Tenorul Roberto Alagna, deși nu mai vorbește românește de aproape 20 de ani, nu a uitat limba. A fost căsătorit cu Angela Gheorghiu și ne-a învățat rapid graiul, așa cum azi vorbește poloneza, fiind căsătorit de aproape 10 ani cu soprana Aleksandra Kurzak. E și francez și italian, dar, mai întâi de toate, este cântăreț. Vorbește 6 limbi și visează în fiecare, știu, pentru că l-am întrebat😊

Contul lui de Instagram este plin  de bucurie: de a cânta, de a găti, de a trăi. Sângele italian fierbe în el o dată cu pastele pe care le pregătește sau o dată cu notele pe care le jonglează, stăpânindu-le la perfecțiune pe cele 3: mi, fa, sol.

Ce este cu ele și de ce le amintesc?

Răspunsul este mai jos, în interviul pe care l-am realizat cu ocazia prezenței sale pe 13 septembrie la Sala Palatului în cadrul festivalului Masters of Classic.

Domnule Roberto Alagna, Luciano Pavarotti v-a spus, cu câteva zile înainte de a muri, să aveți grijă de cele 3 note: mi, fa sol. Ce ar trebui să înțeleagă publicul larg de aici?

Mi-a fost mie însumi greu să înțeleg… A fost o enigmă pentru mine multă vreme. Mi-a sunat ca în Turandot, „non perdere lo straniero, ricorda le tre note”.  Nu am înțeles atunci nimic. Dar după câteva luni am știut ce a vrut să spună. Eu am înregistrat cândva pentru documentarul despre viața lui, un interviu în care am spus așa: „pentru mine, Pavarotti înseamnă trei note perfecte- mi, fa, sol”. De ce spuneam asta? Pentru că mi, fa, sol sunt note de passaggio pe care, dacă un tenor nu le stăpânește perfect, nu poate să aibă succes. Și, pentru că eu am spus asta despre el, același lucru mi-a spus și el, în ideea de a avea grijă de aceste note pe care și eu, din punctul lui de vedere, le stăpâneam perfect.

Ce-i datorați lui Puccini? Veți cânta Puccini la București, curând.

Totul. Nu există nicio stagiune în care eu să nu cânt Puccini, de la începutul carierei mele până azi. Toată viața am cântat ceva de Puccini. Am cântat aproape tot, îmi lipsește doar La Fanciulla del West și îmi pare rău, pentru că mi-ar fi plăcut să fiu un cowboy, când eram copil visam la asta😊

Revenind la Puccini, el spune totul cu opera lui, cu muzica lui. A compus cu sufletul și asta m-a sedus mereu și îmi mai place pentru că personajele lui sunt normale, ca noi, nu sunt regi și și zei. Cu excepția Turandot unde e o poveste cu prințesă. În rest, Puccini e despre noi.

Cum este discul „Roberto Alagna 60”? Cum l-ați făcut? Sper să îl găsim și noi, la București…

Și eu sper! L-am făcut cu mare plăcere! Este un fel de disc istoric, o oglindă a carierei mele, a gustului meu, a cine sunt eu, de fapt. L-am înregistrat în priză directă într-un timp foarte scurt.

60 de ani! Cum a trecut timpul pentru dvs?

Repede. A zburat, pur și simplu, nu știu când…

La noi e un foc interior, o pasiune, eu nu cred că viața mea ar fi putut exista fără să cânt

M-am uitat pe programul dvs, sunt zile consecutive (multe) în care aveți spectacole. Ați fost extraordinar de activ în toți cei 40 de ani de activitate neîntreruptă. Cum ați avut grijă de voce? Cum ați reușit?

Nu am făcut niciodată excese, nu am fost genul. Am fost foarte grijuliu, prudent. Sunt un om foarte simplu, îmi place viața normală, nu-mi plac cluburile, viața de VIP… Eu sunt genul care stă cu familia, cu prietenii… Cred că vocea și cântul au fost ceva natural la mine. Fetița mea cântă și ea toată ziua! Are 10 ani și cântă de când s-a născut! Tata, care are 85 de ani, cântă. La noi e un foc interior, o pasiune, eu nu cred că viața mea ar fi putut exista fără să cânt. Câteodată cânt și nici măcar nu sunt conștient că fac asta.

