Pilotul de raliu, Cristiana Oprea, este o femeie echilibrată, care își urmărește visul cu ambiție și seriozitate. A fost prima femeie pilot din România care a concurat la un mondial de raliu. Promovează femeile în motorsport, care în România nu au parte de o viață prea roz în sportul acesta asociat în exclusivitate cu bărbații.

Am vorbit cu Cristiana Oprea despre sport, despre mașini puternice, despre frici și sexism, despre pasiune și despre viteză.

Cristiana Oprea, ce simți când apeși pe pedala de accelerație?

Simt o mare bucurie, ca de fiecare dată când sunt la volanul mașinii de raliu. Mie îmi place foarte mult senzația de control când sunt la curse, contrar stilului unor colegi, nu-s fana derapajelor, ci sunt adepta controlului mașinii la viteze din ce în ce mai mari, ceea ce-mi oferă cea mai mare satisfacție.

De unde ai această pasiune?

Greu de spus… Nu știu…Eram pasionată de mic copil de mașini pentru că mergeam cu ai mei prin vacanțe, la munte și la mare și am asociat mereu mașina cu ideea de libertate. Am început să conduc la 18 ani și am fost curioasă să aflu ce înseamnă să controlezi cu adevărat o mașină și așa am ajuns în motorsport.

Dar raliul este un sport care mi se pare foarte riscant… Ți-e teamă?

E greșit încadrat ca sport extrem, pentru că dacă se întâmplă un accident, nu-ți rupi o mână sau un picior, ci lovești mașina, iar acum măsurile de siguranță sunt așa de avansate, încât sunt șanse destul de mici să pățești ceva. Dar îmi asum, desigur, riscurile care sunt. Cât despre frică, eu știu că sunt mai multe feluri de frică: cea care te ajută să ai niște limite, pe care, dacă le depășești „sari afară” și există și frica irațională care te îngheață. Pe aceasta am trăit-o din păcate anul acesta după debutul meu la mondial când am avut primul accident la viteză mare. O astfel de frică nu te ajută, cu ea trebuie să lupți ca să dispară din tot procesul acesta sportiv pentru că te ține în loc…

Faci terapie? Cum te pregătești pentru curse?

Pregătirea în motorsport este foarte complexă, nu numai la volanul mașinii, ci și fizică și psihică, pentru că trebuie să faci față unor zile intense, unor nopți scurte, unui efort fizic mare, deshidratare, temperaturi extreme din mașină… Am și un terapeut cu care lucrez pregătirea unei curse din punct de vedere emoțional și pentru obținerea unui mindset corect. Am și un simulator acasă pe care mă antrenez, care nu e foarte realist, dar care mă ajută să rămân în mindset-ul de cursă.

Ideea este să ai mai multă adrenalină sau dimpotrivă?

Adrenalina nu te prea ajută, pentru că ai nevoie de un control din ce în ce mai bun ca să poți avansa în acest sport. În viața de zi cu zi ești la fel de echilibrată? Da, cred că da. Sunt un om ambițios și îmi ating obiectivele, pentru că fac tot ce trebuie să fac pentru acest lucru și nu mă opresc până când nu simt că am dat totul.

Unde vrei să ajungi?

Să fac un sezon complet în campionatul mondial de raliuri. Acesta ar fi un obiectiv ceva mai îndepărtat. Dar ca obiectiv pe sezonul următor ar fi să fac tot campionatul european de raliuri și cred eu, cu susținere financiară potrivită, aș putea ajunge în 2, 3 ani în Top 5 la clasă.

Mă fascinează relația pe care o are un pilot cu un copilot!

Daaa. Și pe mine.

De ce?

Copilotul meu este ca sora mea mai mică și sunt foarte recunoscătoare că a venit în viața mea. Este Alexia Parteni care a împlinit de curând 18 ani. Ea s-a apucat de curse alături de mine, în ianuarie a făcut primul ei raliu. A câștigat un concurs la Profm care avea ca premiu un loc de copilot invitat în dreapta mea. Era pasionată de acest sport, e o fată ambițioasă. Sezonul acesta am făcut cu ea deja vreo 6 raliuri internaționale în Germania, Austria, Franța, am fost în Cehia la o etapă de campionat european și se descurcă grozav. Și acum ne pregătim să ne încheiem sezonul concurând la finala campionatului european.

Cum îți ții părul acesta superb și lung sub cască?

Mi-l împletesc. Sau, ca să fiu mai exactă, mi-l împletește mama, sau Alexia, copiloata mea.

Scrii articole în online, pe blogul tău, cristianaoprea.ro și pe autocritica.ro. Pentru cine scrii?

Pentru oamenii care vor să vadă cum este să-ți împlinești un vis chiar dacă te împiedici de obstacole sau de lucruri care mai de care mai grele, sau mai ciudate și cum este să treci peste ele luând ceva bun pentru tine și experiența ta.

Mașinile au personalitate?

Da, au. Și trebuie să se potrivească cu a ta pentru a face echipă bună.

Care sunt atributele unei personalități auto?

Poate fi o mașină sportivă, sau confortabilă și liniștită, sau excentrică, sau dimpotrivă, discretă.

Ce mașină seamănă cu tine?

De fiecare când mă întorc din raliuri mă așez cu plăcere la volanul mașinii mele care este un Seat Leon FR, care m-a purtat în multe locuri. Am fost mereu owner de Seat și acum mașina mea este recunoscută în trafic pentru că are oglinzile portocalii😊 exact ca mașinile mele de raliu. Și cred că voi continua cu acest brand.

Dar ce te atrage la Seat?

Poate pentru că având studiile de arhitectură, am o afinitate pentru liniile interesant desenate, care deși sunt curajoase, nu sunt extravagante.

Performanța depinde de câți bani ai să te antrenezi, să-ți pui la punct mașina, de cât de des concurezi etc, și toate astea presupun bugete de zeci de mii de euro-la nivelul meu. La nivel de top ajungi la sute de mii de euro pe an.

Ai făcut Arhitectură și Urbanism. De ce nu ai profesat?

Mi-ar fi plăcut să lucrez ca urbanist, pentru că mi-a placut facultatea, am absolvit cu cea mai mare notă la licență. Din păcate, România nu este o țară unde să practici această meserie cu ușurință. Mă refer la faptul că eu nu am multă răbdare, îmi place să fac proiecte, dar să mă și bucur repede de rezultatele lor, nu peste 10 ani. Iar în urbanism lucrurile merg mai greu, pentru că depinzi de mulți factori, nu numai de munca ta.

Cum ar arăta un oraș prietenos?

Clar ar avea o infrastructură inteligentă, cu transport public bine pus la punct, cu parcări moderne care să permită celor care vin din alte orașe să-și lase mașina la intrarea în oraș pentru a lua un metrou sau un tramvai sau un mijloc de transport. Eu stau lângă București și, deși atunci când ajung aici aș vrea să mă plimb mai mult, mi-e greu să găsesc loc de parcare, sau să nu mai folosesc mașina.

Ce face diferența dintre un pilot sau altul la raliu? Ce calitate trebuie antrenată pentru a ajunge on top?

Diferența o face bugetul, pentru că performanța depinde de câți bani ai să te antrenezi, să-ți pui la punct mașina, de cât de des concurezi etc, și toate astea presupun bugete de zeci de mii de euro-la nivelul meu. La nivel de top ajungi la sute de mii de euro pe an. O anvelopă costă 300 de euro și folosești 12 anvelope la fiecare raliu, din care 6 cel mai probabil vor fi neutilizabile, iar 6 poate că îți rămân să le folosești și la alt raliu.

Ai de plătit mecanici, transportul până acolo, taxele de înscriere sunt de la 500 de euro la câteva mii, depinde de nivelul campionatului. Pe urmă, dacă conduci mult, dacă te antrenezi mult, dacă îți forțezi limita, ca să te depășești pe tine însuți, vei lovi mașina, acesta e un lucru pe care trebuie să ți-l permiți și care încarcă și mai mult bugetul.

Știu asta din proprie experiență că, atunci când am debutat, dacă aș fi lovit Dacia Sandero în care am investit toți banii pe care i-am făcut prin proiecte de web design sau din alte colaborări, nu aș fi putut să o repar. Și atunci am ales să fac mai mulți km, dar fără să-mi depășesc limitele. Sigur, bugetul nu e totul. Trebuie să ai un mindset corect și o echipă care te susține și care trage în aceeași direcție cu tine, care crede în tine. E greu, ca sportiv, să-ți imaginezi o carieră când nu știi ce vei face la anul.

Ce faci când obosești și vezi dublu prin parbriz?

Nu văd niciodată dublu prin parbriz😊 La volan este momentul meu de mindfulness. Sunt atât de fericită și simt că toate eforturile sunt justificate de momentul în care ajung la volanul mașinii de curse. Și în săptămâna cursei blochez orice lucru din exterior, deadline, proiect, telefon, orice.

De ce anume ți-e cel mai frică?

Că nu voi găsi susținerea necesară să continui. Și e o frică existențială, pentru că mă identific cu totul cu sportul pe care îl practic.

Cum se circulă pe drumurile din România?

Oribil. Ne lipsește educația și bunul simț. Da, ne lipsește și infrastructura. Suntem pe locul întâi la numărul de accidente și cred că motorsportul poate oferi un model de circulat în trafic care să ajute la conștientizarea pericolelor. Eu, de când concurez în curse, conduc mult mai încet, mai calm, pentru că am conștientizat că-mi las viața în mâinile celorlalți participanți la trafic.

Ce anume din educație ne lipsește?

Mulți vor să demonstreze ceva, inclusiv că știu care e treaba cu anvelopele de iarnă care „acum 30 de ani nu existau”. Da, dar acum 30 de ani se murea mai mult și la raliuri. Tehnologia a avansat și asta ne ajută, cred că așa e bine să gândim.

În afară, femeile sunt acceptate în motorsport în mod normal. Străinii ne-au încurajat și ne-au apreciat foarte mult, în timp ce primeam mult hate din partea unor sportivi români! Eu știu exact ce am trăit, știu cum e să se facă mișto de tine, să fii mereu a patra sau a cincea prioritate.

 

Și cine poartă responsabilitate? Școlile auto, autoritățile…

Se dau puține amenzi, nu se iau suficient de multe permise, se încalcă legea mult prea des și în mod flagrant. Și nu există consecințe… de altfel ca în multe alte domenii. Fiecare vrea să-și testeze limitele în trafic, ceea ce nu este corect. Dacă vrei să arăți că știi să controlezi o mașină, vino la curse. Cea mai ieftină variantă este cu un Logan. Și foarte mulți vor fi surprinși că nu pot controla un Logan😊 . Și când înțelegi ce înseamnă cu adevărat dinamica unei mașini fără acele sisteme electronice de asistență, începi să-ți pui niște întrebări…

Te enervezi în trafic?

Nu prea. Mai mult mă amuz. Și în niciun caz nu mai fac educație în trafic pentru că mi-am dat seama că nu acolo se face educație. Am creat o pastilă de condus preventiv la Profm, am creat conținut pe Instagram, acestea cred că ajută mai mult decât atenționările pe șosea.

Ce mașini ai recomanda pentru oraș?

Una pe care să ți-o permiți, de care să te bucuri. Că degeaba ai o mașină mare cu care ți-e greu să ieși în oraș la o cafea, pentru că nu ai unde să o parchezi. Noi, la curse, pentru debutanți avem o limită de putere de 185 de cai și acesta este unul dintre motivele pentru care aș descuraja tinerii să aibă, ca primă mașină, una foarte puternică și dacă aș putea, aș face o lege care să interzică pentru un an ca tinerii posesori de permise să conducă mașini mai sus de 150 de cai. Sunt piloți de curse care nu sunt lăsați să concureze pe mașini puternice, și ei au totuși o experiență mult mai mare decât un tânăr de 18 ani care își ia permisul.

Raliul este și un sport feminin, deși bărbații dețin un oarecare monopol al domeniului aș zice…

Da, dar de aceea am creat platforma femeiinmotorsport.ro pentru a promova femeile din automobilism și motociclism și sunt deja peste 80 pe platformă. Și este foarte interesant de aflat ce background diferit au, cum au ajuns pilot, copilot, jurnalist, ce le-a adus în acest domeniu.

Femeile conduc altfel?

Sunt diferențe pe care nu le putem nega: bărbații au acel hunter`s vision și se pot uita mult mai bine în depărtare într-un singur punct, în timp ce femeile își folosesc vederea periferică și văd mai aproape, sunt multitasking, lucru care pe mine mă încurcă, de exemplu, în curse. Dar în automobilism concurezi de la egal la egal. Contează mașina și abilitatea ta de a o controla cât mai rapid și cât mai bine la viteze mari. Deci nu sunt diferențe pe care nu le putem remedia.

Și acum vine întrebarea legată de sexism și hate. Ai avut parte de acestea două?

Eu am fost pentru mult timp singura femeie pilot din campionatul național, cu excepția anului 2018 când au mai participat 2 fete. Și e foarte greu să fii singura, pentru că toată atenția e pe tine. Și eu am fost promovată mult, tocmai pentru că eram excepția de la regulă. Niciodată nu am refuzat un interviu, niciodată nu am plătit o apariție media. Și asta i-a înfuriat pe colegii mei care se voiau remarcați și nu erau. Și, cum spuneam, sportul acesta ține de buget și bugetul ține și el de impactul pe care îl ai asupra oamenilor din afara sportului, pentru că motorsportul nu este așa de promovat în România. În 2018 eu și copiloata mea am devenit primul echipaj românesc care a concurat în afara țării, în ultimii 50 de ani.

În 2019 am fost curioasă să aflu ce înseamnă să faci o etapă de european fără nicio miză sportivă. Așa se face că am fost prima româncă pilot care a concurat în european, în afara țării.

Apoi am fost prima româncă pilot din campionatul mondial de raliuri. Nu-i ceva ce am promovat excesiv, dar nici nu-i ceva ce aș vrea să ascund. Doar că foarte multă lume m-a acuzat din nou de tot felul de chestii, mai ales după ce acolo, la mondial, am avut accidentul. Și mi s-au spus tot felul de lucruri, că nu am fost pregătită, că nu meritam să merg.

Mie mi se pare că trebuie să fii alături de cei mai buni, să concurezi cu ei, să înveți și să ții pasul. Pe mine asta mă motivează mai mult decât un podium.

În afară, femeile sunt acceptate în motorsport în mod normal. Străinii ne-au încurajat și ne-au apreciat foarte mult, în timp ce primeam mult hate din partea unor sportivi români! Eu știu exact ce am trăit, știu cum e să se facă mișto de tine, să fii mereu a patra sau a cincea prioritate, că „lasă, Cristiana nu merge tare”, „că ea nu ajunge nicăieri”. Eu nu vreau respect for granted, dar când sunt corectă, plătesc facturile la timp, sunt un om responsabil, e foarte greu să accept aceste miștouri și să fac și performanțe. De asta am ales și anul acesta să concurez în afara țării.