M-am trezit brusc din somn cu acest gând: cum ar fi dacă într-o dimineață, în oricare dimineață, când ne-am trezi, am arăta altfel? Noi toți! Uite așa, pur și simplu?
Sigur, ar putea fi un dezastru, dar ar putea fi și o șansă să o luăm cu totul de la zero, sau de la un nou capăt.
Să mă explic:
Am văzut de curând un film georgian care a fost și în comptetiție la Tiff, „Privește către cer” (care rulează acum în cinematografe), în regia lui Alexandre Koberidze în care doi tineri, Lisa și Georgi, se îndrăgostesc fulgerător atunci când se întâlnesc pe stradă. Sentimentele lor sunt așa de puternice, încât uită să-și spună și numele. Stabilesc să se întâlnească a doua zi la o cafenea, dar când se trezesc, niciunul nu mai arată ca în ziua precedentă!
Totul este schimbat: fața, corpul, culoarea ochilor, absolut totul. Nimeni nu-i recunoaște când ies în oraș și, desigur, nici ei înșiși, odată ajunși la cafeneaua unde aveau întâlnire, nu se recunosc unul pe celălalt.
Filmul mi-a adus aminte puțin de magia lui Amelie (pentru cine l-a văzut). (E de văzut, dacă nu-l știți.)
Mă urmărește de când am ieșit din sala de cinema. Ideea regizorului este foarte bună, construiește filmul într-un carusel de speranțe și căutări în jurul imposibilității aparente ca Lisa și Georgi să se recunoască vreodată și să ajungă a-și trăi iubirea. Metafora este absolut ispititoare.
Cum ar fi deci, dacă într-o dimineață ne-am trezi și altcineva ne-ar privi din oglindă?
Nici soțul nu ar fi cel pe care îl știm, nici copiii, nici vecinii, și nici rudele. În film, dragostea iese la suprafață de sub orice formă fizică ar avea cei doi, dar pentru noi ar fi un test, metaforic vorbind. Pentru fiecare dintre noi ar fi, dincolo de șoc, o șansă…
Am vedea dacă iubim cu adevărat sau dacă suntem iubiți cu adevărat. Am trece prin niște încercări grele ale vieții în noua noastră înfățișare care ne-ar ajuta să ne-am redescoperim și să ne iubim oricum am arăta.
Pentru nația asta rătăcită și uitată în Evul Mediu de către toți cei care au condus-o, poate ar fi o rezolvare: să ne trezim într-o dimineață… alții.
Să o putem lua de la capăt cu totul, să ștergem viața de dinainte și să începem una de la zero.
Poate că numai așa am putea să ne re/descoperim unii pe alții, poate că numai așa am putea-o lua de la capăt.
La asta m-am gândit când m-am trezit în această dimineață. M-am privit repede în oglindă să văd dacă prin absurd s-a și întâmplat.
Deocamdată, nu.
Foto: Bad Unicorn