Sunteți un mare familist!

Oh, da! Familia e totul pentru mine. Familia mă ține cu picioarele pe pământ, ea este începutul și sfârșitul. Chiar dacă plec peste tot în lume, chiar dacă am succes, familia rămâne la bază și baza asta este solidă!

Azi lumea nu se mai concentrează, nu mai are timp

Pe contul dvs de Instagram vă văd gătind pizza, paste, întoarceți carnera pe grătar mereu înconjurat de prieteni și familie. O atmosferă minunată, pe care azi parcă nu o mai găsim așa mult.

Este adevărat, chiar acum o oră vorbeam cu soția mea despre asta. Am remarcat că lumea e în depresie, e multă tristețe și nu știu de ce! Eu, când aveam 10 ani, eram fericit cu familia, nimeni nu era depresiv! Toată lumea era fericită, deși nu aveam bani. Mergeam la unchiul meu, mâncam împreună, stăteam cu verii, cu frații, cu părinții, cu bunicii…

Acum nu este așa! Nimeni nu are timp, toată lumea e tristă, singură, plânge, trebuie să te programezi ca să te  vezi cu cineva. Visez o lume plină de bucurie și de zâmbet pentru fetița mea, dar cum va fi ea, de fapt, în viitor? Eu nu sunt așa, eu sunt prietenos, toată lumea mă iubește, pentru că eu sunt plin de bucurie, nu pot fi altfel, acesta este caracterul meu! Altfel nici nu aș putea cânta.

Înainte vreme artiștii aveau mai multe șanse să devină cunoscuți decât azi, deși azi au mai multe posibilități de afirmare ca înainte. Este un paradox…

Este adevărat… Nu știu care este cauza. Cei care ascultă muzică obosesc parcă mai repde. Când eram tânăr, era foarte greu să ascult pe disc un tenor, pentru că apărea ceva cu el destul de rar, iar discul nu era ieftin deloc. Nici la teatru nu mergeam, pentru că nu aveam bani. Acum avem toate posibilitățile, deschizi Youtube și vezi tot. Dar azi lumea nu se mai concentrează, nu mai are timp. Dacă pui pe Instagram sau Tik Tok ceva mai lung de 30 de secunde, e mult! Și asta face ca oamenii să nu mai citească, să nu mai stea de vorbă, pentru că mulți sunt singuri, stresați, fără timp.

De ce? Nu știu. Iar în operă apare un cântăreț nou, lumea se intersează cinci minute de el, și gata, vine altul. În ceea ce mă privește eu nu am încercat niciodată să fiu cunoscut. Niciodată nu am avut întâlniri cu vreun director de teatru pentru a cere roluri sau proiecte.

Niciodată nu am tânjit după celebritate. Eu sunt un tip timid, nici premiile nu le vreau, le refuz pe toate. Opera, pentru mine, e o stare a sufletului, nu o cale spre celebritate. Nici zeilor  Pavarotti, Domingo, nu le-am cerut vreodată vreun sfat de carieră sau lucruri de genul acesta. Mă uitam la ei ca la Dumnezeu și atât, nici nu respiram în jurul lor… Așa am fost eu, poate am greșit, dar Dumnezeu m-a ajutat și am făcut mai mult chiar decât m-am așteptat eu însumi să fac.

Mai mult francez sau mai mult italian?

Egal. Și ca om și ca repertoriu. Am cântat și operă franceză, și italiană. Eu sunt jumătate francez și jumătate italian.

Opera trebuie să te facă să visezi!

În ce limbă visați nopatea?

Nu știu, înainte visam și în românește! Am visat și în italiană, și în poloneză😊Eu sunt ca un cameleon, mă simt bine oriunde sunt.

