Nu ne place gunoiul aruncat și nu ne plac nici deșeurile care poluează apele și natura. Unii aleg să se vaite că e urât, alții pun mâna și schimbă lucrurile, îndemnându-i și pe alții la asta.

Mișcarea Let’s do it, Romania care scoate voluntarii la curățenie în fiecare an în toată țara este la a 6 ediție. Anul acesta Anca Baniță și Anamaria Hâncu vor să determine 1 milion de români să iasă din case pe 15 septembrie, dată în care multe alte milioane de oameni de pe întreaga planetă vor ieși să facă curățenie în 150 de țări.

Cum să ratez aceste două femei care schimbă lumea, care au renunțat la a sta pe margine și au ales acțiunea? Le-am întrebat, la o cafea, cum gândesc și ce speră. Mi-au răspuns cu un entuziam și o forță care m-au făcut, la finalul interviului, să le promit că voi fi cu ele pe 15 septembrie. Să facem curățenie, deci!

Care este performanța pe care vreți să o înregistrați anul acesta la Let’s do it, România?

Anca Baniță: 1 milion de oameni pe 15 septembrie. De ce 1 milion? Că există o poveste în spatele acestui milion… la nivel internațional, mișcarea Let’s do it, world organizează acest world clean up day pe 15 septembrie- o mișcare globală în care 150 de țări se vor uni ca să facă curățenie. Obiectivul campaniei este de a scoate 5 % din populația globului la curățenie, 5% în România ar însemna acest milion.

Ce e cu acest 5%? Nu înțeleg de ce numai atât…

A.B: Conform studiilor, 5% sunt primii early adopter– primii oameni care adoptă un nou comportament.

Ce au special față de alți oameni?

A.B: Sunt deschiși la nou, vor să vadă și cum e și altfel și nu sunt înfricoșați să facă astfel că multă lume zice, eu așa am învățat, eu așa fac… Sunt mai comozi cu necunoscutul…

Anamaria Hâncu: … Și sunt cei care trec la fapte, nu doar comentează sau se se gândesc ah, cum ar fi să… Ce ar fi să…? Vor să experimenteze, nu le e teamă să greșească!

Sunteți la a 6-a ediție… Cum a fost în primele 5?

A.H: De la an la an fost o experiență diferită, nouă. Prima a fost cea în care am încercat să aflăm cum funcționează lucrurile, la ce se așteaptă oamenii, cum văd autoritățile chestia asta… Noi, în primul an am luat un manual de bune practici din Estonia și ne-am dat seama că nu are nicio treabă cu ce e în România… doar că erau niște chestii de bază pe care trebuia să le facem, de la hai să contactăm autorități, să luăm ONG-uri partenere și salubriști și media și persoane publice ceea ce înseamna un standard, o bază… În teren însă te loveai de multe alte lucruri, mai ales că în 2010 era criză și era greu să spui oricui, dă-ne bani să strângem gunoaie într-o singură zi! Toți spuneau, ei, sunteți copii, nu știți cum e... Și luam foarte personal, ne îndârjeam! Ideea este că până la urmă, în 5 acțiuni am avut 1 milion jumătate de voluntari în total care au strîns 18 000 de tone de deșeuri..,

Ce se întâmplă cu gunoiul strâns?

A.H: Avem salubriști ca parteneri, după cum spuneam. Ei preiau sacii cu deșeuri cam în 2, 3 săptămâni după acțiune.

A.B: Sigur, ar fi ideal ca în prima săptămână să se întâmple, dar…

A.H: …Dar sunt și voluntari care merg la curățenie fără să anunțe și dacă noi nu știm, ei lasă sacii acolo, oamenii îi văd părăsiți, spun că noi nu i-am strâns… se întâmplă și situații de acest gen… În funcție de ce pot oferi partenerii noștri, ideal ar fi ca aceste deșeuri să fie revalorificate.

De multe ori stăm blazați în joburi care nu ne plac, în niște situații care nu ne reprezintă și în care nu dăm ce e mai bun din noi, iar când aud povești de genul ăsta mi se pare incredibil

Lucrați cu reciclatori?

A.B: Da. Cu Green Point, cu Green Group… Mai sunt și alții… Dar salubriștii au traseu oricum stabilit prin contract cu primăria fiecărei localități. Noi vorbim cu ei în avans și le zicem ce zone au de acoperit, unde vor fi voluntarii, unde vor fi lăsate deșeurile… Facem deja niște trasee cu ei, iar voluntarii sunt instruiți să lase sacii pe marginea drumului.

Cum reușiți să scoateți oamenii afară și de ce numai voi puteți face asta?

