Zelensky și creioanele lui ascuțite

Zelensky și creioanele lui ascuțite

Ieri am așteptat să-l aud pe omul acesta, Volodimir Zelensky, vorbind în Parlamentul României. Adică am așteptat cum nu am așteptat de mult timp ceva la tv… După Australia, America, Uk, Premiile Grammy și câte și mai câte, ne venea și nouă rândul să fim interlocutorii acestui președinte care de 41 de zile face ocolul pământului vorbind despre adevăr, dreptate, istorie și războiul din țara sa… și care trăiește un coșmar văzând cum Ucraina este violată, torturată, invadată, în fine, nu mai dezvolt.

Dar… Când mi-am dat seama că nu se aude nimic și că nu din cauza la televizorului meu, m-a cuprins o rușine grea și usturătoare.

Nici acum?!

Nici în secolul ăsta, după 2 ani de stat în fața computerului? Că de la vlădică la opincă tot omu știe de Zoom? Că până și ciobanul Ghiță, acum de la Telekom, din vârf de munte, ar fi făcut transmisiunea aia să funcționeze.

De fapt, alta e cauza…

Că angajările la Parlament, la stat, în general, se fac pe aceeași filieră pe care o cunoaștem de când ne-am născut: nașul, finul, vărul, cumnata, sau chiar vecina bună care ne face cafeaua dimineața, amanta, prietena, fiica lui… nepotul de frate al lui…

Și, când e vreun moment din acesta important, na belea.

Incompentența de care râdem, facem bancuri sau pe care o expediem cu un meh!, exact în momentele acelea în care e nevoie de profesioniști, dă cu virgulă.

Și uite încă un moment în care era să fim, dar nu am fost.

În fine, altceva voiam să spun… Pe biroul lui Zelensky, în multe fotografii, am văzut  un suport cu creioane ascuțite!

Ascuțite bine, gata să sublinieze, gata să scrie, să adnoteze, să completeze.

Nu am mai văzut așa ceva niciodată pe masa unui președinte. Creioane ascuțite??! Pe biroul unui om care vorbește prin satelit, prin internet, unei întregi planete, se află creioane ascuțite! Și nu puține, și toate ascuțite la vârf.

Asta spune multe despre acest om, și nu numai despre acesta. Cineva care are creioane pe birou, înseamnă că este gata să „înțepe” cu vârfurile lor ascuțite orice mică neatenție scăpată în vreun act, în vreun comunicat, în vreo comunicare, în vreun text scris pe orice hârtie… Un creion bine ascuțit, al cărui vârf e gata să lase urme subțiri pe o pagină, face legătura directă dintre minte și cuvânt, ține „firul” și concentrează ideile.

Când voi vedea un suport cu creioane ascuțite pe masa unui președinte din România, voi avea, pentru prima dată, profundul sentiment că ceva s-a schimbat cu adevărat….

 

Lasă un comentariu:

One response to “Zelensky și creioanele lui ascuțite”

Leave a Reply

Your email address will not be published.