Cum a fost la Contemporary Istanbul

Cum a fost la Contemporary Istanbul Artist: Angelica Mesiti

Istanbulul a găzduit de curând un mare eveniment de artă contemporană, un fel de Art Safari, ca eveniment similar, dacă vreți. Un târg de artă pe care l-am vizitat cu ochii mari.

Nu sunt un mare cunoscător de artă contemporană, asta ca să stabilim de la început nivelul… Sunt un om care se bazează mult pe emoțiile lui, pe percepții și pe o oarecare cultură vizuală, cât o picătură de mică în oceanul ăsta artistic… Nu judec un tablou sau o scultură sau o instalație după criterii tehnice, științifice, etc ci după ce îmi spune mie, după ceea ce îmi transmite. Iată un exemplu din Contemporary Istanbul. Ce simțiti?:)

Am ajuns la Istanbul cu un avion de dimineață, unul care m-a făcut să mă trezesc la 3 noaptea după ce am dormit cu ochii pe ceas. Așa că am ajuns foarte devreme, cât să simt și să văd lumina crudă care colora orașul contrastelor

Istanbulul, despre care am mai scris aici, mă fascinează, dar mă și sperie un pic. Este cât o țară, cel puțin ca număr de locuitori și cât 2 continente ca întindere.

Aglomerația, traficul, luxul combinat cu cea mai deprimantă sărăcie, toate astea mă gonesc în aceeași măsură în care mă atrag.

Am ajuns la hotel, am lăsat bagajele și ne-am dus direct la Hotel Sofa, acolo unde aveau loc dialoguri despre artă, arhitectură, prezent și viitor și unde erau invitați speakeri renumiți în domeniile lor: arhitecți, stiliști, designeri, artiști…

Am remarcat-o pe Kristina Blahnik, CEO al afacerii unchiului său, Manolo Blahnik, creatorul de pantofi făcut celebru de serialul Sex and the City. De altfel și ea remarca faptul că serialul le-a ridicat vânzările și notorietatea la nivel modial.

Am stat la masă, ascultând acești oameni, alături de o arhitectă turcă, o femeie frumoasă pe care am întrebat-o cu ce o ajută aceste discuții. Mi-a răspuns că dialogurile pe aceste teme au devenit atât de rare în ultima vreme în Istanbul, încât nu pierde ocazia de a afla lucruri noi, de a se lăsa inspirată de alte minți creative și că acest eveniment este foarte bine venit pentru ea.

Era multă presă internațională, chiar am  luat prînzul alături de mulți ziarisști, iar unul de la Die Zeit  m-a întrebat ce mai e prin România cu aerul că… știa foarte bine ce mai e prin România. Am cunocut apoi un publisher din Milano, o doamnă născută și crescută în Australia și care nu fusese niciodată în București sau în România. M-a întrebat ce e de văzut la noi, cu ce aș putea să o tentez, de ce ar veni? Mi-am testat abilitățile de pr, întrebându-mă în același timp cum e posibil să nu știe cineva din Milano nimic despre România și oare ce brand de țară mai avem noi… A, știu, frunza de palmier din Carpați. Tot ea o fi oare?

Despre Contemporary Istanbul

Ce mi-a plăcut:

– Un Warhol care m-a țintuit cu Leninul ăsta roșu, răscolindu-mi toate resentimentele față de comunism.

– Cele două galerii românești aflate la târg- celebra Plan B și Zorzini care i-au expus pe Gheorghe Ilea, Szilard Gaspar și Vlad Berte, artiști mai puțin cunoscuți. Prezența celor două galerii românești a fost susținute de București Mall al cărui șef, Affan Yildirim, are reacții și sentimente parcă mai românești decât mulți manageri români. De altfel, București Mall a luat premiu cu ocazia târgului pentru promovarea Contemporary Istanbul de-a lungul timpului. Eu zic că, în paralel, ar fi meritat unul și pentru promovarea artei românești.

– Ideile cele mai surprinzătoare și mai inedite de expresie: de la colage, la tehnici de lucru cu lumină pe și sub texturi moderne. Lumina care desenează… sârmele care imită desenul cu creionul, instalațiile luminoase sau de sunet sau de ambele, care testau și încântau simțurile…

Toate materialele folosite: sticla, ceramica, lemnul, hârtia, pânza, plasticul, plasmele, neoanele, ledurile, buretele, betonul, oglinda…

Angelica Mesiti, o artistă care mi s-a părut că surprinde mișcările ca într-un manual de anatomie. De altfel am constatat că mișcarea a fost o temă pe care au preferat-o mulți artiști, fie sub formă de fotografie, fie sub formă de artă cinetică (manechine care se mișcau într-o aceeași direcție…fără să se deplaseze de fapt niciun mm, cam ca noi toți în zilele în care simțim că ne mișcăm împotriva voinței noastre:) 

Am trăit cele câteva zile în Istanbul împreună cu organizatorii, firește, cu cei din grupul nostru, dar și cu artiștii și sponsorii acestui mare eveniment, mergând împreună în seara deschiderii la o mare petrecere care m-a impresionat. S-a întâmplat într-o clădire foarte veche, Esma Sultan, renovată modern, fără ca istoria ei și construcția în sine să fie acoperite. 
Esma Sultan este o „yali”, adică o „casă pe malul apei” aflată în cartierul Ortakoy

Am redescoperit apoi orașul, mirosurile lui de neconfundat, starea lui latentă de plăcere adusă la nivel de artă de a trăi… Mirodeniile, baclavalele și, mai ales restaurantul Nusr-Et, aflat în Bazar, care ne-a năucit cu showul chelnerilor care pregătesc cărnurile în cele mai fantastice feluri. Am vorbit cu ei și am aflat că Nusr-Et, măcelar de origine, o vedetă locală și internațională (are restaurante în Istanbul, Dubai, New York) a avut o copilărie tristă, muncind de la 10 ani ca ucenic într-o măcelărie. De aici până la marele succes a fost un drum tipic de film american- cu care de altfel Nusr-Et se confundă (are un tablou în care el fumează trabuc răsturnat pe un fotoliu sub portretul lui Marlon Brando în Nașul:)

Oricum, e urmărit de 13 milioane de oameni pe Instagram și are chiar un fel de statuie de ceară la intrarea în restaurant în cazul în care dorești să faci o poză cu el.

I-am întrebat pe chelneri, angajații lui Nusr-et dacă acesta este căsătorit. Mi-au răspuns uimiți, în adorarea masculului alfa, șeful lor, că n-ar avea de ce. În fiecare zi se căsătorește cu altcineva, cu cine vrea el…

Puternic masculin locul, iar serviciile… impecabile.

Restaurantul este în Bazar, după cum spuneam, așa că nu am ratat nici acest loc care te copleșete cu strigăte, mirosuri, culori, aglomerație. În micile magazine vând numai bărbați, 4, 5 deodată ca să facă față fluxului…

Am plecat cu părere de rău, așa cum se întâmplă de fiecare dată când părăsesc Istanbulul, aflând însă că în București Mall există o cafenea, Dunyasi, care îmi poate aduce aminte de gusturile turcești. Știu ce fac la mall, data viitoare.

Lasă un comentariu: