Theodor : "Nu vreau să o iau înaintea vieții și nici să îmi fac planuri de viitor, când eu am multe de făcut acum"

Theodor rpt

De 1 Iunie, cu cine puteam face un interviu mai potrivit și mai rapid, decât cu Theo, fiul nostru de 13 ani? 13 ani binecuvântați pentru care Îi mulțumim lui Dumnezeu. De la el noi am învățat mult, foarte mult în acești ani.

Am mai făcut cu Theo un interviu, mai demult, interviu care a ajuns prin niște manuale auxialiare de limba română (?!) fără care eu să-mi fi dat acordul, sau să fi fost măcar întrebată… Dar nu mai contează.

Când i-am spus că fac interviu cu el de 1 Iunie, mi-a răspuns cu umor cum îi este felul: A, altul?

Nu am modificat ceea ce a spus, am mai scurtat unele lungi paranteze pe care le-a făcut ca să fie sigur că am înțeles exact și recunosc că m-a suprins și pe mine cu unele răspunsuri…

Theodor…

Da…

Ce ai putea spune acum, de ziua voastră, despre perioada pe care tocmai am trăit-o de curând?

Mie mi se pare că am avut de încercat multe lucruri și virusul ăsta … (mami, nu știu ce să zic…)...

Spune ce simți…

Ok… Mi se pare că am trecut cu toții ca unul prin această încercare, prin acest virus care s-a răspândit pe neașteptate și mi se pare că, deși au fost multe minusuri și tristețe, au fost și multe plusuri.

Care au fost plusurile?

Faptul că ne-am dezvoltat cu toții unele abilități, sau ne-am creat hobbyuri, cum este în cazul meu pictura. S-a mai întâmplat să mai ieșim și pe afară, dar, în general, am învățat să apreciem viața pe care o trăim.

Theo a pictat și a desenat mult în perioada asta

 

Așa simți tu?

Da, mi se pare că înainte nu realizam cât de apropiați eram de prietenii noștri și cât de mult ne pasă de ei, pentru că eram prea ocupați f[când alte lucruri, dar acum, stând în casă atât de mult, am avut timp să ne gândim. Cel puțin eu așa am făcut. M-am gândit la toate momentele pe care nu le-am savurat la maximum, pentru că nu m-am gândit niciodată că va veni un virus în 2020 care ne va lua libertatea preț de câteva luni. Dar uite, am trecut și peste asta

S-a comentat mult că, mai liniștiți și mai rezonabili au fost copiii, decât adulții. Eu cred că adulții au fost rezonabili, că așa era normal să fie, dar de la copii nu m-am așteptat la atâta înțelegere. Tu cum vezi asta?

Da, majoritatea copiilor au stat în casă mai mult pentru că li s-a spus să facă asta, dar în rest, eu alături de mulți alți prieteni ai mei, spunem că toate răzvrătirile astea ale populației și ce se întâmplă acum în Statele Unite arată că virusul ăsta care trebuia să fie wake-up call-ul omenirii, nu a fost înțeles așa.

Da, uite nu m-am gândit așa… dar revenind, statul în casă ți s-a părut un lucru greu? Grav?

Nu, nu mi s-a părut un lucru grav, pentru că mi se pare că a fost mai ușor decât să stai cum au stat oamenii pe timp de război în locuri oribile, sau în lagăre, sau gândește-te, cum stau condamnații la arest la domiciliu cu anii… Astea sunt lucruri grave, nu că am stat 2 luni în casă.

S-a făcut homeschooling, cum ți s-a părut acest proces?

Eu am nu văzut perioada asta ca pe o tortură, sau ca pe o perioadă grea neapărat, deși a fost destul de greu, dar, mai mult ca toate temele asta care ni s-au dat în cantități inumane, că trebuie să recunoști și tu asta, mama, faptul că am văzut copii din familii defavorizate care nu aveau calculatoare sau tablete și am văzut cât de mulți sunt, asta mi s-a părut nedrept…

Și ce părere ai tu despre asta? Există vreo explicație pentru faptul că în România, în 2020 se întâmplă asta? Tu ai una?

Eu îmi explic printr-un singur mod.

Care?

În primul rând că este vina autorităților, că ai spus-o și tu, că este vorba aici de „povara” asta pe care o cară toți liderii politici din România numită lăcomie. Că, gândește-te: noi avem fonduri europene pe care le distribuim egal în comune și primarii le aruncă pe ziua comunei. Cu ce rămân sătenii după ziua comunei?

Cu distracție, cu muzică, mici.

Și tu crezi că asta poate duce România într-un loc mai bun?

Nu, dar ce poate?

Educația. Gândește-te că un primar ar putea să nu mai dea bani pentru Ziua Comunei și ar cumpăra de ei unor copii laptopuri, tablete sau device-uri cu care ei să aibă acces la internet. Ei nu se gândesc că s-ar putea să-i ajute și pe ei, pe primari, pe termen lung, sau pe țară, pentru că, la drept vorbind nu știe nimeni dintre noi cine se naște geniu, cine va crea ceva revoluționar, cine va fi următorul geniu al secolului. Dacă acel geniu este pus în mintea unui copil crescut la țară care nu are internet? El o să ajungă la un moment dat să lucreze undeva unde nu ar trebui să lucreze și s-ar rata…

Pentru mine, mama, paharul este pe jumătate gol și pe jumătate plin. Ai un pahar în față, nu te mai gândi care jumătate e care. Bea-l, frate!

La 13 ani cum te simți?

Eu nu mă simt nicicum, eu cred că la vârsta asta ar trebui să-mi axez atenția asupra școlii și asupra învățăturii, deci nu prea știu ce să spun când zic că am 13 ani, dar cred că mă îndrept spre cealaltă parte…

Care?

Ies pe poarta din spate a copilăriei, las în urmă toate… Acum că sunt mai mare, pot spune, să las în urmă copilăriile…

Care sunt jocurile și plăcerile generației tale?

Singurul joc pe care îl jucăm este Instagramul..

Instagramul e un joc?

Nu, mama, o ziceam figurativ.

Aaaa… Ok…

Iar Fornite, jocul pe care mulți îl joacă e un subiect cam tricky…

De ce? Că toate generațiile au avut jocurile lor.

Dar, dar nu te aștepta ca noi să fim ca voi, generația cu cheia de gât, cum o spui tu și să ne jucăm lapte gros în spatele blocului. Sunt mulți copii în momentul ăsta care își folosesc telefoanele mai mult decât ar trebui și chiar nu vreau să vorbesc acum ca un boomer. Dar trebuie să-ți spun ceva. Mie mi se pare că nouă, celor din generația noastră, ne lipsește o doză de creativitate, noi nu putem să ne concentrăm mai mult de 5 secunde pe un lucru. Sunt mulți copii care, dacă întâlnesc un text mai stufos pe social media, nu îl citesc, pentru că ei nu-și bat capul nici cu lucruri ușoare și nu știu ce vor face când vor da de lucruri mai grele…

Eu am așa o supărare și sunt subiectivă când întreb de ce nu mai citiți? De ce generația voastră nu mai citește cărți grele?

Sunt parte din această generație și știu că mulți copii nu pot duce pe umerii lor responsabilitatea minimă de a duce până la capăt un șir al unei poveștii, al unei cărți.

Dar nu e o responsabiliate, e o plăcere.

Mami, plăcerea este pretutindeni, dar terminarea unei cărți este o responsabilitate, adică un sentiment de „păsare”.

Multă lume îmi spune că ești mai matur decât vârsta ta. Te simți așa?

Nu îmi place, mi se pare o laudă să spun că sunt mai matur ca restul. Automat accept ideea că eu am un stil de gândire mai dezvoltat și nu vreau să cred asta.

Mi-ai spus acum câteva zile că ai remarcat că mie îmi place să mă uit pe manuale și că-mi place matematica…

Da, și ți-am zis că nu înțeleg cum am reușit să ajung rudă de sânge cu tine…:)

Noi am învățat după manuale și, pentru noi, ele au fost ca niște biblii…

Mie nici nu-mi pasă. Noi am lucrat toată viața după niște auxiliare că, de când am intrat în clasa zero, fiind prima generație, nu am avut manuale. Și niciodată nu m-am gândit că, dacă nu am manuale ar fi vreo problemă. O problemă a fost pentru voi, adulții, că… la vârsta voastră… cam totul e o problemă… Pe voi totul vă doare și fizic, și sufletește…

Și voi?

Pentru noi nu e așa de grav ce se întâmplă în lumea asta, suntem mai detașați, pentru mine este mai important să mă ocup de treburile mele, decât să plâng după manuale…

De ce generația voastră pune așa de mult accent pe branduri? De ce sunt ele așa de importante?

Explicația este una singură și foarte logică. Voi ați avut mult mai multă creativitate decât noi și noi nu am putut să susținem această crativitate, pentru că a venit tehnologia care ne-a zis, lasă, vă luăm noi povara asta de pe umerii voștri și gândim noi pentru voi. De aceea, noi am ales să ne exprimăm prin branduri, că așa suntem apreciați și admirați. În ziua de azi, mama, sunt foarte puțini oameni care mai aduc a oameni, la drept vorbind, adică sunt foarte puțini oameni care mai apreciază plăcerile mici ale vieții. Foarte mulți indivizi cred că, dacă poartă un tricou de firmă, sunt mai admirați, sunt dați drept exemplu… E un îndemn puternic care ne cheamă pe toți. E lucrul ăsta care constant ne dă târcoale, este un fel de conștiință care ne ajută să apreciem mult mai ușor mica populație cu hiper mulți bani care are aceste branduri. Noi urmărim foarte multe branduri, pentru că noi nu reușim să găsim alte motive pentru care să ne admirăm. Că, dacă suntem primii în clasă, cui îi pasă? În ziua de azi nimănui nu-i mai pasă de cine învață ce.

Dumnezeu ne-a creat liberi să facem ce vrem și dacă ar exista destin nu am fi liberi, nu am mai avea liberul arbitru.

Și o ultimă întrebare: te gândești la viitor? Și dacă da, în ce fel?

Ai formulat-o pe asta de parcă zici că sunt la tezăăăăă, mama!… Nu mă gândesc niciodată la viitor că, de fiecare dată când o fac, nu-mi vine nimic în minte. Nu prea știu la ce să mă gândesc, mama. În noi este mereu prezentul, acel gând că vom fi de succes în viață, că vom ajunge ceva care să ne placă, avem chiar și la vârsta noastră visul că vom reuși în viață. Se întâmplă la multă lume, în multe feluri. Unii se gândesc că vor ajunge ceva și vor avea bani și vor cheltui pe lucrurile care le plac, alții se gândesc că vor deveni altceva și se vor axa pe familie…

Și tu?

Eu nu mă gândesc, pentru că eu vreau să merg alături de viață.

Ha?

Da, nu vreau să o iau înaintea vieții și nici să îmi fac planuri de viitor, când eu am multe de făcut acum. Viața o să meargă înainte, eu o să merg după ea. Că, dacă eu spun că vreau să ajung ceva și viața are planuri, ce fac? Eu nu cred în destin. Pentru mine, mama, paharul este și pe jumătate gol și pe jumătate plin. Ai un pahar în față, bea apă! Ai un pahar în față, nu te mai gândi care jumătate e care. Bea-l, frate! Dumnezeu ne-a creat liberi să facem ce vrem și, dacă ar exista destin, nu am fi liberi, nu am mai avea liberul arbitru.

Lasă un comentariu:

jooble