Îmi atrag atenția oamenii din online, mai cu seamă cei care transmit mesaje frumoase. Pe Sânziana Negru o știu de mult timp, dar am cunoscut-o mai bine într-un presstrip acum un an.
Sânziana Negru are un cont de Instragam care, acum când scriu are 246 000 de followers. Nu e un cont crescut artificial, are o comunitate masivă și închegată, e un fenomen în rândul vloggerilor și bloggerilor. Nu e singurul, desigur. Este vlogger de beauty, dar îndrăznește și-și exersează „vocea” și în alte zone de interes din lifestyle. Face aceasta meserie de 4 ani.
Pare că ești vlogger de mai mult de 4 ani.
Pare, da, pentru că mi s-a mulat ușor meseria asta, eu am venit din televiziune și, în momentul în care m-am apucat de scris, de clipuri și postat în social media, mi-a venit mai ușor. Experiența de tv m-a ajutat mult să ajung la public.
Ce cale ai ales pentru a ajunge la public? Ți l-ai definit? Țintit?
Nu…. Dacă este să-ți răspund simplu și rapid, aș zice prin sinceritate. Eu am început toată treaba asta cu vlogul pentru că la vremea respectivă aveam un iubit la Londra, aveam o relație la distanță și depindeam de el din toate punctele de vedere. Acest lucru m-a frustrat foarte tare, îmi scăzuse mult respectul față de mine, pentru că urăsc să fiu dependentă. Dependența este ca un câine ținut în lanț și când spun dependență, mă gândesc la cea față de oameni, de lucuri, față de orice. Poate pentru alții a fi dependent înseamnă ceva confortabil, dar pentru mine libertatea este cel mai important lucru din lume. Acum am ajuns la un moment în care nu iau decizii în funcție de nimeni și nimic, dar, sigur acest tip de libertate nu se mai aplică atunci când ai familie și copii.
Dar atunci când trăiam acea relație la distanță, nu luam nicio decizie de una singură, nu eram liberă. Stăteam „călare” pe relația aceea și simțeam că se va duce totul de râpă dacă nu voi face ceva al meu și… așa a apărut blogul. Îmi dădusem demisia din jobul de la Music Channel și publicul meu de acolo s-a mutat în online odată cu mine. Era un public foarte tânăr care a crescut o dată cu mine și mă urmărește și acum și asta mă impresionează foarte tare… Sunt fete care îmi scriu că mă urmăresc de pe vremea când eram în televiziune. Este flatant, ar fi pentru oricine. Așa am ajuns la public. Nu mi-am propus de la început să scriu despre beauty, fashion sau travel… Am zis că voi face ceva pentru mine și voi asculta și de cei care mă urmăresc, de ce vor ei de la mine. Așa că am ajuns azi să scriu despre mai multe categorii de subiecte. Călătoresc foarte mult, nu mai departe de săptămâna trecută am scris despre cum este să te scufunzi cu rechinii… Dar și asta înseamnă beauty, nu?:)
Da, orice poate fi încadrat la categoria asta… Promovați consumerismul, voi cei care promovați produse și servicii?
Da, așa este, o facem, nu ascund asta. Dar încerc cel puțin eu, pe cât posibil, să mă duc și în direcția cealaltă. Dar nu am spus niciodată asta este cea mai bună cremă, acesta este produsul care vă va schimba viața, acesta este lucrul pe care trebuie să-l cumpărați neapărat. E o prostie asta, nu există cea mai bună cremă, nu există rochia fără de care nu poți trăi… Eu prezint variantele, opțiunile, noutățile la care am acces, alegerea o fac cei care mă urmăresc. Dar le spun să se gândească bine dacă au nevoie de produsul X, pentru că poate mie îmi place, dar altcuiva, nu. „Nu-l cumpărați doar pentru că îl recomandă cineva pe internet”. Unele persoane poate nici măcar nu-și permit acele produse. Și e o presiune foarte mare în rândul fetelor, de care eu sunt conștientă, când deschid o pagină de instagram și la fiecare swipe up, mai dau de o cremă, de o rochie, de o vacanță... Toată lumea vrea aceste lucruri, dar dacă rămâi totuși cu picioarele pe pământ, toate astea nu sunt decât niște reclame și eu nu mă ascund, Instagramul este un business pe care îl fac. Contribui la consumerism, da, și nu sunt neapărat mândră de asta, dar nu-l bag pe gât.
Știu că ai încercat o campanie anul trecut de curățare a plajelor, în care ai făcut o fotografie în costum de baie, pe nisip, cu un sac de gunoi în mână. Am citit valuri de comentarii, unele nu neapărat măgulitoare… Te-a oprit asta să te mai implici?
Dimpotrivă! La vremea respectivă, după 2 săptămâni de campanie, am început să mă îndoiesc. Nu am gândit-o foarte mult, e drept, dar m-am simțit deranjată de virulența nejustificată cu care a fost primită. Spun că nu am gândit foarte mult campania, adică nu am început-o ca atare, pur și simplu în jurul meu era gunoi. Vedeam peste tot mizerie, peste tot, de aceea i-am zis prietenului meu, „hai să facem ceva în sensul ăsta”. Nu a fost ca să dau în cap altei campanii, cum a fost Let’s do it, pentru că am participat la Let’s do it și am scris despre ei.
Marea parte a celor care au reacționat virulent, au fost bărbați. „Du-te înapoi la machiajele tale”, „fii frumoasă”, „lasă pentru altcineva mai credibil aceste gesturi”, s-au scos din context propoziții pentru a se scrie niște articole mincinoase. Așa am ajuns să mă îndoiesc că am făcut bine ce am făcut, ne întrebam de ce a ajuns să se rostogolească totul ca un bulgăre de zăpadă și de ce s-a ajuns la ce s-a ajuns!
Cea mai mare parte a oamenilor mă susțineau, comunitatea mea m-a susținut, erau oamenii care nu mă urmăreau, dar care au zis cauza e bună, hai să strângem gunoiul, pe de altă parte erau oamenii care au citit articolele mincinoase mai întâi și au început să arunce cu noroi, „că fetele astea din online stau toată ziua și nu fac nimic altceva decât să se machieze și să se parfumeze și să își facă poze”. Până la urmă, campania a mers foarte bine, oamenii au reacționat cum nu mă așteptam, s-au strâns foarte mulți saci de gunoi și nici lumea nu s-a sfârșit, așa cum am crezut. După încă 3 săptămâni, când s-au mai stins mizeriile și oamenii au continuat să strângă gunoiul, mi-am zis ok, e bine ce am făcut. O să facem și în vara asta o campanie similară. Am plecat acum ceva vreme în afara Bucureștiului și, pe lângă autostrada cea nouă, e o zonă murdară fix la ieșirea din București. O rușine, Și acolo vom merge, am vorbit cu Bogdan, nu vom mai merge la mare, fix acolo ne vom opri.
E o prostie asta, nu există cea mai bună cremă, nu există rochia fără de care nu poți trăi… Eu prezint variantele, opțiunile, noutățile la care am acces, alegerea o fac cei care mă urmăresc.
Ai simțit discrimare atunci? Sau cum să zic… te-ai simțit atacată?
E foarte important să te uiți de la cine vin aceste reacții… Reacțiile agresive au venit de la cei care scriu agresiv și se comportă agresiv, în general. Și cumva e previzibil că așa se va întâmpla. Dacă veneai tu, Cristina, și-mi spuneai că nu e bine, mă gândeam de două ori. Nu am simțit discriminare, nu am lăsat oricum reacțiile să mă afecteze, valul ăsta de comentarii din jur. Cred că a fost el mai puternic de până acum și nu am știut cum să-l gestionez. M-am întrebat atunci ce să fac? Să mă explic, să spun că totul a pornit dintr-o intenție bună și atât, sau să îl las să treacă? Și asta am făcut, l-am lăsat. Am stat în banca mea, mi-am văzut în continuare de campanie și cine a vrut să înțeleagă, a înțeles. E și în funcție de tipologia omului. Cine vrea să vadă binele îl vede, cine nu, nu.
Care este mesajul tău interior? Mantra ta?
Încerc să mă ghidez mereu după bine. Eu asta vreau și cred că asta vrem cu toții, dar nu știm cum să ajungem la el și cum să-l transmitem mai departe. E în funcție de educație, de ce ne-au lăsat părinții noștri. De când sunt în acest domeniu, cu cât am fost mai vizibilă, cu atât mi-am dorit să fiu înconjurată de oameni inteligenți. Asta la început. Pe măsură ce am cunoscut acești oameni care îmi plac și pe care îi admir în continuare, mi-am dat seama de ceva: că inteligența nu e de ajuns. Mai puternică decât inteligența este bunătatea. Sunt foarte mulți oameni inteligenți care nu sunt buni. Nu sunt mânați de o bunătate interioară în acțiunile lor. Tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte, a fost profesor de limba română. Și cât a fost el alături de mine în perioada adolescenței, mă îndemna să citesc. Și mie nu-mi plăcea, Voiam să ies, să mă duc în natură, la cluburi, cu prietenii, și el îmi spunea mereu „citește, citește că o să ajungi adult și o să-ți pară rău”. Și tata a murit și (i se frânge glasul) a avut dreptate! Că am ajuns adult și simt că îmi lipsește asta! Plâng acum, că e recentă dispariția lui, lucrurile s-au întâmplat violent, am interiorizat durerea ca să trec peste ea, dar cred că ești prima persoană în fața căreia plâng anul acesta… În fine… Tata a avut dreptate, dar am constatat că mai întâi de toate și el, și mama mi-au insuflat bunătatea, m-au învățat să fiu un om bun.
Nu mă uit la nimeni ca la Dumnezeu. Doar la Dumnezeu mă uit ca la Dumnezeu
Bloggerul de beauty poate fi o meserie care poate merge la infinit, sau se întâmplă doar la tinerețe?
Bineînțeles că nu mă văd făcând tutoriale de beauty, dar mă văd călătorind până la 80 de ani! Deși îmi atrag atenția toate femeile de 60 de ani pe care le văd în online. E atipic, te uiți și le admiri! Revenind la întrebare, am început să mă gândesc la niște planuri viitoare care nu vor avea legătură cu social media.
Meseriile care depind de internet, de social media, au un grad mare de nesiguranță, par fluide.
Cred că orice business pe cont propriu e fluid și nimeni nu mai garantează acum că, dacă a început un proiect, el va fi pe termen lung. Se poate întâmpla orice, oricând. Se va închide Instagramul? Nu-i nimic, se va deschide altceva… Anii pe care îi trăim merg cu o viteză amețitoare înainte și lucrurile se schimbă așa de repede acum, încât nu te mai poți baza pe vreun sfat care zice fă asta că vei trăi bine până la 50 de ani. Și mie îmi place noul, sunt Vărsător și Vărsătorii sunt minți deschise către viitor:)
Responsabilitatea unei persoane publice în online este mai mică, mai mare, sau la fel cu cea a unei persoane publice în televiziune?
Cred că orice persoană expusă public, care are o masă de oameni care o urmăresc, nu are o datorie față de ei, ci o responsabilitate a mesajelor care pleacă de la ea către acea masă. Eu am un număr foarte mare de următori și mă bucură asta. Dar pe lângă mesajele de beauty și campaniile pe care le am, strecor mesaje de educare, de responsabilizare care prind foarte bine! Uite, de pildă am avut o campanie la Apa Nova acum ceva vreme în care îndemnam fetele să nu mai arunce părul la toaletă, ci la gunoi. E un mesaj banal, dar iată că nu se știa că acest lucru simplu pe care îl facem și care are o influență foarte mare asupra apelor.
E vorba, de fapt, despre gesturile mici, de care nu se ocupă foarte multă lume, gesturile de zi cu zi. Tu atragi atenția asupra acestor gesturi mici, care, înmulțite, au o influență oarecare. Deci nu e o meserie „de tinerețe”…
Da, exact. Cred că întotdeauna voi ști să vorbesc despre momentul pe care îl trăiesc…
Ce urmărești pe Instagram?
Conturi care mă ajută să-mi dezvolt creativitatea în zona video.
Câți lucrează la pagina ta?
Eu și Bogdan. Multă lume are impresia că suntem vreo 5, dar de fapt, nu, suntem doar noi doi.
Există un om pe care îl urmărești, care te influențează, despre care să spui că e modelul tău?
Nu, nu mă uit la nimeni la Dumnezeu. Doar la Dumnezeu mă uit ca la Dumnezeu. În tot ce fac încerc să-l țin și pe El undeva în spatele gândirii. Știu că sunt multe controverse cu biserica, cu ce se întâmplă, dar eu nu mă gândesc la asta.
Îți dorești să fii mamă?
Da, foarte mult. Bunica mea a avut 8 copii. Suntem o familie foarte mare, am 21 de verișori primari! Am crescut într-o familie în care, la zilele bunicilor, ne adunăm atât de mulți, că nu încăpem la masă. Deci am acest model și aș vrea să am 3, 4 copii, deși mă sperie puțin ideea de a fi mamă, fiindcă mă uit în jur și văd atât de multe modele greșite și mi-e frică să nu dau greș cu „proiectul meu” pe care îl trimit în Univers, dar sper și îmi doresc să fiu o mamă bună.
Există tendințe ale vieții urbane care te influențează?
Nu, nu mă iau după reguli sau tendințe și dacă aud că ceva nu se poate, îmi vine să spun ba da, se poate. Fiecare om are ritmul său, fiecare om știe cu ce rezonează, știe care îi sunt limitele și nu poate veni nimeni din exterior care să-ți spună cum să trăiești. Noi singuri ne stabilim până unde putem merge.
Și liniștea asta pare așa, un lucru simplu, dar e atât de greu de obținut lângă cineva.
Cum sunt fetele de azi? Ce simți că vor?
Mi se pare că le e frică de interacțiunea face to face. Publicul meu e format din fete sub 21 de ani și peste. Cele peste rezonează bine cu mine, au aceleași valori ca și mine, celor sub 21 de ani mi se pare că le e frică să interacționeze în mod direct. Preferă să comunice în scris. Nu știu dacă e un lucru bun, dar, pe de altă parte, nici nu-mi dau seama dacă e foarte rău. Generația mea este altfel, eu, când eram mică, voiam să stau mult în natură, departe de tehnologie. Acest lucru azi nu se mai întâmplă.
Nu vreau să privesc ca pe un lucru negativ, poate așa e generația care vine, pur și simplu. Asta înseamnă nou, schimbare…
Nu tot ce e nou e bun.
Da, așa este, dar tot ce e nou te dezvoltă enorm. Orice schimbare care, la început, nu pare confortabilă, te învață niște lecții atât de confortabile după… În online mi s-au ivit atât de multe proiecte care păreau că nu mi se potrivesc, sau la care nu rezonam. Sau care păreau că nu vor ieși, dar m-am aruncat înainte, iar după ce le-am făcut, mi-am zis „ce bine că am făcut treaba asta, ce bine că am acceptat, ce mult îmi folosește acum.”
Ești un om preocupat de dezvoltare personală.
Da, sunt foarte preocupată de acest lucru, de dezvoltarea mea, a oamenilor în general, și nu mai pierd timp lângă oamenii care nu sunt interesați de asta, care au ochelari de cal. Încerc să le spun, dar unii au ochelarii atât de bine lipiți de ochi, încât nu e posibil să-i mai scoată.
Ce părere ai despre conturile de instagram crescute artificial?
Fiecare știe cel mai bine ce vrea să facă cu businessul lui. Dar fiecare știe în ce fel și-a crescut acest business. Eu nu sunt de acord cu acest lucru, însă asta e, fiecare doarme seara știind ce a făcut ziua:).
Tu ești un antreprenor. În businessul tău ai pus emoție sau calcul matematic?
Nu am pus deloc calcul matematic, mama spune că ar trebui să fac asta:). Mă ghidez doar după ce simt, după emoție. În tot ce fac îmi doresc să transmit emoție. Dacă nu am transmis asta, înseamnă că undeva am greșit. Pentru că asta vrem cu toții în viață: să primim și să transmitem emoție.
Ești o femeie iubită.
Da, sunt. Am fost mereu o femeie iubită. Tata m-a iubit mai mult decât a iubit-o pe mama, am simțit asta, de acolo am prins gustul ăsta pentru iubire și am fost răsfățată în toate relațiile în care am fost.
Cea de acum cum este?
Sunt fericită. Mai mult ca niciodată! Și sunt liniștită. Și liniștea asta pare așa, un lucru simplu, dar e atât de greu de obținut lângă cineva. Îmi trăiesc viața acum așa cum mi-am dorit să o trăiesc la 20 de ani, dar atunci aveam alte lecții de învățat. Și e bine ce am trăit atunci, e bine ce trăiesc și acum. Cred că sunt într-un bun punct al dezvoltării mele.
