Am decis să dedic această săptămână femeilor. Nu sunt o feministă așa cum se înțelege acest termen astăzi, fiindcă eu cred că el a căpătat valențe extreme și nimic din ce este extremist nu m-a atras vreodată.

În fine, ca să revin la subiect, am găsit de curând prin casă o cutie cu niște casete de pe când lucram la Radio Total, un radio cu frecvența de emisie doar în București. Am lucrat mult în acel radio și am făcut mii de interviuri. Pe atunci presa era aglomerată de ziare, reviste, radiouri, emisiuni… Și, pentru că vorbim despre o săptămână pe care eu am dedicat-o, editorial, femeii, am ales ca pentru azi, gândindu-mă cu cine aș vrea să-mi beau cafeaua, să scriu interviul cu doamna Rodica Ojog Brașoveanu, cea care a fost Agatha Christie a României și cu care mi-am băut cafeaua de-adevăratelea într-o dimineață de decembrie în 1997 în studioul Radio Total.

Rodica Ojog Brașoveanu a fost o scriitoare de romane polițiste de un mare succes, s-a spus despre ea că este unul dintre puținii scriitori profesioniști de la noi. A creat personaje care au fost foarte îndrăgite de cititori, iar cărțile sale se vând și azi. Pe lângă cele polițiste, a scris și literatură istorică, fiind pasionată de domnia lui Constantin Brâncoveanu. A murit în 2002 la vârsta de 63 de ani. A fost căsătorită cu actorul Cosma Brașoveanu care a iubit-o pătimaș. El s-a stins la 56 de ani. 

Romanul de debut al scriitoarei a fost „Moartea semnează indescifrabil”, apărut în 1971 și a fost scris la îndemnul soțului ei. A scris cărți, piese de teatru, scenarii tv, iar personajele sale,  Melania  Lupu și maiorul Cristescu, sau Minerva Tutovan și locotenentul Dobrescu sunt de neuitat odată ce pătrunzi în universul acestei excepționale scriitoare.

A avut o viață tumultoasă și plină de iubire.

Bună dimineața, doamna Rodica Ojog Brașoveanu și vă mulțumesc ați acceptat să veniți în emisiunea noastră…

Mulțumesc și eu…

Doamnă, cum vi se pare tranziția aceasta prin care trecem și care parcă nu se mai termină?

Eu sper că are totuși un termen. Dar o și înțeleg, și asta înseamnă deja foarte mult

Și înțelegând-o, o puteți traversa mai ușor?

Da, bineînțeles. Important este să înțelegem lucrurile, pentru că frica apare atunci când avem de-a face cu necunoscutul.

Dar înțelegerea tranziției trece și prin buzunar, și prin stomac..

Noi eram obișnuiți și înainte cu sacrificul. E drept că între timp s-a strecurat speranța…

E o diferență însă apropos de acest sacrificiu. Înainte de 89 el era ca un blestem..

… Și azi vorbim de o consecință a blestemului.

Instrumentul meu de lucru este viața cea de toate zilele

E important să trăim ca alții?

Da, dacă acești alții sunt situați prin mijlocul și vestul Europei. Însă, în general vorbind, răspunsul la această întrebare este că depinde de circumstanțe. Aprobăm sau dezaprobăm traiul altora în funcție de condiția noastră interioară și de ce anume ne place, sau displace, sau de ceea ce gândim, pentru că este foarte greu să-ți placă totul la semenii tăi. Se poate să nu-ți placă chiar nimic.

Vă izolați, sau vă uitați pe fereastră la ceilalți?

Însăși profesia mea mă obligă să mă uit pe fereatră, și nu numai, chiar dincolo de perdele… Instrumentul meu de lucru este viața cea de toate zilele.

Vreau să vă mărturisesc că cea mai fericită zi a mea este atunci când nu am nimic de făcut

 

Iubiți oamenii?

Cred că da.

În 17 decembrie se va lansa revista Unica, revistă pentru femei… Ați scris un articol cu această ocazie. Sunteți cititoare de reviste pentru femei?

Am predat un material, o povestire care se numește, dată fiind data apariției revistei, „Un revelion a la Liz Taylor”. Nu este o povestire polițistă, dar în orice caz este cu suspans și cu o surpriză la final. Și nu, nu prea sunt cititoare de reviste pentru femei, pentru că nu am timp! Și nu numai eu. Nu mai am timp pentru atâta presă, pentru atâtea publicații! Văd la dvs pe masă România Liberă și eu sunt abonată la România liberă. Pe asta, dacă o citești, nu zic de la reclame până la decese și matrimoniale, deși alea sunt nostime :), îți ia 2 ore. Dacă te mai uiți și la un buletin de știri și mai auzi și lumea înjurând pe stradă, ce mai vreți? Urmăresc la tv dezbaterile politice, mai ales dacă sunt teme fierbinți care mă interesează. Urmăresc Milionarii de la miezul nopții, urmăresc Tele 7 abc… Și dezbaterile tv sunt necesare, că educă și informează, dar pe undeva ne învârtim în jurul cozii. Vorbim, comentăm și, după ce am închis televizorul, simt că am pierdut 2 ore și mă întreb pe ce? Dar asta nu mă împiedică să repet totul a doua zi.

Cum vă petreceți o zi?

În primul rând vreau să vă mărturisesc că cea mai fericită zi a mea este atunci când nu am nimic de făcut! Când mă scol dimineața și știu că nici măcar un telefon nu trebuie să dau. Asta nu înseamnă că stau degeaba, dar să fac ce vreau eu, când vreau eu, fără ideea de obligativitate. Destest disciplina, nu mi-a plăcut niciodată.

În rest, dimineața lucru, o jumătate de oră cumpărăturile, țigările fără de care nu pot bea cafeaua, nu cumpăr mai multe pachete deodată, că înseamnă că atât se fumează… Două pachete, sau trei, mie îmi ia mult și mașina de scris, că le pun alături și țigările se ard singure în scrumieră… Foarte puțin program administrativ și, în principiu, lucrez cam până la ora 1, dacă nu am dentist, că ăsta e ca un membru al familiei, mă întâlnesc cu el mai mult decât cu neamurile! Și după aceea trec la lectura mea particulară, asta înseamnă ziarul și vreo 4 cărți în paralel că, dacă mă plictisesc de ceva, iau altceva și, pe la ora 6, ori am obligații care mă silesc să ies din casă, ori mai scriu câte ceva, ori vine cineva. Uneori îmi notez filmele care mă intersează în mod deosebit.

Eu sunt tot timpul cu cititorii mei, am spus-o mereu și poate sună prețios, că singurul altar la care m-am închinat este cel al cititorilor…

Primiți vizite, faceți mese?

Nu, nuuu, sunt prea comodă, de aia cine vine la mine se cam miră că vede un soi de hală unde există doar o măsuță unde se poate bea o cafea, sau o vodcă și care mai ține o scrumieră, mai mult nu. Am desființat sufrageria, tocmai ca să nu ospețim. Obligațiile le rezolv la restaurant, deși acum e mai greu, că prețurile sunt prohibitive. Dar pentru vizite, așa cum se înțeleg ele în mod tradițional, e nevoie de timp, de energie, și de bani nu mai discutăm.

Să înțeleg că nu prea stați în bucătărie, decât ca să vă faceți cafeaua..

Nu, nu prea stau, am alte ticuri…

Am două mari păcate, aș spune chiar infirmități: un exces de comoditate și un temperament pătimaș

În ultimii 3 ani ați scos o singură carte, Cutia cu nasturi. De ce?

Pentru că am avut un ghinion cu ultima carte, am fost îngrozitor de înșelată, nu mai am încredere în edituri, nu mai știu cu cine să lucrez, ori sunt falimentare, ori sunt escroci de cea mai joasă speță și o afirm cu toată responsabilitatea și fără teamă. Mergând de la reeditări care nu sunt plătite și anunțate, până la cărți cu coperte albe care înăuntru au cartea mea introdusă. Nu mai știu ce să fac. De aceea poate că lumea crede că eu m-am izolat, ceea ce nu este advevărat, eu sunt tot timpul cu cititorii mei, am spus-o mereu și poate sună prețios, că singurul altar la care m-am închinat este cel al cititorilor… Am două cărți gata: Blestemul are adresă, și Poveste imorală la care țin foate mult și care este scrisă exclusiv în argou.

Prietenia înseamnă pentru mine devotament absolut, sinceritate, ajutor atunci când este nevoie, toate acestea pe un fond de afecțiune.

De ce nu-i dați în judecată?

I-am dat, dar firma nu mai răspunde pe nicăieri. E căutată, nu e găsită. Este un proces civil, poliția nu-i caută și să fim cinstiți acuma, există atâtea procese de anvergură națională, încât cazul meu este nimic față de cât se fură și cât se delapidează și față de aceste afaceri uriașe și dubioase care sunt acuma…

Nu v-a tentat poltica?

Am două mari păcate, aș spune chiar infirmități: un exces de comoditate și un temperament pătimaș.

Și totuși, dacă ați fi politician, ce ați spune despre mult discutata chesiune a limbii române?

Da, am urmărit și eu dezbaterile de la televiziune și din presă. Cred că este vorba despre o gogoașă uriașă, amplificată. În realitate, nu cred că lucrurile stau atât de grav. Pe fiecare dacă îl asculți, îi dai dreptate, dar cred că ambele echipe și pro și contra legii, amplifică totul. Orice amănunt, dacă îi dai proporții, devine catastrofal.

Când dau startul unei cărți, mă gândesc despre ce fel de personaje mi-ar plăcea să scriu. Este esențial când te așezi la masa de lucru, să te așezi cu plăcere, nu cu „trebuie să fac și asta acum”

Și totuși de ce se discută atâta în spațiul public? Dvs care lucrați cu limba română, ce credeșți?

Eu lucrez cu ea de 30 de ani și tot nu pot spune că o cunosc, mai ales de când îl ascult pe Pruteanu… Pur și simplu el te complexează… Și se discută atâta la televizor despre limba română, pentru că oamenii sunt pătimași și pentru că poate avem de-a face și cu o manipulare…

Care este lumea pe care ați pus-o în ultimii ani în cărțile dvs?

Eu prefer lumea bișnițarilor, a îmbogățiților peste noapte, lumea mai de culise a prostituției, a caselor clandestine de toleranță, și viața omului mărunt.

Cum este lumea bișnițarilor?

Cum e și în filme. Sigur, la altă scară, dar lucrurile stau la fel, fie că vorbim de mafia din Chicago, sau cea dâmbovițeană. Au un cod al lor de onoare cu legi fixe, care funcționează și, în rest, ceea ce se vede: banditism, supraviețuiește cine poate…

Cu cine locuiți? Cine vă este aproape acum?

Într-un fel stau cu mama, spun „într-un fel” pentru că, deși locuim în același imobil, stăm în apartamente diferite. Și voi face o mărturisire care pe unii s-ar putea să-i surpindă: eu nu mă simt niciodată singură. Dar independent de acest aspect, am și prieteni, e drept că nu mulți, doar 3. Eu, prin prieten nu înțeleg o simplă cunoștință, sau cineva cu care mă uit la televizor, sau plătim întreținerea aceluiași administrator, eu dau alt conținut noțiunii. Prietenia este devotament absolut, sinceritate, ajutor atunci când este nevoie, sigur toate acestea pe un fond de afecțiune.

 

Lucrez ușor, mă conectez foarte repede, am un plan, plec la drum cu cel puțin 5, 6 personaje pe care le cunosc foarte bine, bine de tot, le știu și numerele de telefon:)

Sunteți iubitoare de animale?

Da, mi-ar plăcea să am un câine, dar se opune mama, chiar dacă, repet, nu stăm în același apartament. Și mai este ceva… Aud că trebuie să le faci vaccinuri, că trebuie duși la doctori, iar mie, personal, îmi este frică de doctori.

Cum veți face Revelionul?

Nu știu acum, dar știu cum mi-ar plăcea să-l fac și nu am reușit niciodată: pe litoral.

Cum lucrați? Care este maniera dvs de lucru?

Lucrez ușor, mă conectez foarte repede, am un plan, plec la drum cu cel puțin 5, 6 personaje pe care le cunosc foarte bine, bine de tot, le știu și numerele de telefon:) Și, în mare, cunosc subiectul. Pe măsură ce avansez, am o hârtie lipită de peretele biroului și îmi scriu scena 1, 2… până la final. În felul acesta am o imagine de ansamblu și îmi dau seama dacă un erou a fost abandonat și trebuie reluat, sau dacă la un moment dat se face o burtă– cum se spune… Cred că am un stil foarte organziat.

Vă conduceți personajele, nu vă conduc ele pe dvs…

Nu, și nu plec de la subiect către personaje, ci de la personaje la subiect. Când dau startul unei cărți, mă gândesc despre ce fel de personaje mi-ar plăcea să scriu. Este esențial când te așezi la masa de lucru, să te așezi cu plăcere, nu cu „trebuie să fac și asta acum”. Și e important să poți râde în timp ce scrii.