Atena Boca : "Oamenii care adună alți oameni în jurul lor pot crea mișcări în societate"

Atena Boca

Să aduni o comunitate online de 100 000 de mame, nu pare un lucru ușor și nici nu este. Atena Boca, fondatoare comunății La primul bebe, nici nu spune că a fost ușor, dar nici nu se plânge că a fost greu. A creat această comunitate online acum 6 ani, iar anul trecut a câștigat concursul celor de la Facebook în care își propuneau să susțină cei mai influenți 100 de lideri de comunități online din lume. Atena este unul dintre ei.

Să fii generatoare de schimbare pentru 100 000 de oameni, iată ce numesc eu forță. 

Cum au fost începuturile „La primul bebe” și ale tale, ca antreprenor online?

Eu am lucrat înainte în corporație, în real estate, apoi în publicitate și eram foarte control freak. Îmi plăceau predictibilitatea, procedurile… Și apoi am făcut un copil și n-a mai fost nimic în control. M-am simțit pierdută după prima naștere, cum nu m-am simțit niciodată în viața mea. Cred că am avut parte și de o ușoară depresie. Am trecut printr-o perioadă foarte dură și urâtă, care părea că nu se mai termină. După ce am vorbit apoi cu zecile de mii de mame, mi-am dat seama că femeile se duc să nască având în minte că acesta este hopul cel mare. Singurul. Că vor naște și gata. Frica de naștere este așa de mare, că nimeni nu mai vorbește despre ce se întâmplă după. Iar „după” este de fapt, hopul cel mare. Eu nu am fost pregătită pentru asta. Și atunci, pur și simplu, într-o stare depresivă majoră și pentru că nu aveam chef să vorbesc cu nimeni la telefon, eu fiind totuși de felul meu un #peopleperson, am făcut un grup pe facebook (whatsapp nu era la modă, că dacă ar fi fost ca azi, nu mai exista „La primul bebe”) în care mi-am adăugat câteva prietene, cam 10, care născuseră de curând sau care erau însărcinate. Aveam nevoie să-mi iau informații butonând. Alăptam foarte mult, eu aveam senzația că tot timpul, și nu voiam să vorbesc la telefon. Credeam atunci că am nevoie doar de informații și că ele se găsesc mai ușor online, pe grup, informațiile îmi erau, deci, necesare. Erau, da, dar nu mie, ci control freak-ului din mine. De fapt, eu aveam nevoie de sprijin emoțional din partea unor femei care treceau prin ceea ce treceam și eu în acel moment. Nu știam la vremea aceea setările de grup, așa că l-am lăsat public și, în mai puțin de o lună, aveam 400 de mame pe care nu le cunoșteam, dar care, mi-am dat seama, veniseră acolo aduse una de alta. Și acela a fost momentul în care eu am înțeles că e nevoie de așa ceva, de un spațiu în care mamele să se poată întâlni și vorbi.

Și nu simțeai responsabilitatea acestui spațiu?

La început nu, pentru că în capul meu nu era un business, în capul meu era cum să mă salvez din ceea ce mi se întâmplă:). Sigur, eu mi-am dat seama de potențial imediat, pentru că sunt un om de business, dar nu acesta era rolul meu acolo. Strategia a venit după un an și jumătate de grup în care eu am vorbit cu aceste femei și în care am primit un foarte mare suport emoțional. Mi-am dat seama ce sentiment puternic era acela de a fi în siguranță într-un loc cu oameni în care ai încredere și să fii martorul unor întâmplări pe care le recunoști și în viața ta, dar despre care nu ai curajul să vorbești, iar faptul că vorbesc alții este cumva reconfortant.

Cum sunt femeile în România?

Cred că sunt nesusținute, nevăzute. Iar ceea ce ne dorim de un an de zile, este să punem din nou reflectorul pe mame și pe importanța rolului lor. Mamele din România sunt privilegiate cu cei doi ani pe care îi pot petrece cu noii născuți. Este un privilegiu, să știi, pentru că acum, în programul Facebook, întâlnindu-mă cu multe mame din toată lumea, mi-am dat seama că în România este foarte bine din punctul acesta de vedere. Acești doi ani sunt cei mai importanți, pentru că se cimentează atașamentul dintre mamă și copil, atașament care se pare că influențează viața omului pentru totdeauna. Și atunci, rolul mamei nu este numai de a șterge copilul la fund, de a-l hrăni și de a-l adormi, ci și de a crea relația aceasta de atașament, care face dintr-un copil un om sigur pe el din punct de vedere emoțional, care poate da înapoi societății o mulțime de lucruri. Și, dacă mamele nu sunt auzite, nu sunt văzute și nu sunt susținute în perioada asta de 2 ani în care apare cel mai puternic dezechilibru emoțional din viața unei femei, ce fel de copii vor crește?

Frica de naștere este așa de mare, că nimeni nu mai vorbește despre ce se întâmplă după. Iar „după” este de fapt, hopul cel mare.

Indicele demografic este deteriorat în România…

Da, și cumva e firesc, pentru că mamele sau viitoarele mame se tem…

Cum ai ajuns la Facebook?

Am aplicat la un concurs pe Facebook:) Anul trecut au lansat un concurs în care spuneau că sunt în căutarea celor mai buni 100 de lideri de comunități online din lume pe care să-i susțină. Nu au căutat entitățile din spatele comunităților, au căutat oamenii. Încă din prima zi în care am ajuns acolo ne-au spus că și-au dat seama că oamenii care adună oameni în jurul lor pot crea mișcări în societate. Când au descris proiectul, mi s-a părut că mă descriu pe mine. Am aplicat deci în martie, și, până la finalul lunii august, am trecut prin tot felul de testări.

Ce au testat?

Au vrut să vadă dacă sunt aliniată cu misiunea mea, dacă este pe termen lung sau scurt ceea ce fac, dacă are impact în societate, dacă el poate fi scalat…

Eu sunt un „leader by chance”

 

Și ai ajuns acolo…

Da, este un program de un an de zile, care se termină la finalul acestui an, cu oameni de la Fb și experți din exterior pe diverse arii de care are nevoie un lider de comunitate: de la tehnic, la partea de comunicare. Am intrat în legătură cu inginerii de la Fb care ne-au oferit facilități, putem testa anumite lucruri, putem da feedback, ceea ce este nemaipomenit, pentru că noi, încă acum câțiva ani, am creat în afara Fb, ceea ce ei au făcut acum puțin timp: un regulament al comunităților online. Noi, liderii de comunitate, eram deja cu niște pași înaintea Fb.

Pe cine ai întâlnit? Cu se ocupă comunitățile din lume?

Am întâlnit oameni din prima linie de management de la Whtasapp, Facebook, Instagram, echipele de produs, experți externi. Iar comunitățile din lume au fost multe din parenting, cam 10%, ceea ce arată un trend internațiomal. O comunitate din Egipt se ocupa cu găsirea copiilor răpiți, o altă doamnă în Brazilia avea o comunitate a surzilor care pot auzi cu aparate speciale, există o comunitate de nevăzători pe Fb în Cehia, habar nu aveam că există așa ceva… O altă comunitate se concentrează pe tații de culoare din America pe care îi încurajează să se ocupe de educația copiilor, o comunitate în Australia adună oamenii cu diabet. În Indonezia e un tip care are o comunitate care face bărci pentru copiii care ajung la școală înot... Grup de suport al părinților cu copii cu tentative de sinucidere, grup de susținere a militarilor care vin acasă de pe front, sau de învățare a limbii engleze pentru oamenii din zonele rurale care nu o vorbesc bine și care au șansa să-și ia joburi mai bune (2 milioane de oameni), sau comunitatea femeilor care schimbă țara în care trăiesc o dată la câțiva ani, grup care oferă suport în învățarea limbii engleze de către refugiați cu 2 milioane de membri în Bangladesh și, favoritul meu, un grup care oferă șansa oamenilor în scaune cu rotile de a ajunge în destinații turistice exotice, pentru care le construiesc acestora rute… Sau grup de gătit acasă- în Africa… Iar pe partea de sănătate sau wellbeing comunitățile sunt foarte bine reprezentate și schimbă mult lucrurile în bine.

Aceste comunități sunt înființate de oameni providențiali… Numai oamenii de genul acesta pot aduna în jurul lor un număr atât de mare de alți oameni… Te consideri un om providențial?

Nu, eu mă consider, așa cum spuneau și cei de la Fb, un leader by chance… Cei mai mulți dintre noi, cei 100, au ajuns acolo din întâmplare… Fiecare din noi a văzut o problemă pe care am simțit nevoia să o explice și ne-am dat seama că noi ne putem ajuta mai întâi pe noi înșine și apoi și pe ceilalți..

Ce ai schimbat tu cu această comunitate?

Avem 20 de comunități în jumătate din județele țării, suntem deja aproape 100000 de mame active, interesate, care scriu, care primesc ajutor. Ce am creat aș zice că e un spațiu sigur în care mamele pot să scrie și să ceară ajutor.

În realitate oamenii se ajută foarte mult, nu-i așa?

Da, oamenii se ajută foarte mult… Și ăsta a fost și motivul pentru care eu și echipa mea am dorit să rămânem și să facem acestă comunitate, pentru că oamenii se ajută foate mult fără să se cunoască, în fiecare zi. Noi vedem asta. Îți voi da câteva exemple… Am avut o mamă din provincie al cărei soț s-a internat cu copilul cel mare la București și ea a întrebat pe grupul nostru de unde poate lua acesta de mâncare. Și au fost mai multe mame care, fără să-i cunoască, s-au oferit să le ducă o supă la spital. Am avut o altă mamă care a plecat la Brașov cu copilul, cu mașina, și a făcut pană noaptea într-o pădure. A cerut ajutor comunității din Brașov și, în mai puțin de o oră, au venit două mașini care au ajutat-o. Am avut o altă mamă care a ajuns la spital în stare foare gravă și care avea nevoie de sânge. Am făcut un apel în comunitate și, până seara, s-a umplut banca de sânge. Au donat tații și colegii și prietenii, mamele care alăptează nu pot dona sânge, dar și-au antrenat familiile și colegii… Ne-au spus asistentele că nu au mai văzut o asemenea mobilizare și că, până seara, au avut mai mult sânge decât era nevoie. Și mai am un exemplu pe care, de câte ori îl dau, mă emoționez și am acordul mamei de a-l povesti, pentru că de câte ori povestesc, mențin memoria fiicei ei vie. Mama a mers la spital să nască și fetița nu a supraviețuit. Și mama ne-a scris că nu mai poate fi, deci, în grupul nostru și că iese. În aceeași zi, o altă mamă din grupul nostru a mers la ea la spital doar ca să o susțină, pentru că și ea trecuse prin asta. Cele două nu se cunoșteau. Când, după doi ani, femeia a rămas din nou însărcinată, a intrat din nou în grup și a găsit-o pe cea care stătuse cu ea la nevoie. Nu îi știa nici numele, dar s-au regăsit pe grup. Îți dai seama? Mă întrebai cum sunt femeile… Eu sunt un om care a călătorit enorm și pot spune că femeile din România sunt binecuvântate. Și habar nu avem de asta. Avem un nivel de bunătate și empatie incredibil și de multe ori mă întreb de ce aceste calități sunt deseori ascunse.

Mereu am încercat să lucrez ca un bărbat. Să fiu ca unul. Am lucrat în real estate și ca să reușesc în acel domeniu, aveam nevoie să fiu la fel de puternică precum un bărbat. După ce am părăsit jobul din real estate, am realizat că în garderobă aveam doar deux pieces cu sacou și pantalon.

De ce?

Pentru că nu avem contextul de a le manifesta prea des…

Dacă acest context ar exista, stimulat de cei care ar putea să o facă, altfel ar sta lucrurile?

Da, eu sunt convinsă de asta, pentru că eu, la un nivel foarte mic, asta am făcut. Am creat împreună cu echipa mea un spațiu în care femeile se simt în siguranță, văzute și auzite. Un alt lucru pe care eu l-am realizat prin această comunitate a fost să mă descopăr ca femeie. Mereu am încercat să lucrez ca un bărbat. Să fiu ca unul. Am lucrat în real estate și ca să reușesc în acel domeniu, aveam nevoie să fiu la fel de puternică precum un bărbat. După ce am părăsit jobul din real estate am realizat că în garderobă aveam doar deux pieces cu sacou și pantalon. Și m-am întrebat de ce. Pentru că mi-a fost frică să fiu femeie. Și, prin comunitatea aceasta, eu mi-am dat seama că puterea mea nu stă în a fi bărbat, ci în a fi femeie și a-mi exercita puterea din zona de feminintate pe care încerc să o redescopăr și să mi-o însușesc. Vulnerabilitatea este putere. Autenticitatea și vulnerabilitatea au fost lucrurile care au adunat oamenii în jurul meu. Nimic altceva. Tu te uiți la mine, nu sunt vreo frumusețe. Eu sunt eu, iar oamenii asta au nevoie să vadă: autenticitate, nu minciuni. Nu au nevoie să vadă mame în maternitate impecabile, perfecte, pentru care totul e minunat, alăptarea curge și copiii lor dorm toată noaptea (să știi că nu există așa ceva:)). Nu. Oamenii au nevoie să vadă adevărul.

Sunt o mamă care vrea să fie mai bună azi ca ieri. Sunt o mamă când mai absentă, când mai prezentă, când mai calmă, când mai nervoasă… Ce am învățat anii aceștia a fost nu să-mi accept părțile rele, ci să accept că le am.

Și cu ce te-au ajutat cei de la Fb?

Cu finanțare în bani. Am depus un proiect pentru a primi acești bani. Este vorba despre creșterea comunităților locale. Noi, până acum, am organizat 130 de evenimente în 30 de orașe cu peste 30 000 de părinți în săli. Toate aceste evenimente erau organizate de echipa de la București care se deplasa în țară. E greu de gestionat. Avem, deci, nevoie de oameni în comunitățile locale pentru că, deși mamele au probleme generale care pot fi discutate în același grup, au și probleme locale, la ce medic mă duc, în ce parc merg, la ce grădiniță îmi dau copilul, ce activități pot face cu copilul în orașul meu? Așa că am dezvoltat grupuri în 20 de orașe, în așa fel încât să se poată ajuta una pe alta… Cu asta ne-a ajutat Fb: să angajăm oameni locali care să ajute la dezvoltarea regiunilor.

Cu ce te mândrești?

Cu cele mai creative campanii umanitare:) Am făcut o prezentare în fața a 200 de ingineri de la Fb care se ocupă de crearea de comunități. Am fost aleși 5 oameni din cei 100 veniți acolo care folosesc în cele mai creative moduri comunitățile Fb. Pe noi ne-au ales pentru că felul în care facem campaniile umanitare online. Licitațiile noastre au dus 1 milion de euro cu care am dotat maternități din toată țara. Am făcut un etaj din Magic Home înainte ca ei să înceapă campania cu scaunul, noi avem etajul nostru în Magic Home. Cu Dăruiește viața am dotat laboatoarele Spitalului Oncologic Pediatric din Timișoara. În ultima campanie am strâns aproape 300 000 de euro în 6 zile cu care refacem un spital de pediatrie de la Moreni. La Marie Curie am făcut o campanie care se numește Butonul roșu, un sistem de alertare asupra evoluției sănătății unui copil care adună toate alertele de la toate aparatele. Și asta reduce mortalitatea infantilă foarte mult.

