Laura Savu : "La Women Rally participă femeile care vor să-și depășească limitele"

Laura Savu

Laura Savu este medic stomatolog la Cluj. Este căsătorită, are doi copii și o mare pasiune de când se știe: raliul. De fapt, condusul, în general. Competiția, adrenalina și tot ce ține de viteză, de anduranță și de concentrare la volan o fac să se simtă vie și plină de energie.

Din această pasiune a creat Women Rally, o competiție care a ajuns la etapa a treia și care, anul acesta se va organiza mai amplu, dacă situația generală de sănătate publică o va permite.

M-am întâlnit cu Laura la o cafea. Venise în București pentru că ai săi copii erau pe circuitul din Tunari, circuit de carting, sport la care ambii copii înregistrează rezultate extraordinare în țară și în afara ei, și pentru că voia să rezolve chestiuni legate de o eventuală organizare a raliului în București, în luna septembrie.

Ai cabinet stomatologic în Cluj, nu?

Da, dar am pus medicina pe locul doi și mi-am dedicat viața mai mult pasiunii mele, adică organizării raliului pentru femei. Sunt mai mereu plecată de acasă.

Și familia ce spune?

Nimic, ei sunt de acord cu mine, mă susțin, mai ales că este o pasiune comună. Cu toții cei din casă suntem pasionați de motorsport. Soțul meu este medic stomatolog și pilot de raliuri și băieții noștri sunt pasionați de carting.

Cum ți-a venit ideea să organizezi un raliu pentru femei?

Aveam o experiență în motorsport, eram pasionată de el de când am fost copil, am făcut o lungă pauză în perioada facultății, apoi am fost plecată în Germania, m-am întors și l-am cunoscut pe soțul meu care era pilot de raliu și care, la rândul lui, organiza raliuri. Și l-am ajutat și eu vreo 9 ani de zile să facă asta.

Dar de unde ai avut această pasiune?

Din copilărie. Am făcut carting. Tata m-a dus acolo. Și mi-a plăcut așa de mult, acesta a fost sportul pe care l-am practicat eu în paralel cu școala, întreaga mea copilărie. Am participat la competiții naționale, județene, interjudețene, bineînțeles la un nivel mult mai mic decât se întâmplă acum.

Și cât timp te-ai gîndit la acest eveniment, la raliul pe care aveai să-l organizezi?

Mulți ani, pentru că mi-am zis că trebuie să fac ceva al meu, că eu îi susțin pe toți, dar am nevoie și eu de ceva al meu. Și mi-am dat seama că un astfel de raliu ar putea fi organizat numai de mine, fiindcă eu aveam know how-ul. Am dat startul primei ediții cu ocazia anului centenar, în 2018, fiind curioasă să văd câte femei sunt dornice de a participa la o competiție automobilistică. Și am avut 32 de participante, în condițiile în care nu făcusem prea multă promovare, organizând prima ediție într-un timp foarte scurt.

A doua ediție cum a fost?

Mult mai bine. Toată lumea îmi zicea să am răbdare, că un asemenea eveniment va crește în 5 ani de zile. Durează mult să aibă vizibilitate, îmi spuneau toți, dar nu a fost așa…

Și cum ajungem noi, femeile, să participăm?

Această competiție se adresează femeilor care conduc în traficul de zi cu zi și care vor să-și depășească limitele. Ele pot participa la Women Rally, într-un cadru organizat și securizat. Cele care au teamă, să vină ca să și-o depășească și cele care nu au permis, să vină, invitate pe locul din dreapta, ca să și-l dorească. Așa că m-am mobilizat și în 2019 am organizat raliul în Alba Iulia, Cluj Napoca și Timișoara. Și am primit și titulatura de Campionat Național.

Și ce au spus femeile după ce au participat?

Au spus exact lucrurile cu care mă hrănesc eu acum, am avut review-uri foarte bune. La Cluj, în 2019 am avut 70 de mașini la start, cu femei din toată țara.

Care sunt condițiile de participare?

Trebuie să ai permis de minimum 2 ani, să ai mașină personală, iar ea să nu fie modificată sau tunată. Deci mașina cu care circuli tu zilnic. Avem și o categorie pentru mașini modificată sau pentru femei care conduc la raliuri, dar este diferită.

Mai există părerea că femeia nu știe să conducă?

Da, există, dar noi nu vrem să demonstrăm ceva cuiva cu acest raliu. La Alba Iulia, când le-au fost luate interviuri domnilor de pe margine, au vorbit așa de frumos, că nu ne-a venit să credem. Au zis că au văzut femei care conduceau așa de bine, că nici bărbații nu le puteau egala. Atâta scârțâit de roți nu am auzit în viața mea.

La ce viteze s-a ajuns?

Nu este un circuit de viteză. este pe cronomentru, dar este și pe clase, clase ale motorului. Sunt 3 clase înscrise, iar circuitul are foarte multe viraje. Practic, este ca un circuit de Formula 1, dar la o scară mai mică și scopul nu este să ajungem la mari viteze, ci să avem un timp cât mai mic.

Ce spun femeile după ce termină raliul?

Au spus că s-au conectat ca niciodată cu mașina personală și că au trăit un moment pe care nu l-au mai avut în viață până acum. Au spus că a fost pentru prima oară când au simțit că pot și că nu s-au mai gândit la nimic în acel moment decât cum să meargă mai mult și mai tare.

Cum este să trăiești cu o pasiune?

Este emoționant, tot timpul mă simt încărcată de o energie bună.

Câți ani au copii?

8 și 11.

Și ce învață un copil la carting?

Multe, eu zic că învață să se concentreze, să ia decizii singur într-o fracțiune de secundă, să nu simtă nevoia să vină la mama și să întrebe și eu ce fac aici, sau aici. Ia decizii în momente în care trebuie să le ia.

Eu credeam că un sport cum este cartingul, agită copii..

Nu, pentru că sunt reguli stabilite, te încarcă, da, cu energie, dar te și educă.

Și vrei să crești acest raliu?

Da! Prima etapă va fi în 24-26 aprilie la Cluj. Nu mai este mult, pentru mine a început numărătoarea inversă, în iunie, pe 19, va fi la Timișoara și îmi doresc tare mult să-l aduc și la București în septembrie. Mi-aș dori să-l organizez în fața Palatului Parlamentului.

Care este diferența dintre femeia la volan și bărbatul la volan? E o diferență, sau este un mit?

Este un mit, pentru că totul ține de experiență. Dacă vrei să te pui la punct cu lucrurile la care nu te pricepi, vei reuși. Nu contează că ești bărbat sau femeie, trebuie să fii responsabil. Aud că se iau permise pe bani, ceea ce mi se pare iresponsabil. Uite ce se întâmplă pe șosele, se moare! Nu este în regulă! Degeaba ne speriem de un virus, dacă în accidentele rutiere mor atâția oameni! Eu aș face reguli foarte stricte pentru obținerea permisului, dar și reguli după ce el a fost obținut!

Mai există o manifestare similară raliului organizat de tine, în Europa?

Nu, nu cred. O acțiune de o asemenea anvergură nu există. Și dacă anul acesta va ieși bine, aș încerca la anul să organizez unul și în Italia. Să vedem ce va fi…

Cum se câștigă un raliu?

Foarte greu. Cu muncă, cu experiență și dedicare, ambiție și încredere în tine.

Cunosc multe femei care, la volan fiind cu soții în dreapta, trăiesc o dramă.

Da și eu, și le-am recomandat să nu mai facă asta. Am început să fac cu unele femei pregătire în traficul zilnic și mi-au spus că se simt relaxate în preajma mea. De fapt, în prezența soților ele se pierd, de aceea nu aș recomanda ca la început, în prima perioadă de condus, femeile să stea cu soții în mașină…

Ai zgâriat vreodată mașina?

Da! Dar nu cred că sunt multe persoane care nu au făcut-o măcar o dată în viață!

Ai făcut accident?

Da, în facultate. Și, deși făceam carting din copilărie, la 20 ani am făcut un accident. Și aș face o campanie pe tema asta, să avem grijă de copiii noștri, pentru că ajung la o vârstă care-i predispune la teribilisme.

Ai o marcă preferată de mașină?

Da, Mercedes. Majoritatea mașinilor mele au fost Mercedes și, din dragoste față de această mașină, Mercedes este și partenerul nostru la Women Rally.

Lasă un comentariu:

Comments are closed.