Sandra Gătejeanu Gheorghe : "Protocolul este o artă care trebuie aplicată și înțeleasă. Nu oricine poate face protocol, așa cum nu oricine poate cânta la un instrument"

Sandra Gătejeanu Gheorghe

Sandra Gătejeanu Gheorghe este diplomat de carieră. După terminarea facultății a început să lucreze pentru Casa Regală a României, iar din 2019 a devenit Director de Protocol al Ministerului Afacerilor Externe. A fost decorată de Regele Mihai I cu ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer și Medalia Regele Mihai I pentru loialitate. A fost premiată și de Președintele României cu Ordinul „Pentru Merit” în grad de Cavaler. A semnat articole de protocol și etichetă în reviste ca Forbes Life sau Femeia și a scris multe cărți despre familia regală și istoria ei.

De curând, a lansat o carte – motivul pentru care ne-am întâlnit, de altfel – o carte „manual de protocol”, dar și o carte pentru toată lumea, indiferent de preocupări.

„Arta protocolului – Eticheta Oficială în secolul XXI”, semnată de Sandra Gătejeanu Gheorghe aduce informații foarte interesante celor care sunt dornici să afle lucruri care ies din sfera preocupărilor cotidiene. Are capitole destinate etichetei private, din viața de zi cu zi, de la cum se mănâncă la masă și ce tacâmuri sunt folosite, până la câte tipuri de imunități există la nivel diplomatic, ori cum se organizează evenimentele în cadrul Uniunii Europene.

Este o carte esențială despre bun simț, reguli, manieră și etichetă pe care este indicat să o răsfoim. Aflăm din paginile sale despre istoria instituției protocolului, dar și despre însemnele de stat sau sistemul național de decorații, bunele maniere moderne și codurile vestimentare, norme de protocol din diverse zone geografice, eticheta în corespondență etc.

Am stat împreună la o cafea și – dincolo de protocol și etichetă – am vrut să aflu și câte ceva despre Sandra Gătejeanu. Am descoperit o femeie plăcută, calmă, echilibrată, dârză și bine pregătită.


Sandra Gătejeanu, ce este protocolul?

E un set de reguli care ne ajută în relația interumană. Sunt acele lucruri pe care le respectăm pentru noi și pentru cei din jur pentru a trăi frumos. Este arta de a trăi frumos. Când vorbim, însă, despre „protocol”, ne referim la un set de reguli oficiale, când vorbim despre viața de zi cu zi, aș spune că mai degrabă aceste reguli sunt descrise mai bine de cuvântul „etichetă”.

Și de ce protocolul este important la nivel oficial? Ce creează el?

Rigoare.

Și rigoarea?

Creează un bun context pentru comunicare mai fluentă și pentru desfășurarea unei întâlniri reușite la nivel înalt. De exemplu, dacă nu ar exista un desfășurător, nu ai ști, tu, om de stat, care este următoarea etapă. Sunt și multe situații în care vedem multe gafe, chiar la nivel internațional – fie vorbim de ținute, fie de nerespectarea anumitor proceduri – și care ajung pe prima pagină a ziarelor. Eu definesc protocolul ca o ramă a unui tablou.

 

Îmi aduc aminte, de pildă, de vizita președintelui Ceaușescu în Marea Britanie în ‘70. Cu ocazia vizitei respective a existat și un dress code: „white tie”. El, însă, a preferat să meargă în costum, tocmai ca un fel de statement politic, să arate că nu se înscrie în regulile impuse, deci, aici vorbim despre voința unui lider. Alteori sunt pur și simplu gafe care țin de neatenție

 

Apropo de gafe… cum le comentezi?

Sunt întrebată deseori dacă ele sunt voite. Și răspund că nu toate. Îmi aduc aminte, de pildă, de vizita președintelui Ceaușescu în Marea Britanie în ‘70. Cu ocazia vizitei respective a existat și un dress code: „white tie”. El, însă, a preferat să meargă în costum, tocmai ca un fel de statement politic, să arate că nu se înscrie în regulile impuse, deci, aici, vorbim despre voința unui lider. Alteori sunt pur și simplu gafe care țin de neatenție, cum ar fi arborarea greșită a unui steag sau folosirea unui alt imn de țară decât cel care ar trebui folosit.

 

 

Cum ai ajuns să studiezi acest domeniu?

Am avut oportunitatea să lucrez pentru Casa Regală. Imediat după terminarea facultății, am lucrat ca și consilier al Principelui Radu și apoi am ajuns să lucrez în domeniul acesta, al protocolului, după ce doamna Simina Mezincescu (fosta șefă de protocol a Casei Regale, n.r.) nu a mai putut veni fizic la birou. Am învățat mult în perioada aceea și am făcut și cursuri de specialitate.

Care sunt principalele calități ale unui profesionist într-ale protocolului?

În primul rând răbdarea, deschiderea și adaptabilitatea. Protocolul nu este rigid, de aceea, este foarte important să știi când trebuie să cedezi și când trebuie să-ți impui punctul de vedere pentru demnitarul al cărui șef de protocol ești.

Umor?

Da, și umorul este important. Dacă ești lipsit de umor nu reușești să faci față.

Există gafe memorabile de când lucrezi la MAE?

Nu, de când sunt eu, din 2018, nu mi s-a întâmplat să fiu în spatele vreunei gafe. Pe plan internațional, însă, au fost destul de multe.

Care sunt cel mai des întâlnite?

Cele legate de arborarea steagului. Sunt multe situații în care se arborează steagul greșit. Este celebră gafa pe care o descrie în cartea sa șefa de protocol a lui Barack Obama, în care steagul Filipinelor a fost arborat cu susul în jos. Și poate că nici asta nu ar fi fost mare lucru, dacă această arborare „inversă” nu ar fi înseamnă, în cazul țării respective, „stare de război” – ceea ce ar fi putut duce la consecințe urâte… Apoi, sunt gafe legate de ținute, și pe care înalții demnitari le fac mai ales în relațiile cu Orientul Mijlociu, unde sunt mai multe sensibilități. Cadourile mai pot constitui, iarăși, gafe de protocol.

Îmi aduc aminte de cadoul pe care i l-a dat Melania Trump lui Michelle Obama când a pășit pe scările Casei Albe, și anume o punguță de la Tiffany & Co…

Exact, și au mai fost cadouri de genul acesta. În general trebuie cadouri personalizate, care trebuie să aibă legătură cu personalitatea, pasiunile etc. ale înaltului demnitar care le primește.

 

Protocolul nu este rigid, de aceea, este foarte important să știi când trebuie să cedezi și când trebuie să-ți impui punctul de vedere pentru demnitarul al cărui șef de protocol ești

 

Cum este lumea diplomației? Este ea așa frumoasă cum pare?

Da, este o lume frumoasă, în care oamenii nu se plictisesc niciodată. E la fel ca în orice alt domeniu. Depinde de oamenii cu care lucrezi, ca peste tot. Din fericire, eu am interacționat doar cu oameni cu care am construit lucruri frumoase, dar depinde de asemenea și de felul în care ești tu făcut, adică dacă ești înclinat către pozitivism, către soluționarea problemelor mai degrabă, decât către tendința de a te plânge de ele.

Există manuale pentru orice situație, țară, eveniment?

Da, există! Pentru orice ai nevoie, găsești materiale pe care le poți folosi. Și fiecare zonă are „un manual” al ei, de la elemente privitoare la vizita în țara noastră a unui demnitar străin, până la istoric, securitate, situații speciale etc.

În carte există chiar o descriere a felului în care se folosesc tacâmurile și cum sunt ele dispuse pe o masă de protocol

Când ai avut emoții ultima dată?

În fiecare zi! Desigur că emoțiile sunt cele de natură să mă țină atentă, cu adrenalina dozată la „nivelul bun”. Cred că nu e productiv să nu ai emoții. Profesional, cele mai mari au fost la reuniunea ministerială NATO de anul trecut, din noiembrie, pentru că a fost un eveniment mare, cu multe cerințe din partea NATO și care a presupus un efort comun.

Au existat și cereri speciale, ca la vedete? Flori de un anume fel în cameră sau altceva?

Nu, nu există cerințe de genul acesta. Singurele cereri speciale sunt legate mai ales de restricții alimentare, de exemplu.

Cui se adresează cartea ta?

Pe de o parte se adresează specialiștilor, dar nu numai. Sunt capitole dedicate specialiștilor de protocol, însă sunt și capitole pe care le putem utiliza în viața noastră de zi cu zi și nu aș limita publicul doar la profesioniști.

Ai fost un copil ascultător?

Da. Ai mei nu au avut probleme cu mine, am fost și singurul copil. Tata era avocat, mama medic, dar eu am fost mai degrabă atrasă de meseria tatei. Am făcut facultatea de Drept, apoi de Științe Politice, nu m-am gândit că aș fi putut practica medicina.

Bănuiesc că înmormântarea Reginei Elisabeta și încoronarea Regelui Charles au fost manuale vii pentru un profesionist ca tine…

Oh, da! Inițial am vrut să merg la Londra pentru aceste evenimente, dar apoi mi-am spus că nu voi putea acoperi totul, așa că am preferat să mă uit la televizor pentru a vedea ce se întâmplă. În ceea ce privește funeraliile, mi s-a confirmat că modul în care am organizat la rândul nostru, alături de echipa Casei Regale, Funeraliile Regelui Mihai, a fost corect.

 

Am avut privilegiul de a-l întâlni pe Regele Charles și am avut mereu sentimentul că este o persoană care așteaptă cu discreție și cu demnitate să ajungă pe tron. Merita din plin acest lucru și în ochii Majestății Sale am văzut emoție în timpul încoronării, ceea ce era și normal. 

 

Excepțională organizare. A ridicat în picioare o țară întreagă.

Da, așa este… A fost un moment special, poate chiar apogeul carierei mele până în acel moment. Pentru aceste funeralii ne-am inspirat și din zona britanică, am avut chiar la un moment dat posibilitatea de a face un mic training în Marea Britanie, în casa – pe atunci – Prințului Charles, unde am învățat lucruri legate de organizarea casei regale și de protocol. Dar, evident, că grandoare funeraliilor Reginei Elisabeta a depășit ceea ce am făcut noi aici, în România.

Și în ceea ce privește încoronarea?

Eu am avut privilegiul de a-l întâlni pe Regele Charles și am avut mereu sentimentul că este o persoană care așteaptă cu discreție și cu demnitate să ajungă pe tron. Merita din plin acest lucru, și în ochii Majestății Sale am văzut emoție în timpul încoronării, ceea ce era și normal. Evident, rigoarea, punctualitatea, organizarea perfectă tipic britanică s-au văzut în mod evident în zona laică, a celei militare, în toate aspectele evenimentului.

Mi-am dorit să fie un volum cât mai complex ca informații

Spre ce năzuiești?

Când am făcut trecerea de la Casa Regală spre Minister mi se părea că mi-aș dori să cresc în această zonă și am zis că am să încerc să lucrez aici. Am avut și șansa să lucrez cu Mihnea Constantinescu (un renumit înalt funcționar și diplomat român, n.r.) care m-a încurajat. Și m-am înscris la concurs.

În ce a constat?

A fost cel mai greu examen din viața mea. Am avut o probă grilă, o probă scrisă și un interviu.

Cum te uiți pe stradă? Ce vezi? Cum stăm din punctul de vedere al politeții?

Sunt foarte mulți oameni sceptici care spun că regulile politeții și ale protocolului nu se mai respectă.

Ei bine, sunt unii care pun la îndoială și casele regale și viitorul lor.

Da, exact. Eu am o viziune moderată în ceea ce privește zona privată. Sunt reguli care s-au adaptat vremurilor, care țin cont de evoluția societății, mai ales de cea în domeniul digital. Mereu dau exemplu plata cu cardul. Atunci când se tastează pinul, există o regulă ca ochii celorlalți să se îndrepte în altă parte. De ce? Ține și de bunul simț, dar și de siguranța bancară. În viața de zi cu zi noi facem regulile și văd că generația tânără are și un interes special în zona asta.

Crezi?

Da, asta văd. Depinde foarte mult și de exemplul personal. Dacă aleg eu, ca părinte, ca băieții mei să ia cina cu noi la masă și să ne adunăm cu toții, să ne povestim ziua, asta vom face. Dacă alegem noi, ca părinți, să luăm apoi masa în fața televizorului, atunci acest lucru va schimba regula casei și nici copiii nu vor mai înțelege care este cutuma.

Cât timp ți-a luat să scrii această carte?

Ideea o aveam de mult timp, dar am început să scriu din 2019. Nu a fost un proces continuu, am făcut și multe pauze, de aceea am terminat-o târziu. Mi-am dorit să fie un volum cât mai complex ca informații și mi-a luat, deci, cam 3 ani și ceva.

Cum ai structurat volumul?

Am pornit de la o analiză istorică în ceea ce privește apariția protocolului în România și apoi am mers pe zona experiențelor personale, atât în ceea ce privește Casa Regală, cât și Uniunea Europeană și felul în care se organizează evenimentele acolo, și apoi exemplele din alte state.

În protocolul de stat lucrează mai multe femei, nu?

Nu.

Nu? Mi se pare că femeile sunt mult mai potrivite pentru asta.

Da, m-am lovit de o preconcepție legată de acest lucru, pentru că se considera că e un job dificil pentru o femeie, pentru că ea trebuia să meargă la aeroport la ore târzii sau matinale, trebuie să fie mereu alături de șeful ei, că își va neglija familia etc.

Oare de ce suntem considerate așa de fragile? 🙂

Nu știu, dar am încercat să schimb asta. Oricum, când am venit eu în Minister erau preponderent domni, azi sunt și doamne, vârsta medie era destul de mare, acum e ceva mai mică.

Pari un om foarte echilibrat. Ce te ține în echilibru?

Familia și modul în care sunt eu construită… Așa este firea mea…

Dacă un tânăr ar vrea să facă această meserie, la ce școală se poate duce?

În România nu este o școală specială pentru acest domeniu, dar cele mai apropiate sunt Relațiile Internaționale sau Dreptul. În Spania, de exemplu, sunt școli pe profil, însă eu aș recomanda o abordare generală și abia apoi, dacă cineva este într-adevăr pasionat, poate face studii specializate, cursuri postuniversitare.

Deci protocolul este o artă?

Da, o artă care trebuie aplicată și înțeleasă. Nu oricine poate face protocol, așa cum nu oricine poate cânta la un instrument.

Acasă aplici reguli?

Da. Ceea ce nu place foarte mult băieților mei, dar da, lucrez mult la partea de ritual al cinei, nu-i las să stea pe telefoane în timpul săptămânii, îi oblig să citească… Și pe zona de ținute încerc să-i învăț.

Ai încălcat vreodată reguli?

Da. De protocol mai puțin, dar de circulație de pildă mi s-a întâmplat. Dar de protocol nu le încalc, pentru că lumea se uită la mine și crede că eu observ felul în care o persoană mănâncă la masă sau judec modul în care este îmbrăcată etc. Ori eu nu fac asta. Niciodată.

 

Lasă un comentariu:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *