Istanbul in 20 000 de pași pe zi

Istanbul in 20 000 de pași pe zi Hotelul Four Seasons din Istanbul seara, după ploaie

Am dat o fugă la Istanbul, ca să mă liniștesc după niște săptămâni grele. Bine… vorba vine. Liniște nu cauți în locurile cele mai aglomerate de pe pământ, decât doar dacă ai nervii buni și somnul adânc, ceea ce se pare că încă mă caracterizează:). Dar de fapt am ales Istanbulul pentru un weekend, nu pentru liniștea, ci pentru mirosurile și gusturile lui, pentru piețele și luxul lui, dar și pentru multele locuri frumoase pe care le are…

Mărturisesc un fel de păcat olfactiv și gustativ în același timp care, o dată cu trecerea anilor a lăsat urme vizibile pe mine. Asta e, lupta cu kilogramele continuă:)!

Când merg în Istanbul îmi place să cotrobăi orașul, să-l caut în cele mai neașteptate colțuri, să trăiesc în puținul timp pe care îl petrec, cât de multe experiențe pot.

Și alerg de la luxul hotelului Four Seasons care îmi place mult (sunt multe hoteluri de lux mai ales pe Bosfor unde o cameră/apartament cu vedere spre el variaza de la 100 de euro- dacă prinzi o ofertă extrasezon, la 12 000 de euro pe noapte) până la portul plin de oameni veniți să mănânce pește în pâine cu un pahar de murături roz, de la străzile aglomerate unde vezi foarte mulți tineri (media de vârstă în Turcia este de 30,2 ani) până în bazarul de mirodenii unde este și mai aglomerat, dar și mai parfumat!

Mă dau în vânt după dulciurile amețitoare- kunefe, halva cu caimac, pișmanie sau baclavale de tot felul.

Cafeaua turcească este una din favoritele mele acolo, alături de ceaiul pe care îl poți bea întreaga zi. Și ceaiul este cel clasic de anason, dar și de iasomie, de plante medicinale care vindecă orice (evident!:)), de ceai otoman sau de rodii, de ceai pentru iubire sau ceai de relaxare…

Îmi place să merg la piață să văd miile de feluri de brânză ținute în butoaie care ar crea o criză de nervi inspectorilor de la protecția consumatorilor din Europa, dar care păstrează un gust irepetabil.

Îmi place să mă tocmesc la pește și să cumpăr dimineața lipie fierbinte învelită în ziare (ei, da!).

Mă dau în vânt după ceaiul băut la cafeneaua Pierre Lotti și mănânc cumpir (cartof umplut cu te miri ce) la restaurante de cartier, așa cum îmi place kebabul în locurile prețioase, dar în care se apreciază mai mult gustul decât banul.

Și îmi mai place că oamenii simpli  și cinstiți sunt aceiași peste tot. Sigur, și cei bogați seamănă unii cu alții, nu sunt prea mari diferențe între ei pe planetă… Dar când te plimbi pe stradă și cel care vinde înghețată îi face pe ceilați să râdă, mie mi se pare de ajuns (nu e ieftină înghețata turcească, ajunge chiar și la 7 euro una în anumite părți ale orașului)

Mă plimb și prin muzee, dar ajung și la bisericile ortodoxe, din vechiul Bizanț. În Sf Sofia a predicat însuși Ioan Gură de Aur, nu-i așa?

Se simte un amestec de religii, dar și de păcate, de lux, dar și de kitsch, de farmec combinat cu un misterios pericol în aer.

Toate astea înmulțite cu un trafic care face ca Bucureștiul să fie un cartier de provincie minuscul. Distanțele sunt enorme, iar populația orașului o depășește pe cea a României, de aceea ți se pare totul imens. Și așa și este. În prima zi, după ce am văzut că am trecut pragul de 25 000 de pași, mi-am zis că a doua zi va fi simplu. Ei bine, n-a fost chiar așa… Noroc totuși că weekendul ține numai 3 zile.

 

Lasă un comentariu:

Comments are closed.