Răsfăț. O definiție personală

Răsfăț. O definiție personală

Marius Constantinescu pentru #acinceaputere


”Fugi de-aici, că dau cu un strat de maioneză pe deasupra și e aceeași salată de ieri sau de alaltăieri! Unde să se ducă românii? Unde e mâncare multă, proastă și gratis! N-au scăpat nici în vacanță de comunism, tot la coadă le place să stea…”

Să recunoaștem, ani destui am auzit asemenea înfierări la adresa vacanțelor de tip all-inclusive și a compatrioților care își alcătuiau astfel concediul. Ele veneau mai ales de la personaje care NU se coborâseră până într-acolo încât să aibă ele însele experiența în sine.

De la înălțimea vacanțelor custom-made, opulente sau boeme, din ineditul destinațiilor unde se ajunge cu două escale, din vârful paturilor înșurubate în boutique-hoteluri, ashramuri, castele sau iurte, vituperau la adresa unei mase amorfe de oameni care se încolonau sub jugul turismului de masă.

Aveau dreptate, pe jumătate. Când febra all-inclusive-ului i-a lovit pe români, prosperau resort-urile de trei și patru stele de la Kușadasi. Prețurile mici și mirajul unei săptămâni de ghiftuială nelimitată i-au vrăjit pe mulți. S-au dus, pe câteva sute de dolari, să devalizeze bufetul suedez, să râgâie și să asculte manele pe plajă, să facă tot ce nu prea le venea sau nu aveau cum să facă la Costinești sau la Saturn. Da, nu o dată s-au întors acasă cu toxiinfecții alimentare de la mâncarea reciclată.

După Kușadasi, ne-au luat ochii resort-urile mega kitschoase de pe Riviera turcească, mai ales din zona Lara. Complexe gigantice care recreau Kremlinul, Topkapiul sau Palatul Dogilor, menite să le (s)mulgă banii turiștilor ruși care, dintotdeauna, au întreținut prosperitatea economică a turismului otoman.

Perspectiva de a înota în piscinele din jurul Catedralei Vasili Blajenîi sau a Punții Suspinelor trebuie că i-a dat gata pe unii conaționali cu palpitație culturală. În definitiv, la întoarcerea din vacanță, puteai spune că ai îmbinat turismul cu arta și istoria.

Toate acestea se întâmplau pe la începutul anilor 2000. Azi, două decenii și ceva mai târziu, în bula celor care călătoresc pe sprânceană, care vânează plaja neatinsă de talpă de șlap, vârful de munte steril sau cel mai hobbițesc Cotswolds, se mai găsesc inchizitori ai all-inclusive-ului turcesc.

Că instigă la turism ghiolbănesc, că anulează inventivitatea, că e cea mai conformistă și burgheză opțiune de concediu. Că ești parte din turma de oi când, de fapt, ai putea fi capra neagră scrutând zările călătoriei macre. Între timp, lucrurile au căpătat miriade de nuanțe, iar incriminarea apriorică dăunează grav clamatului spirit liber și cosmopolit.

All-inclusive-uri țipătoare, zgomotoase, discutabile încă există, cu același succes. E limpede că există și mase de vacanțieri care intră în atmosfera lor încă de pe scara avionului la Otopeni. Lipăie din papuci, flutură beachwear și beachgear cu brand-ul fake vizibil și din capătul celălalt al Bosforului, vorbesc tare și râd cu stropi. Așa și acolo se simt bine. Treaba lor.

În cel puțin aceeași măsură, fâșia amplă de Mediterana pe care o are Turcia s-a îmbogățit cu n resort-uri de o frumusețe dincolo de cuvinte, în care nu știi la ce să te minunezi mai întâi: la geniul arhitecților și peisagiștilor care le-au proiectat, adevărate cartiere aerisite, scufundate în păduri de pin, de leandri, de palmieri, parcuri din care se ițesc străduțe de vile, lagune de piscine sau hoteluri construite parcă pentru a nu deranja asaltul naturii; la infinitatea de opțiuni pe care le ai de a te simți bine, de a te despovăra de toate pietrele de moară cărate în spinare în restul anului, de a te lăsa răsfățat și dezmierdat – de la restaurante fine dining până la cele mai înmiresmate spa-uri și mai picturale terenuri de golf; la știința oamenilor de a te complimenta, de a zâmbi pretențiilor tale, de a găsi soluții la orice ai cere, de a-ți întreține impresia că banii pe care i-ai dat chiar fac diferența.

Pentru că da, costă. Adesea mai mult decât hălăduirea pristină pe nisipurile albe ale Greciei, unde îți pescuiești singur și te înfrățești cu patronul de tavernă. Asta e o altă nemulțumire: că, la banii pe care îi dai la all-inclusive în Turcia, poți să îți faci trei vacanțe în insulele grecești care nu sunt Mykonos sau Santorini. Uită cei grăbiți că poate nu toți vor ca, după un an greu, să gonească pe autostrăzi și să să sară dintr-un feribot în altul, că poate nu toți au mașină și, în sfârșit, că poate unii vor ca, măcar zece zile, să nu facă nimic altceva decât să zacă pe o plajă curată, să intre într-o mare limpede și să nu ridice un deget în plus.

Noi am fost a patra oară anul acesta la all-inclusive în Turcia. Probabil și ultima dată, cel puțin pentru o perioadă. După ce, în urmă cu niște ani, ne-am promis că nu vom mai pune piciorul pe litoralul românesc, marea turcească ni s-a părut o opțiune viabilă pentru ceea ce ne doream de la această felie de vacanță. Nu am fost niciodată dezamăgiți, pentru că ne-am dus cu temele făcute și cu așteptările dimensionate exact. Nu am ales cele mai scumpe resort-uri. Nu am fi putut, nu am putea.

Le-am ales, însă, pe cele din jumătatea superioară a clasamentelor, departe de pompă, de kitsch, de cromatică. Ne-am bucurat de cazări ireproșabile, de o curățenie de serai, de bufete copioase exaltând prospețimea, de servicii turistice dincolo de orice cârteală și, mai ales, de o frumusețe naturală aproape terapeutică. Nu exagerez când spun că am mâncat mai sănătos decât acasă. Când ai o asemenea diversitate de crudități, de verdețuri la orice oră, e greu să îți mai pui și altceva în farfurie. În plus, la noi funcționează reflexul invers: când vezi atâta abundență de mâncare, parcă îți vine să mai renunți la o porție, în loc să pui cu vârf. Ne-am bucurat mereu de plaje impecabile și de mări cristaline. Sigur, nu plaje atât de prietenoase natural ca la Mamaia, dar extra-prietenoase uman, întocmai cum nu e la Mamaia.

Vara asta a fost cel mai bine. După doi ani de amânări, ne-am dus la un resort la care jinduiam de mult. Da, adevărat, din rândul celor scumpe, dar, pentru că nu era tocmai momentul să ne punem unghia în gât (după o perioadă proastă atât de lungă), am zis ”ducă-se!”. Au fost zece zile de fericire și de răsfăț mult-așteptat. Sigur, ne-am răsfățat cu luxul de bun gust al cazării, al restaurantelor à la carte unde mâncarea ți se pregătește în fața ochilor, al plajei manichiurate până în buza valului, al vânătorii de scoici, al petrecerilor la amurg pe pontonul generos.

Mai mult, însă, ne-am răsfățat cu gentilețea oamenilor, de la primul bellboy până la chef-ul mustăcios care ne-a pregătit sashimi de vită Wagyu, de la barmanul care, după două zile, știa că vin la ora 15:00 să iau două white coffees to go și care îmi făcea un Negroni mai consistent până la chelnerul care conversa în esperanto pisicesc cu copila noastră.

Și mai mult, ne-a umplut, ne-a dat pe spate, ne-a luat piuitul frumusețea locului. Cum să zic altfel, atunci când ai adunate, în zeci de hectare, arșița Andaluziei, somptuozitatea vegetală a Italiei, fanarea naturală a Sudului Franței și exotismul spectaculos al Asiei? Când iei micul dejun sub ficuși groși cât gorunul lui Horea, din care atârnă liane și lampioane, când înoți printre crânguri de strelitzia și pozezi amurgul cu amorsă de leandri și palmieri, iar pinii respighieni țârăie cu glasul a milioane de cicade? Eu îi zic simplu: trai bun.

Dacă totul va fi bine, ne-am propus ca, de la anul, să ne reluăm vacanțele mai sportive. Înlănțuim orașe, mergem cu ghiozdanul în spate dintr-o parte într-alta, schimbăm trenuri și avioane, mâncăm înghețată pe post de prânz și ne înghesuim în cămăruțe puchinoase de hotel, în speranța că frumusețea muzeului, a plajei sau a pădurii va compensa lipsa de confort. Dar dacă totuși ne vom trezi visând la o vacanță tihnită, odihnitoare pentru fiecare fibră a corpului și desfătătoare pentru cea mai obosită minte, va fi clar că visăm la resort-ul nostru all-inclusive ascuns printre ficuși gigantici.

 

 

#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când lumea e strânsă cu ușa de câte un subiect care devine fierbinte ca un cartof.

#ACinceaPutere este despre bun simț, cinste, caracter, cultura și demnitatea care, dacă (și atunci când) lipsesc, declanșează vocile acestei „platforme”editoriale.

Lasă un comentariu:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *