„Iluzii pierdute”, filmul adevărului și al minciunii

„Iluzii pierdute”, filmul adevărului și al minciunii

Un film care m-a făcut praf și din care am reușit să rețin zeci de replici: „Iluzii pierdute / Illusions perdues”, este o adaptare modernă și energică a romanului omonim scris de Balzac.

Filmul a câștigat 7 premii César meritate cu asupră de măsură, fiind mai actual decât însăși actualitatea surprinzând exact ceea ce aș numi mărul otrăvit al unei societăți superficiale, corupte, bolnave și profund alienate.

Pe scurt, citez din prezentarea filmului:  în 1821, Lucien de Rubempré (Benjamin Voisin) ajunge la Paris. Este un tânăr poet sensibil și idealist, hotărât să scrie un roman care să-i aducă reputația mult visată. Devine însă jurnalist, într-o epocă în care tiparul la scară largă duce la expansiunea presei. Sub îndrumarea editorului Étienne Lousteau (Vincent Lacoste), Lucien acceptă să scrie recenzii de teatru favorabile,  în schimbul mitei, obținând succesul material în detrimentul conștiinței sale.

Cu această adaptare amplă și somptuoasă a unuia dintre cele mai mari romane ale lui Honoré de Balzac, Xavier Giannoli creează o poveste surprinzător de contemporană despre corupție în mijlocul unei forme timpurii de „știri false”, lăudându-se cu o distribuție care îi include pe Gérard Depardieu și Jeanne Balibar.


Nu voi face o recenzie a filmului și nici nu voi încerca să forțez gusturile, dar voi cita din film o intervenție a naratorului care însoțește imaginile din redacția ziarului Le Corsaire Satan unde „jurnaliștii” decid să nu mai publice niciun articol sub 150 de franci și se apucă, în numele câștigului, să scrie fervent ceea ce comandă clientul, nu-i așa? Directori de teatru, muzicieni, actori și actrițe vin în redacție pentru a-și negocia textele laudative și fără vreo bază adevărată.

Iată ce spune acesta:

„Exista un termen specific pentru definirea unei false infirmații: rață. Pentru că fuga după senzaționalele știri false era ca o vânătoarea de rațe sălbatice. Pentru a crea un eveniment, un ziar trebuia să publice orice fel de zvon adevărat sau fals. Nimeni nu zăbovea asupra unor asemenea detalii. Acești negustori de ziare înțeleseseră pe deplin că o știre falsă și negarea acesteia reprezentau două evenimente diferite. Singurul adevăr care conta erau cifrele de vânzări. Așa informațiile false sau rațele alergau libere prin Paris și nu erau puse în lanțuri.

O nouă industrie se născuse. Presa editorială devenise presa comercială. Ziarul devenise acum un butic care vindea cititorului știrile pe care voia să el audă. Cititorul nu mai era iluminat, ci i se măguleau părerile sau i se inventau. Informațiile, dezbaterile sau ideile deveniseră obișnuite mărfuri de vândut clienților abonați. Jurnaliștii deveniseră simpli negustori de fraze, traficanți de cuvinte, brokeri între artiști și public.

Filmul este viu, are ritm, se desfășoară alert ca predarea unui ziar la tipografie cu puțin după deadline. Lucien ajunge a fi jurnalist botezat ironic de patronul ziarului, în numele Relei Credințe, a Zvonului Fals și al Anunțului Publicitar. Nu numai cronicile din ziar sunt vândute, ci și iubirea, adevărul, teatrul, literatura, nimeni nemaiștiind în final, care și unde mai sunt valorile, morala și bunul simț.

Atmosfera din saloanele strălucitoare și calde ale unui Paris vândut și bolnav mi-a adus aminte, firește, vorbind de secolul al XIX-lea, de viața delirantă a Violettei Valery, curtezana care l-a inspirat pe Alexandre Dumas să scrie „Dama cu Camelii” și pe Verdi să creeze La Traviata, poate opera lui cea mai cântată.


Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume ca Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

Distribuit de Independența Film, filmul se poate vedea acum la cinema.

Lasă un comentariu:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *