Miruna Stănculescu este psiholog. De câteva ori pe săptămână, diminețile, prezină și o rubrică la radio Tanănana. A lucrat de altfel, pentru cei care își mai aduc aminte de Radio Contact, la emisiunea Tovarășii mei, matinalul în care era singura voce feminină care făcea față cu brio tuturor situațiilor de emisie.  Are un fel direct de a fi, este o prezență tonică și empatică. Este o femeie matură cu care am putut discuta deci, despre câteva dintre problemele vârstei.

Mie nu-mi place cuvântul menopauză.

E un cuvânt ca oricare altul.

Conține cuvântul „pauză”

Păi da, este o pauză de la ceea ce ne chinuie toată viața:) pe noi femeile, adică ciclul.

Femeia după 50 de ani este considerată bătrână, trasă pe dreapta, nu mai poate face copii, deci a devenit inutilă social… Apar ridurile profunde, începe să simtă izolată, se îngrașă… cum tratăm lucrurile acestea?

Aici sunt lucrurile trebuie împărțite în două categorii: una este cea a consecințelor fiziologice- orice lucru are consecințe pe lumea asta, până la urmă și tinerețea are, chiar și adolescența- și aici cred că ar trebui să fim mai informate, să știm cu ce avem de-a face, și categoria manifestărilor date de schimbările hormonale, dar, din nou, vezi asta și în adolescență! Nici adolescența nu e prea plăcută, să știi, dacă ne aducem aminte cum era atunci și eu personal pot spune că mi-a plăcut mai degrabă menopauza mea, decât adolescența mea.

Deci menopauza vine, da, cu niște stări la pachet, de aceea este bine ca femeia să aibă pe cineva aproape, un medic, sau un profesionist în care să aibă încredere că poate să o ajute să treacă mai ușor peste transformările respective. Dar, sărind peste toate astea, starea în care o femeie se simte, sau felul în care ea privește asta, ține de povestea pe care și-o spune ea în minte.

Cum adică?

Păi, dacă mie mi se pare că menopauza este o sentință și că trebuie să mă așez și să aștept să mor e una, dacă înțeleg că e doar un stadiu în viața mea care are și avantaje, e alta. De pildă, eu alerg mult, și acum mă simt mult mai bine că nu mai trebuie să alerg în funcție de ciclul meu, ci doar de vreme:).

În România societatea taxează vârsta… Cu toatele trebuie să fim frumoase, tinere, suple mereu…

Trăim într-o lume în care toți vrem să trăim mai mult și nimeni nu vrea să îmbătrânească și pentru că medicina ne ajută, o să ajungem să trăim mai mult timpm da, dar mai mult timp bătrâni. Dar mie mi se pare că asta e o chestie de stare și exemplu pe care îl dau cel mai des este că Sophia Loren, la peste 70 de ani, a apărut în calendarul Pirelli. Și comentariul pe care îl aud cel mai des este că sigur era Photoshop, da, așa este, dar nimeni nu poate photoshopa atitudinea, iar atitudinea aia de acolo sigur nu putea fi modificată. Și probabil că și pe ea o judecă oamenii cum ar fi că nu faci asta la 70 de ani, dar asta e altă poveste.

Deci totul ține de atitudine…

Multe țin de atitudine… Eu am, la radio Tanănana unde țin o rubrică în matinal, colegi cu 20 de ani mai tineri decât mine și aș putea să mă văd ca pe o babă, dar nu fac asta. Între mine și ei nu se simte nicio diferență, iar asta ține de la atitudine, că altfel gravitația funcționează pentru toți, nici mie nu-mi mai stau lucrurile cât de sus îmi stăteau în tinerețe. Dar atitudinea a rămas aceeași. Eu m-am înțepenit în capul meu pe la 35 de ani.

Cum obținem această atitudine?

Ai nevoie de un pic de deschidere. Pentru ca un adult să renunțe la o problemă, trebuie să fie pregătit să renunțe la ea. O problemă vine și cu avantaje, chiar dacă avantajele nu sunt cele pe care le aștepți tu. Bătrânețea mă ajută să-mi gestionez altfel și neputințele, și fricile. Am o scuză în asta. Nu suntem victime, noi facem alegeri, și deci putem alege.

Starea în care o femeie se simte, sau felul în care ea privește starea ei, ține de povestea pe care și-o spune ea în minte

Ce?

Cum vrem să îmbătrânim, că și ăsta este un concept. Fiica mea îmi trimite mereu mesaje cu tot felul de femei care, la vârste foarte înaintate, fac tot felul de lucruri. De curând mi-a trimis o poveste superdelicioasă cu o femeie care s-a dus pentru osteoporoza sa la doctor. Acesta i-a recomandat să facă sport, nu i-a recomandat ce sport, bănuiesc că se gândea la aqua gym. Așa că femeia a ales să facă ce voia ea demult, în tinerețe, și anume sport la bară. S-a apucat deci serios, s-a dus apoi la doctor la consult și ăla era să moară de inimă. Femeia e azi antrenoare de dans la bară pentru senioare. Asta arată că, pe bune, totul e numai în capul nostru.

Ce probleme găsești la femeile mature care îți calcă pragul?

Femeile care văd înaintarea în vârstă ca pe o pauză pentru toate lucrurile, pun pauză și în grija față de ele însele. Nu se mai îngrijesc și vezi asta și în felul în care arată, se îmbracă. Nu mai au preocupări, nici pentru carieră, nici pentru viața personală. Eu nu cred că viața se termină la menopauză, sau la pensie. Poți citi, studia, face fotografii, picta, habar n-am, ce vrei și ce îți place! Eu de asta mi-am ales această meserie că, atâta vreme cât îmi merge mintea, pot să o fac. Și, dacă am o relație bună cu fiica mea, este și pentru că eu am o treabă de făcut în viața mea și nu mă concentrez pe problemele ei și pe viața ei. Pentru că acesta este cel de-al doilea lucru care se întâmplă: femeile încep să trăiască prin copiii lor, dacă îi au, și se conectează strict pentru a-și genera utitilitate și sens de acolo.

Cum s-a schimbat conceptul de îmbătrânire de-a lungul timpului?

Pe vremea bunicilor noștri bătrânețea chiar era perioada aia în care te duceai într-un colț și așteptai să mori. Mie mi s-a fracturat conceptul acesta prin 90 când lucram pentru niște americani și unul dintre ei avea vreo 70 de ani și lucra la vârsta aia și, mai mult decât atât, l-am prins uitându-se la fundul meu în timp ce urcam scările. Și când m-am uitat urât la el mi-a răspuns: „Ce? Sunt bătrân, dar nu sunt mort:))”.

A doua oară a fost la Machu Picchu când am văzut un turist foarte bătrân cu butelia de oxigen după el și cineva din grupul nostru l-a întrebat dacă nu îi este teamă că va muri acolo. Omul i-a răspuns nu, alternativa ar fi să mor la mine în pat!

Revenind, totul ține de atitudine.

Da, și de felul în care tu alegi să-ți reprezinți conceptul de bătrânețe. Pentru că da, este un concept. Da, sigur, ai riduri și îți scârțâie genunchii, dar asta se întâmplă și unora tineri! Poate nu mai ai atâta vitalitate, dar asta ți se întâmplă și când ești bolnav! Deci bătrânețea este un concept care vine cu limitări, dar nu e singurul concept care vine cu limitări în viață.

Cunosc femei care se privesc în oglindă și se întristează imediat ce se văd, făcând comparația cu ceea ce știu că au fost cândva… Nu se mai acceptă, nu mai au relații intime.

Pentru că și societatea are încă această prejudecată că sexul la bătrânețe e o bucurie pentru bărbați și o obligație pentru femei. Nu e așa. Noi hotărâm cum suntem și cum privim lucrurile astea. Bărbații sunt crescuți altfel, pentru ei e o chestie de mândrie să facă sex la bătrânețe, pe când femeile își spun că e momentul să fie mai serioase.

Nimeni nu mai e surprins, toată lumea e șocată, nimeni nu mai e trist, toată lumea e depresivă, nu mai e nimeni îngrijorat, toată lumea e anxioasă.

De ce?

Pentru că și conceptul de sexualitate oprimă mai mult femeile decât bărbații. Să nu uităm că libertatea sexuală pentru femei a apărut de când a apărut pastila anticoncepțională, ceea ce a făcut-o pe ea, pe femeie, să-și planifice viața cu, sau fără colaborarea bărbatului și nu mai trebuia să vadă în bărbatul ei pe tatăl copiilor ei și uneori doar atât… A putut să treacă la alt nivel, să vadă în bărbat un partener de sex și atât. La noi încă nu sunt privite lucrurile așa..

Am observat că femeile de 45, 50 de ani, dacă rămân fără joburi, le este greu să se angajeze, sau se tem de asta.

Să știi că este valabil și pentru bărbați. Și să știi, cât de mult sex faci, ce joburi ai, în ce fel relaționezi, ține și de atitudine, nu numai de cei din jur. Sigur, în ceea ce privește joburile, ține și de competență, nu e așa de simplu. Dar în general ține de cum te accepți, te placi, ai încredere în tine. Eu am dat zilele trecute peste niște poze din tinerețea mea, de la Vama Veche, mai nud așa, și da, arătam foarte bine, iar acum arăt prost, dar știi ceva? Nu aș face schimb cu ce sunt acum, fiindcă atunci eram super complexată! Acum nu sunt.

De unde vine schimbarea?

Din a înțelege că cea mai importantă treabă este ca tu să faci pace cu tine și asta înseamnă să înțelegi că nu ești nici perfect și că nici nu ai o viață perfectă. Și să faci pace cu imperfecțiunile tale și să accepți ce nu poți să schimbi. Cher, pe care o admir foarte tare, a dat un răspuns- atunci când a împlinit 50 de ani și ziarele făceau mișto că doar anumite părți din Cher au împlinit 50 de ani- spunând că, dacă va voi să-și mute sânii la spate, va fi cineva care va vrea să facă asta și că e treaba ei ce face cu trupul ei.

Depresia este o suferință care a ajuns comună și des invocată. Are legătură cu vârsta?

Eu cred că oamenii au început să fie deschiși în a recunoaște că nu le convin chestii, asta e una, și a doua, au internalizat un discurs foarte dramatic, de genul știrilor senzaționale. Nimeni nu mai e surprins, toată lumea e șocată, nimeni nu mai e trist, toată lumea e depresivă, nu mai e nimeni îngrijorat, toată lumea e anxioasă. Toată lumea e stresată by default, nu mai e nimeni ocupat, înghesuit cu timpul, obosit și așa mai departe. Ca atare, eu nu cred că e mai multă depresie decât înainte, ci mai multă anxietate decât era înainte, pentru că avem mai multă libertate, adică multe alegeri de făcut, și ele vin cu responsabilitatea la pachet.

O femeie care face pace cu ea, își asumă de fapt responsabilitatea alegerilor pe care le-a făcut, sau urmează să le facă, e conștientă ce își dorește și are niște dorințe rezonabile

De ce ne este frică la maturitate?

Să nu ne îmbolnăvim, asta e clar. De neputință, de respingere, de pierderea vieții profesionale, dar temeri avem toată viața! Și în adolescență ne e frică de respingere! Mai cu seamă azi, când un adolescent poate face orice și trebuie să aleagă care e acel ceva din tot acest orice pe care vrea să-l facă! Mă gândesc că bătrânețea este mai ușoară uneori decât viața acestor adolescenți. Eu, una, nu aș vrea să fiu în pielea lor.

Cum ajungi a fi împăcat cu tine?

Atunci când îți asumi că viața ta nu e o conspirație existențială, ci e produsul alegerilor pe care le-ai făcut și da, sunt și lucruri pe care nu le poți schimba, dar și acolo îți poți schimba totuși ceva: povestea pe care ți-o spui despre aceste lucruri pe care nu le poți schimba:). O femeie care face pace cu ea, își asumă de fapt responsabilitatea alegerilor pe care le-a făcut, sau urmează să le facă, e conștientă ce își dorește și are niște dorințe rezonabile. Eu, dimineața, când mă trezesc, acesta este primul lucru care îmi vine în minte: că am viața pe care mi-o doresc. Nu e una senzațională, dar e cea pe care mi-am dorit-o.

De multe ori, la peste 50 de ani apar regretele. Că nu am ales bine, că am greșit, etc și e foarte greu să faci pace cu regretele tale.

Dacă eu umblu prin trecutul meu și fac scenarii care încep cu dacă, e inutil. Ce am eu de făcut este să văd ce pot schimba, că, până la urmă cea mai bună pedeapsă pentru un trecut care nu-ți convine este să-l lași fără consecințe. Și da, pot auzi vorba aceea că e prea târziu să mai schimb ceva, dar eu cred că aproape niciodată nu e prea târziu, ceva poți schimba. Viața nu trebuie să fie perfectă ca să-ți placă.

Cu alte cuvinte ar cam trebui să fim prezenți mereu în viața noastră.
Prezentul e cam tot ce avem. Și e singurul în care putem face schimbări. Restul e în imaginație.

#paidprojectbyvichy #vichyromania #niciopauzalamenopauza #neovadiol