A.B: Dar nu cred că numai noi putem face asta… Noi doar cred că am dorit suficient și am insistat mult în reașizarea acestui proiect.

Adică mișcare de curățenie mai există?

A.H: Similară cu ce facem noi, nu… Mai sunt ONG-uri care fac acțiuni punctuale, atât în țară cât și în București. Noi am persistat în chestia asta deși foarte multă lume ne-a spus că transmitem un mesaj greșit.

De ce?

A.H: Că oamenii știu că vin unii o dată și strâng gunoaiele.

A.B: Și, cumva, că întreținem astfel un comportament iresponsabil… Și are sens ce ni se impută, dar numai până la un punct, pentru că noi nu spunem că vrem neapărat să facem un obicei din ziua asta națională de curățenie, ci vrem să aducem problema deșeurilor în ochii opiniei publice. Înainte de Let’s do it, lumea nu avea atât de multă cunoștință despre zonele astea murdare care sunt… peste tot, în jurul nostru. Prima dată când am făcut harta deșeurilor a fost și prima dată când am conștientizat cât de murdară este țara asta! Era cu poze, nu aveai cum să spui că nu e așa! Și această hartă a deșeurilor este un instrument de conștientizare foarte puternic. Mișcarea noastră are rolul de a populariza această problemă și da, să spunem oamenilor că nu e ok să arunce!

Între edițiile anuale, aveți și alte activități dedicate curățeniei?

A.B: Noi mergem pe două direcții: una este Mediu și Social unde intră ziua de curățenie, dar și proiecte de educație în școli, sau prin aplicația Let’s do it Romania prin care se pot sesiza zone cu deșeuri care să fie curățate de autorități. Mai colectăm resurse de la oameni sau companii, resurse înseamnă haine, rechizite și chiar mobilă din partea companiilor. Le recondiționăm și le ducem în comunități defavorizate ca să încurajăm educația. În multe comunități copiii nu merg la școală că nu au cu ce să se îmbrace. Promovăm deci ideea de economie circulară care se leagă cu ce facem noi. A doua direcție este de Inspirație și Acțiune dedicată așa numiților doer (adică a celor care acționează) și pe care îi învățăm să nu fie doar reactivi la ce facem noi, ci să înceapă să facă și ei lucruri. Lucrăm la cartea Let’s do it pe care mai avem puțin și o terminăm și la un program de training pentru companii.

Hai să vorbim ca de la o generație la alta. Generația mea mergea cu sticle, borcane și hârtie (că plastic nu prea era atunci, sau nu-mi aduc aminte) la reciclare. Erau puncte de colectare și primeam și niște bani pe ele… Lumea nu arunca gunoiul pe jos ca azi… Ce s-a întâmplat între timp? De ce după 30 de ani, lucrurile stau mai prost din punctul ăsta de vedere și nu mai bine?

A.H: Acum sunt foarte multe opțiuni. Acum avem de toate, cred că ne pasă din ce în ce mai puțin… Ți se pare natural să arunci, te pierzi cumva în anonimat, nu te mai sancționează nimeni că arunci pe stradă gunoiul… Eu cel puțin nu am auzit pe nimeni să fi fost sancționat pentru asta… Tot noi, societatea civilă, facem asta. Tot văd în social media oameni care postează din trafic, mașina X cu nesimțitul care a aruncat gunoiul pe geam. Eu am văzut de nenumărate ori oameni în fața mea aruncând gunoi pe stradă, deși coșulera la 2 m… Și mă întreb: oare la ei în living așa aruncă?

Deci am putea spune că asta este problema. Orașul nu este perceput ca „acasă”…

A.H: Da, și știi cum mai gândesc? Păi stai puțin, eu dau bani pe salubritate, nu trebuie să vină să strângă cineva? Păi da, dar poate să strângă și din coșul de gunoi! E o gândire care arată nepăsare, superficialitate… De-a lungul anilor îmi dau seama că ne-am confruntat și noi cu diverse tipuri de comportament și de răspuns la acțiunile noastre. Pentru că acum social media a crescut foarte mult. Când am început noi era twitterul în floare și facebookul așa și așa… că nici nu aveam pagină de fb, aveam cauză de fb, iar acum, când pui o poză cu before and after strâns deșeuri, sau chiar o poză doar cu deșeuri, se viralizează imediat! Pentru că pe oameni, în principiu, îi deranjează. Dar îi deranjează până în punctul în care ei trebuie să facă ceva. Îmi amintesc că în primul an am filmat spotul Let’s do it Romania cu Cuzin și Văncică. Eram noi două, actorii, regizorul și încă cineva… Și am zis, hai să alegem o zonă să fac em filmarea. Și ne-am dus la Cheia și nu a trebuit să facem niciun efort să găsim o zonă cu deșeuri, ba mai mult, eram într-o zonă de picnic, camping, etc. Erau acolo oameni care stăteau și își făceau grătarul și fix lângă ei erau deșeuri. Și nu păreau foarte deranjați. La vremea aia nu-mi permiteam să le atrag atenția, acum sigur aș face asta, pentru că mi-e din ce în ce mai clar că dacă nu atragi atenția uneori, greșești… Și ce mă deranjează cel mai mult este că vezi că vin cu o mie de pungi de cumpărături pe care nici nu concept apoi să le transforme în pungi de gunoi! Nu găsesc explicații pentru astfel de comportamente!

