place și acum foarte tare. Îmi plac locurile de unde se vede cerul. Cât despre copilărie, eu m-am simțit mereu un pic mai bătrân decât eram…

Ai fost șeful clasei? Pionier?

Nu… Am ratat pionieratul:) Exact în anul în care trebuia să mă facă pionier, a venit Revoluția.

Și asta te-a frustrat?

Nu. Nicidecum… În general nu mă frustrează lucrurile pe care nu le reușesc și care nu depind de mine, mă frustrează lucrurile care depind de mine și pe care nu le reușesc. La mine aproape totul d depide de responsabiliateta pe care aleg să mi-o asum. Atunci când văd o problemă, ce mă face să nu dorm noaptea, ce mă mână pe mine în luptă este gândul că eu aș putea face ceva. Deci nu gravitatea problemei, ci gândul că Eu aș putea face ceva. Dacă dintr-un motiv sau altul cred că nu pot face nimic, atunci sunt liniștit. Dacă însă cred că pot face ceva, atunci am o alegere de făcut și odată ce aleg să îmi asum responsabilitatea, fac tot ce depinde de mine să fac. Așa a fost și cu rețeaua citostaticelor. Faptul că nu erau medicamente în România sigur, m-a oripilat și… la un moment dat m-am trezit înt-o noapte pe la 3 și am zis „ok trebuie să fac ceva”… M-am pus la calculator și am început să fac un site, farmaciainternationala.ro. Și până la 5 dimineața îl aveam. Și MagiCAMP a stat la pritocit ani de zile. Am cunoscut-o pe Melania (Medeleanu-nm), mi-am dat seama ce ar fi necesar și la un moment dat am zis, „gata, pot”. Pentru că, dacă stă în puterile tale să faci și nu faci, e un păcat aproape la fel de mare cu a face ceva rău.

Bucuria mea stă în a face lucruri pentru alții, mai ales pentru cei care au o mare nevoie.

Cum te raportezi la haterii tăi? Ți s-a spus în toate felurile… Traficant de medicamente, distrugătorul sistemului de sănătate…

Da, vânzător de organe, acționar la AKH din Viena:)… Fiecare are motivele lui să aibă o atitudine față de un om sau altul. Dar cred că e rolul societății să reducă distanțele dintre oameni. Am văzut de foarte multe ori oameni care mă înjurau pe facebook. Și le scriam. Și încetau să mă înjure și îmi spuneau ce cred sau ce știu despre mine… Pentru că oamenii, dacă nu te cunosc, aplică filosofii de viață și logica din propria lor experiență… Și de multe ori au incapacitatea de a înțelege că interesul meu nu este de a mă îmbogăți! Că nu mă intersează în sine acest lucru. Bucuriile mele sunt de cu totul altă natură. Bucuria mea stă în a face lucruri pentru alții, mai ales pentru cei care au o mare nevoie. Am experimentat asta cu rețeaua citostaticelor. Nu era nimic, nimic care să mă bucure mai tare decît să sun o mamă cu un copil bolnav de cancer, căreia să-i spun „știu că aveți nevoie de medicaente mâine le aveți, nu vă costă nimic.” Nimic nu mi-a dat o bucurie mai mare. Mă simt că un om care are în mână un ulcior, în stânga sunt oameni însetați și în dreapta un izvor. Ce fac? Las ulciorul jos sau le dau apă cu ulciorul, sau poate fac o țeavă?

Care este cea mai veche amintire a ta?

Când alergam în clasa întâi prin curtea școlii și din partea cealaltă a curții alerga un alt copil, un pic mai scund ca mine și ne-am ciocnit și m-am lovit așa de tare încât mi-au zburat dinții din gură. Și țin minte pe mama care m-a dus la Pucioasa cu tata cu mașina și am ajuns la dentist. M-a cusut pe viu, pentru că nu a prins anestezia. Noroc ca erau dinți de lapte, cu excepția unui incisiv, care uite, a rămas strâmb de atunci….

Vorbești mereu despre credință… Te-aș întreba dacă vreodată ți-ai împreunat mâinile ca să te rogi pentru un vrăjmaș?

Da, sigur.

Chiar atunci când avea nume și chip?

Da.

O să câștigi alegerile din 2020?

Cred că da.

Deci peste 2 ani îți vom spune Domnul Primar?

Doamne ajută!

(Fotografie de Alex Gâlmeanu pentru proiectul 100 al DoR.) Detalii pe decatorevista.ro

Lasă un comentariu: