Ziua de azi a trecut repede, prea repede… Nu știu cum să spun, dar zilele, în general, au început să treacă prea repede… Și timpul mi se pare că s-a condensat.
Am auzit pe cineva care zicea că asta se întâmplă o dată cu vârsta. Da, știu cine! Gabriel Liceanu. L-am întrebat odată, la Europa Fm, pe când făceam un program care se numea Magazin deschis, „cum trece timpul pentru dvs. domnule Liiceanu?” Și el mi-a răspuns „cu viteza anilor pe care îi ai. La 20 de ani trece cu viteza celor 20 de ani, la 40 trece cu o viteză dublă, la 60 trece cu viteza celor 60 de ani care te împing din urmă…”
În fine, nu vreau să mă întristez. Azi am văzut la televizor azi că sunt 222 de cazuri în Ro, apoi au apărut pe ecran că ar fi 217. Scad?
Dar pe urmă un oficial zicea pe social media că în jurul Paștelui vom avea 20 000 de cazuri. Cine știe? Cine poate ști?
Anglia zice că e mai bine să ne lăsăm îmbolnăviți și să fie izolate persoanele de peste 70 de ani, Olanda zice la fel, restul lumii zice că nu. Dumnezeu știe. De fapt cred că El da, știe…
Apropo, am intrat într-un grup de ajutor pentru oamenii singuri și în vârstă pe care l-a inființat Părintele Cristian Galeriu de la Biserica Sf Silvestru.
Ne-am oferit să mergem acolo unde ne vor chema. Ce bine că putem ajuta, asta ne face izolarea mai cu folos. Citeam undeva că s-a studiat fericirea pe la niște universități din America și s-a constat că fericirea provenită din actul dăruirii (erau niște grupuri de studenți unii care munceau pentru colectivitate și unii care cheltuiau bani pe ce își doreau de-o viață, în grupuri experimentale, firește, și ghiciți cine avea gradul de fericire mai mare) este cea mai intensă, cu inerția cea mai mare, care durează cel mai mult.
Cred că, dacă nu dăruiești, nu ai de ce să trăiești. Nu înțelegi ce înseamnă viața…
Mă apropii de sfârșitul cărții, Florile uitate ale lui Alice Hart. Ce tristă e, ce frumoasă e. Din lumea ei dominată de violență domestică, o fetiță află salvarea în brațele bunicii și învață limbajul florilor.
Vă dați seama? Ce ar fi dacă nu am mai putea vorbi și ar vorbi pentru noi florile: poate că ele ar fi înțelese fără echivoc, nu li s-ar pune cuvinte în gură, pardon, pe petale…
Ziua asta a fost cam… scurtă.
Firește că am spălat suprafețe, pantofi de sport, clanțe și tot ce mi-a căzut în mâini.
Mă pregătesc pentru înregistrarea a încă unui interviu pentru Gândul. Sper să nu se anuleze…
Azi m-am gândit să mă rog, am avut nevoie de asta, dar nu am apucat. Poate că o voi face înainte să adorm. O să-L rog să … să ne ierte, să ne păzească, să ne iubească așa cum numai El știe.
Theo a făcut azi matematică online, apoi a stat de vorbă cu colegii lui pe internet, fiecare în fereastra lui video egală cu a celorlalți prezenți pe display. Ce generații!
Nu se cere afară, Theo ar fi în stare să stea în casă un an, cred, și ca el sunt toți. Într-un fel e mai bine, că măcar nu trebuie să lupt și cu asta.
Aș chema pe cineva pentru un masaj, mi-e dor de sală, ia uite domnule, ce am ajuns să spun!
În seara asta Met Opera va difuza La Boheme. Am văzut dimineață Carmen, spectacolul pus aseară gratuit pe site-ul lor. Ce show!
Cred să izolarea asta va schimba multe vieți, multe mentalități, probabil că și multe familii. Fie în bine, fie în rău…
E a doua zi de stare de urgență în România, H&M își închide magazine, Blue Air și-a anulat zborurile. Nu se mai zboară din România în Spania timp de 14 zile cu nicio companie, după ce și spre Italia s-a întâmplat la fel. Dar și multe companii își dovedesc solidaritatea și își oferă sprijinul. UE anunță că nu mai primește în spațiul ei cetățeni noneuropeni.
E război, de fapt, un război mut, tensionat, un război cu un virus, așa cum am văzut în filme, Ah, sa-mi aduc aminte să nu mai văd niciodată filme din astea, niciodată!
Ce vremuri! În fine, nu le pot schimba eu. Pot doar asculta indicațiile autorităților. Vom trece și peste asta.
Noapte bună, mâine e o nouă zi. O zi care va fi mai bună decât azi.