A.B: Noi am făcut anul ăsta niște focus grupuri ca să înțelegem de ce s-ar implica oamenii și în ce fel în acțiuni civice. Am făcut și în Bucureștri și în țară și rezultatele nu sunt extraordinare nici în, nici în București (mai ales în București!). Oamenii nu se simt parte din comunitate! Și dacă ne gândim la noi…Uite, nici eu nu pot spune că în cartierul meu e o comunitate pe care o simt activă, sau… Nu ne cunoaștem vecinii de pe scară cei mai mulți dintre noi. Am găsit o situație puțin diferită în Cluj, dar per total, oamenii nu se simt parte din comunitate, orice ar însemna ea. I-am rugat să dea exemplu de comunitate și răspunsurile au venit mai ales din zona de hobby-uri. Comunitatea de artiști, de sport, dar nu orașul, cartierul, țara…

Ce demonstrează Let’s do it Romania?

A.H: În toți anii aceștia am trecut de la sunteți niște copii nu știți ce faceți, până la a demonstra că, avem un minim habar și că oameni importanți din toate palierele societății sunt alături de noi și ne susțin, pentru că e clar că facem un proiect în are e nevoie de toată lumea. Am transformat proiectul acesta în ceva la care oamenii se raportează. Mă bucur că, de foarte multe ori când oamenii au o problemă de acest gen, se gândesc la noi ca la o soluție…

Deci ce demonstrează Let’s do it Romania?

A.H: Că poți trece de la vorbe la fapte! Pentru că și noi am început prin a fi deranjate de ce se întîmplă în țară, am văzut un model de acțiune din afară și am văzut cum se poate schimba ceva greșit… Eu recunosc, când am văzut prima dată filmulețul din Estonia am zis nu se poate în România! Asta a fost prima mea proproziție! După care, la 3 luni distanță am reluat discuția asta cu Liana Buzea cea care a inițiat proiectul în România și i-am zis, Liana, mai vrei să facem proiectul ăla? Și pur și simplu într-o seară ne-am apucat! Adică până și eu am început cu nu se poate. Dar uite că am trecut de la vorbe la fapte, i-am convins și pe alții să treacă de la vorbe la fapte, i-am convins să fie alături de noi oricât de nebunesc părea și cred că ăsta e cel mai important lucru. Un alt lucru important e că noi avem colegi în țară. În fiecare județ este o echipă care face acest proiect. Fără ei, pe lângă parteneri, proiectul ăsta nu are cum să se întâmple, pentru că noi, aici, suntem o mână de oameni. Și mulți dintre ei, dacă nu au rămas în let’s do it, au găsit motivația să facă ceva: unii au propriile lor ONG-uri, alții și-au schimbat joburile, s-au apucat de alte lucruri care îi motivau. Mi se pare o chestie foarte importantă asta. De multe ori stăm blazați în joburi care nu ne plac, în niște situații care nu ne reprezintă și în care nu dăm ce e mai bun din noi, iar când aud povești de genul ăsta mi se pare incredibil. Chiar parteneri de-ai noștri au venit și au zis că și ei au simțit un shift la nivel mental, pentru că au constatat că da, și în România se poate face ceva! Ne definește faptul că am demonstrat că se poate!

Prima dată cînd am făcut harta deșeurilor a fost și prima dată când am conștientizat cât de murdară este țara asta!

A.B: Și că sunt mult mai mulți doers decât ai crede la prima vedere, care abia așteaptă un semnal ca să iasă! Let’s do it a fost semnalul de care aveau nevoie. Și e nevoie de astfel de semnale, poate și protestele pot fi definite astfel. Dar Let’s do it e pe pozitiv, noi nu criticăm, nu judecăm, noi propunem să ne unim și să facem ceva. La început, când aveam experiență zero în pr, așa și încheiam comunicatele de presă: „hai să arătăm că proiectele mari și pozitive sunt posibile și în România!” Sigur, nu se scrie așa ceva în comunicate, dar aveam 23 de ani și eram entuziaste!

E înduioșător, iar regulile pot uneori să omoare duioșia!

A.H: Da, exact! Nu aveam resurse umane, nu aveam mai nimic, dar aveam așa o sigurană și știam ce avem de făcut… Sunam tot noi la vedete, de exemplu. Și am sunat chiar la INNA și i-am propus să fie ambasador, ea a fost imediat de acord și nu numai atât, dar ne-a propus să ne mai dea încă 3 artiști de care noi, sincer, nu auzisem și i-am zis că îmi pare rău, dar nu am timp să fac filmările și cu ei, pentru că sincer… nu aveam!:) Și au rămas șocați cum e posibil ca cineva de la un ONG să-i refuze!:)) Dar nu aveam resurse, nu aveam oameni, nu aveam cum! Dar nu puteam să le explic asta!

De ce ați ales, la nivel personal această cauză și acest proiect?

A.B: Eu am vrut să demonstrez că se poate și în România. Eram într-o perioadă în care auzeam foarte des că România e de rahat. Și că nu suntem în stare de nimic, noi românii. Și mi se pare o convingere limitativă și falsă! Adică în fiecare țară sunt unii care cred că în țara lor e cel mai prost! Am auzit italieni spunând despre țara lor că e horror, am auzit asta și în Indonezia! Și în Malezia! Și nu mai suportam negativismul și pesimismul… Și m-am molipsit de acest vis, de această idee și am transmis-o mai departe!

A.H: Da, îmi aduc aminte că deja în august 2010 când sunam și spuneam că sunt Anamaria de la Let’s do it Romania, mi se răspundea da, știu cine sunteți.

Cine a fost primul ambasador?

A:H: Smiley. Îți dai seama… cine avea acces? Dar ne știa! Eram deja cunoscuți, forța asta pe care o aveam, driveul nostru se transmisese deja! Și ideea prinsese! (mai jos, video din 2012 cu Smiley)

Tu cum ai început?

A.H: Țin minte că eu eram la Master în primul an, aveam și primul job de asistent manager, adică nu era un mare job și mi se părea că aveam prea mult timp liber și că trebuia să fac ceva cu viața mea. Și într-o seară am început să caut pe internet acțiuni de voluntariat. Am scris mai multor ONG-uri și mi-a răspuns foarte repede EcoAssist. Era un ONG de mediu al Lianei Buzea, cea care inițiat Let’ s do it Romania și care avea niște acțiuni de voluntariat de strâns gunoaie. Și mi-am zis ce tare, pentru că, pe lângă faptul că strângeam gunoaiele, care oricum mă deranjau, mai mergeam și în locuri în care nu mersesem niciodată, cum ar fi în Deltă! M-am apropiat mult de echipă și am spus că aș vrea să mă dezvolt mai mult pe partea asta de pr și m-am oferit să ajut. La câteva luni am văzut videoul din Estonia cu let’s do it și la 3 luni ne-am apucat de treabă! Nu-mi era deloc frică atunci când am început, acum mi-ar fi tare frică, dacă ar trebui să o iau de la zero. Mi-am dat demisia din jobul pe care îl aveam și le-am spus părinților ei să mă ajute să plătesc chiria 2 luni, pentru că eu fac voluntariat și că nu am cum să nu fac asta. Ai mei au fost de acord, dar dacă nu merge, să-mi iau job. Și am zis da. Și am stat zi lumină la birou și m-am implicat fără oprire, așa de mult, încât eram gata să pierd ziua de curățenie. Anca m-a salvat, că altfel nu m-aș fi trezit! (râde). Eram ca într-o comă, dormeam 4 ore pe noapte! Anul ăla mi-a schimbat viața definitiv! Ai mie îmi spuneau să-mi bag mințile în cap, dar după aia, după ce m-au auzit dând interviuri la radio și m-a văzut la Măruță cu Cabral și alți artiști, au început să mă întrebe: Și? Ce mai face Let’s do it? Au îneles ce făceam și cât era de important pentru toți.

Ce le spuneți artiștilor cu care lucrați?

A.H: Să aleagă o cauză în care să creadă și să lupte pentru ea cât se poate! Și artiștii și vloggeri și bloggerii, influencerii, în general!

Și celor care vor să vină pe 15 septembrie?

A.H: Nu trebuie să stea 5 ore la curățenie, pot veni și o oră, dar să vină, să iasă din case, că ne plângem mereu că nu ne place ce vedem, hai să schimbăm asta măcar pentru o zi! Să aleagă să fie parte din schimbare!