„Povestea mea” de Michelle Obama sau visul american devenit realitate

„Povestea mea” de Michelle Obama sau visul american devenit realitate

Michelle Obama este, fără îndoială, o Primă Doamnă care va rămâne în istorie. Cuplul Obama, de altfel e menit să rămână în istorie și nu numai pentru că așa e firesc, alături de toți ceilalți președinți  și prime doamne- desigur!, ci pentru că ei doi și relația lor scrisă parcă pentru un scenariu de film, au pus amprenta pe oameni și pe sufletele lor.

Nu mi-am dat seama cine a fost mai puternic sau mai charismatic în cei 8 ani de Președinție la Casa Albă. Ea? El?

Ei bine, după ce am citit cartea „Becoming Michella Obama” apărută la noi, la Editura Litera cu titlul ”Povestea mea” … tot n-am aflat...

 

Cartea este de citit, v-o recomand cu tot sufletul.

Michelle Obama povestește în carte parcă fiecare oră a vieții ei cu o sinceritate pe care eu nu am mai întânit-o în zona asta alunecoasă, dubioasă care este politica.

Femeia e dintr-o bucată. Nu simți nici în ton, nici în viață vreun compromis care s-o urmărească. Iar relația cu Barack Obama este povestită chiar de la începuturile ei.

Sigur că scrierea acestei cărți a fost un proces colectiv, nici nu se putea altfel, dar tonul este al ei, al lui Michelle.

De la copilăria plină de ambiție, de siguranță, de dorința de a învăța, până la maturitatea elegantă, grațioasă, dar atât de puternică, cartea descrie un destin sigur, ghidat parcă de cineva.

Venită dintr-o familie din middle class din sudul orașului Chicago, Michelle spunea „Pentru mine să învăț era ceva magic. Și am descoperit în studiu o satisfacție specială”.

Aceste cuvinte îi vor descrie ascensiunea.

În primii ani de liceu am început să clădesc același gen de încredere pe care am avut-o la școala generală”- mai spune ea.

Verbele cărții sunt a învăța, a studia, a înțelege. Pare că e o carte a unei femei raționale și până la un punct, așa și este.

Dar apar și verbele a iubi, a suferi, a trăi… ceea ce o redimensionează pe Prima Doamnă.

Michelle e femeie, e mamă, e soție și le îndeplinește pe toate acestea cu responsabilitate.

De altfel, educația pe care a primit-o pe asta se bazează. Pe responsabilitate.

Relația cu acest bărbat uluitor de care Michelle se îndrăgostește la firma de avocatură unde avea grijă de interni, curtându-i pentru posturi bine plătite, a debutat în mod obișnuit.

Ea este responsabilă pentru el ca intern, el se îndrăgostește de ea, și ea de el.

Relația începe, se amplifică, cei doi ajung să trăiască împreună.

Și am râs în hohote când Michelle povestește că, într-o noapte se trezește și-l vede pe Barack cu ochii deschiși. Îl întreabă ce îl preocupă, având emoții că s-ar putea ca gândurile bărbatului să se ducă spre relația lor, sau spre viitorul comun.

Barack îi răspunde, privind-o, că se gândește la veniturile inegale ale muncitorilor.

Trecerea de la o femeie obișnuită, la statutul de Primă Doamnă este ca-n filme. Prin această carte ajungem și noi să locuim în Casa Albă, înțelegem mecanismele perfecte din spatele instituție prezidențiale americane.

Este interesant, nu zic nu, dar mie cel mai mult mi-a plăcut felul în care această femeie își vede bărbatul și îl descrie… ”Barack credea și avea încredere când alții nu aveau. Avea convingerea simplă și reconfortană că, dacă nu renunți la principiile tale, lucrurile se vor rezolva”

Dar relația nu a fost roz și siropoasă. Îndată după ce a fost cerută de soție și s-au logodit, Michelle povestește simpatic: Ca orice cuplu la început, învățam să ne certăm. Nu ne certam des, iar când o făceam era, de obicei, pentru lucruri mărunte, un șir de exasperări înăbușite care ieșeau de regulă la suprafață când unul dintre noi sau amândoi eram prea stresați sau obosiți. Dar ne certam. Iar eu- că o fi bine, că o fi rău, am tendința să țip când sunt furioasă. Barack, în schimb are tendința de a rămâne rece și rațional, vorbele lui venind într-o cascadă elocventă (și în consecință enervantă) ()

În timp, am descoperit cum să ne exprimăm și să ne depășim enervările și furiile ocazionale. Acum ne certăm mult mai puțin dramatic, deseori mai eficient și întotdeauna ținând cont de iubirea dintre noi, oricât de tensionați am fi”.

De la acești oameni înveți să fii mai om, înveți că diferența o face în viață educația. Oricât de clișeistic și plictisitor sau demodat ar fi, ăsta este adevărul.

În afara credinței, nu ne înalță nimic altceva. Și cei doi Obama asta au demonstrat, asta au trăit și nimic din ce scrie Michelle (da, îmi vine să-i spun așa, pentru că te face să crezi că ți-e prietenă sinceră) nu e în dezacord cu propria sa personalitate.

Cartea este o poveste.

O povestea a ei, a lor, a Americii și a noastră, în consecință, pentru că ce se decide la Casa Albă, vine ca o undă mai puternică sau nu și pe aici, prin Dorobanți pe unde stau, sau în Drumul Taberei unde am stat…

Cartea conține și fotografii care marchează momente din viața celor doi Obama, dar și din copilăria lui Michelle.

Și finalul este unul care spune totul despre drumul acestei doamne.

Nu este vorba despre destinația finală unde trebuie să ajungi. E nevoie de putere ca să-ți dai voie să devii cunoscut și auzit, să-ți asumi propria poveste și să-ți folosești adevărata voce. Și e nevoie de bunăvoință pentru a fi dispus să-i cunoști și să-i asculți pe ceilalți. Iar, pentru mine, aceasta este povestea fiecăruia dintre noi”.

Da, sună american. Dar ce bine sună!

Lasă un comentariu: