Cristian Bajora : "Un actor neprofesionist are o mult mai mare bucurie de a fi pe scenă"

Cristian Bajora

Am vrut să mă fac actriță. Da, s-a întâmplat asta când eram în clasa a cincea. Venise la noi la școală actorul Siviu Stănculescu. Era așa de frumos, avea gropiță în barbă și părul dat pe spate. Vorbea clar și vocea lui avea un timbru special. Am decis pe loc că vreau să mă fac actriță.

Actorul Silviu Stănculescu

M-a urmărit acest gând până la liceu. Numai că… nu a fost să fie. Deși mi-a dorit, dorința mea nu s-a transformat în realitate. Așa că, atunci când cineva mi-a povestit despre o școală de actorie cu oameni obișnuiți, am devenit curioasă. Așa l-am cunoscut pe Cristian Bajora.

Cristian Bajora a fondat și conduce compania TeenMedia Academy- cursuri de actorie. Se simte mai mult antreprenor decât artist, din păcate- zice el, pentru că e foarte greu în România să fii doar artist. Antreprenoriatul este, pentru el, o măsură de siguranță.

Și care zonă câștigă totuși?

Mi-ar plăcea să fiu atât de bun antreprenor, încât să reușesc în viitor să fiu mai mult artist.

Ești regizor, totuși, da…

Da, am făcut la Universitatea Media, Regie Film, la clasa lui Dan Pița. Am lucrat în televiziune, am făcut o telenovelă pentru copii și niște emisiuni la tv pentru casa de producție a lui Lazarov pentru Antena 1 și Kanal D. Domnul Lazarov mi-a propus să fac „Din Dragoste” la Antena 1, dar am refuzat pentru că aveam un proiect independent. Dar proiectul meu nu a „văzut sticla”. Apoi am plecat din țară un an și, când m-am întors, am început școala, în 2009.

Cum ți-a venit ideea asta?

Eu lucrez cu neprofesioniști de la 15 ani, din liceu. Am condus trupa de teatru a liceului și am făcut asta până în anul I de facultate. Intrând la televiziune nu m-am mai putut ocupa. Dar atunci, în 2009, am constatat că e lucrul pe care îl știu cel mai bine și anume să pregătesc neprofesioniști pentru scenă. Și mi-am dat seama că-mi și aduce cea mai mare satisfacție, treaba asta.

De ce?

Un neprofesionist are o mult mai mare bucurie de a fi pe scenă. Și atunci mă hrănesc și eu ca artist cu bucuria asta. Pe când în partea cealaltă apar deseori frustrările financiare, actorului profesionist de carieră i se pare că ceea ce faci tu nu este în sensul bun pentru cariera lui și asta poate duce tot la frustare.

Pe când aici, bucuria și dorința sunt atât de mari, încât energia pe care ei o dau nu se compară cu lucrul cu profesioniștii.

Ce piese puneți?

Tot felul de piese. Am început timid, cu texte ușurele, texte americane mai simple, de consum și am ajuns la musicaluri cu 16, 12 oameni…

Dau probe cei care vor să vină aici?

Școala este structurată în felul următor. Întâi vin la un modul pentru începători și acolo descoperă că le place foarte mult și merg mai departe la modulele de avansați. Acolo facem exercițiile după anumite metode, încercăm să-i antrenăm, să dezvoltăm orice date pe care ei le au. Și, din experiența mea, am constatat că oricine poate fi actor. Oricine are un actor în el. La un moment dat, dintre ei, ies în față niște oameni care au seriozitate, date, reușesc să evolueze și pe care îi luăm în grupa de elită unde lucrăm cu ei fără să ne gândim că sunt clienții noștri, ci că sunt actori.

Sigur, nu toți pot cânta, dar cei care pot, îi trag și pe ceilalți cu ei. La nivelul lor am și câștigat un premiu la un festival. Când ne-am dus acolo noi eram cu un musical și ceilalți cu niște piese micuțe. Am lucrat un an de zile la spectacolul ăsta. Sunt mândru că am abordat genul și încă cu succes.

Am mai pus Caragiale, autori români, străini… Mie îmi place comedia românească, Vișniec. Caraman…

 

Oamenii vin pentru că vor să se dezvolte în plan personal, să scape de timiditate, să poată vorbi în public, să comunice cu oameni pe care nu-i cunosc. La sfârșit ne spun că ceea ce facem noi le-a a depășit așteptările. Iar eu observ că ei se deschid.

 

 

De ce TeenMedia Academy? De ce Teen?

Pentru că ne așteptam ca succesul unei astfel de inițiative să fie mai mult printre adolescenți! De fapt nevoia s-a dovedit că există de la 13 ani (la noi nu sunt mai mici) până la 60 de ani! Am avut indivizi de 60 de ani care au venit să facă un curs de actorie pentru că nu au avut ocazia în viață.

Și care e procedura?

Are loc un interviu, e ca un mic filtru… Permitem oricui să se înscrie, desigur. Avem module de câte 3 luni, începem azi cursul și în următoarele 3 luni înregistrăm înscrierile pentru modulul următor.

Se lucrează zilnic?

Nu, de două ori pe săptămână. Nu e suficient o singură dată.

Cu ce îi ajută pe oameni jocul?

Foarte mult îi ajută… La început ne spun că vin pentru că vor să se dezvolte în plan personal, să scape de timiditate, să poată vorbi în public, să comunice cu oameni pe care nu-i cunosc. La sfârșit ne spun că ceea ce facem noi le-a a depășit așteptările. Iar eu observ că ei se deschid. Învață și văd um într-o astfel de comunitate pot fi relaxați și sunt mulți cărora povestea asta le-a schimbat viața. Grațiela, de exemplu a venit la noi la 45 de ani, după o întâmplare din viața ei care o destabilizase, pentru că actoria și jocul pot fi și o terapie… S-a îndrăgostit de asta și a dat la facultatea de actorie și la 46 de ani a intrat și acum are diploma de actor! Toți acești oameni care sunt aici vin de 2, 3 ori pe săptămână. E următorul lucru important după cariera lor. E un altfel de stil de viață.

Câți sunt în grupă?

12.

Unde ai descoperit acest model?

În Canada și în State, unde, într-un orășel de 36000 de locuitori, am găsit un teatru de amatori de dimensiunea teatrului Nottara. Directorul era un om căruia îi plăcea foarte mult să joace teatru, am întâlnit acolo un moment dat o doamnă care făcea abajururi pentru niște lămpițe. Și mi-a spus că ei pun acolo un Shakespeare și că își fac singur și recuzita, că nu-și permiteau să aibă un atelier. Erau susținuți de comunitate, primăria le dăduse spațiul să-l folosească și comunitatea cumpăra abonamente și bilete la spectacolele lor.

Sunt multe producții slabe în mediul profesionist. Sunt multe producții foare mișto în mediul ăsta neprofesionist. Sunt poate subiectiv, dar noi am reușit să facem multe producții care sunt peste producțiile slabe ale mediului profesionist. Ne bucurăm împreună de ceea ce facem.

Lasă un comentariu: