Maia Morgestern : "Am învățat să iubesc o persoană plină de defecte, de complexe și de contradicții care se numește Maia Morgestern"

Maia Morgestern

Am întâlnit-o pe Maia Morgestern la Teatrul de Comedie, în cabina domniei sale, acolo unde se pregătea pentru a intra în scenă alături de Valentin Teodosiu și Horațiu Mălăele, în spectacolul „Fierarii”. 

Fusesem cu o seară înainte să revăd Balanța, filmul restaurat în 4K care mi-a făcut mare plăcere. Și nu puteam rezista dorinței de a-i pune câteva întrebări doamnei Morgestern, mai ales că, de la o vreme încoace, mi se pare că arată mai tânără, mai luminoasă și mai fericită ca oricând.

Maia Morgestern, sunteți o actriță cu o experiență foarte bogată. Mai simțiti nevoia de îndrumare?

Oh, da, neapărat, neapărat! Și nu fac un exercițiu de modestie cu dvs acum câtuși de puțin. Dar pe măsură ce experiența se acumulează, că se acumulează, și bagajul de cunoștințe ca spectator- eu țin foarte mult la statutul de spectator de cinema, spectator de teatru, consumator -și nu mi-e frică de acest cuvânt, deci pe măsură ce acest bagaj se diversifică, se amplifică, pe măsură ce și emoțiile se nuanțează, dar și canalele emoționale se deschid mai mult, apar milioane de posibilități de a crea într-un spectacol, într-o poveste, sau în ceea ce faci și gândești. Și atunci ai nevoie de o îndrumare, de un punct fix pe care să-l găsești și care să te ajute să schimbi ceva. Un punct care să te ajute să aduni ghemul în jurul lui, un ghem pe care să-l înșiri și apoi să-l deșiri.

Și cine e punctul fix?

Punctul fix poate fi regizorul, poate fi partenerul… Punctul fix este încrederea pe care o acorzi celui cu care lucrezi pentru un anumit proiect, care se exersează și ea, se câștigă și ea. Și nu te vei pierde tu pe tine având încredere, urmând indicațiile, ideile…

Actorul se află în pericol de a se pierde?

Nu, dacă știe despre el că are ceva de spus și de transmis. Nu e niciun pericol și poate folosi ce vehicul vrea pentru asta.

Regizorul cunoaște actorul…

Da, în cazul ideal…

Pasiunea o măsor în arcuri voltaice, în electricitatea dintre noi, în culoarea și incandescența pe care o capătă temperatura aerului…

Dar actorul cunoaște regizorul?

Liniștit și senin, ar trebui să-l cunoască pe deplin conștient de lumina, căldura și energia actorului. Îl va cunoaște deci atât cât se va lăsa cunoscut, cât e nevoie pentru spectacolul respectiv, dar nu în mod absolut. Nu e nevoie, pentru că oricum ne trasnformăm și suntem diferiți în funcție de întâlnirile pe care le avem și de proiectele noastre. Dar există și incompatibiltăți, există și blocaje.

Deci se poate să nu existe chimie între regizor și actor…

Se poate orice.

Am revăzut „Balanța” și o sală întreagă a râs și a trăit filmul cum uitasem că se poate trăi un film. Vă felicit…

Grație domnului Pintilie, așa cum am spus și acum 30 de ani…

Ați fost în acel film fenomenală, așa cum ați fost în tot ce ați apărut…

Cu suișuri și coborâșuri. Și cu derapaje, și cu blocaje, și cu momente în care mă întunec. Se întâmplă chiar să am sentimentul nedreptății. De ce? După filmul The Passion of the Christ m-au sfâșiat, au rupt bucăți din mine!

V-a fost rău după?

Da, sunt un om, sunt vulnerabilă, sunt fragilă, am nevoie de încurajare, deși viața mea m-a vaccinat de suficient de multe ori ca să-mi păstrez luciditatea și sănătatea.

Cum vă uitați la dvs pe ecran? Vă place?

