Unele orașe se lasă așteptate. Odesa face parte dintre ele, pentru că nu a fost până acum o destinație la care să mă gândesc. În ucraineană numele orașului se scrie cu un singur S. În rusă și engleză cu 2. Am decis să-l scriu cu unul singur, pentru că așa fac localnicii.
Am descoperit Odesa de curând, pentru că Tarom are, din 31 octombrie, cursă directă acolo. Un bilet este 123 de euro dus întors cu toate taxele incluse.
Orașul m-a surprins plăcut și m-a uimit.
Odesa era, pentru mine, un nume de oraș citit în cărți pe care l-am asociat cu un loc îndepărtat fără nicio legătură cu stilul meu. Am aflat, vizitându-l, că are o legătură….
Să mă explic: îmi plac străzile largi pavate cu piatră cubică (de care mi-e dor și care nu se mai află prin București în multe locuri), îmi plac clădirile joase și casele vechi.
Odesa e plină de parcuri, de copaci, de verde. Orașul are 130 de clădiri- monumente istorice (păcat că numai 30 au fost renovate până acum).
Străzile sunt largi și platanii bâtrâni care le străjuiesc dau o senzație de parc continuu, de romanț și candoare.
Istoria orașului nu este una foarte veselă, dar locuitorii se mândresc cu un simț al umorului căruia i-au dedicat chiar o grădină cu sculpturi și băncuțe unde poți citi, te poți plimba. Statuile sunt dedicate scriitorilor și oamenilor de cultură pe care orașul îi iubește.
Faine sunt plimbările pe faleza înaltă unde aleile, și copacii, și florile, și statuile contribuie la acest good vibe pe care l-am remarcat în Odesa. De la monumentul ridicat în amintirea Ducelui de Richeliu, numit de Țarul Alexandre I, Guvernator al orașului pe la 1800 și ceva, coboară treptele Potemkin devenite celebre după ce Sergei Eisenstein a făcut filmul Submarinul Potemkin.
https://www.youtube.com/watch?v=VMWMq4AEyjU
Cerul este peste tot deasupra orașului, nu e fragmentat de zgârie nori, sau acoperișuri stridente. Și nu știu dacă asta se datorează conștiinței localnicilor sau faptului că vechile clădiri au fost construite cu piatră de calcar care nu suportă decât presiunea a maximum 3 etaje, altfel se sparg.
Energia asta bună a locului vine și din toleranța cu care sunt tratați locuitorii de diversele etnii și culte religioase.
Odesa poate fi o foarte agreabilă destinație culturală. Pe lângă muzee, Opera este în sine e de văzut- e a treia ca frumusețe din lume, după Paris și Viena.
Am aplaudat baletul Don Quijote, bine și profesionist lucrat și pus în scenă. Clădirea e frumoasă, impunătoare, cu detalii aurite și filigranate.
Sunt peste 350 de hoteluri în Odesa, din care Hotel Bristol și Hotel de Paris mi-au atras atenția. Hoteluri de 5 stele, a căror istorie se înscrie în cea a orașului pe care -cum, nu?- turiștii îl numeau Micul Paris, acum o sută de ani.
Odesa are peste 1000 de cafenele și restaurante. Dar nu există o bucătărie specifică locului. Pentru că Odesa este multiculturală, bucătăria ei este un fusion între bucătăriile grecești, evreiești, turcești, rusești… Un restaurant de fine dinning este Bernardazzi, după numele unui foarte cunoscut arhitect din secolul 19 care a lucrat în Odesa și în Chișinău.
În concluzie, orașul merită văzut, vara este mult mai animat și cred că-i mai piere din romantismul pe care eu l-am simțit în plină toamnă. Sunt 45 de km de plajă, plus un delfinariu excepțional.
E de vizitat și Muzeul Cognacului. Băutura produsă de Shustov în zona Odesei a fost prezentată la Expoziția Internațională de la Paris în 1900 și a primit Marele Premiu, dar și dreptul de a folosi denumirea de Cognac. Nu exista băutură mai populară din această categorie în imperiul rus.
În muzeu este o distilerie de 150 de ani care oferă posibilitatea unor degustări, are și un magazin cu produse exlcusive.
