Alexandru Bălășescu : "Spațiul public nu mai este unul al conversației între diverse identități, ci al afirmării unei identități în detrimentul celeilalte"

Alexandru Bălășescu foto: Serban Mestecaneanu

Ceea ce se întâmplă azi în lume este explicat de politologi, militari, strategi, jurnaliști, analiști…

Eu îi ascult pe toți, însă am avut câteva întrebări pentru antropologul Alexandru Bălășescu. M-a interesat cum vede el istoria de azi, pentru că mi se pare că un om care a studiat omenirea din toate punctele de vedere și toate unghiurile, vede lucrurile într-o lumină mai puternică, sub o lupă mai mare și cu o înțelegere mai profundă.

Nu îmi pot explica cum se poate ca și în acest secol oamenii continuă să omoare oameni, nu pot să justific, să înțeleg violența în nicio formă a ei. Și poate că nu contează ce nu înțelege un om de pe această planetă mare, dar poate contează că încearcă s-o facă.


Alexandru Bălășescu este antropolog. A obținut doctoratul la Universitatea Irvine din California,  și un masterat în etnologie la Universitatea din Lyon. A predat în California, Paris, București și în Bahrain. Este autorul cărților “Paris elegant, Teheran incitant” si “Voioasa expunere a ordinii mondiale” apărute la Curtea Veche. A fost director adjunct al Institutului Cultural Roman din Istanbul.


Alexandru Bălășescu, în ultimele săptămâni, pe planetă parcă s-a schimbat istoria. Din nou. Atentatul terorist din Israel a fost fără precedent și microbul violenței s-a transmis în lume ca o boală. Cum s-a putut întâmpla asta din nou?

În primul rând, nu e un atac fără precedent. O paralelă foarte simplă se referă la atacurile din 11 septembrie în Satele Unite.

După cum a spus președintele american, Joe Biden, dacă facem un raport între Israel (mărime, populație) și Statele Unite ar reieși că atacul a avut o magnitudine cam de 15 ori mai mare decât 9/11…

Da, dar nu e vorba atât despre asta, cât despre manifestarea violenței gratuite în rândul „unităților noncombatante” ca să spun așa. Dar nu este fără precendet, repet, lumea este caracterizată de conflict în mod perpetuu și iluzia că al doilea război mondial s-ar fi terminat e… doar iluzie. El a fost continuat de conflicte localizate care perpetuează un conflict generalizat.

Dar te-ai aștepta ca în 2023, după atâta istorie prezentată în toate formele, de la cărți la filme, ca oamenii să se fi prins că violența nu duce la nimic.

Hmmm… Eu sunt un optimist. Știi că pesimistul spune că „mai rău de atât nu se poate”, în timp ce optimistul spune „ba da, se poate”. Cred că așteptările ca violența să dispară sunt utopice și nerealiste. În același timp expresiile violenței de azi sunt absolut oribile.

Sunt soluții, însă un complex de circumstanțe care combină ciclurile electorale cu politicile și radicalizarea discursurilor în spațiul public fac imposibilă atenuarea violenței, ceea ce mi se pare cu adevărat marea problemă. Extremele sunt cele mai vocale, iar mijlocului i se pare că nu mai are nici voce, nici loc.

 

Extremele se potențează una pe alta. Pot și cei care își doresc pacea să facă același lucru?

Dar comunicarea noastră este continuă pe rețelele sociale, ne putem spune lucruri, suntem legați unii cu alții prin intermediul lor…

Da, rețelele sociale ne leagă pe toți, dar cum fac asta? Ne leagă pe toți în furie, nu în conversație. Însuși algoritmul potențează indignarea, furia, atacurile și nu dialogul.

Acum câțiva ani s-a construit un robot automat pentru Twitter care să învețe cum să se comporte pe această rețea socială. Și în 24 de ore el a devenit neonazi. Pentru că asta a învățat el că sunt elementele care îți împing în față manifestările pe social media.

Iată că, de la utopia că ne va uni în învățare și comunicare, s-a ajuns la distopia negării celuilalt, a urii și a furiei. Și ne aflăm, ca umanitate, într-un moment de cumpănă important…

Un intelectual pe are îl urmăresc, Ezra Klein, realizatorul unui podcast foarte interesant și editorialist în New York Times, a terminat unul din podcasturi cu o întrebare care suna extraordinar: extremele se potențează una pe alta. Pot și cei care își doresc pacea să facă același lucru?

 

Nu se mai intră în conversațiile din spațiul public cu dorința de a înțelege diverse perspective, ci de a impune propria perspectivă chiar cu prețul vieții celorlalți

 

Și pot oare?

Nu știu, asta este o întrebare care ar trebui să bântuie pe toată lumea. Din păcate, noi am început să gândim exact ca algoritmii despre care vorbeam și orice încercare de mediere este prima eliminată, pentru că spațiul public nu mai este unul al conversației între diverse identități, ci al afirmării unei identități în detrimentul celeilalte.

Și asta este marea problemă a momentului actual. Dincolo de ce vedem în Israel sau în Ucraina-  simptome ale unui fenomen mai amplu numit de autorul Yascha Mounk „Capcana identității”- în loc să afirmăm diversitatea și să învățăm să trăim în pace cu modul nostru divers de a fi, preferăm să murim pentru o identitate pură și imaginară.

Cu alte cuvinte nu se mai intră în conversațiile din spațiul public cu dorința de a înțelege diverse perspective, ci de a impune propria perspectivă chiar cu prețul vieții celorlalți.

Isaiah Berlin spunea, prin 1999, că pentru a trăi împreună, trebuie făcut un compromis. Ori„ compromisul” nu mai este perceput ca fiind ceva pozitiv, așa cum este etimologic vorbind. Din înțelesul lui original pozitiv, el are azi o conotație negativă. La origine, compromis înseamnă promisiune comună, în spaniolă înseamnă  angajament. Problema noastră este că în societatea hiperindividualistă de azi compromisul înseamnă ceva de neacceptat.

 

Dacă nu înțelegi responsabilitatea și libertatea în relație una cu cealaltă, atunci libertatea devine un arbitrariu anarhic

 

Omenirea stă sub condamnarea de a-și repeta istoria?

Sper că o va repeta ca farsă. Se spune că întâi o repeți ca tragedie și apoi ca farsă. Mi-e teamă însă că repetarea va fi una la fel de tragică pentru că azi avem modalitățile tehnologice de a o repeta cu rezultate triste.

M-am uitat la acești teroriști care au intrat în casele evreilor omorând fără reținere orice ființă umană apărută în cale. Ce poate determina un om să facă așa ceva altui om?

E o întrebare la care eu nu am răspuns pentru că eu nu am înțeles niciodată uman aceste comportamente, însă folosind teoriile din domeniul științelor, se știe că, în momentul în care convingi pe cineva că celălalt nu este uman, orice acțiune împotriva acestuia va fi permisă. Și aici e treaba celor care studiază ideologiile să afle ce îi determină pe unii să creadă că alții nu sunt umani.

Ce înseamnă libertatea azi? Că pare că de fiecare dată capătă noi definiții.

Victor Frankl a spus în cartea sa „Omul în căutarea sensului vieții” că libertatea este reversul medaliei, iar fața medaliei este responsabilitatea. Dacă nu înțelegi responsabilitatea și libertatea în relație una cu cealaltă, atunci libertatea devine un arbitrariu anarhic. Iar azi nimeni nu mai vorbește despre responsabilitate.

Deci nu mai avem de-a face cu libertatea, ci cu un fel de arbitrariu al afirmării voinței de sine în totală ingnoranță a efectului ei asupra celorlalți.  Parchez mașina pe trecerea de pietoni pentru că sunt liber să o fac. Nu, asta nu e libertate, este arbitrariu! Nu are nimic de-a face cu libertatea.

 

Oricât ne-am schimba, există o constantă umană, aceea a conștiinței de sine care aduce cu sine conștiința celorlalți și a morții

 

Deci ce presupune libertatea?

Înțelegerea responsabilității examinării propriei vieți. Trebuie să-ți examinezi viața nu numai prin prisma impactului asupra propriului destin, ci și ca impact al acțiunilor tale asupra vieții celorlalți.

Ai dreptate, numai că se pare că, în fața ideilor, cuvântului și gândirii stau pistoalele, armele, bombele. Când va câștiga ideea, cuvântul?

Eu cred că, dacă în ciuda tuturor armelor și a retribuțiilor din gama răzbunării, noi continuăm să existăm, cuvântul a câștigat- cel puțin până acum. În ciuda tuturor războaielor suntem încă aici.

Crezi că oamenii rămân la fel sau va apărea un om al viitorului creat de înalta tehnologie?

Întotdeauna omul este al viitorului. Din momentul primului topor de piatră el a început să se schimbe. Mereu suntem în co-creare cu tehnologia. În 20 de ani vom fi diferiți, așa cum și noi suntem azi diferiți față de cei de acum 20 de ani. Există însă o constantă umană, aceea a conștiinței de sine care aduce cu sine conștiința celorlalți și a morții și asta nu se va schimba decât atunci când cei din Silicon Valley vor inventa nemurirea. Și atunci orice fel de conflict este o plimbare în parc! Să vezi ce se va întâmpla când unii vor deveni nemuritori😊

Ți-ai dori să fii nemuritor?

Hmmm… Mă gândesc😊 Încă mă gândesc!

Lasă un comentariu:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *