Mă uit cu nesaț la acest serial, The Crown, de pe Netflix… Și nu pentru că îmi place viața la palat, sau că mă fascinează Regina Marii Britanii, deși mă fascinează, ci pentru că văd cum gândesc oamenii care iau în serios destinul țării lor, indiferent că sunt capete regale sau prim miniștri și realizez care sunt jocurile, regulile și mizele și ce se poate întâmpla dacă acestea nu sunt respectate.

Și uneori opresc filmul dacă o replică mă face să cad pe gânduri, sau un anume context mă tulbură. Așa cum a fost episodul dedicat dezastrului de la oașul minier Aberfan unde, din cauza unei alunecări a peretelui muntos al unei mine de cărbuni, au murit 144 de oameni, dintre care cei 116 copii. Reacția întârziată a reginei care s-a dus la locul tragediei abia după 8 zile de la producerea ei, a stârnit vii reacții în presa vremii- se întâmpla în 1966. Există și o explicație a acestei reacții târzii, regina fiind antrenată întreaga ei viață, nu să fie lipsită de empatie, cât să nu o arate în mod evident.

În tot acest timp a avut întâlniri cu primul ministru Harold Wilson la Buckingham, care i-a spus la un moment dat că ar fi bine ca ea să meargă să consoleze oamenii din Aberfan care și-au pierdut copiii. „Nu dau un spectacol”, a spus regina. „Nu spectacol cer, ci consolare”, i-a răspuns primul ministru.

Mai târziu, după ce regina face această deplasare, Wilson îi spune ceva ce mi-a plăcut la nebunie. E scurt și definește ce înseamnă a fi un lider.

Sunt câteva cuvinte, dar conțin în ele un adevăr năucitor.

„Facem exact ceea ce trebuie, ca lideri. Asta este datoria noastră: să rezolvăm mai multe crize decât creăm”

Oh, da.

Când am auzit ultima oară asta? Ce discurs ne-a sugerat nouă acest lucru? Unde ați văzut o așa implicare în viața națiunii?

Ce viziune, ce gânduri, ce nopți și griji au acești lideri care ne conduc? Ce îi mai mână pe ei în luptă?

Politicul se schimbă în mintea oamenilor, ar trebui, deci, să se schimbe și în viziunea politicienilor.

Da, liderii trăiesc pentru a rezolva, pentru a aplana, pentru a găsi soluții, pentru a intra în istorie cu fiecare cuvânt pe care îl spun, cu fiecare gest pe care îl fac.

Ce rușine, ce degradare și ce păcat că ai noștri rămân cu aria cercului, cu „nu plec din lumea asta ca un prost”, sau „ăștia din diasporă”...

Nivelul discursului politic al unui lider este egal cu nivelul crizelor pe care acesta le poate rezolva. Dacă nivelul este la pământ, atunci așa va fi și cel al activității lui de înalt funcționar.

Și ne întoacem la educație, ca singura în măsură să ne schimbe cu totul.

Și nu mă refer neapărat la aria cercului și formula ei, ci la eleganța de a-ți asuma că nu o știi. Mă refer la acea agresivitate a vulgarității, inconfundabilă, grețoasă și tristă, până la urmă, care înseamnă cu adevărat lipsa educației.

Pentru că nu ce știi contează, ci cum mărturisești și cum îți asumi ceea ce nu știi.

#hailavot

Foto Netflix