Niciun moment nu este mai bun decât acela în care îmbini gustul cu plăcerea cititului. Kronenbourg 1664 Blanc vă invită la #interviuldelatiff
Tudor Giurgiu, regizorul care a demonstrat că un festival de film poate să ajungă la a 18-a ediție, vorbește despre el, despre film și despre platforma de filme online pe care anul acesta a lansat-o la Tiff. Acum poți savura experiența festivalului oriunde te-ai afla, ceea ce este excepțional. De fiecare dată când plec de la un festival, îmi aduc aminte mai degrabă că nu am văzut unele filme, decât că am văzut altele…. Și asta poate fi enervant:). Am vorbit cu Tudor despre filme, dar și despre fenomenul cinematografic cu bunele și ne-bunele lui. (Da, l-am întrebat și despre manelele de la Gopo.)
Numele Tudor Giurgiu azi se confundă cu Tiff și Gopo… Cum te face asta să te simți? Te frustrează?
Eu ar trebui să fiu mândru că se leagă așa, câteodată e așa frustrant când vezi că dispar oameni care au făcut atât de mult în viață și lumea îi asociază cu un singur rol din vreun serial de 2 lei, sau dintr-o telenovelă, în condițiile în care viața lor a însemnat mult mai mult de atât. Se pune o etichetă, în general, pentru actori. Un titlu: „X sau Y din…” Așa că nu mă simt deloc frustrat că am aceste două etichete.
Mă refeream la ambițiile tale de regizor.
Ambițiile sunt, dar nu mai am 20 de ani și dacă voi mai putea face 2, 3, 4 filme le voi face. Oricum, ritmul în care le fac este unul foarte lent, din multe puncte de vedere. Dar am un foc interior care din când în când mai dă în clocot.
Sunt 18 ani de când faci Tiff…
Da, cam. Plus un an când am stat așa, la cutie, citind și pregătindu-ne…
Ce provocări mai ai după 18 ani?
Partea care ne ține în priză este faptul că nicio ediție nu seamănă cu cealaltă. An de an apar mici/ mari crize. Nu avem cinematograf, trebuie să găsim altul, pierdem niște bani, trebuie să găsim alții, suntem amenințați că pierdem o finanțare tradițională din partea unei instituții publice, te chinui s-o obții din nou, îți cade un invitat principal, aduci altul… An de an dinamica felului în care noi funcționăm este una plină de neprevăzut. Și aceasta este provocarea principală. Probabil că dacă am trăi în Elveția sau Scandinavia unde totul ar fi enervant de previzibil, probabil că am spune ok, ajunge, trebuie să schimbăm, să vină alții... Ori noi nu simțim asta, pentru că Tiff e un organism viu care probabil la 18 ani sau la 20 de ani a ajuns sau va ajunge la maturitate. Acești 18 ani au fost o primă etapă, cred.
Un manager al unui astfel de proiect are de-a face cu stresul. Cum îl gestionezi? Cum treci peste?
Eu mă enervez greu și, în general, din pricini banale. Că lipsește o virgulă, sau o cratimă… Dar am început să resimt povara stresului mai ales în luna de dinaintea festivalului când se acumulează multe probleme. Simt că nu mai am aceeași capacitate de a le duce și de a le gestiona ca acum 10 ani când… nu aveam „probleme” ci poate „o problemă” mare de rezolvat într-o lună:). Dar cred că totul ține de structura interioară și de obișnuința și rezistența la stres. Eu sunt un tip care duce bine treaba asta. Nu mă panichez, încerc să iau lucrurile așa cum sunt, nu e sfârșitul lumii pentru absolut nimic. Soluții se găsesc întotdeauna și încerc să nu-i încarc pe cei cu care lucrez, pentru că ei nu au nici capacitatea, nici energia și nici experiența de a manageria situații complicate. Cred că sunt un bun manager al stresului, dar e drept că mi-aș dori un pic de Elveție…
Când n-avem ce face, suntem ași la datul cu părerea!
Anul ăsta s-a vorbit de Gopo mai mult decât s-a vorbit vreodată. Ai premeditat povestea cu manelele?
Nu, nu mi-am imaginat ce se va întâmpla… Când i-am spus Oanei că aș vrea să ne legăm un pic de lumea asta a manelelor, de „Soldații. Poveste din Ferentari”, ea a rafinat ideea și, cum Alex Bogdan făcuse o parodie după Queen, am inventat un astfel de moment… Sigur că ni l-am imaginat cu totul altfel, în teorie și pe hârtie lucrurile stăteau minunat. Sigur că, văzându-l pe scenă, la nivel de execuție, de perfomance au fost căderi, au fost inabilități artistice de punere în scenă, dacă vrei și astea au generat multe valuri, dar e foarte adevărat că am văzut atâta ipocrizie și atâta „părerologie”… Când n-avem ce face, suntem ași la datul cu părerea! Dar nu regret nimic din ce a fost, pentru că mi se pare că aceste controverse fac bine unui eveniment, dar și celor care îl gândesc, îl organizează. A fost ceva sănătos, noi am învățat ceva din asta și avem și o idee mare pentru felul în care vom deschide Gopo la anu:).
Încerc să-i ascult cu mult mai mult interes pe cei mai tineri, de fiecare dată țin cont de părerile lor, chiar și la Tiff, de exemplu. Experiența seniorală nu este egală cu super înțelepciunea.
Cum se trecea peste asta? Cu relaxare și umor?
Eu numai așa pot face lucrurile… S-a scris enorm atunci, dar s-a scris cu încrâncenare, cu răutate… Am primit mesaje de la oameni pe care nu-i cunoșteam, în care mi se spunea „zdreanță”, sau „ați adus țiganii ăia”… niște mizerii… De fapt, trecând peste analiza justă din punct de vedere artistic și muzical, am luat contact pentru prima dată cu un anume tip de discriminare și o reacție foarte dură a unor concetățeni legată de apariția unor romi maneliști într-un astfel de eveniment.
Și mi-am adus aminte că aveam, pe când conduceam TVR-ul, un consilier englez care se uita pe toate programele, bineînțeles, și care îmi spunea „ce este bizar în țara voastră, este că această comunitate a romilor, care nu e mică, nu are nicio emisiune a ei, niciun speaker, niciun invitat în talk showuri, sau emisiuni de talent” (vorbesc de acum 10 ani, da?). Așa cum nici femeile de 45, 50 de ani nu se vedeau, nu existau în programele tv! Și tu vezi acum că noi culegem roadele unei discrimări și a unui mod total eronat în care a fost construită societatea. Lucrurile s-au mai reglat post 90, dar generația noastră este tarată de niște dereglaje grave din societate…
Industria filmului românesc se dezvoltă, dar încet, pentru că încă sunt părți din ea care îi împiedică mersul înainte…
Da, dar când spui industrie, spui bani, iar ei vin dintr-o exploatare comercială. Ori a face comerț înseamnă a avea locuri în care să faci comerț. Cu toate multiplexurile care au apărut și cu toate investițiile private, suntem printre țările europene cu cea mai mică densitate de săli de cinema. Sunt județe care nu au un cinematograf! Cei din Zalău merg în Cluj să vadă filme, de exemplu. Eu am trăit experiența asta anul trecut cu Moromeții 2 care a fost cerut, oamenii stăteau la coadă ca pe vremuri să-și cumpere bilete, dar asta se întâmplă o dată la nu știu cât. Dar asta arată că oamenii ar veni să vadă, în orice cătun, în orice loc, o poveste bine făcută, cu niște actori cunoscuți pe care publicul îi iubește. Asta lipsește, de fapt: o gândire de tip comercial atât a structurii, cât și a poveștilor.
Tu ești singurul regizor care a reușit să facă bani din industria filmului și a ajuns să demonstreze că se pot face bani. Modelul tău a inspirat și pe alții?
Da, vezi că există destui regizori aventurieri care au riscat enorm, și-au riscat banii, și au încercat să gândească comedii populare care au adus spectatori, Au reușit să vândă filmele unor platfome VOD… Deci cred că încep lucrurile să se schimbe și eu sunt convins că vor fi din ce în ce mai mulți oameni tineri care vor fi preocupați de aspectul acesta comercial care nu e deloc de disprețuit. În orice cinematografie coexistă filmul de Almodovar cu filme bufe sau tâmpe.
Cu toate multiplexurile care au apărut și cu toate investițiile private, suntem printre țările europene cu cea mai mică densitate de săli de cinema. Sunt județe care nu au un cinematograf!
Cum vezi trecerea timpului?
Destul de senin, nu-mi prea mai dau seama că trec anii decât atunci când memoria mea fabuloasă de care eram foarte mândru, începe să dea rateuri. Dar se schimbă perspectiva. Încerc să-i ascult cu mult mai mult interes pe cei mai tineri, de fiecare dată țin cont de părerile lor, chiar și la Tiff, de exemplu. Experiența seniorală nu este egală cu super înțelepciunea.
De fapt, trecând peste analiza justă din punct de vedere artistic și muzical, am luat contact pentru prima dată cu un anume tip de discriminare și o reacție foarte dură a unor concetățeni legată de apariția unor romi maneliști într-un astfel de eveniment.
Anul acesta vom lansa o platformă de video on demand
Cum vezi tinerii?
Ar fi un clișeu să-ți spun că sunt mult mai superficiali, că nu au aceeași rigoare ca noi, dar nu e chiar așa… Au o viteză, o capacitate de a… Zic eu despre mine că sunt multitasking și am o atenție distributivă? Ei sunt de zece ori mai buni decât noi. Sunt construiți altfel, nu știu unde va duce asta, am o curiozitate majoră care cred că se va transforma într-un posibil viitor film… Peste 20, 30 de ani este inevitabilă apariția unor distopii legate de inteligența asta artificială și a tehnologiei duse la rang de artă. Cei tineri vor ajunge să trăiască într-o lume bizară. Dar eu am încredere în generația asta. Ok, nu vor citi toate cărțile adolescenței noastre, asta este. Și acuma ce-o să facem? Să-i închidem între 4 pereți? Eu nu am reușit cu fiul meu…
Tiff-ul va înainta și el o dată cu tehnologia?
Da, acesta este anul provocării maxime pentru noi, e anul inovației. Am găsit un interviu pe care l-am dat acum 4 ani în care spuneam că Tiff-ul trebuie să inoveze, să se dezvolte și să intre într-o dimensiune digitală, online. Anul acesta vom lansa o platformă de video on demand care se cheamă Tiff Unlimited și care este un sistem bazat pe abonamente, unde poți vedea filme de artă, filme de festival, filem premiate, poți gusta experiența de festival la tine acasă, dacă nu poți veni la Tiff. Și nu va fi valabilă doar 10 zile, ci se poate prelungi tot anul. E un proiect la care am lucrat de mult cu colegii mei și este un braț firesc care se desprinde din Tiff, pentru că mobilitatea acestei generații este foarte mare. Sigur că sunt avocatul gustării festivalului de film în sala de cinema, într-un anume tip de socializare care face experiența festivalului fabuloasă, dar sunt și convins de faptul că putem vedea filme pe toate device-urile și, de oriunde, că de la Fetești sau Drobeta Turnu Severin te poți conecta live cu festivalul. Acesta este proiectul nostru „far” anul acesta și cred că el este necesar în România. Am primit enorm de multe mesaje în care eram întrebat unde se mai poate vedea un film sau altul și unde se poate găsi un film după ce el s-a difuzat 2 săptămâni într-o sală și apoi a fost scos. Pentru că festivalul este despre filmele pe care le vezi, dar este, mai ales, despre cele pe care nu apuci să le vezi. Și atunci ne-am gândit să le punem la dispoziția celor care vor să le vadă.
Ce s-a întâmplat anii aceștia la Tiff? Ce s-a născut aici?
Multe povești de dragoste, au fost și despărțiri, dar la capitolul întâlniri care au schimbat viața stăm mai bine. Tiff-ul are o energie specială… Când o să vină alții să facă Tiff-ul, eu o să fiu bătrân și voi face un tabloid dedicat lui:) Mor de ciudă că aflu mereu mult după terminarea Tiff-ului poveștile, inclusiv pe cele din echipă care sunt delicioase, pentru că lucrăm și cu mulți colegi din Cluj și aflu foarte târziu poveștile… Dar aș face așa o miniserie a Tiff-ului pornind de la o ideea a Oanei (Giurgiu, n.m) care spune că șoferii sunt cei mai mișto oameni din Tiff. Și așa este, pentru că ei sunt fanatici ai mașinilor Mercedes și au niște meserii care nu au nicio legătură cu filmul. Unul este tenor, altul restaurator de artă, altul profesor… Și îmi imaginezi că tot ce aud și văd șoferii ar face deliciul unei miniserii…
Pari genul despre care se știe tot. Și totuși, ce nu se știe?
Mi-e frică de apă adâncă. E bizar, e singura angoasă pe care o am. Inclusiv când zbor cu avionul deasupra oceanului, nu pot să mă uit. Cred că vine din copilărie când era să mă înec. Mă simt mult mai bine pe pământ. Pe apă am o angoasă teribilă, altfel îmi place așa să înot, dar cu o limită.