Unele lucruri îmi plac, altele nu-mi plac. Mă uit cu spirit critic și mă întreb cum ar fi trebuit să fie, ce aș fi putut face mai bine? Și, dacă vorbim despre Balanța, că tot este motivul și pretextul întâlnirii noastre, atunci, cu ocazia filmărilor am avut actul de suprem curaj legat de simțul critic. Filmasem la Lido, ziua de filmare se încheiase, domnul Pintilie era mulțumit după 15 sau 20 de duble cu aceeași secvență, același moment filmat și refilmat atât cât considera domnul Pintilie că trebuia ca să iasă emoția, rostirea, lumina, energia…. Bun. Terminăm filmarea și ne prezentăm a doua zi în același loc. tot la Lido, pentru altă porțiune, alt segment.

Eu nu dormisem, fiindcă mă gândisem la ceea ce făcusem cu o zi înainte și mi-am consumat rezervele de curaj pentru 20 de ani când am întrebat: putem refilma ceva ce am făcut ieri? S-a lăsat tăcerea, s-a oprit Universul…. Probabil că toți se așteptau ca domnul Pintilie să mă omoare, sau poate să nu mă omoare, că nu avea cum să termine filmul, dar să-mi facă ceva:). A urmat o perioadă de „negru” și, incredibil, domnul Pintilie m-a întrebat liniștit: „Vrei tu să faci asta?” Da!– am răspuns și o să vă las pe dvs să vă imaginați ce a însemnat acest Da. S-a trecut peste tot, peste ego, peste problemele de natură tehnică date de aceasta neașteptată refilmare și mi-a fost acordat această șansă, a fost cel mai mare cadou pe care mi l-a făcut domnul Pintilie.

Imagine din „Balanța”

Și a ieșit mai bine?

Cred că da. Însuși faptul că nu m-a bătut, că nu m-a umilit, că nu m-a certat, că nu mi-a reproșat că, după ce se declarase mulțumit cu o zi înainte, eu vin și cer asta. Azi filmăm cu telefonul cât vrem, atunci se filma pe peliculă și pelicula se termină… Atunci a fost una din lecțiile sănătoase al vieții, de deminitate, de curaj. Mi-am luat atunci efectiv inima în dinți.

Sunt un om, sunt vulnerabilă, sunt fragilă, am nevoie de încurajare, deși viața mea m-a vaccinat de suficient de multe ori ca să-mi păstrez luciditatea și sănătatea.

Cum trece timpul pentru dvs?

Intens. Frumos. Recuperez în amintire intensitatea unor emoții pe care nu le-am știut trăi la vremea lor.

Sunteți legată de amintirile de la începutul carierei?

Da, cumva… Învăț să le reconsider ca parte a existenței mele, a conglomeratului de trăiri, experiențe și emoții care definesc viața mea.

Ce ați fi vrut să aveți la 20 de ani?

Răbdare.

Nu aveați răbdare?

Nu. Nici acum nu stau bine la acest capitol.

Vă opuneti trecerii timpului sau mergeți cu el?

Mă opun lui… dar merg cu el. Aș vrea să fac mai multe exerciții, mișcare, toate adaptate limitelor mele de acum pentru a-mi menține spatele drept, pentru a avea un tonus bun. Am mai multă grijă acum ce mănânc, cât dorm…

Dar s-a întâmplat ceva cu dvs acum, că arătați mai bine ca oricând, și mă refer la lumina pe care o aveți, și pe care nu o dă niciun fard…

Da, s-a întâmplat. S-a întâmplat.

Ce anume?

Lucruri extrem de frumoase… Am devenit prietenă cu o persoană foarte complicată. Cu mine. Am devenit prietenă cu mine.

Cum?

Greu. Foarte greu.

Am devenit prietenă cu o persoană foarte complicată. Cu mine. Am devenit prietenă cu mine.

V-a plăcut de dvs?

Nu. Am învățat și învăț să iubesc o persoană plină de defecte, de complexe și de contradicții care se numește Maia Morgestern. Mă traversează tot felul de temeri, de nemulțumiri, de spaime, dar tocmai de aceea am ajuns să mă iubesc. Sună a infatuare, sau a aroganță, sună a țâfne, dar e nevoia mea de echilibru, de a depăși un fel de stare de vinovăție care apare…

Sunteți o persoană spontană?

Îmi constuiesc spontaneitatea, paradoxal, cultivându-mi curajul, dezvoltându-mi orizontul cultural îngăduindu-mi sinapse, conexiuni neașteptate.

Când lucrați un rol, simțiți nevoia să vă izolați?

Nu. Dimpotrivă, deschid toate canelele emoționale… Devin agitată atunci când nu știu lucruri, când sunt nesigură, când nu știu textul destul de bine, sau când nu știu pe ce lume mă aflu la un moment dat…

E greu de trăit cu o actriță?

Da.

De ce? 

Pentru că eu, deși spun că nu mă izolez de ceilalți, (mă contrazic acum, dar asta e, și răzgândeala și vrăjirea și dezvrăjirea fac parte din viață), plec. Plec cu atenția, cu concentrarea… Deci plec, și deși spun că nu mă izolez, am ajuns să mă întreb oare acord eu suficientă atenție celorlalți? Nu mi-e ușor să răspund la întrebarea asta. Dacă acord, de fapt, suficientă atenție unde ar fi nevoie. Și timp. Și nu, nu am acordat familiei. Nu cât aș fi vrut, nu cât ar fi trebuit. Nu, nu, nu….

Și regretați asta?

Da, profund. Dar nu aș face altfel dacă aș lua-o de la capăt. Acesta este prețul. E un cost, este scump…

Deci succesul este scump?

Nu știu ce e succesul, el vine, pleacă, are multe definiții… Eu îmi propun doar să rămân cu picioarele înfipte în pământ și cu capul în nori, Nu reușesc mereu… (Iertați-mă, am încept să mă machiez- se întoarce spre oglindă). L-am ascultat cândva pe Jean Reno care povestea că la 15 ani era foarte interesat să-l întâlnească pe Jacques Brel, și asta se întâmpla cu mult înainte ca acesta să se fi stins într-un fel de anonimat. Și s-a dus la sala Olympia, avea un prieten proiecționist, s-a dus la cabină măcar să ia un autograf, și nu l-a mai prins. în fine, l-a pierdut pe Brel. A ieșit, l-a văzut plecând cu niște mașini cu număr italienesc, cu prieteni, cu grupul. Și au plecat. Și cum mergeau pe stradă, la un moment dat au văzut mașinile parcate în fața unui restaurant. Și au intrat în restaurant acela și acolo era Jacques Brel. Și exact când au intrat, l-au auzit pe Jaques Brel spunând ceva, și întreaga societate a izbucnit în râsete zgomotoase și convenționale. Și pentru el a fost o lecție. Când ești cineva, toată lumea te ascultă, magnifique, formidable, când ești nimeni, nu te ascultă nimeni.

Rămâi deci cu picioarele pe pământ. Poți uneori să spui lucruri foarte interesante, alterori lucruri banale….

Cum ați spune despre dvs că sunteți: un om comod, sau un om incomod, mai degrabă?

Un om incomod, dar încerc pe cât pot să evit conflictul. Îmi propun să evit conflictul. Un mare artist îmi reproșa că sunt împăciuitoare. Mi-a făcut, de fapt, un mare compliment! Să pui foc e foarte simplu, să stingi incedii devastatoare este foarte greu.

Ce fel de femeie ați fost în raport cu bărbații?

Oooo, asta este foarte complicat…

Ați vrut să schimbați bărbații?

Oh, you know:)… Dar tare greu mi-a fost atunci când bărbații au încercat să mă schimbe pe mine.

În ce ați măsurat pasiunile dvs?

În arcuri voltaice, în electricitatea dintre noi, în incandescența pe care o capăta temperatura aerului…

Cum este să fii iubit de Maia Morgestern?

Nu știu… E complicat și vreau eu să le fac pe toate și asta devine obositor… Nu știu, nu vreau să cad în derizoriu cu tema asta…

Mă gândeam că ați iubit cu forța cu care jucați…

Dar de ce vorbiți la trecut?

Nu știu. În prezent ce este?

Iubire.

De acolo vine lumina de pe chipul dvs?

Da.

Fotografii: Florin Ghioca și Oana Monica Nae

Lasă un comentariu:

jooble