V-am văzut și la cinematograf, pentru că de mulți ani opera se transmite la cinema. Cel puțin Metropolitan Opera face asta de multă vreme. Și țin minte că v-am văzut acum 15, 16 ani în L’Elixir d’amore. Și angajații de la mall ne vedeau că intram și ieșeam din sală în timpul pauzelor, nu ca la un film obișnuit, și ne întrebau ce vedem. Așa și la spectacolul următor. Și, după câteva reprezentații, au adus o masă pe care au pus niște pahare cu vin, apoi au încropit un fel de garderobă… Ce vreau să spun este că opera educă în mod natural…

Este foarte adevărat. Am auzit și opinii care spun că opera transmisă la cinema nu e ceva normal. Eu nu cred asta. Țin minte prima transmisie care s-a făcut live de la Met Opera la radio. Acum e la cinema. Asta e bine, pentru că lumea ajunge să se intereseze de operă mai ușor. Și mama știa operele pe dinafară datorită filmelor care se făceau în epoca ei. Acum la cinema se vede ceva live, și asta face ca acest lucru să fie excitant.

Și așa tinerii ajung la operă…

Da, deși eu cred că mulți regizori greșesc punând opere în montări foarte moderne. Nu știu dacă e bine. Pentru că tinerii sunt atrași de a vedea un spectacol de epocă… exact ca în acea epocă! Când vedem acum la Netflix niște seriale de epocă, se respectă acea epocă. Problema în operă este că vorbim de ceva și nu este pe scenă:„ dă-mi spada” și nu este nicio spadă! Nu e bine. Eu văd, când sunt la Metropolitan Opera, La New York, că cel mai mare succes au tot producțiile lui Zeffirelli. Opera trebuie să te facă să visezi!

Sunteți de acord cu acest curent care se numește cancel culture?

Nu, nu sunt. Am văzut de curând un Turandot în care, în rolul împăratului, cânta o femeie. Nu mi se pare în regulă. Dacă vrei să faci asta, este în regulă doar dacă faci tu o operă nouă, originală, dar să crezi că Puccini a vrut asta, nu mi se pare că e bine.

Ați lucrat mult cu frații dvs, artiști la rândul lor, unul dintre ei, David Alagna, a compus chiar o operă „Le Dernier jour d’un condamné”, bazată pe o poveste de Victor Hugo.

Da, a avut mare succes, dar acum s-a retras, din păcate. S-a făcut agricultor în Sicilia😊. E un compozitor și un regizor foarte bun, însă a ales acum să facă altceva. Din păcate, aș zice, însă, dacă asta îl face pe el fericit, de ce nu? Are familie, copii, e bine. Dar eu cânt mereu arii din această operă, care a avut succes enorm atunci. O găsiți integral pe Youtube.

Unde vă găsiți pacea?

În sufletul meu. Nu am nevoie de multe, eu sunt bine oriunde. Dacă am un colț unde mă pot retrage pentru a cânta și studia, e tot ce-mi trebuie… Nu am nevoie decât ca familia să fie lângă mine. Să știu că sunt fericiți și asta e tot.

Care a fost cea mai frumoasă colaborare din viața dvs? Cea mai fructuoasă? Cui îi datorați cel mai mult?

Au fost multe și am fost norocos din acest punct de vedere. Am avut numai bucurii în cariera mea și Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat putere și sănătate. Fără sănătate nu poți face nimic și asta am înțeles când prima mea soție, mama fiicei mele Ornella, a murit la 30 de ani. Nimic material nu contează dacă sănătate nu este. Nimic altceva. Poți avea orice pe lume, dacă sănătate nu este, nu poți face nimic. Și iarăși, la fel de importantă este și relația dintre oameni.

Ce părere aveți despre războaiele de lângă noi?

Este greu. Eu locuiesc în Polonia cu soția mea și tuturor le este frică. Au venit milioane de ucrainieni aici, în Polonia, și fiicei mele, la școală, i se spune despre râzboi. În general, oamenii se pregătesc pentru ce e mai rău. Însă eu cred că se va ajunge la negocieri de pace, nu se poate altfel. Vor exista negocieri, sper…

Și, dacă după negocierile care vor fi adus pacea, ați fi invitat să cântați o arie care s-o parafeze, care ar fi aceea?

„Tatăl nostru”, compusă de mine…