Facem două campanii pe an, vara și iarna, care țin 6 zile. Sunt licitații umanitare la care participă mii de mame. La ultima au participat 10 000 de mame și au fost tranzacționate 9000 de produse. Participă mame din toată țara, artiști sau oameni din media care pun la dispoziție timp cu ele sau experiențe mișto. Se  licitează de la vacanțe în diverse locuri ale lumii pe unde au mamele noastre au prieteni expați cu case, sau haine, sau prezența într-un videoclip de exemplu, cum a făcut Aylin, s-a licitat treaba asta.. O mamă aviator a licitat învățarea de a pilota un avion într-un simulator, Dacian Cioloș a oferit o cafea cu el, tot felul de experiențe…  Și acest tip de licitații ne-a adus în fața inginerilor de la Fb care au ascultat povestea noastră. Am văzut mulți ochi în lacrimi și mi se pare foarte fain de spus că mamele din comunitatea noastră nu doar vorbesc pe grup, nu doar se întâlnesc, ci schimbă viețile altor mame și altor copii. campaniile se numesc, din acest motiv, Umăr lângă umăr. Și asta mi se pare important, acest tip de engagement care nu înseamnă numai likerui și comentarii. Sigur, ele sunt o măsură a activității noastre, dar când e mai mult decât like și comment, înseamnă acțiune și bani și energie.

Și, prin comunitatea aceasta, eu mi-am dat seama că puterea mea nu stă în a fi „bărbat”, ci în a fi femeie și a-mi exercita puterea din zona de feminitate pe care încerc să o redescopăr și să mi-o însușesc. Vulnerabilitatea este putere. Autenticitatea și vulnerabilitatea au fost lucrurile care au adunat oamenii în jurul meu.

Care este misiunea voastră?

De a oferi sprijin mamelor cu copii de la 0-4 ani. Mai avem un grup 5-8 ani, dar aici ne vom opri că nu avem capacitate de gestionat mai mult:)

Au fost frici care te-au însoțit pe drum?

Au mai existat tot felul de frici, dar nu e una care să mă fi dărâmat. M-am gîndit la un moment dat că mă știe prea multă lume, că sunt expusă prea mult, că îmi știu copiii, cred că asta a fost cea mai mare frică. În rest, nu… Am avut mult de lucru cu mine în felul în care primesc criticile, sau neadevărurile spuse despre mine, dar cumva am înțeles că toate astea fac parte din drumul meu.

Ce fel de mamă ești?

Sunt o mamă care vrea să fie mai bună azi ca ieri. Sunt o mamă când mai absentă, când mai prezentă, când mai calmă, când mai nervoasă… Ce am învățat anii aceștia a fost nu să-mi accept părțile rele, ci să accept că le am. O discuție foarte amplă pe grup, de exemplu, este despre furie. Mamele sunt nervoase, nedormite, nesusținute. Au doze mari de furie și frustrare pe care le descarcă, din păcate, cu cei apropiați lor. Și apoi se simt vinovate. Ce am învățat eu e că nu furia e rea, nu frustarea e rea, ci modul în care le gestionăm. Noi încurajăm ca mamele să meargă la psiholog, ceea ce înseamnă curaj în rezolvarea problemelor.

Nu există o mamă perfectă, nu?

Depinde ce înseamnă perfectă. Pentru mine, perfectă înseamnă că e autentică. Eu chiar cred că copiii au venit în viața noastră ca să ne învețe lucruri. Copiii sunt dascălii noștri, nu noi ai lor. Copiii sunt partenerii noștri de evoluție spirituală. Ei ne aleg pe noi, eu chiar cred asta. Perfecțiune înseamnă că avem o problemă, hai să vedem cum o putem gestiona și cum putem trece la următorul nivel. Atâta tot.

Lasă un comentariu: