carieră
Astăzi, risipa definește un mod de a trăi, aproape un stil de viață în sine. Mulți sunt cei care vorbesc despre asta, se scriu articole, cărți voluminoase, se studiază la facultăți, sunt teorii și analize care arată că nivelul risipei a ajuns la cele mai mari valori din istorie…
Așa că, la o masă de sâmbătă cu fetele din #acinceaputere a venit aproape de la sine propunerea caacest subiect să fie următorul despre care să scriem. De ce? Pentru că și noi, ca toată lumea, am risipit și risipim. Uneori cu știință, alteori fără.
Și eu am risipit multe de-a lungul timpului: sentimente, bani, timp, alimente, resurse… Însă, dacă stau să mă gândesc de când am început să fac asta, îmi dau seama că, mai ales, de când am început să am ce risipi.
Înainte să adun, nu aveam ce risipi!
Când eram mică, mama spunea: „ai grijă ce faci cu timpul tău, că nu ți-l mai dă nimeni înapoi”. Mai spunea: „stinge lumina când ieși din cameră”, sau „e păcat să arunci mâncarea”…
Consideram, pe vremea aceea, că mama are manifestări de zgârcenie sau că nu înțelege ea ce și cum, dar… viața m-a adus în punctul în care îi spun eu băiatul meu acum: „ai grijă ce faci cu zilele tale, nu ți le mai dă nimeni înapoi”, „nu mai lăsa lumina aprinsă”, „nu arunca mâncarea”…
Repetăm ceea ce știm, nu?
Eu nu pot spune cum au trecut (deseori) banii pe lângă mine, habar nu am ce am făcut cu timpul meu în multe cazuri… Citesc statistici: „petrecem 6 ani din viață făcând curățenie”, „26 de ani dormind” sau „2,5 ani făcând cumpărături” etc.
Sigur, sunt statistici făcute la o medie de viață de 78 de ani, într-o țară dezvoltată, pe un eșantion valid. Dar nu despre asta vreau să spun, închid paranteza.
După ce citești toate aceste statistici și le aduni: cât dormim, cât facem curat, cât timp petrecem la baie, cât stăm cu ochii în telefon etc, constați că suma rezultată e mai mare decât viața însăși și te întrebi: „păi, despre asta este vorba?!”
Risipa de bani
Cunosc mulți (printre care mă număr și eu, deseori) cărora le scapă banii printre degete. Risipa financiară vine din lăcomie, impulsivitate, superficialitate sau delăsare. Superficialitatea lui „lasă că așa cum se duc, așa și vin”, delăsarea lui „văd eu mâine ce fac”, impulsivitatea „cred că merit și eu o dată o extravaganță”.
Nu merge așa. Toate aceste așa zis „excepții” formează de fapt o lungă regulă care duce la neîmplinire.
Risipa alimentară
Mâncăm mult sau cumpărăm mult? Cred că și una și alta. De cumpărat, da, asta e clar. Una-două mergem la magazin, la piață să mai luăm ceva proaspăt, deși am avea în frigider alimente cu care să preparăm repede o masă. Mâncarea gătită azi peste cea gătită ieri și alaltăieri se adună în cutii peste cutii, se strică, și, în final, se aruncă.
Și parcă o aud din nou pe mama: „e păcat să arunci mâncarea”.
La țară, în copilăria mea, dacă se arunca ceva de la masă, se arunca animalelor, deci se mai hrănea cineva din bucatele noastre. Nu exista risipă, la țară oamenii erau ecologiști fără să știe că sunt.
Risipa de timp
Canapeaua este cel mai mare dușman modern al omului. Și confortul! Și să nu uităm să adăugăm la socoteală și alți dușmani ai timpului liber: canalele de streaming și telefonul mobil.
De ce dușmani? Simplu, pentru că sunt create să ne ronțăie timpul pentru că nu, nu vedem doar un episod, facem binging, nu, nu ne uităm doar la un video, vedem tot YouTube-ul, nu, nu scrollăm o oră, ci 10… Risipă de timp, de energie, de neuroni, de viață, în ultimă instanță.
Risipa de sentimente
Sună ca în Sandra Brown, știu, dar așa este. Ne risipim în prietenii care nu se susțin pe nimic, în relații care nu construiesc, facem investiții afective în oameni care nu merită, care nu au nevoie sau care profită, pur și simplu, până când se plictisesc… Și asta este o risipă, o cheltuială fără limită de emoții și suflet.
Când avem de toate, mai dorim încă pe atât
Omul nu se oprește singur, are nevoie să-i mai deschidă ceva sau cineva ochii, ca să vadă că are mai multe haine decât îi trebuie, mai multă mâncare decât poate mânca, mai multe obiecte decât poate casa lui să cuprindă… Aplicațiile de shopping compulsiv nu ajută, dimpotrivă, reducerile mari și volumele uriașe au schimbat paradigma în sens negativ, distructiv. Cumpărăm pentru dopamină, nu pentru că avem nevoie.
Și atunci, ce e de făcut?
Fiecare are soluțiile lui.
Eu, de pildă, am o lună pe an în care nu-mi iau absolut nimic și intenționez să extind la mai mult de atât.
Donez cât pot și unde pot, de la haine la mâncare. Reciclez, dar nu de azi, de ieri, ci de când mă știu și am avut unde, desigur…
Încerc să stau cât mai puțin în fața televizorului, să nu mai pierd timpul.
Cu scrollatul e mai greu, pun mâna din cinci în cinci minute pe telefon, chit că am nevoie, chit că nu. Sunt dependentă 100%…
Mă străduiesc să fiu prezentă aici și acum, să mă uit în jur, să citesc, să vorbesc, să nu-mi arunc timpul în groapa fără fund în care se duc orele, zilele și anii goi de conținut- nah că tot la „limbajul de online” am ajuns.
A risipi este o formă de îndepărtare de tine însuți… Este opusul zgârcenie, care, la rândul ei, este un păcat. Este o extremă a unui comportament dezechilibrat în care ne ducem viețile într-o societate care vrea totul de la noi: banii, timpul, sănătatea… Și căreia noi îi dăm totul, fiindcă așa funcționează lucrurile.
Dar, oare, chiar funcționează?
