Ian Worboys, omul de afaceri care scrie cărți pentru copii

Ian Worboys, omul de afaceri care scrie cărți pentru copii Fotografii Andreea Goia

Ian Worboys este CEO al unei mari companii de real estate și logistică din Europa. Locuiește la Praga, dar lucrează și în România. Este un om de afaceri redutabil. Dar nu în această calitate l-am întâlnit, ci pentru că… scrie cărți pentru copii. Un om care se luptă în negocieri are această sensibilitate venită din faptul că are 3 copii. A avut 4, dar unul dintre ei, Robbie, un băiat puternic, sportiv, bine făcut, la 27 de ani a murit subit în somn, suferind de un sindrom care omoară tineri între 18 și 30 de ani- Sudden Arrhythmic Death Syndrome (SADS).

De atunci, acest om de afaceri și-a gândit o listă de lucruri pe care le are de făcut și care nu au legătură cu businessul, lucruri pe care le-a discutat la un moment dat cu fiul lui sau care au fost inspirate de Robbie, cel dispărut atât de tânăr…

Ian Worboys a scos prima carte dintr-o serie, Crush Series, „Frog Crush.”

Cărțile sunt în engleză, ilustrate superb, au o logică și un sens care pot fi și amuzante, dar și educative. Cartea se găseste la Cărturești, poate fi comandată și online. Site-ul interactiv dedicat acestei serii conţine jocuri, cărți audio, cântece și produse amuzante, care îi vor ajuta pe copii să învețe într-un mod distractiv și interactiv de la personajele istețe si ghidușe ale seriei Crush. www.thecrushseries.com

Dacă cineva vă întreabă care este povestea Dvs, ce îi spuneți?

Aș începe prin a povesti despre un copil care avea dislexie și care, din această cauză avea probleme la școală. Sigur, acel copil sunt eu. Pe vremea mea nu exista un astfel de diagnostic, așa că nu știam nici eu, nici ceilalți că am dislexie… Așa că am crescut crezând că nu am ce căuta la școală. Cea mai grea materie era, pentru mine, firește, engleza și probabil că am vrut să compensez, peste ani, scriind cărți pentru copiii mei. Abia când al doilea copil al meu, la vârsta de 12 ani a fost diagnosticat cu dislexie, am realizat că asta am avut și eu la școală! Și, deloc surprizător, am aflat că dislexia este ceva ce se transmite în familie. Atunci, la 30 de ani, am aflat că sunt dislexic, făcând eu însumi un test alături de fiul meu. Și tot atunci am înțeles că eu eram considerat un elev foarte slab la școală, fără să se știe că asta nu avea legătură cu capacitatea mea intelectuală. Am studiat și am aflat că și Einstein, Richard Branson, Picasso, Tom Cruise și Keira Knightly au fos dislexici.

Și cum ați început să scrieți pentru copii?

Am început din amuzament. Le spuneam copiilor mei mereu poezii amuzante. Am început să scriu poezii mai serioase pentru nepoata mea care avut cancer de (la) oase și în care încercam să folosesc cuvântul „cancer” în așa fel încât să i se pară mai ușor de suportat.

În esență, eu sunt un businessman, dar când simt că vreau să scriu, scriu oriunde mă aflu în acel moment…

Nu pare că ați avut o viață prea ușoară, ați suferit. Sau nu vă place cum sună „a suferi”?

Nu, nu aș putea spune că am suferit, ci că mai degrabă am fost norocos. Când unul dintre copiii mei, Robbie, a murit brusc, într-o noapte, la 27 de ani, am înțeles că, pentru a merge mai departe, trebuie să mă consider norocos că l-am avut alături acești 27 de ani. Și el a trăit fiecare zi cu plăcere, era mai înalt ca mine, un sportiv mai bun ca mine, avea umor și o iubire de oameni în sufletul său care a făcut ca mulți dintre cei pe care i-a cunoscut, din toate colțurile lumii, să-mi spună că au fost fericiți pentru că l-au cunoscut și că el a făcut parte din viețile lor.

Când a murit mi-am făcut o listă cu 10 lucruri pe care trebuie să le împlinesc. Un fel de bucket list.

„Ideea este că în viață, lucrurile se întâmplă”

Care sunt acestea?

Unul e să public cărțile pe care le-am scris în Crush Series, al doilea lucru a fost să-mi cumpăr un ceas care lui i-a plăcut și care era foarte scump, de aceea îi spuneam că nu mi-l voi lua. Mi l-am luat.

Mi-a plăcut mereu să navighez și mi-am dorit o barcă, dar niciodată nu am făcut asta, ei bine, după dispariția lui, mi-am cumpărat o barcă.

Apoi am am mers în Africa să facem un curs de safari împreună cu prima mea soție, cu prietena mea, cu copiii mei și partenerii lor. Am stat între lei și crocodili. A fost extraordinar, pentru că am stat împreună cu toții și am spus povești despre Robbie.

Așa am cunoscut-o pe Silke Diehl, o arhitectă care mi-a spus că i-ar plăcea să facă ilustrație de carte. Așa că iată, și prin asta Robbie a schimbat destinul unui om, pentru că acum Silke semnează ilustrația din Crush Series.

Am făcut și o fundație Robbie Bobby Foundation care a fost creată să ajute copiii și adulții cu sindromul pe care l-a avut Robbie. De fapt, el a murit din cauza unei boli care se numește Sudden Arrhythmic Death Syndrome (SADS). De obicei se întâmplă la adulți care mor în timpul somnului. Inima se oprește.

Nu am auzit de așa ceva..

Da. În UK, aproximativ 20 de tineri între 18 și 30 de ani mor în fiecare săptămână din cauza acestui sindrom. Noi nu am știut că există…. Îl poți depista numai dacă faci un test strict pentru asta. Prin această fundație noi ajutăm financiar o organizație caritabilă „Cardiac Risk in the Young”. Și ei au reușit să testeze sute și sute de copii de 11 și 12 ani pentru depistarea acestor probleme.

Povestiți-mi despre cărți…

Aceste cărți povestesc despre lumea animalelor. Cărțile pornesc de la un animal foarte mic, musca în prima carte, care este mâncată de o broască, broasca de un pește, peștele de un crocodil. Deci unii îi mănâncă pe alții până când un hipo, care nu-l plăcea pe crocodil, sare pe el. Crocodilul deschide gura și din ea sare peștele, din care sare broasca, iar din broască, musca.

Și care este ideea?

Ideea este că în viață, lucrurile se întâmplă. Așa cum s-a întâmplat și moartea lui Robbie. Și mișcarea acesta a evenimentelor nu ține de planurile noastre. Broasca își făcuse un plan, anume să mănânce musca, dar nu s-a uitat în spate să vadă peștele… Și, mai mult decât atât, am vrut să arăt realitatea, că animalele mănâncă animale, că și noi o facem, că mersul firesc poate fi întrerupt de un crush, care poate fi unul pozitiv, sau unul negativ.

Și următoarele cărți?

Următoarea este Monkey Crush. O maimuță stă în vârful unui copac ținând o nucă de cocos. La baza copacului stă un tigru pe care îl vânează un vănător. Dar și pe vânător îl pândește un leu. Și cînd lucrurile dau să se întâmple, cade nuca de cocos și toți o iau la goană. Nimeni nu e rănit. Dar această carte poate deschide discuții cu copiii despre vânătoare, despre ce mâncăm, cum ajunge carnea la noi în farfurie. Cărțile mele îi introduc pe copii în lumea animalelor, sunt amuzante, dar în același timp și educative. Următoarele sunt Polar Bear Crush, Kangaroo Crush, Crab Crush.

Ce fel de manager sunteți?

Conduc una dintre cele mai companii de real estate și logistică, dar sunt un om relaxat, nu mă înfurii niciodată. A trebuit să fac față diferențelor culturale, pentru că am fost în Spania, Polonia, Ungaria, Slovacia, Luxemburg. Dar în România am simțit că trebuie să mă adaptez diferit. Îmi place, prietena mea este româncă. Am fost în Deltă, la Craiova, la Arad, la București, în Maramureș, la Constanța. Mi-a plăcut mult…

Cum vedeți viața?

Fiecare zi mă umple de bucuria că sunt în viață. Îmi plac oamenii, ceea ce echipele mele simt și muncesc de aceea cu plăcere. Oamenii sunt peste tot la fel, dar în România există niște probleme politice care vă împiedică să vă dezvolați așa cum ar trebui. Românii, alături de suedezi și danezi, vorbesc cea mai bună engleză din Europa! Din păcate mulți oameni educați pleacă din România.

Ce urmează cu seria Crush?

Un website intercativ în care copiii să intre și să se joace cu toate aceste animale, o serie de jucării cu personajele din Crush, care vor realizate în România. Fiecare carte va ieși la fiecare două luni. Vom avea și print și online. Cărțile vor fi în engleză, desigur.

Nu vor fi traduse în română, pentru că româna este foarte dificilă chiar și pentru români (râde).

Deci va fi o afacere…

Nu am scris niciodată aceste cărți cu inteția de a le transforma în business, ele au fost scrise pentru a-mi distra copiii, dar au fost părinți ai unor copii de câțiva anișori care mi-au spus că sunt fantastice și m-au întrebat când le scriu pe următoarele. Când au apărut și ilustrațiile care au dat chip și formă personajelor, atunci au fost și mai bine primite.

Care este personajul preferat?

Bună întrebare… Cred că maimuța. Probabil pentru că Robbie era ca o maimuțică atunci când era mic.

Veți continua?

Da, pentru că am scris peste 100 de poezii pentru copiii mei, unele dintre ele, bine ilustrate pot fi cu adevărat amuzante.

Sunteți un tip pozitiv.

Da, cred că așa trebuie în viață, altfel viața te va pune la pământ. Am avut o bunică minunată care m-a învățat multe despre ce înseamnă a fi om… Din cauza dislexiei la școală nu am avut mereu zile bune, dar eram un bun sportiv și mi-am făcut prieteni. Și am devenit un supraviețuitor, lucru care azi mă ajută să conduc una dintre cele mai mari companii de real estate și logistică din Europa.

Pe ce s-a bazat succesul Dvs?

Pe onestitate și integritate, valori la care țin foarte mult. Avem în engleză o vorbă, my word is my bond. Dacă le spun celor din echipa mea că fac ceva, fac. Cred că asta apreciază, dar și faptul că în companie promovez șansele, oportunitățile, oamenii.

Ce fel de viitor vedeți pentru tineri?

Lumea se schimbă atât de repede, comunicare prin mobil, online, Inteligență Artificală schimbă lucrurile și joburile rapid. Cred că joburile viitorului vor fi legate de creativitate, de calitățile artistice ale oamenilor. Un computer va înlocui jurnaliștii, va putea scrie despre aproape orice subiect, un doctor va putea fi înlocuit de un robort, s-a demonstrat că el diagnostichează deja mult mai bine. Tinerii vor trebui să facă față Inteligenței Artificale care schimbă lumea aproape săptămânal.

Și schimbările climei?

Sustenabilitatea este extrem de importantă, noi suntem o companie „verde” și eu sper ca copiii să învețe acest valori, să recicleze, altfel nu va fi bine penru ei.

Credeți în Dumnezeu?

Nu. Am citit Bibilia de câteva ori, când aveam 20 de ani am întrebat și cercetat, dar la 30 de ani am fost sigur că nu există Dumnzeu. Dacă ar exista Dumnezeu, copiii nu ar suferi de cancer, nu ar fi suferința în lume, deci nu. Dar moartea fiului meu m-a pus mai mult în legătură cu lumea… spiritelor. Pentru că de când a murit, mi se întâmplă lucruri pe care nu le pot explica… Și ceilalți copiii ai mei simt la fel.

Recent am fost în Scoția la un eveniment. Și eram în mașină cu prietena mea și, deodată, telefonul mobil s-a deschis pe folderul de muzică, și a început piesa favorită a fiului meu. Treceam în acel moment pe lângă terenul de fotbal unde el a jucat atât de mult. Am oprit mașina, tremuram. Prietena mea era cu mine, niciunul dintre noi nu atinsese telefonul. De ce piesa asta? Am mii de piese… Nu mi-am putut explica.

Cine este prietenul Dvs invizibil?

Prietenul meu invizibil? (râde) Acum Robbie este invizibilul meu prieten, nu-l întreb ce se va întâmpla, ci mai degrabă, îl întreb ce ar face el în locul meu în diverse situații…

Ce mai aveți de făcut de pe acea bucket list?

Să merg la Glastonbury Festival, un mare festival de muzică din Scoția, mereu mă întreba Robbie de ce nu merg. Mai am de intensificat activitatea de caritate pe care am demarat-o prin fundația Robbie Bobby și, probabil, să mă întâlnesc cu frații și sora lui și să… scriem o altă listă.

Lasă un comentariu: