Smiley : "E prima criză adevărată pentru cei din generația mea"

Smiley Fotografii Andreea Macri și Daniel Blejan

Andrei, ce faci în această perioadă?

Fac muzică, fac… fac cam aceleași lucruri pe care le făceam în general, în afară de concerte. Deci fac muzică, fac sport, citesc, mă uit la televizor, la filme, nici nu am timp să mă plictisec. Am realizat ieri că nu-mi ajunge ziua să fac tot ce-mi propun, deși e liberă…

Ești un om căruia îi place să stea în casă de obicei?

Eu am norocul că stau la curte, și ăsta este un avantaj. De fel nu sunt un tip plimbăreț, deși m-am plimbat mult în viața asta. Dar nu-mi place să ies în baruri, în cluburi, nu-mi place socializarea de tipul ăsta, deci nici nu-mi lipsește.

Se pare că noi, oamenii, suntem extrem de fragili, ne poate rupe orice și din punct de vedere emoțional suntem fragili, și fizic suntem fragili. Lucrurile se pot schimba de la o zi la alta, de la o oră la alta, și nu știu dacă suntem pregătiți nici ca specie, nici ca indivizi

Ai un program strict?

Nu așa de strict. Am un program stabilit în fiecare zi, dar care e flexibil în funcție de ce se mai întâmplă peste zi, dar nu pot spune acum că el e diferit în perioada asta, fiindcă e cam același pe care îl am mai mereu. Dimineața mă trezesc, fac sport, beau cafeaua, după care mă apuc să fac muzică, video, live-uri, interviuri, etc.

Tu ai fost întodeauna un tip echilibrat…

Da, tot timpul am fost așa…

De unde vine acest echilibru?

Habar nu am, probabil că așa am fost educat, și așa a și fost felul meu de a fi, nu-mi place să fac excese. Am avut și eu perioada mea de excese, e drept, dar mi-am dat seama că nu e bine să faci în exces nici măcar cu ce îți face plăcere. Așa că am reușit să găsesc un echilibru în tot ce fac.

Și, pe lângă faptul că pari un om echilibrat, pari și stăpânit. Adică un om care știe să-și stapânească emoțiile…

Nu neapărat că le stăpânesc, le trăiesc, să știi, doar că nu le exteriorizez foarte mult.

Cum te descurci cu părul în această perioadă? Ce vei schimba în viața ta, tunsoarea, stilul de trăi, muzica?…

Hehe… Am avut baftă că m-am tuns fix când să înceapă perioada asta. Dar eu, având părul lung, îl voi lăsa să crească până unde se poate și gata. Nu am de gând să schimb asta, nu voi ieși din izolarea asta cu ideea că îmi voi schimba tunsoarea, sau că viața mea toată trebuie să se schimbe și hai să încep cu părul:) Nu. Nu la asta mă gândesc acum, ci la cum să fac live-uri, ce mai trebuie să învăț… Aseară am stat și mi-am aranjat un studio de live pentru Youtube, mă adaptez la situația dată. Pentru că e clar nu vom reveni la viața pe care o știam noi, lucrurile se vor schimba treptat. Vorbeam cu Marius Tucă și mi-am dat seama că e totuși ceva ce nu vreau să mai fac: nu voi mai pierde timpul cu lucrurile care nu mă îmbogățesc în niciun fel, voi fi un pic mai pragmatic, cred, sper…

Nu ne-am gândit niciodată că va veni asta peste noi… Dar uite că a venit și ni s-a demonstrat că ni se poate întâmpla orice.

Da, se pare că noi, oamenii, suntem extrem de fragili, ne poate rupe orice și din punct de vedere emoțional suntem fragili, și fizic suntem fragili. Lucrurile se pot schimba de la o zi la alta, de la o oră la alta, și nu știu dacă suntem pregătiți nici ca specie, nici ca indivizi.

Faptul că ne-a luat pe nepregătite, ne-a arătat de fapt că noi nu suntem pregătiți să fim împreună! Noi nu acționăm ca specie împreună, cumva pandemia asta a fost ca un exemplu de așa, nu! Pentru că a fost cam fiecare pentru el, începând cu locul de unde a plecat. Chinezii au ținut-o doar pentru ei, nu au pregătit pe nimeni, și apoi s-a propagat… Europa a zis că nu i se poate întâmpla așa ceva și popoarele cele mai boeme, cele latine, au fost cele mai afectate, pentru că noi suntem genul relaxat. Și acum a venit rândul americanilor are au toate libertățile din lume și nu le spune lor nimeni ce să facă. Ei, uite, că…

Speranța mea e că vine căldura mai repede și că ne vom revedea după perioada asta de pauză un pic mai responsabili, mai uniți și mai pozitivi în ceea ce privește viața. Ne vom bucura mai mult de lucrurile cu adevărat importante.

Ai fost în America exact atunci când începea să devină grav în Europa.

Da, exact când în Europa îngrijorarea creștea, când China era la apogeul crizei, în America nu se vorbea nimic despre asta. Noi în L A eram cât se poate de relaxați, că ne gândeam că e destul de departe și americanii sunt oricum cei mai pregătiți și știu ce să facă. Uite că nu, n-au fost…

Da, sunt expuși și numărul deceselor e din ce în ce mai mare…

Bine, la ei sunt și multe cazuri, fiindcă au făcut multe testări, noi nu avem de unde să știm câte cazuri sunt în realizate findcă nu au fost testări în masă..

Ți-a afectat businessul, nu?

Da! Normal că ne-a afectat businessul și îl afectează în continuare. Businessul muzical și de entertainment în general este afectat, fiindcă sursa de venit a artiștilor a fost în principal concertul. Restul erau niște bănuți cu care nu poți întreține un business. Și acum toată lumea este afectată de lipsa concertelor și probabil că ele vor reveni târzior. Va mai dura până când oamenii vor avea curaj să iasă la concerte, să fie împreună într-un singur loc. Dar vom găsi soluții și pentru asta…

Industria muzicală se va readapta…

Da, banii vor veni tot din performance, tot din streaming, tot din lansarea de muzică. Nu știu însă ce se va întâmpla, pentru că nimeni nu a fost nimeni pregătit pentru treaba asta. Probabil că vor fi concerte pe digital, live-uri, probabil că se vor întâmpla niște lucruri de genul acesta, doar că nu știu cum se va reglementa toată povestea, Adică dacă oamenii vor plăti pentru asta, sau nu… Entertainment-ul este un produs de lux și, în situațiile de criză, oamenii renunță la tot ce este lux, toată lumea se concentrează pe nevoile primare: mâncare, băutură, locuință, deplasare…

Am avut revoluții, crize financiare, cutremure, acum pandemie. Când ți-a fost cel mai greu?

Acum cred că este, pentru că generația mea nu a apucat vremuri grele cu adevărat. Eu aveam 7 ani la Revoluție, nu am înțeles mare lucru, dar acum mi se pare că e prima criză adevărată pentru cei din generația mea.

Te implici în treburile casei? Faci curat. Gătești?

Da, mă străduiesc. De gătit mai greu, dar mă străduiesc să țin curățenie, să nu fac prea mare mizerie, eu sunt foarte dezordonat.

Ce face Gina, stați împreună în perioada asta?

Da, sigur, deja suntem în a doua săptămână de izolare și, uite, zice că strânge după mine:)

E o probă pentru voi, nu?

Nu, că noi am stat destul de mult timp  împreună.

În perioada asta multă lume e live, mulți stau la povești, mulți povestesc amintiri… Tu faci asta?

Asta e mișto, că oamenii se văd live, dar eu nu trăiesc din amintiri, eu, dacă stau de vorbă cu apropiații mei, vorbim despre situația asta, cum vom ieși din ea, care sunt soluțiile, noi ne gândim la prezent, la viitor, nu stăm să ne amintim lucruri. Mai facem asta când ne vedem la spriț, dar cum nu ne mai vedem așa…

Ce fac ai tăi?

Pe frate-meu nu l-am văzut de când am venit și el e izolat. Frate-meu, de când a început toată povestea asta s-a închis în casă, el nu a așteptat stări de urgență, a preconizat ce se va întâmpla și s-a izolat. Dar lucrează mereu, noi toți lucrăm, pe noi nu ne-a blocat perioada asta, ci ne-a stimulat să ne gândim cum putem să facem să funcționăm și cum să scoatem muzică în continuare.

Tu ai avut mereu o echipă de online foate bună. Lucrezi cu ei în continuare?

Da, suntem ON, ne gândim la toate poveștile, zilele trecute vorbeam cum vom reuși să cântăm live de la distanță, e complicat, ne gândim la soluții tehnice…

În America ce ați făcut?

Acolo suntem în legătură cu foarte mulți producători, unii dintre cei mai mari din lume, cu foarte mulți manageri, label manageri, noi lucrăm la renumele nostru acolo. Încercăm să facem lucruri mișto care să atragă atenția, și vor apărea curând niște piese create și produse de noi, pentru artiști din UK și USA. Eu acolo am învățat lecția asta, că nimic nu se întâmplă doar că ești talentat și simpatic, aici am simțit asta. Oameni talentați simpatici care aveau tot ce le trebuie, dar care nu erau dispuși să pună osul la muncă. Nu există o rețetă clară pentru a reuși, dar e clar că dacă muncești ai mai multe șanse. E vorba aia că dacă nu renunți la ceea ce visezi ai oricum mai multe șanse decât dacă renunți:)) Dacă renunți, nu mai ai niciuna.

Dacă îți bate acum la ușă Smiley de la începuturi, băiatul Andrei, ce i-ai spune?

„Băi, nu te îngrijora, toate lucrurile se vor întâmpla așa cum ți-ai dorit, dar să nu mai pierzi timpul, ca să se întâmple mai repede.”

Artiștii Ha Ha Ha Production ce fac?

Toți sunt pe treabă, toți sunt pe muncă, noi avem multe piese pe care nu am apucat să le lansăm, așa că le vom lansa, suntem de găsit pe toate canalele noastre, lucrăm remote, fiecare producător și-a făcut un set up de război, deci lucrăm. Pentru noi nu e o pauză, ci avem chiar mai mult timp de muncă.

Noi trăim acum un fel de război…

Nu i-aș zice așa, nu aș folosi acest cuvânt. Ci, mai degrabă, un test. Un test pentru fiecare dintre noi, test care este menit să ne pregătească pentru lucruri mai grele.

Nu e de mirare că consumul tv a crescut. „Românii au talent” a avut cifre foarte mari…

Eu cred că oamenii se uită la „Românii au talent” oricum și orice ar fi. S-au uitat tot timpul de când există emisiunea asta pentru că  arată partea frumoasă a noastră. Emisiunea te destinde, nu te ține în tensiune, vezi niște povești ale unor oameni cât se poate de obișnuiți la prima vedere, niște povești uluitoare! S-ar putea scrie cărți, s-ar putea face filme despre unii dintre ei.

Și te regăsești în emisiunea asta, regăsești lucruri pe care le-ai trăit, pe care ți-ai dorit să le trăiești și nu le-ai trăit. Vezi transformarea de la omidă la fluture. Pentru mine e fascinant să fiu acolo și să văd. De nenumărate ori eram în culise și veneau vedeam oameni și ne întrebam oare ce-or face, că noi nu știm. Și unii ni se păreau că nu prea au ce să facă, sau să zică. Și când urcau pe scenă se transformau, este extraordinar! Omul ăsta, spălător de mașini, brutar, croitoreasă, n-a avut de ales, și-a trăit viața asta a lui, dar de fapt visul lui era altul.

Și la Vocea României se întâmplă la fel. Eu mă gândesc câte voci, câte talente nu ar fi fost cunoscute vreodată dacă acest emisiuni nu ar fi existat! Cât talent s-at fi pierdut! I-a văzut o țară întreagă, altfel nu i-ar fi văzut nimeni pe acești oameni și măcar atât să fie câștigul și tot e mult. Așa, oamenii se vor uita la emisiunea asta pentru că spune povești despre oamenii obișnuiți. Și dacă nu se vor uita la tv, se vor uita pe net. Am vorbit cu regizorul, cu Batista, exact la începutul sezonului și îmi spunea că urmăritorii de pe internet au crescut de 7 ori. Obiceiul de consum s-a schimbat, oamenii vor să se uite când vor ei, nu vor să mai fi condiționați de o anumită oră.

Ți-e teamă de boală?

Eu am fost bolnăvicios de mic, am făcut toate bolile copilăriei, stau bine la capitolul ăsta. Nu mă plâng. Eu nu sunt temător din fire. Sunt precaut, dar nu sunt temător.

Care este speranța ta acum?

Speranța mea e că vine căldura mai repede și că ne vom revedea după perioada asta de pauză un pic mai responsabili, mai uniți și mai pozitivi în ceea ce privește viața. Ne vom bucura mai mult de lucrurile cu adevărat importante.

Care sunt pentru tine?

Păi uite, dimineață m-am trezit și era așa frumos afară și mi-am zis  ce mișto e să stai așa și să te bucuri să fii.

Lasă un comentariu:

Comments are closed.