L-am întâlnit la Cluj, sărbătorea 20 de ani de carieră în modă printr-un eveniment special, deși are doar 35 de ani! Descoperit de Doina Levintza, Lucian Broscățean și-a construit o carieră solidă. Predă la UAD Cluj-Napoca din 2008 și este Conferențiar Universitar Doctor al Departamentului Modă-Design Vestimentar.

A studiat la Liceul de Artă din Sibiu, după care a absolvit Programele de Licență și Masterat ale Departamentului Modă-Design Vestimentar din cadrul Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, România. În timpul studiilor a fost și student Erasmus în Marea Britanie.

În cadrul Tiff, la evenimentul de aniversare a 20 de ani de carieră, a fost invitată Doina Levintza care a lansat cu această ocazie albumul „Jurnalul unui film. De ce trag clopotele, Mitică?– în regia lui Lucian Pintilie”.

Lucian Broscățean, se împlinesc 20 de ani de când ai debutat în acest fascinant domeniu care este moda, debut care este legat de Doina Levintza. Ce-i datorezi, ce te-a învățat Doina Levintza, ce rol a avut în viața ta?

Mă uitam acum la fiul tău, Theo, care are 15 ani și îmi aduceam aminte că atunci când eu aveam la 15 ani, Doina Levintza m-a premiat în cadrul concursului inițiat la Prima TV în emisiunea „Levintza prezintă”. Mi-am adus aminte de acel moment care îmi pare acum că a fost acum un an, nu acum 20. Uneori timpul se comprimă, alteori se dilată, așa că doar memoria afectivă devine cea mai importantă resursă de amintiri.

De Doina Levintza mă leagă nu numai debutul, ci mult mai multe momente din traseul meu de până acum. Revenind la concurs, el a constat în prezentarea și premierea designerilor tineri și foarte tineri.

Nu mică mi-a fost mirarea când, într-o duminică după amiază, după ce am trimis și eu câteva schițe la redacție, am primit un telefon chiar de la Doina Levintza care mă invita să merg săptămâna următoare să particip la finala concursului care se ținea la Hilton, în București.

A fost prima oară când am interacționat cu lumea profesionistă a modei. Atunci l-am cunoscut și pe Ovidiu Buta și pe Alexandru Abagiu, profesioniști despre care doar citeam în Elle România (am toată colecția revistei de la început și până azi:). Și am avut imensa surpriză ca eu să fiu cel premiat! Am primit diploma Tineri designeri pe care o am încă și pe care i-am arătat-o Doinei Levintza de curând, amintindu-ne de acele vremuri.

Și ce a urmat atunci?

Am ajuns de multe ori la București de atunci, în casa Doinei Levintza, o casă pe care eu o numesc, pentru că așa arată și așa și este, un ”cabinet de curiozități”…

Da, este un muzeu în sine, de fapt…

Exact😊. Un muzeu viu și complex!

Interacțiunile cu Doina Levintza în perioada liceului au fost pentru mine primii pași cu adevărat importanți. Alți „primi pași” i-am făcut în copilărie, pentru că de când mă știu am desenat, am făcut crochiuri… (mama mi-a făcut o surpriză la începutul acestui an și mi-a adus desenele prinse într-un album)

Și cum ai ajuns să alegi totuși acest domeniu pentru toată viața?

În liceu luasem Premiul întâi pe țară la Istoria Artei în cadrul Olimpiadelor de Arte Plastice și Istoria Artei și eram eligibil să intru la oricare universitate care avea un Departament de Istoria Artei fără examen de admitere. Și așa am ales. De altfel, drumul meu părea a fi deja desenat, fiindcă tot Doina Levintza mi-a spus că nu numai în modă, ci și în teatru mă voi dezvolta, ceea ce de fapt am și făcut în 2018 când am creat costume de teatru împreună cu regizorul Andrei Măjeri, dar și pentru Opera Maghiară de Stat din Cluj în 2020. Revenind la doamna Levintza și la prima întrebare, domnia sa mi-a dat poate cel mai important lucru pentru un adolescent: încrederea în mine! Să am o direcție și să știu că trebuie să lupt pentru visul meu.

Avem creatori de modă în România?

Da, un prim exemplu este chiar Doina Levintza care are o fantastică abilitate de a traduce referințe și repere culturale în haine și cred că toată industria este de acord cu mine când spun asta. Da, avem și creatori, și designeri, și stiliști designeri deși în Nomenclatorul de meserii nu sunt prinse unele denumiri și nici hibrizii lor, dar eu cred că vor prinse în curând. De altfel, eu nu mai cred că în viitor joburile din modă vor avea delimitări foarte stricte, ci vor fi niște specializări sprecifice secolului 21 care vor suferi mutații sau hibridizări în domeniu.

Am ajuns să prețuiesc întâlnirile cu studenții mei, întâlnirile clasice,  fizice, despre care nu mă gândeam vreodată că vor putea dispărea cum s-a întâmplat în pandemie

Ce-i învață profesorii UAD, deci și tu, pe studenții lor?

Exact asta: transpunerea referințelor culturale în haine, distilarea lor într-o viziune creativă.

Cum a schimbat pandemia moda?

În foarte multe feluri. În primul rând, aș vorbi din poziția de cadru didactic. Am ajuns să prețuiesc întâlnirile cu studenții mei, întâlnirile clasice, fizice, despre care nu mă gândeam vreodată că vor putea dispărea. Faptul că te uiți în ochii celuilalt, că interacționezi în mod direct cu el a căpătat o mare importanță. E important să dai interviu unui jurnalist față în față. E important felul în care faci corecturile pe schițe cu un student la artă, pentru că aceste corecturi, în acest domeniu, se fac mult mai bine one-to-one, nu printr-un ecran de computer.

M-a responsabilizat mult pandemia, pentru că m-a făcut atent la felul în care îmi gestionez propria existență, la felul în care mă adaptez la noile platforme online. De pe o zi pe alta cursurile și seminariile au trecut în acest sistem, ceea ce a influențat mult modul de predare. Deci pandemia m-a învățat și ne-a învățat pe cei din lumea modei să fim inventivi și adaptabili și aici vorbesc și din poziția de organizator, alături de Irina Schrotter, Ada Teslaru, Ovidiu Buta și alții al evenimentului Romanian Creative Week de la Iași de anul acesta. Am lucrat intens la proiect, chiar dacă nu am comunicat lucrul acesta.

Trebuie să fim deschiși la ce ne poate aduce viitorul, dar fără imersarea în trecut nu vom avea imboldul  de a merge coerent mai departe.

Cum au fost designerii anul acesta la RCW?

Mai creativi, au avut timp să pună accent pe artizanat, pe detaliu, pe texturi și suprafețe textile elaborate manual. Am simțit și în colecții un anumit atașament al designerilor față de procesul creativ mai mult decât am simțit înainte. A fost un moment potrivit de reluare a Fashion Week mai ales sub o titulatură mai generoasă, de Romanian Creative Week care a adunat mai multe industrii creative la un loc. Oamenii cred că au învățat multe, mai ales după lockdown despre emoții, inteligență emoțională, felul în care ne raportăm unii la alții. Pe mine m-a influențat mult și acest permanent schimb cu studenții care nu numai că nu s-au demotivat în perioada pandemiei, ci și-au făcut colecțiile, au fost și la Iași în practică, au fost și pe podium, au făcut susținerile proiectelor la final de an la UAD. Au avut un alt tip de experiențe, dar nu au fost privați de contactul cu mediul profesionist.

Cred că dacă nu aș mai fi relevant în meseria mea, m-aș apuca de altceva

S-a schimbat și felul în care purtăm hainele?

Da, s-a schimbat în sensul că se pune accent acum pe ergonomia produsului și pe o anumită relaxare a modului în care purtăm haina, asta neînsemnând că renunțăm la un styling complex, desigur. „Versatilitatea” a devenit un cuvânt des folosit, eu încă de la începutul colecțiilor mele l-am folosit, pentru că toate piesele mele sunt prevăzute cu șnururi, capse și aripi configurate, deci adaptabilitatea, versatilitatea, hibridizarea sunt foarte mult legate de moda contemporană. Dar întotdeauna avem în modă și un contrapunct, iată ce a făcut Gvasalia la Balenciaga couture, colecție care mi s-a părut impecabilă și ca styling, și ca estetică, și ca mod de prezentare.

Contrapunctul oferit de lux și de savoir faire face ca omul care privește fenomenul modei să aspire spre acest nivel sau inspiră designerii să experimenteze și mai elaborat decât o fac.

Mai dau un exemplu: Roseberry care a reușit să revigoreze brandul Schiaparelli. Deci nu există o rețetă și nici nu cred în rețete. Hainele trebuie să fie o extensie a personalității, am spus-o mereu, a backgroundului nostru, a traseului nostru. Hainele pot fi extensii ale călătoriilor mentale, de ce nu, pentru că și călătoriile s-au schimbat pentru mulți în pandemie.

Manufactura și meșteșugul au viitor?

M-a impresionat extraordinar de mult expoziția HORROR VACUI curatoriată de Elena Viziteu și Kraft Made la Iași în Palatul Braunstein unde, cu tot ritmul efervescent al evenimentelor din cadrul RCW, părea că intri într-o altă dimensiune unde totul era axat pe designeri, meșteșugari, deci mă bucur că m-ai întrebat asta, pentru că și Li Edelkoort în conferințele ei din vremea pandemiei a pus accent pe acest subiect.

De ce?

În primul rând cred că e vorba despre responsabilitate în toate formele ei, mai ales față de mediu, subiect de actualitate, dar și pentru că intrăm în zona de ecopolitics. Industria modei este extrem de nocivă din punctul de vedere al poluării, iar craftingul revine în forță și este și nobil, și important în același timp ca studenții să se imerseze în trecut, pentru ca viitorul să li se pară mai limpede. Ei fac deja asta, la Cincu există o tabără de crafting de mare succes și ei învață acolo meșteșuguri.

Am avut o masterandă care avea un război de țesut vechi de 100 de ani și în perioada pandemie și-a făcut multe dintre produse la acest război folosind din capete de material sau materiale rămase de la echipa Irinei Schrotter, creînd ceva extraordinar prin metode inovative, iată, din resturi pe care le-a prezentat apoi ca noi pe podium!

Și Borbala Ferencz, deja cunoscută la nivel internațional, absolventa noastră, face minuni din deșeuri, resturi de materiale găsite prin depozite sau din plastic aruncat la gunoi, sau Ancuța Sarca, designer inventiv, a dezvoltat împreună cu Nike produse extrem de inovatoare despre care s-a scris mult în presa de specialitate.

Deci creativitatea este cu adevărat o soluție și pentru business, și pentru moda în sine, dar și pentru mediu.

Exact!  Și noi, cadrele didactice, avem marea responsabilitate de a fi mereu relevanți. Cred că dacă nu aș mai fi relevant în meseria mea, m-aș apuca de altceva.

Și cum îți dai seama că ești relevant?

Prin procentul celor care se angajează după absolvire. Acesta este un barometru foarte bun, dincolo de feedbackurile clasice. În plus și scrisorile de recomandare pe care le primesc absolvenții după ce fac practică la brandurile mari din domeniu. A contat enorm de asemenea și prezența lor în paginile revistelor prestigioase din țară, lucru care le-a dat încredere în ei.

Te simți în „zona sigură” la catedră?

Nu, dimpotrivă, predatul mă scoate din „zona sigură”, mă face să fiu mereu nemulțumit de rezultat, să caut mai mult, să încerc să experimentez.

De ce?

Pentru se schimbă totul foarte repede, începând cu generațiile și terminând cu viziunea.

Nu e simplu.

Nu😊 Dar m-a ajutat mult faptul că am avut mereu prieteni mai în vârstă decât mine care au mai multă experiență. De fapt nu le-aș spune mai în vârstă, ci „avansați”, așa cum este și numele blogului advanced.style care îmi place atât de mult, pentru că se adresează femeilor peste o anumită vârstă !

Ce simți acum, la cei 35 de ani pe care îi ai?

O diferență de mentalitate foarte mare față de un student de 18 ani care intră acum în UAD. Diferența de ani se simte deja, pentru că au apărut noile repere.

Care sunt acestea?

Vorbesc des despre acest lucru cu colegii mei de la Filosofie și de la Estetică și cu jurnaliștii și căutăm să înțelegem și noi. Eu, de pildă, le dau studenților mei o bibliografie foarte stufoasă, care le poate părea old school, dar care este relevantă și plină de elemente pe care și le pot apoi completa ei înșiși cu alte surse, cu alte lucruri. Dar eu cred că reperele care trec proba timpului, cele consistente, sunt cele care contează. Pentru mine, repere sunt oamenii care au o carieră în spate, care știu despre ce vorbesc, care au know how, care spun lucrurilor pe nume și care știu să sancționeze anumite aspecte. Intelectualul implicat social- care devine din ce în ce mai mult rara avis, nu numai în contextul local, ci și internațional.

Ce rol va avea conceptul de diversitate în viitorul modei?

Înainte de toate aceste valuri care au apărut, cele ale diversității, ale responsabilității, etc, foarte multe din temele mele, încă de acum 10 ani, erau axate pe zona asta. Am un curs de Istoria Costumului pe care îl țin la Istoria și Teoria Artei pe care am libertatea de a mi-l concepe cum vreau.  Astfel că m-am axat pe aceste concepte ale diversității și ale noilor politici eco pe care le pun în perspectivă istorică, ceea ce este foarte ofertant.

Dă-mi un exemplu de legătură peste timp în modă sau în imaginea de modă.

De exemplu atunci când le vorbesc studenților despre frizele grecești și le arăt apoi o campanie Prada din 2009. Lor le rămân în minte foarte bine cele două repere și pot face conexiuni. Merg pe asocieri de imagini din istoria costumului și le stimulez astfel gândirea asociativă.

Deci cum va fi moda viitorului?

Va fi despre storytelling, responsabilizare, diversitate, sau despre toate aceste elemente într-un singur creuzet în care sunt nu vor fi amestecate, ci hibridizate. Îmi place cuvântul „hibrid” pentru că înseamnă deconstrucție, apoi construcție din care apoi se generează altceva. Aceste trei concepte cred că vor sta la baza oricărui demers în modă: deconstrucție, construcție și reconstrucție.

Lucru pe care îl urmează mai multe industrii: a transportului, a alimentației și a ospitalității. E clar că trăim o perioadă care anunță schimbarea paradigmei.

Da, și în această perioadă foarte multe posibilități vin din zonele neexplorate încă. Trebuie să fim deschiși la ce ne poate aduce viitorul, dar fără imersarea în trecut nu vom avea imboldul  de a merge coerent mai departe.